Postfaţă

Ne-am întâlnit mereu pe marile şi micile stadioane ale ţării, din Buzău, Bucureşti şi Craiova, din Iaşi şi Timişoara, din Cluj şi Constanţa, Arad, Hunedoara, Sighişoara, sau Suceava şi Târgu-Jiu… De cele mai multe ori, ne-am înţeles sau dacă nu ne-am înţeles, ne-am acceptat reciproc; iar dacă nici nu ne-am înţeles şi nici nu ne-am acceptat, ne-am trecut cu vederea greşelile. Domnul Andrei Piţigoi, prin lucrarea sa, a scris istoria unei echipe de fotbal, care acum a devenit legendă – Gloria Buzău. O echipă de aur, cu jucători de elită şi cu îndrumători minunaţi. Fotbalul este un joc mirific. Un adevărat teatru. Gazonul este scena, iar jucătorii sunt actori.

Fotbalul, fără spectatori şi arbitri (cavalerii în negru) n-ar avea farmec. Şi dacă dorim ca acest mirific joc, să răzbată prin veacuri aşa cum a făcut-o până acum Gloria Buzău, trebuie să ne înţelegem mai bine şi să ne susţinem. Mingea, inofensiva sferă de piele sau plastic şi cauciuc, umflată cu aer, este obiectul indispensabil al jocului de fotbal, dar în stare de atâtea şi atâtea ghiduşii. Mişcările, acţiunile şi comportarea jucătorilor pe teren, sunt de o nemărginită complexitate. Dar pentru ca jocul să-şi păstreze farmecul său, s-au creat numeroase reguli, pe care şi autorul acestei frumoase treceri prin istoria sportului şi le-a însuşit. A fost un bun jucător…sau mai bine zis un bun artist. Are multe vorbe să ne spună fiindcă de acolo din teren, lumea se vede altfel. Cât de plăcută, cât de admirabilă este, ne-o va destăinui chiar domnia sa prin următoarele scrieri.
Prof. de istorie, Gabriela Boboc

BIBLIOGRAFIE
 Anuarul Fotbalului Românesc, vol. 6, (1974 – 1990), Editura Top-Sport, Bucureşti, 1993.
 Anuarul Fotbalului Românesc, vol. 7, (1990 – 1996), Editura Kamart
 Fotbalul buzoian – Istorie şi performanţe 1907 – 2007, Nicolae Dragu, Editura Edithgraph, Buzău, 2008.
 Publicaţiile: Sportul, Scânteia, Gazeta Sporturilor, Prosport, Viaţa Buzăului, Vocea Buzăului, Şansa buzoiană, Strada, Arena buzoiană şi Opinia.
 Note personale 2006 – 2011 Andrei Piţigoi
 Note personale 1993 – 2007 Mircea Chisling
 S-au folosit fotografii din următoarele surse: arhiva clubului Gloria Buzău; arhiva personală Dan Tulpan, Stan Constantin, Ionel Turturică, Andrei Piţigoi şi Romică Bunică.

Această lucrare nu ar fi văzut lumina tiparului fără sprijinul următorilor: Adrian Neagu, Dan Tulpan, Stan Constantin, Gabriel Ibriş, Mircea Chisling, Marius Tănase, Silvia Bunică şi Gabriel Costianu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.