Prima ediţie a cărţii “Drum printre ani”, istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971-2011, a apărut în anul 2011. Lansarea acesteia a avut loc pe data de 15 iunie 2011, la Cinematograful “Dacia” din Municipiul Buzău şi a reunit peste 200 de persoane, foşti jucători, antrenori şi conducători ai clubului, oameni de sport, jurnalişti și suporteri, alături de oficialităţi locale.

Evenimentul s-a bucurat de promovare prin intermediul majorităţii reprezentaţilor mass-mediei locale şi naţionale de profil, iar cartea s-a vândut în peste 700 de exemplare, în primele 30 de zile de la lansare.

Prima variantă a lucrării cuprinde o statistică povestită (clasamentele fiecărui sezon, alături de cele mai importante rezultate), aproximativ 80 de imagini din cele mai importante momentele ale clubului, scurte interviuri şi pasaje din presa locală a vremii.

Cea de-a doua ediţie, adăugită şi revizuită, vine 12 ani mai târziu, după un amplu proces de documentare, care a durat aproximativ 3 ani. Pentru realizarea acesteia au fost adunate informaţii care provin din surse multiple: oficiale, dar şi din izvoare umane precum foşti jucători, antrenori, conducători sau simpli suporteri.

Tot acest proces a implicat studiul a peste 15.000 de pagini de ziar şi documente, 2.000 de fotografii (publice, din presa vremii, dar şi din arhiva personală a protagoniştilor), zeci de agende cu însemnări ale jurnaliştilor şi antrenorilor de la înfiinţarea clubului și până în prezent, alături de aproximativ 30 de interviuri înregistrate şi transcrise.

Procesul de documentare, descris anterior, este sintetizat sub forma acestei lucrări, care cuprinde 400 de pagini, format A4.

Maniera în care a fost gândit conţinutul şi modalitatea în care a fost expus îndeplinesc exigenţele tuturor cititorilor, de la cei pasionaţi de statistică până la naraţie reală susţinută de interviuri şi imagini din viaţa clubului şi a protagoniştilor săi. Astfel, în cuprinsul acestei lucrări vom regăsi:

– un scurt istoric al fotbalului buzoian, organizarea divizionară şi înfiinţarea CSM Gloria Buzău, SCM Gloria Buzău şi FC Buzău, relatate narativ, alături de documente şi mărturii ale membrilor fondatori;

– clasamentul fiecărui sezon, rezultatele oficiale complete din întrecerile interne (campionat şi cupă), alături de rezultatele meciurilor de pregătire din perioadele pre şi inter competiţionale;

– lotul de jucători, staff-ul tehnic, staff-ul administrativ al fiecărei stagiuni, alături de cel puțin o fotografie reprezentativă, în general de grup, cu echipa;

– rezultatele juniorilor republicani din stagiunile în care aceştia au fost prezenţi în fazele finale sau semi-finale ale competiţiei desfăşurată la nivel naţional, alături de participările la turnee internaţionale;

– statistica jucătorilor buzoieni prezenţi la activităţile echipei naţionale (prima reprezentativă de seniori, lot olimpic, lot divizionar, de tineret sau juniori);

– documente din istoria clubului (procesele verbale de înfiinţare, declaraţii ale jucătorilor privind propriul istoric sportiv, desfăşurătoare de evenimente de la ceasurile aniversare, pagini din registre şi altele similare);

– peste 30 de interviuri realizate cu jucători, antrenori şi conducători, ilustrate majoritar cu fotografii din arhiva proprie, expuse publicului pentru prima dată;

– Aproximativ 40 de materiale din presa vremii, care relatează momente importante din viaţa clubului

– casetele tehnice ale tuturor partidelor din cele mai importante momente din viaţa clubului (toate participările din Liga I; promovările din liga a III-a în a II-a; promovările din liga a II-a în liga I; cele mai bune rezultate înregistrate în Cupa României şi unica prezenţă europeană);

– evenimente deosebite din viaţa clubului, precum meciurile de pregătire internaţionale şi interne în compania adversarilor cu notorietate; realizarea şi îmbunătăţirea infrastructurii; înfiinţarea şi consolidarea centrului de copii şi juniori; activităţi ale echipelor naţionale desfăşurate la Buzău şi altele similare;

“Drum printre ani” – Istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971 – 2023 este în mod cert cea mai amplă lucrare dedicată sportului buzoian şi singura care priveşte exclusiv activitatea integrală a celui mai iubit club din judeţ.

Având în vedere cele menţionate anterior, “Drum printre ani” – Istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971 – 2023 va avea formatul A4, datorită volumului mare de text, dar şi pentru că ne dorim o vizibilitate cât mai bună a imaginilor.

0Coperta va fi color, cartonată la fel ca şi paginile din interiorul lucrării, care conţin imagini. Având în vedere complexitatea lucrării, volumul şi unicitatea sa, ne dorim un produs premium, care să satisfacă exigenţele cosumatorilor de nişă, dar şi ale tuturor celor interesaţi de istoricul echipei Gloria Buză

2011-2012
2012-2013
2013-2014
2014-2015
2015-2016
2016-2017
2017-2018
2018-2019
2019-2020
2020-2021
2021-2022
2022-2023
2023-2024

 

Andrei Pitigoi
Autor al cărţii „Drum printre ani – Istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971 – 2011”. În prezent redactor şef al publicaţiei Buzăul Sportiv, fotojurnalist şi data collector Data Sports Group şi fotograf 123RF. Realizator TV şi moderator al emisiunilor "Sport Maxim", „Fotbal Total”, „TV Sport”, „Eurofotbal”, „Sport Maxim”, „Arena sportivă” şi „Zona neutră”. Prezentator al emisiunilor „În spatele uşilor de restaurant”, „Tainele pensiunii” şi "Bilet de vacanţă". Realizator al DVD-urilor „Războinicii la Ciuta”, „Meciuri de poveste” şi „Palatul Comunal, simbol al Buzăului”. Peste 200 de evenimente sportive comentate (din fotbal, handbal şi futsal). Manager "Buzăul Sportiv" & "Agora Buzau".

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.