PERIOADA POST-DECEMBRISTĂ
În mod cert, fotbalul românesc s-a schimbat după 1989. Faptul că regimul comunist a căzut şi-a pus în mod evident amprenta asupra sportului românesc. Imediat după Revoluţie, jucători cu nume grele de la echipe de tradiţie s-au transferat în străinătate, însă exigenţele primei divizii au rămas aceleaşi, cel puţin în primii cinci ani, Steaua Bucureşti a legat trei prezenţe consecutive în grupele Ligii Campionilor Europeni, în timp ce echipa naţională reuşea în 1994 cea mai mare performanţă, sferturile Cupei Mondiale, la turneul organizat în Statele Unite. În diviziile inferioare, schimbarea puterii în stat nu a schimbat mult evoluţia lucrurilor, fotbalul încă aduna miile de oameni pe stadioane. În schimb, situaţia echipei fanion a judeţului s-a schimbat în mod negativ. Locul doi obţinut de buzoieni în sezonul 1990 – 1991 dădeau semne că „glorioşii” vor dori revenirea pe prima scenă a fotbalului românesc.
Nu s-a întamplat aşa. Evoluţiile oscilante ale buzoienilor din anii 90 au atras spectatorii la stadion doar datorită simpatiei faţă de anumiţi jucători sau datorită importanţei anumitor partide. Într-o statistică privind numărul de spectatori prezenţi la meciurile de pe teren propriu ale divizionarelor A din ziarul Sportul, de la sfârşitul anilor 80, Gloria Buzău ocupa locul doi, cu 138.000 de microbişti adunaţi pe stadionul din Crâng după doar şapte etape.
Echipa Gloriei Buzău de la victoria obţinută în deplasare, scor 2 la 3 cu revelaţia sezonului, Foresta Fălticeni: Lazăr – Ivana, Mircea, Roşu, Coticiu – Balaur, Drăgan, Ion Viorel (Chivu), Tulpan – M. Nicolae (Ursa), Timiş. Rezerve: Teodorescu şi Alexandrescu.
Antrenor: Dudu Georgescu şi Gheorghe Dobre (principali), Ion Ioniţă (secund).
“Suporterii buzoieni au fost, sunt şi vor fi mereu mari iubitori ai fotbalului.
Spectatorii era pătimaşi, veneau să încurajeze, nicidecum să ne înjure. Mereu
umpleam stadionul. Nu cred că a fost meci de Divizia A în care să nu avem stadionul
plin” – Dan Tulpan
Vioară, Vioară… tu eşti o comoară!
E mic, parcă nu-l vezi. Joacă mereu cu fruntea sus, conduce balonul cu graţie, din milimetru în milimetru. Are numărul şapte. E moştenire de la Galaţi. Ion Viorel, s-a şcolit la Buzău, trecându-şi în palmares cluburi precum Steaua, Rapid, Oţelul şi Nurnberg (Germania). Unii spun că a fost vârf, spre bătrâneţe a jucat spre mijloc, în retragere. Agilitatea, clarviziunea şi golurile marcate în momente cheie au fost atuurile lui. A reuşit la Gloria orice. Junior valoros, de perspectivă, jucător de calitate şi bătrân valoros. A fost ca vinul, pe măsură ce timpul trecea, devenea tot mai bun. Ion a fost „vioara” întâi în atâtea partide. Pleda mereu pentru propriul oraş. Jocul conta, apoi venea rezultatul.
„Vioară” s-a născut pe 2 noiembrie 1967, la Mărăcineni (judeţul Buzău). A deprins tainele „sportului rege” la Asociaţia Sportivă „Unirea” Mărăcineni, sub îndrumarea directă a profesorului Ion Iordache. În anul 1984 a ajuns în curtea Gloriei Buzău, unde a fost pregătit de Gheorghe Linţă, până a fost selecţionat în lotul echipei mari.
Debutează în Divizia A pe 12 aprilie 1987, în victoria buzoienilor 3 la 1 cu Chimia Râmnicu Vâlcea. În 1992 s-a transferat la Steaua Bucureşti, formaţie pentru care a evoluat trei sezoane, adunând astfel 64 de prezenţe în tricoul roş-albastru, în care a marcat nouă goluri. Pentru gruparea din Ghencea a evoluat şi în grupele Ligii Campionilor (sezonul 1994-1995, l-a înlocuit pe Lăcătuş în minutul 88 al meciului retur cu Hajduk Split).
Sezonul 1995 – 1996 consemnează revenirea lui „Vioară” la Oţelul Galaţi, unde a petrecut trei ani şi jumătate (1995-1999), perioadă în care a înscris 28 de goluri într-o sută de partide. Prima şi unica experienţă avut în străinătate ca jucător a fost în stagiunea 1998-1999, când a jucat în returul primei ligii germane (Bundesliga) în tricolul echipei Vfl Bochum, pentru care a marcat un singur gol în 12 jocuri. S-a întors la Oţelul Galaţi în sezonul 1999 – 2000. Revine, a doua oară la Gloria Buzău în 2005, reuşind să promoveze cu formaţia din Crâng în Liga I (2007- 2008).
Ultimul meci al lui „Vioară” în Liga I a fost partida dintre Ceahlăul Piatra Neamţ şi Gloria Buzău, încheiată 4 la 0 în favoarea nemţenilor, în runda a patra a stagiunii 2007 – 2008 (03.08.2007).
„Viorel a ajuns la Gloria pe la 13 ani. Pe atunci făceam selecţii serioase, veneau copii din tot judeţul. Era un puşti micuţ, slăbuţ şi firav. Foarte talentat însă, viteza de reacţie fiind punctul său forte. De mic era foarte serios şi perseverent, copiii îi ziceau <cocoşelul>. Făcea în fiecare zi, vară sau iarnă, naveta de la Mărăcineni la Buzău cu bicicleta, fiind băiatul lui nea Gheorghiţă, cadru medical în comună. A făcut Liceul Agricol şi s-a afirmat la echipa de Tineret Speranţe, care juca înaintea meciurilor de Divizia A. Profesorul Gică Constantin l-a ajutat să debuteze la seniori într-un meci de Cupă, la Suceava. Traseul, ulterior de perfomanţă, Galaţi – Steaua – Germania îl ştiu cu siguranţă toţi micorbiştii.” a spus regretatul Gheorghe Linţă – primul antrenor al lui „Vioară” de la Gloria.
„Vioară” în statistici
253 de meciuri în Divizia A – 53 de goluri
14 meciuri în Cupele Europene – 2 goluri
1992-1993 – Steaua Buc. – Cupa Cupelor: 4 meciuri, 1 gol
1993-1994 – Steaua Buc. – Liga Campionilor UEFA: 2 meciuri, 0 goluri
1994-1995 – Steaua Buc. – Liga Campionilor UEFA: 2 meciuri, 0 goluri
1997-1998 – Oţelul Galaţi – Cupa UEFA: 2 meciuri, 1 gol
1998-1999 – Oţelul Galaţi – Cupa UEFA: 4 meciuri, 0 goluri
4 meciuri pentru România (1991: Egipt x 2, 1992: Grecia, 1997: Macedonia)
Turturică, suporter înfocat
Unul din cei mai înfocaţi suporteri ai Gloriei Buzău este Ionel Turturică. Actualmente om de afaceri de succes şi membru în Consiliul de Administraţie al Gloriei, Turturică a fost printre liderii de galerie ai peluzei buzoiene înainte de `89. Ba chiar de pe vremea când era junior la Constructului Buzău.
Vorbeşte emoţionant despre anii tinereţii, în care însoţea echipa buzoiană în toate deplasarile. „Ne strângeam în gară cu două ore înainte să plece trenul. Eram mulţi şi pătimaşi. De abia aşteptam meciurile”.
Printre cântecele vremii, îşi aduce aminte:
„Cât e Buzăul de mare,
Nu are râuri curgătoare,
Şi-ai Buzău, Buzău…
Apa curge printre dealuri,
Golurile vin valuri, valuri…
Şi-ai Buzău Buzău, Buzău…”.
Sau cântecele dedicate fiecărui jucător:
”Cristian (Stelian) apără poarta şi el hotărăşte soarta… refren…
Refren: Haide, haide Gloria… Astăzi vrem victoria! Haide, haide Gloria! Du-ne, du-ne du-ne în A!
Ivana şi cu Tulpan, dau atacului elan… refren…
Nicolae căpitanul, munceşte cu tot elanul… refren…
Radu pe extrema stângă, face portarul să plângă… refren…
Stan nouarul Gloriei, e spaima diviziei… refren…”
Ionel Turturică (cel din stânga balonului), poză de grup – Glaveşul Movila Banului 1987 – FOTO
Baraj cu parfum de glorie…
Ca orice lucru, trecut peste cruditatea timpului, fotografia de mai sus are istoria sa. În 1987, formaţia Glaveşul s-a bătut cu Şoimii Costeşti la promovarea în Divizia Onoare. În cele din urmă, echipa unde juca şi actualul om de afaceri Ionel Turturică a disputat barajul cu Voinţa Căldărăşti (iunie 1987). Dragomir, unul din oficialii echipei din Căldărăşti a cerut gazdelor să poată evolua şi Ilie Stan în componenţa formaţiei lor (pe atunci legitimat la Gloria Buzău): „Că şi aşa nu intraţi”. „L-am lăsat”, îşi aduce aminte cu nostalgie Turturică. „Ne-au bătut cu 3 – 0 şi Stan ne-a dat gol de la mijlocul terenului”. Pe spatele fotografiei, stă scris în creion: „Am foarte multe amintiri plăcute din fotbal, care le depăşesc pe cele rele din ultimul timp – mai ales de la Gloria Buzău”.
