PETRESCU, ŞTEFAN (1931- 1993), născut în Râmnicu Sărat, jud. Buzău
Practicant al tirului de performanță, antrenor de tir. A început să practice tirul la vârsta de 18 ani. În 1949 participă la un concurs în proba de puşcă, de unde este selecţionat la Clubul Metalul, avându-l ca antrenor pe Dumitru Pineta. În paralel cu proba de puşcă, se pregăteşte şi concurează şi la pistol viteză. În 1953 câştigă primul titlu de campion naţional la pistol viteză, iar în 1956 realizează o performanţă deosebită – 587 puncte, superioară cu 7 puncte recordului olimpic şi egală cu recordul mondial. Participă la JO de la Melbourne (1956) unde cucereşte titlul de campion olimpic în proba de pistol viteză, cu 587 de puncte, consfințind un record olimpic. Îşi continuă activitatea la Clubul Dinamo Bucureşti ca trăgător şi antrenor. Până în 1963, câştigă toate titlurile de campion naţional la pistol viteză şi numeroase medalii la diferite concursuri internaţionale. În 1958, la CM de la Moscova, câştigă medalia de bronz în proba individuală de pistol viteză. La CE din 1959 (Milano) şi 1963 (Stockholm) face parte din echipele de pistol viteză care au obţinut medalii de bronz. În 1965, realizează cea mai bună performanţă a sa în această probă – 593 de puncte. Se retrage din activitatea competiţională, dedicându-se în exclusivitate muncii de antrenor. Desfăşoară o activitate prestigioasă în această calitate, pregătind şi promovând numeroşi trăgători de valoare care s-au impus pe plan internaţional. A făcut parte din colectivele tehnice care au pregătit loturile naţionale şi olimpice.
Dintre sportivii pe care i-a îndrumat, s-au remarcat în mod deosebit:
– Dan Iuga – campion mondial (1974), medaliat cu argint la CM din 1970 şi cu bronz în 1974, vicecampion olimpic (1972), dublu campion european (1972, 1975);
– Marcel Roşca – vicecampion mondial (1966 şi 1970), vicecampion olimpic (1968), campion european (1965) şi dublu vicecampion european (1969);
– Ion Tripşa – vicecampion olimpic (1964), vicecampion mondial (1966 şi 1970), campion european (1965), medaliat cu argint la CE din 1969 şi cu bronz în 1959,1963,1965;
– Melania Petrescu – 2 medalii de argint şi 2 de bronz la CE (1971 şi 1976);
– Iulian Neagu – vicecampion european de juniori (1979);
– Gabriel Cristache – medaliat cu argint şi bronz la CE de juniori.
Maestru al Sportului (1951), Maestru Emerit al Sportului (1956), Antrenor Emerit la tir (1971). Decorat cu: Ordinul Muncii clasa a II-a (1956); Ordinul Meritul Sportiv clasa I (1968); Ordinul Meritul Sportiv clasa a III-a (1973).
BOLDIŞTEANU, MARIAN (1953), născut în Buzău
Profesor de educaţie Fizică şi Sport, absolvent al ICFS București, specializarea volei, promoția 1976. Titular al catedrei de volei din cadrul CSȘ din Buzău. Ca jucător de volei a activat la CSȘ Buzău (1966-1972) obţinând rezultate remarcabile în CN de juniori, astfel: loc I în 1971; locurile III în 1970 şi 1972, iar la seniorat a ocupat locul III cu echipa IEFS Bucureşti în CN divizia A şi cu echipa Ştiinţa Bacău locul IV în CN divizia A (1981-1984). Ca antrenor de volei, a activat la echipele de juniori-cadeţi ale CSȘ şi la echipele de seniori ASA „Metalul” Constam, toate din Buzău, obţinând rezultate foarte bune, iar cu echipa Fermit din Rm. Sărat a promovat în perioada 2000-2004 de la CN divizia B în CN divizia A. De asemenea, în CN la volei pe plajă a obţinut locurile III în anii 2000 şi 2001 şi locul I tot cu juniorii în 2000, remarcându-se cuplurile Pintilescu Gabi şi Tofan Ciprian; Grigore Adrian şi Oprea Florin). Cu echipele naţionale (masculin) a activat în perioada 1995-1999, iar în perioada 2001-2003, cu lotul naţional de juniori a obţinut următoarele rezultate: în 1998 locul III la Balcaniada din Grecia; în 1999 s-a clasat pe locul V la turneul de calificare pentru CM din Spania; în anii 2001-2003, ca antrenor principal al lotului de cadeţi se clasează pe locurile V la Balcaniadele din 2001 şi 2002, iar în 2003 la turneul de clasificare pentru CE se clasează tot pe locul V în Estonia şi tot cu naţionala masculină de cadeţi. Prof-antrenor, MB a promovat la nivele superioare, inclusiv la loturile naţionale peste 35 de jucători se constituie o mare performanţă în voleiul românesc. Pe parcursul activităţii, el a mai îndeplinit şi următoarele funcţii: Director adjunct al CSS Şcolar din Buzău (1989-1999) şi apoi Director Club Şcolar între anii 1999-2004. Pentru îndelungata şi laborioasa activitate cantitativă şi calitativă, în special la nivelul junioratului masculin, pe plan intern şi internaţional. BM a fost distins cu: Gradaţia de Merit pentru activitate profesională între anii 1998- 2002, 2002-2006 și 2007; „Diploma de Merit” în cadrul Galei Laureaţilor Sportul Buzoian (2006); „Diploma Gh. Lazăr” – clasa III (2005); „Diploma de Excelenţă” acordată de Agenţia Naţională de Sport DSF Buzău (2006).
DUMITRESCU, MIRCEA (1930-2006), născut în Buzău
Profesor de educaţie fizică, absolvent ICF, specializare volei. Ca jucător, a debutat în echipa liceului din Buzău, apoi a jucat în echipa studenţ ească a ICF Bucureşti. Ca profesor-antrenor a obţinut rezultate remarcabile cu echipele de juniori şi junioare ale liceelor .M. Viteazul. din Ploieşti şi .N. Titulescu. din Craiova. A cucerit de mai multe ori locul I în CN de juniori, precum şi locuri fruntaşe în campionatul de senioare, cu echipa .U. Craiova. Ca antrenor la loturile naţionale de juniori a obţinut excelente rezultate la JB, Turneele .Prietenia. şi, în special, la CE, cucerind locul III în anul 1969 la juniori şi tot locul III la junioare în 1988. Pentru rezultatele remarcabile obţinute cu echipele de club şi naţionale, i s-a decernat titlul de Antrenor Emerit.
BOGZA CRISTIAN (1968), născut în Buzău
Absolvent al Facultății de Management a Universității Dimitrie Cantemir din București (2004). A practicat Karate de la vârsta de 18 ani (1986) legitimat la CS Dinamo (1991). Campion național de 5 ori în anii 1991-1995. A cucerit locul II la CB pentru polițiști în Bulgaria (1992). A funcționat ca antrenor la CS Istalo București și CS Steaua București (1996). A obținut titlul de arbitru categoria A, în anul 1994, oficiind în concursurile naționale și internaționale. Deține centura neagră în grad de 6 dan karate goju-ryu. Vicepreședintele FR de Karate. Antrenor Emerit (2006) și Maestru al Sportului (1996).
COSTOIU, EMIL (1928), născut în com. Lipia, jud. Buzău
Inginer şi ziarist. Absolvent al Institutului Politehnic Bucureşti (1953). A practicat sportul competiţional ca jucător de volei, la Concordia Ploieşti şi în Timişoara. În 1964 a debutat în presa sportivă, fiind corespondent şi colaborator al publicaţiilor Prahova nouă, Timpul şi Sportul popular. Tot în 1964 a devenit şi arbitru de volei, iar între 1965-1986 a activat şi ca arbitru internaţional. Între 1954-1990 a fost inginer la Institutul de Proiectări Laminoare din Bucureşti şi a colaborat, în acelaşi timp, la cotidianul de specialitate Sportul, semnând materiale de analiză, comentarii şi cronici. După 1990 şi-a concentrat activitatea profesională asupra presei sportive, lucrând la Gazeta sporturilor, iar preocupările sale au vizat, în special, sportul care l-a consacrat – voleiul.
DUMITRESCU, NICOLAE HORIA (1893–1988), născut în Buzău
Medic. Absolvent al Facultății de Medicină, luându-şi diploma de licenţă ca doctor chirurg, promoţia 1920. Între 1916 şi 1920, este medic începător extern la Eforia Spitalelor Civile din Bucureşti, post ocupat prin concurs, dedicându-se, apoi, carierei didactice universitare (pentru început este numit asistent la Catedra de anatomie, condusă de prof. dr. Francisc Rainer). Între 1924 şi 1926, beneficiind de o bursă, pleacă în Franţa, spre a-şi perfecţiona pregătirea la Facultatea de Medicină din Roscoff şi, ulterior, la Facultatea de Medicină din Paris, unde s-a specializat în biologie, sub îndrumarea savantului dr. Pende (a cărui lucrare Creştere şi ontogeneză o va traduce în limba română). Întors în ţară, îl suplineşte, în perioada 1927-1929, pe prof. Rainer, la Catedra de anatomie a INEF, a cărei conducere o va prelua, în 1930, de la celebrul profesor. Va conduce catedra până la reforma învăţământului din 1949, când a fost transferat cercetător ştiinţific la Academia Română, pe funcţia de şef al Laboratorului de cercetări antropologice (de unde va ieşi la pensie, în 1964). Numit rector al ANEF, HND s-a remarcat, în perioada 1942-1946, printr-o multitudine de acţiuni organizatorice şi didactice, dintre care amintim: amenajarea bazelor de învăţământ şi sportive ale ANEF din Capitală şi din staţiunea Eforie; construirea şi dotarea modernă a sălii de anatomie, utilizată de studenţii ANEF şi ai Academiei de Arte Frumoase; adoptarea unei programe naţionale şi echilibrate de învăţământ, care îmbina armonios lecţiile practice cu cele teoretice; înfiinţarea, pe lângă ANEF, a Secţiei pedagogice de educaţie fizică, pentru pregătirea învăţătorilor care predau educaţia fizică în şcoala primară. A efectuat, împreună cu studenţii de la INEF şi Medicină numeroase studii de antropologie în zona Haţeg şi a Olteniei, folosind metode moderne în stabilirea de genealogii. În decursul anilor, Horia Dumitrescu a fost distins cu numeroase ordine şi medalii. A fost ales şi Cetăţean de onoare al oraşului Cehoslovac Hempelec, primind şi Medalia Alexander Hrdlika, lucru care l-a entuziasmat pentru recunoaşterea valorii lui ştiinţifice. Ca urmare a argumentelor şi insistenţelor sale, s-a reuşit să se redea ANEF – ului titlul academic, de instituţie de învăţământ superior, retras în 1943. De asemenea, graţie demersurilor întreprinse de acesta, prin Legea nr. 581, privind educaţia fizică (publicată în Monitorul Oficial nr. 164/23 iulie 1945), s-au adoptat, printre alte măsuri benefice domeniului: pregătirea susţinerii doctoratului în educaţie fizică, în cadrul ANEF, cu o durată de 2 ani; crearea unui institut de cercetări ştiinţifice de profil; introducerea de specializări pentru diferite discipline sportive, în ultimul an de studii. Pe lângă o serie de cursuri universitare extrem de utile studenţilor – Elemente de anatomie umană (vol. 1), Anatomia descriptivă (pentru studenţii ANEF), Anatomia aplicată studiului artistic (pentru studenţii de la Arte Frumoase), HND a elaborat studii de recunoscută autoritate ştiinţifică, precum, bunăoară: Contribuţiuni la studiul ariei cardiace şi diametrelor cardiace în raport cu talia şi perimetrul toracic la sportivi (studiu realizat în colaborare cu B. Menkes şi publicat, în 1937, în Analele educaţiei fizice). Decorat cu: Ordinul Meritul Cultural pentru Sport în grad de Cavaler clasa I (1943).
DUMITRU, DAN (1889–1979), n. în Buhuși
Unul dintre autorii unei performanțe unice – Ocolul Pământului. În 1910, o echipă de patru studenți români, compusă din: Paul Pârvu, Alexandru Pascu, Gheorghe Negreanu și Dumitru Dan au început o mare aventură – Ocolul Pământului, mergând pe jos. Șase ani mai târziu, doar Dumitru Dan a scăpat cu viață, fiind singurul supraviețuitor al acestei aventuri de 100 000 km, terminată la Paris în 1923. Jurnalistul de călătorii, Brăduț Florescu, consideră povestea uluitoare a lui DD spiritul olimpic în cea mai pură întrupare¸ care a făcut în 6 ani un drum pe care astăzi îl faci în 60 de ore cu avionul. Călătoria lui Dumitru Dan a început ca un concurs inițiat de un club sportiv (Touring Club de France), în drumul, în povestea și atitudinea lui regăsind spiritul olimpic – a merge înainte, a-ți depăși limitele, a fi fair play, a participa nu doar pentru a învinge, ci pentru a cunoaște lumea, oamenii, a te cunoaște pe tine. DD, l-a sfârșitul călătoriei sale, a fost declarat campion mondial, performer într-un sport pe care ar trebui să îl practicăm și noi mai des – viața. În 1911, la doar un an de la începutul drumului lor, cei 4 români se aflau în Australia, după ce au traversat Europa, au trecut prin Asia și pe Coasta de Vest a Africii. Pascu, Pârvu, Negreanu și Dumitru își continuă drumul la capătul căruia, în 1916, ar trebui să completeze 100 000 km parcurși pe jos. În decursul a doar câteva luni, moartea are să înjumătățească echipajul. La începutul lui 1911, cei 4 pleacă spre Noua Zeelandă. Călătorind prin India, Asia de Sud (Java, Borneo, Brunei, Singapore) dansurile și cântecele populare românești sunt singura sursă de venit. După primirea spectaculoasă în Mumbay, pe 17 iulie 1911, Pascu moare intoxicat cu opium, rămânând doar 3 călători și câinele lor, Harap. În ianuarie 1912, cei trei debarcă la Rio de Janeiro, unde spectacolele lor folclorice se bucură de mare succes, alături de prelegerile și conferințele ținute și primite cu mare interes. Traseul sud-american, continuă spre Paraguay, Uruguay, Argentina, Chile, Bolivia și Ecuador. Coordonatele extreme atinse în expediție au fost de 67° N și 40° S. Drumul continuă spre San Francisco, Tokyo, China, Hong Kong, Canton și Pekin, ca destinație finală a acestei etape de traseu. Itinerarul îi obligă la traversarea munților Nan Lin, cu poteci și prăpăstii fioroase, ce îngreunează avansarea. Aici, Negreanu se prăbușește printre stânci, într-un pârâu și cu leziuni interne grave, cu fracturi și mijloace de salvare reduse, se prăpădește. Pentru cei doi rămași, mai sunt mii de km, urmează Alaska, America de Nord și Caraibe. Pârvu, devine tăcut și de ceva timp îl dor din ce în ce mai tare picioarele. Ajuns în Florida, Pârvu este sfătuit să se oprească și peste câteva luni, în mai 1915, moare cu ambele picioare amputate. Ajuns singur în Havana, după 6 luni de excursie americană, DD este primit cu bucurie, dar șocul singurătății îl apasă permanent. Traseul continuă prin Haiti, Jamaica, Puerto Rico, Barbados și Venezuela, pentru ca în aprilie 1915 să se îmbarce spre Portugalia. După diverse peripeții și războiul în care este implicată Europa, Dan își întrerupe drumul și se întoarce în țară, când mai avea doar 4 000 km de parcurs din cei 100 000km. Însă, în 1923, Touring Club de France (TCF) îi stabilește un traseu pentru parcurgerea distanței rămase și pleacă pe ruta BucureștiBelgrad-Skopje-Tirana-Zagreb, traversând nordul Italiei și Elveția, sosind la Paris pe 14 iulie 1923, ziua națională a Franței, el împlinind 34 de ani. I se înmânează cei 100 000 franci devalorizați și titlul de campion mondial. Lumea însă l-a uitat. Fiica sa, Steliana, locuiește în Beceni, la 30km de Buzău și povestește cu ce s-a ales tatăl său după această călătorie: o colecție de autografe ale celebrităților epocii, o serie de fotografii, bancnote și multe amintiri. Dar toate acestea s-au risipit. DD a lucrat în domeniul asigurărilor sociale și n-a fost un om bogat. A continuat să țină conferințe în facultăți și școli, prezentând mărturiile sale. Mormântul său, fără nume, se află părăsit în Cimitirul Eroilor din Buzău.
Palmaresul celor 4 români:
– 7 mări și 3 oceane a traversat DD, de 4 ori Oceanul Atlantic, de 2 ori cel Indian și o dată Pacificul;
– 6 traversări ale Ecuadorului a prevăzut traseul românilor în jurul lumii, alternând emisferele pentru a evita timpul nefavorabil;
– 1500 de mari orașe și 74 de țări a străbătut DD la vremea aceea;
– 497 perechi de opinci și 28 costume populare a rupt DD în cei 6 ani de călătorie;
– existența și-au asigurat-o din cântece, dansuri populare, prelegeri și conferințe;
– traseul românilor a fost singurul acceptat de TCF;
– înaintea pornirii s-au pregătit în țară și în Franța, studiind cartografia, meteorologia, etnografia, geografia, muzica, parcurgând zilnic 45 km pe jos, pe teren variat, făceau gimnastică și exerciții de forță.
Au cunoscut lumea și lumea pe ei. Informații izolate, fragmente, mai mult sub formă de știri, curiozități și interpretări de cele mai multe ori fără un suport real, în legătură cu această temerară, tulburătoare și tragică aventură, au mai apărut în diferite lucrări pe parcursul anilor. Era greu să înțelegi, care este istoria și adevărul despre acordarea acelui titlu de campion mondial, pentru că el nu era înscris nicăieri și pentru că de fapt nici nu fusese un campionat mondial, ci poate mult mai mult decât atât. Este meritul celor care au adus în actualitate, într-o formulă unitară această probă a curajului, care a durat 13 ani pentru străbaterea celor 100000 km pe jos. A fost cea mai lungă întrecere cu nenumăratele și neștiutele obstacole, în lupta cu sacrificiile și supraviețuirea. Toate acestea au fost povestite cu pricepere de Gabriel Berceanu, într-un spațiu generos oferit de Gazeta Sporturilor în numerele din 12-14 august 2011. Ca urmare a acestor eforturi lăudabile, încredințăm și noi Enciclopediei Educației Fizice și Sportului din România, istoria faptelor și performanțelor remarcabile ale celor patru români, Gazeta Sporturilor oferindu-ne, sursă din care se poate urmări întreaga poveste. Și pentru că eroii acestei performanțe au fost patru tineri patrioți români, ne permitem o excepție, prezentând și imaginile acestora, în ipostaze pline de semnificații.
FETECĂU, ADRIAN (1957), născut în com. Scorţoasa, jud. Buzău
Inginer. Absolvent al Facultăţii Construcţii de Maşini din cadrul Institutului Politehnic Bucureşti (1982). A practicat, ca amator, tenisul de câmp şi fotbalul. În anul 1992 a debutat la radio ca redactor-comentator. A colaborat la diverse publicaţii sportive publicând, mai ales, articole de fotbal şi box. A însoţit delegaţia de box a ţării noastre la numeroase competiţii internaţionale (CE şi CM de amatori). Din 1993, s-a implicat în „sportul cu mănuşi”, în calitate de comentator al unor gale de box și în special cele profesioniste. Printre meciurile comentate au fost și cele ale boxerilor români: Lucian Bute, Adrian Diaconu ș.a. A fost membru în Biroul federal. Pe plan internațional a îndeplinit următoarele funcții în cadrul EABA: membru în Comisia pentru mass-media (1994-2003); vicepreședinte al Comisiei pentru presă și relații publice (din 2003). A publicat cartea Fenomenalul Vaştag şi a editat 6 reviste de box, cu prilejul organizării concursurilor Centurii de aur. În 1982 a înfiinţat Grupul Vouă, o formaţie de divertisment, în care evoluează ca actor și autor al textelor.
