Primele performanţe ale Buzăului | În căutarea identităţii. Perioada 1930-1949

Participarea României la prima ediţia a unui Campionat Mondial (1930, CM din Uruguay) a reprezentat startul consolidării organismelor însărcinate cu organizarea şi practicarea fotbalului în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Astfel, în luna februarie a anului 1930, Federaţia Română de Fotbal Asociaţie stabileşte o nouă structură teritorială, înfiinţând primele districte zonale, printre care şi cel de la Buzău, însărcinat cu organizarea competiţiilor la nivel interjudeţean. Conform împărţirii administrative, Districtul Buzău făcea parte din Liga de Sud şi avea ca obiectiv principal organizarea întrecerilor interne din actualele judeţe Buzău, Vrancea şi Prahova (zona de sud-est). Preşedinte a fost ales căpitanul Aurel Pascal, ulterior celui de-al doilea război mondial profesor de educaţie fizică şi sport în cadrul Liceului Comercial şi al Şcolii Normale din Buzău. Secretarul districtului a fost numit Ştefan Papadopol, fost jucător, arbitru, un fin cunoscător al fenomenului la nivelul responsabilităţii teritoriale al noului for. Din presa vremii, reies desele întâłniri de lucru pe care cei din conducerea Districtului Buzău le aveau constant la Buzău, Râmnicu Sărat şi Focşani. La câteva luni de la înfiinţarea forului condus de Pascal şi Papadopol are loc şi prima competiţie oficială, practic, primul campionat districtual oficial care s-a bucurat de prezenţa a patru echipe din Buzău: Vârtejul, Avântul, Albatros şi Tinerimea, alături de Cohorta Râmnicu Sărat, Gloria Focşani şi Vrancea Focşani. Întrecerea inaugurală a fost câştigată de buzoienii de la Avântul, iar un an mai târziu, tabloul participantelor este completat de încă o echipă din Buzău, Chinezul.

În anul 1933 sunt organizate alegeri pentru o nouă conducere a Districtului Buzău, iar preşedinte este ales Ştefan Papadopol care rămâne în funcţie până în 1940, când federaţia naţională de profil hotărăşte desfiinţarea organismelor districtuale, acestea fiind înlocuite de comisiile locale.

În stagiunea 1933 -1934 încep să apară primele rezultate ale fotbalului buzoian, concretizate prin prezenţa formaţiei Avântul Buzău în faza şaisprezecimilor de finale ale Cupei României, cea mai veche întrecere internă. Buzoienii sunt eliminaţi în această fază, în deplasare, de către Chinezul Timişoara într-o singură manşă, scor 2 la 0, (0 – 0).

În acelaşi an, ziarul Acţiunea Buzăului, unul dintre cele mai active organisme media ale vremii organizează Cupa Filger destinată echipelor buzoiene. Tinerimea Buzău reuşeşte să îşi adjudece trofeul după ce a eliminat Maccabi şi Albatros Buzău.

26 august 1934 marchează prima întâlnire de copii şi juniori disputată înaintea confruntării din Cupa Filger dintre seniorii celor de la Albatros şi Maccabi Buzău. Potrivit istoricului Valeriu Nicolescu, care relatează în ziarul “Viaţa Buzăului” din 8 august 1970: “…în deschiderea meciului dintre echipele Albatros şi Maccabi s-a disputat pentru prima dată în oraşul Buzău, un joc între echipele de pitici ale celor două echipe”.

Finalul stagiunii 1935-1936 aduce promovarea în premieră a unei echipe buzoiene în Divizia C, al treilea eşalon al fotbalului românesc. Este vorba despre Avântul buzău care în urma unor rezultate foarte bune îşi câştigă dreptul de promovare, participând în sezonul 1935-1936 în cadrul seriei a doua a Ligii de Sud. La prima prezenţă în a treia categorie valorică a fotbalului românesc, buzoienii de la Avântul reuşesc o clasare meritorie pe ultima treaptă a podiumului.

Clasamentul final al Diviziei C, Seria a II-a, Liga de Sud, sezonul 1936-1937

La Buzău, numărul echipelor de fotbal creşte prin apariţia formaţiei Căile Ferate Buzău – Nehoiaş, participantă în campionatul local cu două formaţii, ambele finanţate de societatea feroviară care asigura transportul pe ruta Buzău – Nehoiu. De-a lungul vremii, echipa a fost redenumită în CFR, Locomotiva şi ulterior Rapid Buzău.

Ediţia 1937-1938 aduce o creştere a participantelor în seria a II-a a Diviziei C, totalul acestora ajungând la 9. Avântul Buzău încheie competiţia pe locul şase din cauza “lotului îmbătrânit” şi a faptului că “echipa era stoarsă financiar” (N. Dragu, Istoria fotbalului buzoian 1907-2007, pagina 43). Locul ocupat la finele stagiunii `37-`38 nu a mai contat pentru că FRF desfiinţează Divizia C.

Lotul formaţiei Avântul Buzău din perioada 1934-1938 potrivit cronicilor rare din presa locală buzoiană: Nedu, Aliman, Pătulescu, Stănescu, Popescu – Ţapu, Rădulescu, Berha, Ianculescu, Dimanche, Maria, Economu, Măculescu şi N. Grigoriu. Antrenor-instructor: Ştefan Papadopol.

Clasamentul final al Diviziei C, Seria a II-a, Liga de Sud, sezonul 1937-1938

Desfiinţarea Diviziei C duce fotbalul buzoian pe o pantă descendentă, care echivalează cu revenirea la întrecerile organizate pe localităţi şi districte, perioadă care durează până în 1940. Cea mai cunoscută echipa buzoiană a vremii, Avântul, este preluată de către atelierele mecanice ale aviaţiei din Buzău, fiind redenumită în Avântul ICAR Buzău şi condusă de către inginerul Ion Burducea.

Cel de al doilea război mondial şi-a pus inevitabil amprenta asupra mişcării sportive, indiferent de categoria competiţională la care facem referire. Buzăul nu putea face excepţie, astfel că în toată această perioadă întrecerile oficiale şi activitatea forurilor zonale şi centrale a stagnat. S-au desfăşurat însă competiţii cu caracter amical, precum Cupa Provincia la care au participat formaţii din Bucureşti şi câteva din ţară, printre care şi Avântul Buzău. Turneul s-a desfăşurat în sistem eliminatoriu, într-o singură manşă, similar cu cel aplicat Cupei României în perioada interbelică. Avântul Buzău a disputat finala cupei, după ce a eliminat Vrancea, scor 3 la 0; selecţionata Bucureştiului, scor 3 la 1 şi echipa celor din Turnu Măgurele, scor 4 la 1. Finala trebuia disputată în dublă-manşă, între selecţionatele Buzăului şi Brăilei. Cele două echipe s-au întâlnit lângă Dunăre, într-un duel încheiat nedecis, scor 1 la 1. Brăilenii nu s-au prezentat la retur, iar Avântul şi-a adjudecat Cupa Provincia datorită golului înscris în deplasare.

Iată cum arăta 11 trimis în teren în manşa tur a finalei Cupei Provincia a formaţiei Avântul Buzău, sezonul 1940-1941: Nelu Grigoriu (căpitan), Moldoveanu, Petrică Stănescu, Nicolae Berha, Ion Popescu – Ţapu, Nicolae Rădulescu, Puiu Pătulescu, Gurei Radu Nedu, Brătulescu şi Ianculescu.

Ion Stănculescu, comandorul unităţii de aviaţie din Buzău, s-a implicat, am putea spune, decisiv în dezvoltarea fotbalului buzoian şi totodată în consolidarea infrastructurii echipei Avântul ICAR Buzău, intrată recent în responsabilităţile sale. Trecerea echipei în grija celei mai mari unităţi militare din Buzău a însemnat nu doar continuarea activităţii, ci şi asigurarea unor condiţii superioare echipelor din acelaşi eşalon fotbalistic. Primul şi poate cel mai mare beneficiu al fotbaliştilor, înrolaţi în vreme de război, a fost faptul că Stănculescu s-a implicat personal în ai ţine departe de linia de front sau de punctele fierbinţi ale celui de-al doilea război mondial. Aceştia au fost ţinuţi decazarmaţi, într-o unitate de luptă locală în care primeau mese suplimentare în mod regulat. Totodată, grija transportului la meciurile din deplasare a fost îndepărtată.

În anul 1943, la ordinul comandorului Stănculescu este realizată construcţia de lemn a stadionului din Crâng.

Cu posibilităţi lărgite faţă de celelalte combatante, Avântul ICAR Buzău a reuşit datorită comandorului Stănculescu să înfiinţeze încă o echipă denumită sugestiv Vulturii Buzău. Noua echipă era o antecameră pentru jucătorii tineri, înainte de a îmbrăca tricoul Avântului. Stănculescu a reuşit să aducă jucători tineri din ţară pe care, pe lângă echipamentul militar, le-a oferit şi pe cel sportiv, însoţit de ghetele cu cuie, o raritate în acel eşalon şi în acele vremuri.

Constant aveau loc meciuri amicale între diferite formaţii din Buzău sau Bucureşti şi Avântul sau Vulturii Buzău. Cronicile vremii povestesc despre un episod aparte, în care mingea a fost lansată la centrul terenului de către un avion care cobora la câţiva metri de sol, făcând deliciul celor mai mici dintre cei care asistat la “match-urile” militarilor.

Tot datorită comandorului Stănculescu este organizată la Buzău prima întâlnire internaţională între oraşe. Pe 5 septembrie 1943, la Buzău, în faţa a peste 3000 de spectatori, selecţionata oraşului întâlnea echipa similară a localităţii Odessa din actuala Ucraina, partidă încheiată cu 4 la 3 în favoarea Buzăului. Peste câteva săptămâni, a fost organizat returul la Odessa, victoria aparţinând tot buzoienilor, scor 7 la 0. Ambele partide a fost arbitrate de către Ştefan Papadopol.

Din ordinul său este realizată “plancarda aviaţiei”, aflată la intersecţia bulevardului Unirii cu strada Ostrovului, vis-a-vis de clădirea nouă a poştei române, ulterior clădirea PTTR. Panoul de afişaj relata evenimentele importante din viaţa militară şi a echipelor locale de fotbal, fiind un punct de interes major pentru comunitatea locală.

Descriere fotografie: În ţinută militară Gr. Georgescu, plutonierul Tesaro, unul dintre managerii echipei, alături de alt militar. Pe panou, afişul meciului dintre selecţionatele oraşelor Buzău şi Odessa.

Activitatea echipei de fotbal Avântul ICAR Buzău nu a trecut neobservată de către diriguitorii fotbalului românesc. În anul 1943, pe 20 iulie, de Ziua Aviaţiei, zi care a coincis cu inagurarea tribunei de lemn cu o capacitate de 1.500 de locuri, forul Central al Sportului Românesc şi Federaţia Română de Fotbal acordă o “Diplomă de onoare – Pentru activitatea sportivă rodnică desfăşurată în trecut” buzoienilor de la Avântul. În aceeaşi zi s-a disputat meciul amical dintre echipa Avântul Buzău şi FC Craiova.

Din păcate, echipa Vulturii a fost mutată la Turda, acolo unde fusese mutată şi linia de front o dată cu apropierea de sfârşitul celui de-al doilea război mondial. La Buzău a rămas Avântul, formaţie alcătuită o scurtă perioadă doar din jucători autohtoni.

Pauza competiţională oficială, cauzată de cel de-al doilea război mondial, a durat aproape şase ani. În anul 1946 reîncepe campionatul Diviziei C, la startul căreia se aliniază două echipe din judeţul Buzău: Avântul ICAR Buzău şi CFR Râmnicu Sărat.

Clasamentul Diviziei C, Seria a IV-a, sezonul 1946-1947

Activitatea competiţională a primului sezon de după cel de-al doilea război mondial a fost demarată cu participarea tuturor echipelor din ţară în Divizia C, iar în ediţia 1947-1948 prin reorganizare un număr de echipe din fiecare serie au format Divizia B, circumstanţe de care s-a bucurat şi Avântul ICAR Buzău, ocupantă a locului şase în stagiunea precedentă, într-o serie deloc uşoară, alcătuită din PCA Constanţa, Metaloplast Galaţi, Franco-Română Brăila, Dacia Unirea Brăila, CFR Brăila, bineînţeles Avântul Buzău, Şantiere Navale Galaţi, CFR Râmnicu Sărat, FC Arsenal Galaţi, Gloria Vrancea Focşani şi 1 Mai Focşani.

Clasamentul final al Diviziei B, Seria I, Ediția 1947 – 1948

Clasamentul turului Diviziei C, Seria a III-a, Ediția 1948 – 1949