Încă era proaspătă cerneala pe buletinul meu când urmăream la Naţional TV meciurile echipelor de fotbal din Turcia, care aveau în componenţă români. Primul “Mondial” pe care am făcut ochi a fost cel din Coreea de Sud şi Japonia, acolo unde Turcia lui Senol Gunes obţinea bronzul şi Hakan Şukur marca cel mai rapid gol din istoria CM, iar în urmă cu 12-13 ani veneam în Antalya pentru prima dată, într-un cantonament cu CS Otopeni.
Am avut ocazia să văd ultimul meci pe Ali Sami Yen, Galata cu Real în Champions pe Turk Telekom, Fener pe Sukru Saracoglu şi Beşkitaş pe Inonu & Park şi o dată cu meciurile ăstea, ceea ce înseamnă Hagi, Popescu sau Pancu în fotbalul turc mult după ce şi-au agăţat ghetele în cui.
La +20 de ani de la “mondialul” asiatic, la +10 ani de la prima vizită în Antalya, la al zecelea cantonament în Turcia, fix pe 5 februarie când “regele” a împlinit 59 de ani, am povestit cu vechiul meu prieten, Niyazi Yurtsever, unul dintre cei mai experimentanţi organizatori ai stagiilor de pregătire ale cluburilor de fotbal în Turcia.
Fost angajat al cluburilor Galatasaray, Beşkitaş şi Bursaspor, Niyazi este un prieten apropiat din Turcia al jucătorilor români din prima ligă de fotbal turcă, indiferent că a fost vorba de Gheorghe Hagi, Mircea Lucescu, Bogdan Argeş Vintilă, Iulian Miu, Alexandru Cicâldău sau Olimpiu Moruţan.
