Orice poveste frumoasă începe cu un vis. Iar visul handbalului de performanță la Buzău a prins contur în inimile câtorva oameni care au îndrăznit să creadă că aici, între dealurile domoale și apele repezi ale râurilor noastre, poate lua naștere ceva măreț.
La început nu a fost decât dorința. Apoi, dorința s-a transformat în planuri, iar planurile în antrenamente pe terenuri reci, în săli modeste, cu mingi tocite și resurse puține. Dar ceea ce lipsea în material, se suplimenta cu suflet. În privirile jucătorilor de atunci se citea nu doar ambiție, ci și foamea de afirmare, setea de a demonstra că Buzăul poate. Și așa, încet-încet, fără grabă, dar cu multă perseverență, a început să se contureze ceea ce astăzi numim, cu mândrie, haita.
Haita nu s-a născut dintr-o întâmplare. Ea s-a clădit din prietenii, din sacrificii, din renunțări la momente de relaxare pentru ore lungi de antrenament. Primii lupi ai Buzăului nu au avut parte de lumina reflectoarelor, ci mai degrabă de ștergerea transpirației pe genunchii juliți și de oftaturi după înfrângeri care păreau nedrepte. Dar tocmai acolo, în acele momente grele, haita și-a găsit identitatea: luptă până la capăt, nu abandona niciodată, apără-l pe cel de lângă tine, chiar dacă nu mai poți.
Primii pași ai Lupilor Buzăului au fost pași mici, poate șovăitori, dar plini de curaj. Au fost pașii unor tineri care au simțit că au un oraș întreg în spate, dar și pașii unor antrenori care au avut răbdare să clădească, pas cu pas, nu doar jucători, ci caractere. În tribune nu erau atunci mii de oameni, ci doar câțiva cunoscători și câțiva prieteni. Dar aplauzele acelea, de început, au însemnat mai mult decât orice trofeu: au fost primul semn că drumul, deși greu, era cel corect.
Astăzi, haita nu mai este doar o metaforă. Este o realitate. Un simbol al forței comune, al loialității și al spiritului de sacrificiu. Este dovada că, dincolo de scoruri, există ceva mai puternic: apartenența la un vis.
Așa au apărut Lupii Buzăului. Din sudoare, din perseverență, din înfrângeri și din victorii, din respect și din prietenie. Și, mai ales, din dragoste pentru handbal și pentru acest oraș care i-a învățat să creadă că nu există imposibil.
