Dincolo de știri. Dincolo de fotografii. Dincolo de aparențe.

Nu am ales jurnalismul pentru faimă și nici pentru confort. L-am ales pentru că, undeva între oameni, povești și adevăr, am descoperit locul în care mă simt cu adevărat acasă. Trăim într-o lume care se schimbă cu o viteză amețitoare. Informația circulă mai repede ca niciodată, opiniile se nasc înaintea faptelor, iar zgomotul devine adesea mai puternic decât adevărul. Într-un astfel de timp, cred că rolul unui jurnalist nu este să strige mai tare decât ceilalți, ci să privească mai atent, să asculte mai mult și să înțeleagă înainte de a judeca. Nu cred în presa perfectă. Cred în presa făcută cu bună-credință. Cred în responsabilitatea de a aduna cât mai multe informații, de a le verifica și de a le prezenta cât mai corect, fără a încerca să dictez concluzii. Fiecare cititor are dreptul la propria opinie. Datoria mea este să-i ofer toate faptele necesare pentru a și-o construi singur.

Jurnalismul nu este o profesie din care te îmbogățești. Este, însă, una care îți schimbă viața. Te poartă prin locuri pe care altfel poate nu le-ai fi văzut niciodată. Îți oferă privilegiul de a cunoaște oameni extraordinari, de a le asculta poveștile și de a învăța, în fiecare zi, că lumea este mult mai complexă decât pare la prima vedere. În același timp, este o meserie care cere sacrificii. Curiozitatea naște întrebări incomode. Adevărul poate deranja. Uneori alterează relații, alteori te izolează. Te consumă, te obligă să fii prezent atunci când ceilalți pleacă acasă și îți amintește, zi după zi, că fiecare cuvânt publicat poartă o responsabilitate.

La finalul fiecărei zile rămâne însă o singură întrebare: am făcut ceea ce era corect? Dacă răspunsul este „da”, atunci toate compromisurile pe care le-ai refuzat și toate nopțile pierdute capătă sens.

Am învățat să nu judec niciodată aparențele. O fotografie surprinde o fracțiune de secundă. Un articol spune o poveste. Realitatea este întotdeauna mai amplă decât primul cadru sau primul titlu. Tocmai de aceea încerc să privesc dincolo de ceea ce este evident și să înțeleg contextul înainte de a formula concluzii. Buzăul este locul din care am plecat în toate călătoriile mele și locul în care m-am întors de fiecare dată. Nu l-am privit niciodată ca pe un punct de plecare spre altceva, ci ca pe un motiv pentru care merită să mă întorc. Cred că o comunitate își construiește viitorul doar atunci când își cunoaște trecutul, își respectă valorile și are curajul să vorbească și despre greșelile sale. Poate că acesta este felul meu de a lăsa ceva în urmă.

Am avut privilegiul să ajung în zeci de țări, să documentez competiții sportive, să intru în baze de pregătire celebre, să văd cum performanța se construiește prin disciplină și viziune. Fiecare drum m-a făcut mai curios, fiecare om întâlnit m-a învățat ceva nou, iar fiecare experiență m-a convins că progresul începe atunci când ai modestia să înveți de la cei mai buni. De aceea nu m-am limitat niciodată la o singură direcție. Sport, administrație, călătorii, fotografie, documentare, podcasturi sau proiecte media – toate fac parte din aceeași căutare: dorința de a spune povești care merită păstrate.

În toți acești ani am semnat peste 2.000 de materiale în presa locală și peste 100 de articole în presa națională, am publicat volume dedicate istoriei fotbalului buzoian, am comentat sute de evenimente sportive și am coordonat proiecte editoriale și de comunicare. Am colaborat cu numeroase publicații și televiziuni, am fost corespondent internațional în Turcia, Spania și Slovacia și am avut onoarea de a deveni membru al Asociației Presei Sportive din România și al Asociației Internaționale a Presei Sportive (AIPS). Toate acestea reprezintă repere importante, dar nu definesc ceea ce sunt.

Mă definesc oamenii pe care i-am întâlnit. Poveștile pe care le-am spus. Drumurile parcurse cu aparatul foto în mână. Orele petrecute pe marginea terenurilor, în redacții, pe stadioane, în sate uitate de lume sau în orașe pe care nu le mai văzusem niciodată. Cred că jurnalismul nu înseamnă doar să relatezi ceea ce se întâmplă. Înseamnă să păstrezi vie memoria unei comunități, să documentezi prezentul și să lași generațiilor următoare mai mult decât niște arhive. Înseamnă să lași povești. Acesta este motivul pentru care continui să scriu, să fotografiez și să călătoresc. Nu pentru că am toate răspunsurilec ci pentru că încă am curiozitatea de a pune întrebările potrivite.