Capitolul IX - La un pas de miracol

În sezonul 1990 – 1991, Gloria Buzău a fost la un pas de revenirea pe prima scenă fotbalistică a ţării, însă forma foarte bună arătată de buzoianul Ion Viorel (golgheterul diviziei secunde cu 16 reuşite), care îmbrăca tricoul contra-candidatei Oţelul Galaţi a făcut ca gruparea din Crâng să încheie stagiunea pe locul doi, la şase puncte de gălăţeni.

Oli, de la Nehoiu la Buzău

În acest sezon, Cosmin Olăroiu, actualmente unul din cei mai mari antrenori ai României a trecut pe la Gloria Buzău, unde însă nu a reuşit să se impună. “Oli” ajunsese la Buzău, de la divizionara C, Carpaţi Nehoiu, echipă pentru care disputase câteva jocuri în al treilea eşalon fotbalistic al ţării.

Lotul de jucători Gloria Buzău 1990 – 1991: Ursa, Jinga, Lazăr, Ivana, Mircea, Roşu II, Coticiu, Balaur, Drăgan, Teodorescu, Alexandrescu, Mihai Chivu, Ion Viorel şi Timiş. Antrenor: Leonida Nedelcu

Degringolada

Anii `90 au reprezentat cel mai slab deceniu din punct de vedere sportiv al Gloriei Buzău. Faptul că după Revoluţie mai mulţi jucători au plecat la alte echipe care şi-au găsit stabilitatea financiară mai rapid decât gruparea din Crâng, şi-a pus amprenta în mod negativ asupra evoluţiei buzoienilor. Astfel, după ce în sezonul `90-`91 Gloria a ocupat locul doi, clasările din anii următori au fost mult mai slabe. În stagiunea 1991-1992 „glorioşii” au ocupat un dezolant loc 10. Înaintea returului, „glorioşii” şi-au mutat cartierul general în staţiunea Monteoru, acolo unde au efectuat un stagiu de pregătire sub comanda celor doi tehnicieni: Cornel Negoescu şi Gheorghe Dobre.
Echipa Gloriei Buzău într-un amical cu A.S.A. Hidrotehnica, disputat pe 17 februarie 1992, încheiat cu victoria buzoienilor, scor: 3 la 0: Caloian (Radu), M. Bratu, Mircea, Ibriş, Cotinciu (Jinga), Constantinescu (Cîlţu), Soare (Drăguş), Caragea, Apachiţei, M. Nicolae şi Baston.
În sezonul 1991 – 1992, pentru Gloria au mai evoluat: Bostan, Roşu, Chivu, Tudose, Măndescu şi Samoilă. Antrenorii grupării din Crâng au fost Cornel Negoescu şi Gheorghe Dobre.

Lotul de jucători Gloria Buzău 1991 – 1992: Radu, Măndescu, Mircea, Roşu, Cîlţu, Constantinescu, Coticiu, Chivu, Nicolae, Drăguş, Bostan, Caloian, Ibriş, Jinga, Apachiţei, Marcel Bratu, Soare, Răduţa, Caragea, Tudose, Samoilă şi Dănuţ Bratu.
Antrenori: Cornel Negoescu şi Dobre. Pentru scurt timp de pregătirea echipei s-a ocupat şi Radu Troi.

Lotul de jucători Gloria Buzău 1991 – 1992: Radu, Măndescu, Mircea, Roşu, Cîlţu, Constantinescu, Coticiu, Chivu, Nicolae, Drăguş, Bostan, Caloian, Ibriş, Jinga, Apachiţei, Marcel Bratu, Soare, Răduţa, Caragea, Tudose, Samoilă şi Dănuţ Bratu.
Antrenori: Cornel Negoescu şi Dobre. Pentru scurt timp de pregătirea echipei s-a ocupat şi Radu Troi.

Lipsit de noroc

Gelu Linţă a dat într-adevăr cei mai buni jucători Gloriei Buzău. Antrenorul de copii cu cea mai mare continuitate la centrul de copii şi juniori al grupării buzoiene şi-a deservit încă o dată clubul cu un mare talent: George Timiş. Timiş a făcut parte din renumita „generaţie de aur” a fotbalului buzoian. Alături de el s-au mai aflat Ion Viorel şi Ilie Stan, alţi doi jucători care au făcut mândrii zeci de mii de buzoieni, trecuţi de asemenea prin mâna „Profesorului”. Pasul spre Divizia A l-a făcut la doar 17 ani, înaintea lui Ion Viorel şi după Ilie Stan. A avut onoarea de a juca alături de Dudu Georgescu, Marcu şi Cramer. Meciul de debut l-a constituit întâlnirea dintre Gloria Buzău şi Chimia Râmncu Vâlcea, chiar în anul în care buzoienii au reuşit performanţa de a încheia campionatul primei divizii pe locul cinci. Sezonul următor, a jucat în aproape toate partidele pentru Gloria şi ca o ironie, tot într-un meci cu Chimia Râmnicu Vâlcea a marcat trei goluri, un lucru extraordinar doar pentru un puşti de doar 17 ani.

Timiş la Dinamo

Din păcate, buzoienii au retrogradat în liga secundă şi Timiş, considerat o mare speranţă a fotbalului buzoian a fost „furat” de Victoria. După o partidă în tricolul naţionalei de tineret, fotbalistul buzoian a fost nevoit să semneze cu echipa Securităţii, în ciuda ameninţărilor lui Tică Dănilescu, cel care era însărcinat să se ocupe cu transferurile la formaţia Steaua Bucureşti. Timiş a efectuat un stagiu de pregătire cu Victoria în Republica Democrată Germania, însă la întoarcere a fost notificat că va evolua pentru Dinamo Bucureşti.

La gruparea din Ştefan cel Mare, buzoianul nostru a fost coechipier cu Mateuţ, Cămătaru, Rednic, Andone, Klein, Lupescu, Răducioiu, Sabău şi Lupu. Antrenor? Poate cel mai mare tehnician român din toate timpurile: Mircea Lucescu. În perioada petrecută la Bucureşti, Timiş a împărţit apartamentul cu Bogdan Stelea, însă printre cei mai buni prieteni se numărau Dan Petrescu şi Gică Popescu. După Revoluţie, George Timiş a evoluat la Flacăra Moreni. Înaintea sezonului 1990 – 1991, conducerea grupării buzoienii au reuşit să îl „repatrizeze”. A fost la un pas să promoveze cu Gloria în Divizia A, însă norocul a ţinut cu Brăila. La începutul aniilor 90 ajung în Tunisia, deşi Lausanne (Elveţia) şi Bursasport (Turcia) şi l-au dorit în schimbul la 100.000 $, După „mirajul” tunisian, buzoianul revine la Gloria unde este coechipier cu Dan Paveliuc, Cosmin Drăgulin şi Pompilică Stoica. Este notat în foaia de arbitraj drept cel mai bun jucător în 28 de partide, din 34! Sfârşitul sezonului 1997 a însemnat transferul său la FC Argeş, care l-a acontat în schimbul unei Dacii şi a 500 de milioane de lei. La Piteşti a jucat un an şi jumătate, pentru ca ultimele şase luni din carieră să şi le petreacă în străinătate, mai precis la Al Hilal (trei luni, unde antrenor era Ilie Balaci) şi în Kuweit. În 2007, Timiş a lucrat la Gloria Buzău, unde i-a fost ajutorul lui Cristian Teodorescu, pe atunci director de marketing la clubul buzoian. George este căsătorit cu Isabela, avocat de profesie şi are un băiat, George, de 17 ani şi o fată, Daria, de cinci ani.

Tresărire de orgoliu

În 1992 -1993 buzoienii au o zvâcnire de orgoliu. După o evoluţie de apreciat în turul campionatului, Gloria ocupă la finele stagiunii locul şapte. Iată şi jucătorii Gloriei Buzău, care s-au aflat sub comanda lui Valentin Cramer, în stagiunea 1992 – 1993, (antrenori secunzi: Stan Constantin şi Mircea Constantin): Stoian, Constantinescu, V. Roşu, Apachiţei, Coticiu, Ursa, Soare, Bratu, Tudose, Kaizăr, Chivu, Nicolae, Paveliuc, Cerbu, Roşu, Drăguş, Radu, Dragomir, Răduţă, Mânzală, Zevedei, Dumitru, Caragea, Anghel şi Crap.

Spectacol omagial Gloria "20"

Printre documentele şi însemnările pe care le-am avut la dispoziţie pentru această lucrare, am găsit un dosar pe a cărui copertă scria, bătut la maşină: “Spectacol omagial Gloria 20”. Lesne de înţeles din titlu că filele dosarului făceau referire la cea de a XX-a aniversare a clubului de fotbal Gloria Buzău. La 1 noiembrie 1993 se împlineau douăzeci de ani de când a fost înfiinţat Fotbal Club Gloria Buzău. Deşi Gloria Buzău există încă din 1971, data sus menţionată reprezintă ziua în care ramura de fotbal s-a desprins într-o structură separată faţă de Clubul Sportiv Municipal. În paginile dosarului sunt menţionate câteva date interesante din istoria grupării buzoiene, adevărate puncte de referinţă asupra întregii activităţi competiţionale. Printe acestea se află meciurile de baraj de la Ploieşti (1972 – 1973, promovarea în Divizia B), primul gol sub denumirea de FC Gloria Buzău (Costică Stan, în partida încheiată la egalitate 2 – 2 cu Celuloză Călăraşi), performanţele clubului în cei douăzeci de ani competiţionali şi statistica grupării din Crâng la nivelul diviziei “A”, 170 de jocuri, 50 câştigate, 33 nule, 87 pierdute, golaveraj 183 – 285.

Antrenori de soi

În perioada 1973 – 1993, pe banca tehnică a Gloriei s-au aflat mai mulţi antrenori de marcă ai fotbalului românesc, printre care: Ion Ionescu, Adalbert Maroşi, Romeo Catană, Alexandru Pall, Ion Pârcalab, Virgil Blujdea, Costică Moldovan, Nicolae Lupescu, Gheorghe Constantin, Ghoerghe Dobre, Cornel Negoescu şi Valentin Cramer. În douăzeci de ani, conducerea administrativă a buzoienilor i-a avut în funcţia de preşedinte pe următorii: Radu Oprea, Ştefan Deaconu şi Dan Tulpan, în timp ce Nicolae Vasilescu, Aurelian Marcoşanu, Petre Voicu au ocupat funcţii onorifice. Pe ultima filă a dosarului care a servit mai mult ca sigur drept desfăşurător la omagierea celor 20 de ani de activitate sportivă se află echipele din străinătate, care au evoluat la Buzău. Să le enumerăm: Racing Club Beirut (Liban), Karl Zeiss Jena şi Chemie Halle (Germania), Sparta Praga (Cehia), Hapoel Bersava (Israel), Dunav Ruse (Bulgaria), Gurany Campinas (Brazilia), Warta Poznan (Polonia), Eygoras Popay (Cipru), Vllaznia Skodra (Albania), Nyky Volos şi Panionios Atena (Grecia). Totodată, până în 1993, gruparea din Crâng a efectuat turnee peste hotare, în următoarele ţări: Polonia, Bulgaria, Grecia, Albania, Liban şi Danemarca.

Încă un sezon pierdut

Încă un sezon pierdut pentru buzoieni, care se văd nevoiţi să accepte situaţia financiară dificilă şi să se mulţumească cu ocuparea locului 11. Între timp, fostul jucător Dan Tulpan, preşedinte în `93 la gruparea buzoiană ajunge senator în Parlamentul României.
Seria amicalelor disputate de Gloria Buzău înainte de startul stagiunii 1993 – 1994: 27.07.1993 Unirea Focşani – Gloria Buzău: 0 – 2, 0 – 1 la pauză. Au marcat: Rogea şi D. Bratu.
29.07.1993 Gloria Buzău – Unirea Focşani: 2 – 0, 0 – 0 la pauză. Au marcat: Kaizăr şi Paveliuc.
31.07.1993 FEPA Bârlad – Gloria Buzău: 1 – 3, 0 – 2 la pauză. Au marcat: Rogea x 2 şi Tudose.
04.08.1993Astra Ploieşti – Gloria Buzău: 2 – 1. A marcat Doniţă.
07.08.1993 Dacia Brăila – Gloria Buzău: 4 – 1. A marcat Tudose.

Lotul Gloriei Buzău în sezonul 1993 – 1994: Antonio Stoian, Ionel Constantinescu, Vasile Roşu, Iulian Dăniţă, Cerbu, Marian Roşu, Dragoş Şopotelea, Mihai Drăguş, Dan Paveliuc, Dumitru Coticiu, Adrian Kaizăr, Radu Chiriac, George Vasiloiu şi Constantin Dorel,
Antrenor principal: Vasile Cramer, antrenori secunzi: Constantin Stan şi Constantin Mircea. Echipa s-a afla pentru o perioadă scurtă în grija fostului mare jucător Mitică Marcu.
Au plecat: Ursa (Petrolul Berca), Chivu (Oţelul Galaţi), Răduţă (în retur, la Petrolul Berca), Soare (Activ), M. Nicolae (F.C. Argeş) şi Zevedei (în retur la Petrolul Berca).
Au venit: Şopotelea (C.S. Botoşani), Vasiloiu (Petrolul Ploieşti) şi Dorel Constantin (Chimia).

Ilie Stan, palmares de invidiat

Ilie Stan a fost fără doar şi poate cel mai mare fotbalist buzoian al Gloriei. Peste 200 de jocuri susţinute la nivelul primei divizii, de şase ori campion al României, de trei ori câştigător al Cupei şi de două ori al Super Cupei României cu Steaua Bucureşti, toate acestea confirmă prima propoziţie. Stan a fost unul dintre jucătorii reprezentativi ai echipei din Ghencea în anii `90.

Născut la 17 septembrie 1967 la Căldărăşti (judeţul Buzău) Stan a început fotbalul sub îndrumarea regretatului profesor Gheorghe Linţă. Opt ani de zile i-a petrecut în Ghencea. În 1995 s-a transferat la Cercel Brugge, în Belgia pentru 500.000$. Nu a stat decât un an şi apoi a revenit la Steaua, unde a mai jucat tot un sezon. Au urmat apoi FC Naţional, AEL Limassol (Cipru) şi Hapoel Petah Tikva (Israel). A jucat 228 de meciuri în Divizia A, partide în care a marcat 62 de goluri. În 2001 – 2002 a fost “secundul” lui Anghel Iordănescu la echipa arabă Al Ain, apoi la urmat pe “nea Puiu” la cârma Naţionalei. Printre formaţiile la care a fost “principal” se numără FCM Târgovişte, Dunărea Giurgiu, Gloria Buzău şi Victoria Brăneşti, pe cea din urmă a promovat-o în Liga I la capătul sezonului 2009 – 2010.Înainte să treacă în nefiinţă, profesorul Gheorghe Linţă a acordat un interviu unui ziar local despre cei mai buni fotbalişti care “i-au trecut” prin mână. Printre cei vizaţi s-a aflat, bineînţeles, şi Ilie Stan.
“Ilie Stan mi-a fost recomandat de un arbitru de judeţ. I-am spus să mi-l aducă să-l văd. Hopa! Mi-a sărit în ochi imediat. L-am legitimat de urgenţă, iar duminică, în meci cu Curtea de Argeş era titular. Mi-a dat două goluri. Şuturile de la distanţă erau specialitatea sa, parcă îl chema poarta. Inteligent, cu o bună viziune a jocului, l-am dus până la Tineret Speranţe. Când ajungea mingea la el, toţi fugeau să se demarce. A ajuns încă de pe vremea lui Ceuşescu la Steaua. Decizia a venit pe linie de partid”.

Evoluţii oscilatorii

Sezonul 1994 – 1995 a consemnat altă evoluţie oscilatorie a buzoienilor. În timp ce Gloria se lupta cu Selena Bacău, Dacia Piteşti sau Metalul Plopeni, foştii jucători ai formaţiei din Crâng, Ion Viorel şi Ilie Stan evoluau pentru Steaua Bucureşti în grupele Ligii Campionilor Europeni.

Gloria Buzău 1994 – 1995:
Stoian, Ghica, Roşu, Pătru, Coticiu, Kaizăr, Soare, Radu II, Mihăilescu, Argeşeanu, Pompiliu Stoica, George Timiş, Cosmin Drăgulin, Jilavu, Romică Stan, Dan Pană, Braşoveanu, Tutunea, Gabriel Ibriş, Dăniţă, Voicu, Burghiu, I. Radu, M. Bratu.
Antrenori: Leonida Nedelcu şi Vasile Simionaş în tur. Din retur Simionaş a plecat. Stan Constantin şi Gheorghe Linţă au devenit antrenori secunzi. Pentru o scurtă perioadă de timp, banca tehnică a fost asigurată de Mitică Marcu (principal) şi Nicolae Anton (secund).
Începând cu etapa a XIII-a, pe banca Gloriei a luat loc Leonida Nedelcu, preşedintele grupării buzoiene după plecarea lui Tulpan la Senat. Postul rămas vacant a fost acoperit pentru o perioadă de vreme de Emil Sandu, fostul vice-preşedinte.

Aproape de normalitate

Sezonul 1995 – 1996 a fost un an bun pentru Gloria Buzău. Continuitatea băncii tehnice, coroborată cu rezolvarea (pentru moment) problemelor financiare, au făcut ca buzoienii să încheie campionatul pe locul patru, cu 54 de puncte, ce e drept la o diferenţă notabilă de 13 puncte faţă de câştigătoarea seriei, Oţelul Târgovişte. Dan Paveliuc a fost golgheterul echipei în sezonul `95 – `96. Paveliuc a înscris cinci goluri în prima parte a campionatului şi încă două în retur.
Jocuri de verificare disputate de Gloria Buzău înaintea anului competiţional 1995 – 1996:
25.07.1995 Gloria Buzău – Poli Iaşi: 3 – 2 (meci disputat la Buşteni)
27.07.1995 Gloria Buzău – Oţelul Galaţi: 3 – 3
29.07.1995 Oţelul Galaţi – Gloria Buzău: 8 – 1
02.08.1995 Gloria Buzău – Nehoiu: 2 – 1, 2 – 1 la pauză. Au marcat: min. 15 Drăgulin şi în min. 33 Paveliuc.
05.08.1995 Gloria Buzău – Oţelul Târgovişte: 0 – 0. În minutul 35, Timiş a ratat un penalty.
08.08.1995 Oţelul Târgovişte – Gloria Buzău: 0 – 0
09.08.1995 Gloria Buzău – Focşani: 8 – 0. 5 – 0 la pauză.
12.08.1995 Gloria Buzău – Mizil: 5 – 1. Au marcat: min. 3 Timiş, min.14 Kaizăr, min. 35 Timiş, min. 67 Paveliuc, min. 79 Paveliuc.

Lotul de jucători Gloria Buzău 1995 – 1996: Antonio Stoian, C. Radu, Coticiu, Teodorescu, Ştefan Leu, Auraş Braşoveanu, L. Tudose, D. Constantin, V. Roşu, Lambru, Slabu, Bărbosu, Gabriel Ibriş, Coticiu, Kaizăr, Soare, Cosmin, Drăgulin, Jilavu, Stoica, Romică Stan, Dan Paveliuc şi Adrian Niculescu.
Antrenor: Leonida Nedelcu (principal) şi Stan Constantin (secund). Preparator fizic: Gică Tudorie.

Primul trofeu naţional

Sezonul 1994 – 1995 a adus primul trofeu naţional pentru Gloria Buzău. Din păcate nu a fost câştigat de echipa mare, ci de grupa de copii născuţi în 1983, pregătită de Nicolae Anton. Gruparea din Crâng a avut un parcurs fulminant în ediţia din `95 a Cupei Speranţelor. Faza finală, care a avut loc la Iaşi a reunit cele mai puternice echipe din ţară la aceea vreme: Gloria Bistriţa, Start `91 Deva, Poli Iaşi, Aripi Piteşti, „U” Cluj, Farul Constanţa, Poli Timişoara şi Vest Petrom Arad. Drumul spre finală nu a fost deloc uşor pentru „piticii” pregătiţi de Nicolae Anton. În primul meci al turneului final, disputat pe 13 ianuarie 1995, Gloria a încheiat la egalitate confruntarea cu Gloria Bistriţa: 1 la 1. Marcatorul unicului gol al buzoienilor a fost Claudiu Ionescu. Tot pe 13 ianuarie, micuţii „glorioşi” au jucat şi al doilea meci al competiţiei. Adversara a fost Start `91 Deva, meci câştigat de Gloria cu 4 la 0 (Claudiu Ionescu x 2, Florin Cramer x 2). În a doua zi a întrecerii, Gloria a trecut chiar de echipa gazdă Politehnica Iaşi, cu 2 la 0. Meciul era decisiv pentru ieşeni care aveau nevoie de o victorie pentru a accede în faza superioară. În faţa unei săli arhipline, care îşi susţinea favoriţii, Gloria s-a impus cu 2 la 0, graţie reuşitelor semnate de Florin Cramer şi Cătălin Cazan. În finala mare, contra clujenilor de la „U”, buzoienii nu au părut deloc timoraţi. Florin Cramer şi Florin Mihălcescu şi-au făcut din nou datoria şi au adus pentru prima dată în istorie un titlul naţional la Buzău. La doar 12 ani, Claudiu Ionescu a câştigat titlul de cel mai tehnic jucător al turneului. Tehnicianul Nicolae Anton a declarat atunci: „Avem o generaţie de copii de excepţie, pe care avem obligaţia morală să o creştem în cele mai bune condiţii. Turneul recent încheiat este supremul argument”.
Iată şi lotul formaţiei campioanei din `95: Dan Buzilă, George Petre, Florin Mihălcescu, Darius Anghel, Florinel Radu, Ionuţ Dinu, Cătălin Cazan, Claudiu Ionescu, Florin Cramer, Ionuţ Saradaru, Denis Frăţilă şi Daniel Anghel.

Tot în liga secundă

Buzoienii pornesc într-o nouă ediţie a diviziei secunde tot cu Leonida Nedelcu pe banca tehnică. De data aceasta, Gloria termină stagiunea pe locul şase la 21 de puncte de liderul Foresta Fălticeni. În turul campionatului, Gabriel Cosma este integralist în cele 17 partide disputate. Jucătorul în vârstă de 31 de ani este urmat de Dumitru Coticiu, tot cu 17 meciuri, partide în care nu a evoluat încă de la primul fluier. Înainte de startul sezonului, buzoienii Romică Stan şi George Timiş, s-au transferat la Politehnica Iaşi, respectiv F.C. Argeş.

Lotul de jucători Gloria Buzău 1996 – 1997: Antonio Stoian, Chiriac Radu, Ştefan Leu, Auraş Braşoveanu, Vasile Tudose, Dorel Constantin, Vasile Roşu, Constantin Lambru, Laurenţiu Slabu, Ion Bărbosu, Gabriel Ibriş, Silviu Popescu, Dumitru Coticiu, Adrian Kaizăr, Tiberiu Soare, Daniel Petre, Romeo Stan, Dan Pană, Fani Vrânceanu, P. Stoica, Dan Paveliuc, Adrian Niculescu, Cosma Gabriel, Daniel Jilavu şi Cosmin Drăgulin.
Antrenori: Leonida Nedelcu (principal), Stan Constantin (secund).

Golgheterii Gloriei Buzău în sezonul 1997 – 1998: Drăgulin (8 goluri), Vrânceanu (6), Popescu (6), Paveliuc (4), Petre (4), R. Stan (3) şi Kaizăr (3).
Gloria Buzău 1997 – 1998: Antonio Stoian, Radu Chiriac, Bogdan Pârvu, Vasile Tudose, Gabriel Cosma, Dorel Constantin, Dumitru Coticiu, Dan Paveliuc, Tiberiu Soare, Romeo Stan, Daniel Petre, Pompiliu Stoica, Adrian Kaizăr, George Timiş, Cosmin Drăgulin, Daniel Niculescu, Silviu Popescu, Dan Pană, George Cristea, Cristian Lambă, Marian Sîrbu, Bogdan Stoian, Adrian Lupu, Daniel Popliacă, Marius Burlacu.
Antrenori: etapele 1 – 5 Leonida Nedelcu (principal) şi Stan Constantin (secund), etapa 6 Stan Constantin (principal), etapele 7 – 34 Valentin Cramer (principal) şi Stan Constantin (secund).

Pufi Stoian a bifat toate partidele

Portarul Antonio „Pufi” Stoian a fost singurul jucător al buzoienilor care a evoluat în toate partidele din turul stagiunii 1998 – 1999, pe toată durata meciurilor. Alt jucător care a bifat toate partidele disputate de Gloria în turul stagiunii `98 – `99 a fost Emanoil Onuţ. Onuţ a jucat în toate cele 17 meciuri, acumulând 998 de minute, faţă de Stoian care a strâns 1530 de minute în tricolul roş-albastru. În retur, doar Daniel Petre a fost integralist în toate jocurile Gloriei. Graţie transferurilor efectuate în pauza competiţionala, Gloria s-a situat la sfârşitul stagiunii pe locul 10 (48 de puncte), deşi după prima parte a campionatului buzoienii erau pe locul 15, cu 17 puncte.

Organigrama clubului în 1998 – 1999
Preşedinte club: Dan Tulpan
Preşedinte de onoare: Vasile Moraru
Organizator de competiţii: Ion Neculce
Medic: Mircea Pătraşcu
Maseur: Dan Sarivan

Lotul Gloriei Buzău în stagiunea 1998 – 1999: Antonio Stoian, Mihai Caloian, Bogdan Pârvu, Cristian Stoicescu – Marius Coşoreanu, Vasile Tudose, Dumitru Coticiu, Cristian Lambă, Nicolescu, D. Pană, Călin, Anghelinei, Dorel Constantin, Fani Vrânceanu, Ţiu, Viorel Chicoş, Andronic, Enache, Buciumeanu, Spiridon, Apostol, Fulga, Marius Musceleanu, Măzărache, Costel Lambru, Ionuţ Neagu, Ancuţa Dumitru, Lacătuş Doru, Scaeteanu Claudiu, Ionuţ Enache, Călin Adrian Valentin, Constantin Secăreanu, Valeriu Petrescu, Cristian Niţă, Emanoil Onuţ, Adrian Paraschivescu, Bogdan Petre, Florin Cramer, Radu Chiriac, Daniel Petre (Berca), Poenaru Ilie (Fulgerul Bragadiru), Gabriel Maftei (Viitorul Mizil), Valentin Stan (Oţelul Galaţi), Elisei Cosmin (Berca), Marius Ardeleanu (Dinamo B) şi Radu Ion (Rocar Bucureşti). Antrenor principal: Valentin Cramer şi Leonida Nedelcu (în ultimele etape), antrenori secunzi: Constantin Stan şi Gheorghe Linţă.
Au plecat: Stan, Drăgulin, Paveliuc, Savu şi Kaizăr.
Au venit: Chicoş, Andronic, Buciumeanu, Spiridon, Apostol, Fulga, Musceleanu, Măzărache şi Enache.
Notă: jucători scrişi înclinat au venit la Gloria Buzău în pauza de iarnă. În paranteză sunt notate echipele la care au evoluat înainte de a veni la Buzău.

Capitolul X - Retrogradarea în Divizia C

Buzoienii debutau în sezonul 1999 – 2000 cu un obiectiv vag: clasarea în primele opt echipe. Înainte de prima rundă a stagiunii, Gloria a disputat mai multe meciuri de pregătire în care a arătat că nu este gata de campionat, rezultatul din ultimul amical 1 la 4 împotriva divizionarei „C” Concas din Buzău confirmând acest lucru. Parcursul slab a făcut ca Gloria să retrogradeze la finele campionatului în Divizia „C”.
Ultimul sezon şi singurul petrecut de buzoieni în Divizia C, până la această ruşinoasă retrogradare a fost ediţia 1971 – 1972. După cum se poate observa, lupta pentru evitarea retrogradării a fost una destul de încinsă deoarece foarte multe echipe, excepţie făcând Gloria şi Chindia, au alergat după puncte până în ultima rundă. Trebuie remarcat faptul că echipa noastră deţina câteva “recorduri” după disputarea celor 34 de jocuri: cele mai puţine puncte acumulate (14) şi cel mai slab atac (21 goluri). De asemenea, gruparea din Crâng nu a reuşit nici o victorie în deplasare.

Pe aici a trecut "Goe"

Ce legătură este într-un tânăr moldovean blond şi fotbalul buzoian? Gloria Buzău. Pe tânăr îl cheamă Dorin Goian şi a popsit în curtea grupării din Crâng timp de un sezon. Se întâmpla în toamna anului 1999, când după o discuţie între Dan Tulpan, preşedintele Gloriei şi Huţu, omologul său de la Foresta Fălticeni, “tânărul blond” a fost împrumutat la Buzău, alături de alţi doi jucători ai moldovenilor, fundaşul Berezovski şi atacantul Mihăilă. “Goe” a ajuns la Buzău, la doar un an după ce terminase junioratul. Oricine l-a văzut s-a convins de calităţile sale şi nu s-a îndoit niciodată că nu va ajunge un “mare”. Lui Goian i s-a oferit un contract de doar 500 de dolari, cum echipa nu bătea pe nimeni, nici prime nu a putut lua şi doar după un an s-a întors înapoi la Suceava. Primul joc oficial a lui Goian în tricoul Gloriei a fost pe 23.10.1999, în cadrul etapei a XIII-a, împotriva formaţiei Callatis Mangalia (joc pierdut de Gloria cu 1 la 0, în deplasare). A jucat 85 de minute, fiind înlocuit de Berezovschi. Între timp, „Goe” a mai trecut pe la Ceahlăul Piatra Neamţ (2003-2004, 45 meciuri, 2 goluri), FCM Bacău (2004 – 2005, 26 meciuri, 2 goluri) şi Steaua Bucureşti (104 meciuri, 6 goluri). În prezent evoluează în Seria A, prima divizie din Italia, la echipa Palermo. Goian a adunat 35 de prezenţe în tricoul tricolor, în care a înscris de cinci ori.

Lotul Gloriei Buzău din sezonul 1999 – 2000: Antonio Stoian, Cristian Stoicescu, Bogdan Pârvu, Vasile Tudose, Dumitru Coticiu, Severică Dima, George Sava, Dorel Constantin, Cristian Lambă, George Cristea, Constantin Lambru, Dan Pană, Cristian Niţă, Cosmin Elisei, T. Medrea, Vali Bănuţă, Mihai Tarcoci, Marc Ovidiu, Ionescu Cezar, Alin Cimpoieru, Marius Lăcătuş, Costel Preda, Radu Alexandru, Mihăilă, Cristian Lupu, Soare, Adrian Kaizăr, Niculescu, Sevastiţa, Silviu Popescu, C. Secăreanu, Mihai Mazarache, L. Berezovschi, Vali Roşu, Cristian Constantin şi Dorin Goian.
Antrenori: Leonida Nedelcu (etapele 1-6), Mircea Constantin (etapele 7-10) şi Marian Bucurescu (etapele 11-34).

Orgoliul "glorioşilor"

Retrogradarea în eşalonul trei a reprezentat “cea mai mare lovitură” primită de buzoieni. Imediat, în stagiunea 2000 – 2001, a fost propus ca obiectiv revenirea în liga secundă. Din păcate, fotbaliştii din Crâng nu au reuşit decât să ocupe locul doi, la opt puncte de Dacia Unirea Brăila. Decisiv, în ecuaţia luptei pentru primul loc au fost meciurile în compania brăilenilor (0 – 1 la Buzău şi 1 – 1 la Brăila cu Dacia şi 0 – 2 la Buzău şi 2 – 2 la Ianca, cu Petrolul).

Organigrama clubului în sezonul 2000 – 2001:
Preşedinte de onoare: V. Moraru Preşedinte executiv: Dan Tulpan
Lotul de jucători Gloria Buzău: Bogdan Pârvu, Marius Mindileac, Ştefan Leu, Ion Popescu, Gabriel Ibriş, Costel Petre, Adrian Epure, Sorin Pană, Adrian Săndulescu, Gabriel Martac, Gheorghe Baran, Daniel Gae, Valentin Calafantea, Valentin Ioviţă, Alin Bitiş, Lucian Balaban, Constantin Lambă, Valentin Untaru, Dan Pană, Sandu Beca, Robert Parasca şi Cotolan. Antrenor principal: Vasile Aelenei, antrenori secunzi: Nicolae Anton şi Constantin Mircea.
Medic: Mircea Pătraşcu Maseur: Dănuţ Boboc
Golgheterii grupării buzoiene: Gae (11 goluri), Baran (10), Săndulescu (6), Popescu (6), Pană (6) Parasca (5), Bitiş (4), Petre (3) şi Calafantea (3).

Descălecarea lui "Vioară"

Ratarea revenirii în divizia secundă în sezonul 2000 – 2001 a dus la demiterea tehnicianului Vasile Alenei şi la instalarea pe banca tehnică a lui Ion Viorel. Jocul buzoienilor a capătat culoare, mai ales că antrenorul Ion Viorel şi-a ajutat elevii şi din teren. În 25 din cele 28 de jocuri disputate, “Vioară” a intrat pe teren încă din primul minut. “Glorioşii” reuşesc la sfârşitul turului să ocupe locul trei, cu 30 de puncte, la egalitate cu ocupanta locului secund Conpet Ploieşti şi la cinci puncte de liderul turului Petrolistul Boldeşti. În retur, fotbaliştii buzoieni au fost neînvinşi. Din 14 partide, doar două le-au încheiat la egalitate (etapa 28, Gloria Buzău – Petrolistul Boldeşti: 0 – 0 şi etapa 29, “U” Târgovişte – Gloria Buzău: 0 – 0).Gloria Buzău promovează “en fanfare” în al doilea eşalon cu 68 de puncte (din 84 posibile), la doar patru puncte de locul doi, Petrolistul Boldeşti.

Lotul de jucători Gloria Buzău în stagiunea 2001 – 2002: Marius Mindileac, Bogdan Pârvu, Costel Petre, Gabriel Ibriş, Sandu Beca, Sorin Pană, Gabriel Martac, Ioviţă Valentin, Spirea Emil, Robert Parasca, Romică Bunică, Ion Viorel, Daniel Gae, Cristian Niţu, Ionuţ Opriţa, Tudorel Medrea, Valentin Calafantea, Bogdan Cotolan, Leu Ştefan, Cristinel Stănescu, Valentin Bănuţă, Georgian Apostu, Dan Pană şi Adrian Oancia.
Antrenor principal: Ion Viorel Antrenori secunzi: Mircea Constantin şi Constantin Stan. Din etapa a VII-a, s-a alăturat staff-ului tehnic şi Ion Profir, fostul coechipier a lui Ion Viorel de la Oţelul Galaţi.

Capitolul XI - Renaşterea

Cu Ion Viorel revenit la Gloria Buzău într-o nouă postură de antrenor – jucător, buzoienii au legat victorie după victorie pe stadioanele diviziei B. Apropierea lui „Vioară” faţă de jucători şi faptul că nu de puţine ori i-a ajutat în mod direct chiar din teren au fost atuurile „glorioşilor” la capătul unui sezon în care au obţinut dreptul de a participa la barajul de retrogradare/promovare în Divizia A. Adversara buzoienilor a fost nimeni alta decât Politehnica AEK Timişoara, echipă puternică din punct de vedere financiar şi cu obiective europene, care printr-o conjunctură nefavorabilă a ajuns să dispute barajul. La sfârşitul turului, bănăţenii ocupau locul şase în clasament şi nici cel mai pesimist suporter „viola” nu credea că Poli va ajunge la retrogradare. În urma tragerii la sorţi manşa tur s-a disputat în Banat. Timişorenii abordau partida cu încredere, datorită suporterilor care meci de meci umpleau arena „Dan Păltinişanu” dar şi cu experienţa de prim-divizionară. În schimb buzoienii avea de partea lor dorinţa de afirmare, omogenitatea şi spiritul de luptă, dar şi o mare problemă: clubul datora jucătorilor şi antrenorilor peste 1,2 miliarde de lei vechi, sumă care reprezenta ratele contractuale şi primele pentru rezultatele din divizia B. Chiar şi aşa „Vioară” şi-a montat jucătorii pentru meciurile cu timişorenii. A urmat o deplasare de 12 ore, cu autocarul până la Timişoara. Deplasare cu peripeţii după cum îşi aduc aminte şi jucătorii. Autocarul buzoienilor s-a defectat şi aceştia au fost nevoiţi să petreacă o noapte în Bucureşti din cauza şoferului care în timp ce a pornit aerul rece a dat drumul şi instalaţiei de căldură, atmosfera devenind irespirabilă. Trecând peste acest mic incident, „glorioşii” au ajuns în cele din urmă în oraşul de pe Bega, unde s-au cazat la Hotelul Continental. A urmat apoi partida. Atmosfera era incendiară creată de cei peste 20.000 de timişoreni. Stadionul era colorat tot în alb – vişiniu. Tobe, fulare, steaguri şi trompete… Timişoara fierbea înaintea jocului cu Gloria.

Antrenorul pleacă după baraj

În urma meciurilor de baraj, Gloria ratează promovarea în Divizia A. La doar 12 zile de la returul cu Politehnica Timişoara, „Vioară” părăseşte echipa din Crâng ajungând la Rulmentul Alexandria. În mod sigur ceva a fost putred în jocurile cu timişorenii. Asta, poate din cauza faptului că municipalitatea nu putea susţine financiar la aceea vreme o echipă în Divizia A.

Lotul Gloriei Buzău din sezonul 2002 – 2003: Aurel Ionescu, Marius Coşoreanu, Costel Petre, Romeo Stan (Petrolul Ploieşti), Adrian Oancia, Sorin Bălan (Dunărea Galaţi), Gabriel Martac, Aurelian Pojer, Florin Beraru (Astra Ploieşti), Ion Viorel, Iulian Apostol (Astra Ploieşti), Romică Bunică, Sorin Pană, Dumitru Gheorghe, Leu Ştefan, Stoicescu Cristian, Dan Pană, Claudiu Bătrânu (Astra Ploieşti), Daniel Gae, Levente Dobozi, Cristian Niţu, Bogdan Cotolan, Tudorel Nedrea, Ioniţă Paul (Electrica Timişoara) şi Ionuţ Cramer.
Notă. Jucătorii scrişi înclinat sunt fotbalişti transferaţi de Gloria înainte de debutul sezonului. În paranteză este ultima echipă pentru care au evoluat înainte de a ajunge în Crâng.
Antrenor principal: Ion Viorel
Antrenori secunzi: Valentin Cramer (etapele 1 – 10) şi Vasile Lazăr

Prăbuşirea după visul neîmplinit

La doar un an după ce au disputat barajul pentru Divizia A, Gloria ajunge în subsolul diviziei secunde. Problemele interne, financiare dar şi cele cu suporterii care aproape abandonaseră stadionul din Crâng au făcut ca Gloria să încheie stagiunea pe locul 13.

Lotul de jucători din sezonul 2003 – 2004: Aurel Ionescu, Leu Ştefan, Cristi Stoicescu, Bogdan Cotolan, Morea Tudore, Stan Romeo, Vlaicu Cătălin, Tatto Michael, Sorin Bălan, Costică Gheorghe, Costel Petre, Laurenţiu Neagu, Ionuţ Ilie, Cristian Niţu, Sorin Pană, Gabriel Martac, Remus Marta, Cristian Teacă, Ionuţ Crânguşi, Marius Dorobanţu, Remus Safta, Adrian Oprea, Dan Pană, Andrei Petrescu, Florin Mazarache şi Zaibert.
Au plecat: Bunică, Oancia, Ion Viorel, Gheorghe, Cosoreanu, Dobozi şi Bătrânu.
Au venit: Laurenţiu Neagu (Petrolul Ploieşti), Ionuţ Ilie (Aro Câmpulung), Remus Marta (Minerul Lupeni), Cristian Teacă (Brăila), Marius Dorobanţu (FC Oneşti), Remus Safta (Juventus Bucureşti) şi Andrei Petrescu (Dinamo).
Antrenor principal: etapele 1 – 6 Ionel Augustin, etapele 7 – 15 Leonida Nedelcu, etapele 16 – 30 Vasile Grossu. Antrenori secunzi: etapele 1 – 6 Gabriel Marcu şi Lică Movilă, etapele 1 – 30 Vasile Lazăr, etapele 7 – 30 Nicolae Anton. Medic: Ovidiu Vasiloiu Maseur: Dan Boboc.

Alt sezon ratat

Încă un sezon ratat. „Glorioşii” dau semne de revenire şi termină stagiunea pe locul nouă. Problemele financiare persistă, însă sprijinul municipalităţii se face simţit. Rezultatele slabe înregistrate în primele etape au reprezentat primul semnal de alarmă pentru Gloria. Drept urmare, Radu Troi, tehnicianul care a început sezonul pe banca tehnică a buzoienilor a fost demis. În locul său s-a apelat încă o dată la serviciile lui Leonida Nedelcu. Alături de sprijinul financiar al municipalităţii, Nedelcu reuşeşte rederesarea echipei, care încheie sezonul pe locul nouă.

Lotul de jucători al Gloriei Buzău în stagiunea 2004 – 2005: Aurel Ionescu, Leu Ştefan, Cristian Stoicescu, Costel Petre, Bogdan Cotolan, Iulian Zaibert, Coman Constantin, Ciprian Ciobănescu, Costin Pintilie, Romeo Stan, Velicu Ştefan, Ionuţ Ilie, Cristian Niţu, Răzvan Huzuneanu, Stoica Gheorghe, Adrian Mîrşanu, Marcel Otvoş, Florin Grigore, Mihaly Zoltan, Dan Pană, Costică Gherghe, Cosmin Drăgulin, Nicu Creţu, Petrea şi Humelinicu.

Antrenor principal: etapele 1 – 7 Radu Troi, etapele 8 – 30, Leonida Nedelcu. Antrenori secunzi: etapele 1 – 3 Nicolae Anton, 1 – 30 Vasile Lazăr, etapele 8 – 30 Constantin Stan, etapele 13 – 30 Cristi Lupu.
Preşedinte: Dan Tulpan, Vice-preşedinte: Emil Sandu
Medic: Ovidiu Vasiloiu