În ultimele opt luni am semnat mai multe materiale fie de TV, print sau online în care subiectul principal a fost Centrul de Excelenţă “Tricolor 11” de la Buzău. Am scris despre ilegalitatea înfiinţării şi funcţionării acestuia, despre beneficiile spre zero care le sunt aduse buzoienilor şi despre finanţarea ilegală legislativ şi moral pe care Primăria Buzău a vrut să o acorde prin contractul de asociere cu Federaţia Română de Fotbal & restu`.

Am lucrat pe actele lor. Am râs când în bugetul creionat în prima hotărâre de CLM lei + lei dădeau valută, m-am amuzat pe măsură când am văzut procentul pe care muncipalitatea urma să îl primească în urma unui „eventual transfer” şi toate au fost confirmate când am publicat, în exclusivitate, documentul semnat de Ministrul Tineretului şi Sportului, prin care se atrăgea atenţia asupra ilegalităţii funcţionării acestor centre şi implicit a finanţării lor, ilegală prin lipsa Certificatului de Identitate Sportivă. În ciuda publicării documentului în facsimil chiar înainte de şedinţa de CLM în care a fost propus contractul de asociere, consilierii locali buzoieni l-au aprobat!… Am fost înjurat, ameninţat şi acuzat că, în ciuda meseriei sunt împotriva dezvoltării sportului buzoian…

Poimâine, adica trei-patru luni mai târziu faţă de cele relatate anterior, consilierii locali vor supune aprobării “rezilierea contractului de asociere al Municipiului Buzău cu FRF & restu` şi a actului adiţional privitor la aportul financiar şi material al părţilor în cadrul acestei asocieri”.

Am primit apeluri în care am fost felicitat, ca şi cum rezilierea contractului ar fi o victorie personală. Nu este.

Statistic vorbind, Buzăul traversează cea mai neagră perioada din întreaga istorie. Atât ca prezenţă a echipelor sportive/sportivilor în primele eşaloane, cât şi ca finanţare din bani publici. În condiţiile în care 80 la sută din copiii buzoienilor trebuie să plătească lunar pentru a practica un sport, în condiţiile în care nu avem nici o reprezentantă într-o primă ligă, deşi în ultimii ani trei formaţii au promovat sportiv în prima divizie, iar stadionul “Gloria” poate fi închiriat cu nici 200 de lei, să dai 100.000 de euro către FRF pentru o mână de buzoieni este sfidător pentru toţi cei care achită impozite şi taxe. Centrul de Excelenţa FRF de la Buzău poate reprezenta un “boom” de imagine , doar cu condiţia ca sportivii şi echipele Buzăului să nu fie vitregite, aşezate la colţ sau la masa săracului. Şi mai important, finanţarea trebuie făcută legal.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentSărbătorește Luna Iubirii pe două roți!
Articolul următorCumpara hale de productie si vei avea spatii de lucru perfecte pentru angajatii tai
Autor al cărţii „Drum printre ani – Istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971 – 2011” şi al cărţii "50 de personaje marcante în istoria fotbalului buzoian". În prezent redactor Buzăul Sportiv şi realizator TV Buzău. Realizator TV şi moderator al emisiunilor „Fotbal Total”, „TV Sport”, „Eurofotbal”, „Sport Maxim”, „Arena sportivă” şi „Zona neutră”. Prezentator al emisiunilor „În spatele uşilor de restaurant”, „Tainele pensiunii” şi "Bilet de vacanţă". Realizator al DVD-urilor „Războinicii la Ciuta”, „Meciuri de poveste” şi „Palatul Comunal, simbol al Buzăului”. Peste 200 de evenimente sportive comentate (din fotbal, handbal şi futsal).

3 COMENTARII

Lasă un răspuns