CODUL COMERCIAL
pagina a II-a
adoptat prin D.L. nr. 1.233/1887 M. Of. nr. 31/10 mai 1887*
CARTEA I
Despre comert în general
TITLUL I
Dispozitii generale
Art. 1. – În comert se aplicã legea de fatã.
Unde ea nu dispune se aplicã Codul civil.
* Prezentare dupã Codul comercial editat, cu toate modificãrile intervenite pânã în anul 1944, de cãtre
Ministerul Justitiei.
Art. 2. – Bursele, bâlciurile (iarmarocurile), târgurile, docurile si antrepozitele, precum si celelalte
institutii care servesc comertului se reglementeazã prin legile si regulamentele lor speciale.
TITLUL II
Despre faptele de comert
Art. 3. – Legea considerã ca fapte de comert:
1. Cumpãrãrile de producte sau de mãrfuri spre a se revinde, fie în naturã, fie dupã ce se vor fi lucrat
sau pus în lucru, ori numai spre a se închiria; asemenea si cumpãrarea, spre a se revinde, de
obligatiuni ale statului sau alte titluri de credit circulând în comert;
2. Vânzãrile de producte, vânzãrile si închirierile de mãrfuri în naturã sau lucrate si vânzãrile de
obligatiuni ale statului sau alte titluri de credit circulând în comert, când vor fi fost cumpãrate cu scop
de revânzare sau închiriere;
3. Contractele de report asupra obligatiunilor de stat sau altor titluri de credit circulând în comert;
4. Cumpãrãrile sau vânzãrile de pãrti sau de actiuni ale societãtilor comerciale;
5. Orice întreprinderi de furnituri;
6. Întreprinderile de spectacole publice;
7. Întreprinderile de comisioane, agentii si oficiuri de afaceri;
8. Întreprinderile de constructii;
9. Întreprinderile de fabrici, de manufacturã si imprimerie;
10. Întreprinderile de editurã, librãrie si obiecte de artã când altul decât autorul sau artistul vinde;
11. Operatiunile de bancã si schimb;
12. Operatiunile de mijlocire (sãmsãrie) în afaceri comerciale;
13. Întreprinderile de transporturi de persoane sau de lucruri pe apã sau pe uscat;
14. Cambiile si ordinele în producte sau mãrfuri;
15. Construirea, cumpãrarea, vânzarea si revânzarea de tot felul de vase pentru navigatia interioarã si
exterioarã si tot ce priveste la echiparea, armarea si aprovizionarea unui vas;
16. Expeditiile maritime, închirierile de vase, împrumuturile maritime si toate contractele privitoare la
comertul de mare si la navigatie;
17. Asigurãrile terestre, chiar mutuale, în contra daunelor si asupra vietii;
18. Asigurãrile, chiar mutuale, contra riscurilor navigatiei;
19. Depozitele pentru cauzã de comert;
20. Depozitele în docuri si întrepozite*, precum si toate operatiunile asupra recipiselor de depozit
(warante) si asupra scrisurilor de gaj, liberate de ele.
* Termenului de „întrepozit” îi corespunde sinonimul „antrepozit”, care are întelesul de clãdire
pentru depozitarea mãrfurilor.
Art. 4. – Se socotesc, afarã de acestea, ca fapte de comert, celelalte contracte si obligatii ale unui
comerciant, dacã nu sunt de naturã civilã sau dacã contrariul nu rezultã din însusi actul.
Art. 5. – Nu se poate considera ca fapt de comert cumpãrarea de producte sau de mãrfuri ce s-ar face
pentru uzul sau consumul cumpãrãtorului, ori al familiei sale; de asemenea, revânzarea acestor lucruri
si nici vânzarea productelor pe care proprietarul sau cultivatorul le are dupã pãmântul sãu, sau cel
cultivat de dânsul.
Art. 6. – Asigurãrile de lucruri sau stabilimente* care nu sunt obiectul comertului si asigurãrile asupra
vietii sunt fapte de comert numai în ce priveste pe asigurãtor.
Contul curent si cecul nu sunt considerate ca fapte de comert în ce priveste pe necomercianti, afarã
numai dacã ele n-au o cauzã comercialã.
* Termenul de „stabiliment” are în acest context sensuI de „local, clãdire”.
TITLUL III
Despre comercianti
Art. 7. – Sunt comercianti aceia care fac fapte de comert, având comertul ca o profesie obisnuitã, si
societãtile comerciale.
Art. 8. – Statul, judetul si comuna nu pot avea calitatea de comercianti.
Art. 9. – Orice persoanã care, într-un chip accidental, face o operatiune de comert, nu poate fi
consideratã ca comerciant; ea este însã supusã legiilor si jurisdictiei comerciale pentru toate
contestatiile ce se pot ridica din aceastã operatiune.
Art. 10-12. – (Abrogate prin art. V din D. nr. 185/1949 pentru modificarea si abrogarea unor
dispozitiuni privitoare la majorat, la capacitate în materia contractelor de muncã si emancipatiune –
B. Of. nr. 25/30 aprilie 1949).
Art. 13. – Tatãl sau mama care exercitã puterea pãrinteascã, sau în lipsã-le tutorul, nu pot continua
comertul în interesul unui minor, dacã nu vor fi autorizati, cel dintâi de tribunalul civil si cel de al
doilea prin încheierea consiliului de familie* omologatã de tribunal.
Actul de autorizare va fi afisat si publicat conform art. 10**.
* Reglementãrile privind statutul personal aI femeii adoptate ulterior, stabilesc un alt regim juridic
privind drepturile civile ale femeii decât cele mentionate în Codul comercial. Astfel:
– În conformitate cu dispozitiile Legii din 20 aprilie 1932 privitoare la ridicarea incapacitãtii civile a
femeii mãritate (M. Of. nr. 94/20 aprilie 1932), femeia are deplinãtatea exercitãrii drepturilor civile.
– Codul familiei, L. nr. 4/1953 (B. Of. nr. 1/4 ianuarie 1954), la art. 1 alin. 4, prevede cã în relatiile
dintre soti precum si în exercitiul drepturilor fatã de copii, bãrbatul si femeia au drepturi egale.
Constitutia României din 1991 stabileste, în ceea ce priveste drepturile personale ale cetãtenilor, cã
nu se face nici o discriminare de orice naturã; prin art. 16 se statueazã cã cetãtenii sunt egali în fata
legii si în fata autoritãtilor publice fãrã privilegii si fãrã discriminãri.
Institutia „consiliului de familie” nu mai are aplicare.
** Trimiterea la art. 10, text abrogat, este implicit abrogatã.
Art. 14. – Interzisul si cel pus sub un consiliu judiciar* nu pot fi comercianti si nici a continua un
comert.
* Potrivit art. 146 din Codul familiei, pânã la punerea sub interdictie prin hotãrâre judecãtoreascã
de cãtre instanta civilã, se va putea numi un curator; prin urmare, institutia consiliului judiciar nu
mai este operantã, în prezent acesteia corespunzându-i institutia curatelei.
Art. 15-16. – (Abrogate prin Legea privitoare la incapacitatea civilã a femeii mãritate, din 20 aprilie
1932 – M. Of. nr. 94/20 aprilie 1932).
Art. 17. – Când prin contractul de cãsãtorie* bãrbatul va avea vreun drept asupra bunurilor câstigate
de femeie**, aceste bunuri si veniturile lor rãmân exclusiv afectate la plata datoriilor comerciale.
* În ceea ce priveste contractul de cãsãtorie, legislatia actualã în materie de stare civilã (Codul
familiei L. nr. 4/1953 si L. nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilã – M. Of. nr. 282/11
nov.1996) nu are în vedere încheierea unui contract de cãsãtorie; ca atare, referirea la contractul de
cãsãtorie este caducã.
** Referitor la capacitatea civilã a sotilor, art. 4 din D. nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si
persoanele juridice (B. Of. nr. 8/30 ianuarie 1954) si art. 25 din Codul familiei prevãd cã bãrbatul si
femeia sunt egali în cãsãtorie.
– În legãturã cu regimul bunurilor, potrivit Legii din 20 aprilie 1932 (M. Of. nr. 94/20 aprilie 1932),
bãrbatul nu are vreun drept asupra bunurilor câstigate de sotie.
În prezent, regimul bunurilor sotilor este reglementat prin art. 30 si urmãtoarele din Codul familiei
L. nr. 4/1953 – M. Of. nr. 1/4 ianuarie 1954.
Art. 18. – (Abrogat partial – implicit prin Legea din 20 aprilie 1932 – M. Of. nr. 94/20 aprilie 1932 –
si abrogat expres prin art. V din D. nr. 185/1949 – M. Of. nr. 25/30 aprilie 1949).
Art. 19. – Contractul de cãsãtorie* între persoane dintre care una este comerciantã va trebui sã fie
trimis în copie certificatã, în termen de o lunã de la data lui, de cãtre ofiterul stãrii civile** care a
celebrat cãsãtoria, la tribunalul în jurisdictia cãruia se gãseste stabilimentul comerciantului, pentru a fi
publicat conform art. 10***.
Ofiterul stãrii civile care va omite a îndeplini îndatorirea impusã prin acest articol va fi supus la o
amendã de 25 pânã la 100 de lei; iar dacã omisiunea a fost fãcutã cu rea-credintã, la destituire; în
amândouã cazurile, fãrã prejudiciul drepturilor pãrtilor interesate.
* Pentru contractul de cãsãtorie a se vedea nota de la art. 17.
** În prezent, potrivit L. nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilã si Metodologiei nr. 1/1997
pentru aplicarea unitarã a dispozitiilor L. nr. 119/1996 actele de stare civilã (M. Of. nr. 318bis/19
noiembrie 1997), nu se instituie obligatia cunoasterii de cãtre ofiterul de stare civilã a profesiei,
ocupatiei viitorilor soti si nici trimiterea din oficiu a unui extras de pe actul de cãsãtorie instantelor
judecãtoresti.
Potrivit art. 13, art. 21 si art. 22 din L. nr. 26/1990 privind Registrul comertului (republicatã în M.
Of. nr. 49/4 februarie 1998), orice mentiune sau modificare privitoare la încheierea cãsãtoriei se
înregistreazã în Registrul comertului, la cererea comerciantului, care în cazul când nu îndeplineste
aceastã obligatie în termenul stabilit suportã sanctiunile prevãzute la Capitolul V din lege.
*** Trimiterea la art. 10, text abrogat, este implicit abrogatã.
Art. 20. – Dacã sotul* devine comerciant în urma cãsãtoriei sale, dânsul este dator sã depunã copie
dupã contractul sãu de cãsãtorie**, în termen de o lunã***, din ziua când si-a început comertul, sub
pedeapsã, în caz de faliment, de a fi considerat ca un bancrutar simplu.
* Textul, potrivit Codului familiei (L. nr. 4/1953 – M. Of. nr. 1/4 ianuarie 1954), are aplicabilitate
pentru ambii soti.
**Contractul de cãsãtorie va fi înteles în sens de certificat de cãsãtorie, asa cum este definit de L. nr.
119/1996 si Metodologia nr. 1/1997.
*** Termenul de o lunã prevãzut la art. 20, de depunere, la Oficiul Registrului Comertului, a copiei
dupã certificatul de cãsãtorie este modificat implicit prin L. nr. 26/1990, care la art. 21 lit. h)
coroborat cu art. 22 prevede obligativitatea depunerii copiei dupã certificatul de cãsãtorie în termen
de 15 zile; în cazul neîndeplinirii obligatiei, comerciantul va suporta sanctiunile prevãzute la Cap.V
din L. nr. 26/1990.
Art. 21. – Cererea de separatie de patrimonii între soti* dintre care unul este comerciant trebuie sã fie
publicatã în modul prevãzut la art. 10 **.
Hotãrârea asupra cererii de separatie nu va fi pronuntatã decât dupã o lunã de zile de la suszisa
publicatie.
Dacã se admite separatia, hotãrârea definitivã*** va trebui sã fie publicatã tot în acelasi mod, în
termen de o lunã de la data ei.
În lipsa acestei publicatii, creditorii comertului sotului pot opune, oricând interesul lor o cere,
nulitatea separatiei pronuntate si sã atace restituirea drepturilor dotale ale femeii, dacã a avut loc.
Deosebit de aceasta, ei pot sã exercite actiunea ce le acordã art. 975 din Codul civil, când separatia ar
fi fost fãcutã în frauda drepturilor lor.
* Separatia de patrimonii este reglementatã în art. 36 alin. 2 din Codul familiei – L. nr. 4/1953.
** Trimiterea la art. 10, text abrogat, este implicit abrogatã.
*** Pentru hotãrârea judecãtoreascã definitivã de împãrtire a bunurilor comune, pronuntatã în
cursul exercitãrii comertului, se vor face mentiuni în Registrul comertului, potrivit art. 21 lit.d) si
art.22 din L. nr. 26/1990.
A se vedea si art. 7 si art. 22 din L. nr. 26/1990, care prevãd cã hotãrãrile judecãtoresti rãmase
definitive se trimit de cãtre instantele de judecatã, în termen de 15 zile, Oficiului Registrului
Comertului.
Publicitatea Iegalã se face potrivit art. 41 din L. nr. 31/1990 privind societãtile comerciaIe,
republicatã în M. Of. nr. 33/29 ianuarie 1998.
TITLUL IV
Despre registrele comerciantilor
Art. 22. – Registrele obligatorii pentru comercianti sunt: registrul jurnal, registrul inventar si registrul
copier*.
* Potrivit Legii contabilitãtii nr. 2/1991 (M. Of. nr. 265/27 decembrie 1991), în prezent, denumirii de
„registru copier” îi corespunde denumirea de „cartea mare”.
A se vedea si registrele obligatorii prevãzute de L. nr. 31/1990 privind societãtiIe comerciale,
repubIicatã în M. Of. nr. 33/29 ianuarie 1998, precum si O. nr. 4/1998 pentru aprobarea
Instructiunilor nr. 2/1998 privind transferul registrelor actionarilor societãtilor comerciale între
douã registre independente – M. Of. nr. 119/19 martie 1998.
Art. 23. – Orice comerciant este dator ca în registrul jurnal sã înscrie pe fiecare zi ce are sã ia si ce are
sã dea, operatiunile comertului sãu, conventiile, acceptãrile sau girurile efectelor comerciale si în
general tot ce primeste si plãteste sub orice titlu, trecând la fiecare sfârsit de lunã si sumele
întrebuintate pentru cheltuielile casei sale. Acest registru jurnal este deosebit de alte registre* ce se
obisnuiesc în contabilitatea comercialã, dar care nu sunt obligatorii.
* A se vedea L. nr. 31/1990 si L. nr. 82/1991.
Art. 24. – Comerciantul este dator a forma la începutul comertului sãu si în fiecare an, sub a sa
semnãturã, un inventar de averea sa mobilã si imobilã si de datoriile sale active si pasive*, încheind
bilantul cuvenit. Acest inventar si bilant le va copia în registrul special pentru aceasta si le va semna.
Toate efectele si datoriile active trebuie evaluate în inventar si bilant, dupã pretul curent la epoca
facerii inventarului.
Datoriile active greu de încasat sau îndoioase se vor pretui dupã probabilitate; creantele ce nu se pot
încasa se vor înscrie numai pentru memorie.
Dacã sunt mai multi tovarãsi solidari trebuie sã subsemneze fiecare.
* L. nr. 26/1990, la art. 13 lit.a), prevede cã cererea de înmatriculare depusã de comerciant la
Registrul comertului va cuprinde date privitoare la averea si modul de evaluare a acesteia, iar la art.
21 lit. h) prevede cã se vor face mentiuni în Registrul comertului cu privire la orice modificare
referitoare la actele, faptele si mentiunile înregistrate potrivit art. 20 din lege.
Art. 25. – El este tinut a copia în registrul special si dupã ordinea zilei toate scrisorile ce trimite.
Art. 26. – Registrele obligatorii vor fi numerotate pe fiecare paginã si, afarã de registrul copier*,
parafate de un judecãtor al tribunalului locului de resedintã al comerciantului, sau de cãtre judecãtorul
ocolului respectiv în localitãtile unde nu existã tribunal**.
Pe ultima paginã a acestor registre, judecãtorul va constata numãrul filelor ce compun fiecare registru
si va semna aceastã certificare punând sigiliul tribunalului sau al judecãtoriei**.
* Pentru registrul copier, a se vedea nota de la art. 22.
** Potrivit Regulamentului de aplicare a L. nr. 82/1991 (M. Of. nr. 303 bis/22 decembrie 1993)
registrul jurnal si registrul inventar se înregistreazã numai la organele fiscale.
– Judecãtoriile de ocol au fost desfiintate prin L. nr. 18/1948 (M. Of. nr. 35/1948), pentru
modificarea Codului de procedurã civilã (care a abrogat Legea judecãtoriilor de ocoale).
– Potrivit L. nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã (republicatã în M. Of. nr. 259/30
septembrie 1997), instantele judecãtoresti sunt: judecãtoriile, tribunalele, curtile de apel si Curtea
Supremã de Justitie.
– În procesele si cererile comerciale, cu exceptia celor al cãror obiect are o valoare de pânã la 10
milioane lei inclusiv, competenta materialã în primã instantã apartine tribunalului, potrivit art. 2 pct.
1 lit. a) din Codul de procedurã civilã (Ministerul de Justitie, 1993); litigiile comerciale al cãror
obiect are valoarea de pânã la 10 milioane lei se judecã de judecãtorii, potrivit art. 1 pct. 1 din
Codul de procedurã civilã.
– Competenta teritorialã a instantelor judecãtoresti în litigiile comerciale este stabilitã prin art. 6 si
urmãtoarele din Codul de procedurã civilã.
Art. 27. – Registrele pe care comerciantul este obligat a le avea, afarã de copier*, vor fi prezentate
tribunalului sau judecãtorului de ocol la finele fiecãrui an comercial spre încheiere si vizã**.
Tribunalul sau judecãtorul de ocol va pune imediat, sub ultima operatiune înscrisã, urmãtoarea vizã:
„Astãzi la … anul … s-a prezentat registrul (jurnal, inventar) al comerciantului … si s-a vizat cu a
noastrã semnãturã” punându-se si sigiliul tribunalului sau judecãtoriei***.
* Pentru registrul copier a se vedea nota de la art. 2.
** A se vedea nota de la art. 26.
*** Textul art. 27 este inaplicabil în forma actuaIã deoarece potrivit L. nr. 82/1991 si
regulamentului de aplicare a acesteia (M. Of. nr. 303 bis/22 decembrie 1993), activitãtile stabilite în
sarcina instantelor revin în prezent organelor fiscale.
Art. 28. – La fiecare tribunal comercial* si, în localitãtile unde acesta nu existã, la fiecare tribunal de
judet*, se va tine un registru în care se va înscrie numele comerciantilor** care si-au prezentat
registrele lor, ce anume registre, precum si numãrul filelor fiecãruia. Tot astfel se va urma si cu
registrele pe care comerciantul le prezintã anual pentru încheiere si vizã*.
Dacã numerotarea sau viza unui registru a fost fãcutã de judecãtorul de ocol*, atunci acesta, la finele
fiecãrui an, este dator sã trimitã un tablou tribunalului judetului sau tribunalului comercial respectiv*.
* A se vedea nota de la art.26.
** Înmatricularea comerciantilor, persoane fizice sau juridice, se face dupã regulile prevãzute de L.
nr. 26/1990 privind Registrul comertului, L. nr. 31/1990 privind societãtile comerciale si de N.M. nr.
P/608-773/1998 privind modul de tinere a registrelor comertului si de efectuare a înregistrãrilor – M.
Of. nr. 176/11 mai 1998.
În ceea ce priveste registrele comerciantilor si verificarea modului cum sunt efectuate înregistrãrile,
acestea sunt supuse controlului prevãzut de L. nr. 31/1990 si L. nr. 82/ 1991.
Art. 29. – Registrele comerciantilor vor fi tinute în limba românã sau vreuna din limbile
moderne europene, dupã ordinea datei fiecãrei operatiuni, fãrã a se lãsa vreun loc în alb, fãrã stergere
sau adãugire; se pot face îndreptãri si stersãturi, dacã aceasta este necesar; se vor face însã numai
astfel ca cuvintele îndreptate sau sterse sã fie citibile*.
* A se vedea L. nr. 82/1991 si regulamentul de aplicare a acesteia.
Potrivit art. 3 din L. nr. 82/1991 si art. 54 din Legea bancarã nr. 58/1998 (M.Of. nr. 121/23 martie
1998), contabilitatea, documentele si evidenta se tin în limba românã si în moneda nationalã, iar
înregistrarea operatiunilor în valutã se efectueazã atât în moneda nationalã (leu) cât si în valutã. A
se vedea, în acest sens, si O. nr. 15.515/27/1998 pentru aprobarea Precizãrilor Ministerului
Finantelor si B.N.R. privind reflectarea în contabilitate a unor operatiuni, precum si unele mãsuri
referitoare la încheierea exercitiului financiar-contabil pe anul 1997 la societãtile bancare – M. Of.
nr. 102 bis/4 martie 1998.
Art. 30. – Comerciantii sunt datori a pãstra, în timp de 10 ani de la cea din urmã vizã, registrele pe
care legea le impune a tine, precum si scrisorile si telegramele primite*.
Asemenea sunt datori a pãstra, cel putin pânã la doi ani, facturile mãrfurilor cumpãrate si introduse în
stabilimentele** lor.
* În completare, a se vedea art. 25 si art. 30 din L. nr. 82/1991, în care se prevede obligativitatea
pãstrãrii unor documente un timp mai îndelungat, respectiv de 50 de ani pentru state de salarii si tot
50 de ani pentru bilanturi contabile.
** A se vedea nota de la art. 6.
Art. 31. – Comunicarea registrelor nu poate fi ordonatã de judecatã dupã cererea unei pãrti decât în
afaceri de succesiuni, comunitãti de bunuri, societãti si în caz de faliment.
Art. 32. – În cursul unei contestatii si oricare ar fi natura ei, judecata, dupã cererea unei pãrti sau chiar
din oficiu, va putea ordona înfãtisarea registrelor spre a se extrage dintr-însele numai ceea ce este
privitor la litigiu.
Art. 33. – Când registrele oferite, cerute sau ordonate a se înfãtisa, se aflã în circumscriptia unui alt
tribunal, judecãtoria va adresa o comisie rogatorie tribunalului* sau judecãtorului de ocol* respectiv
pentru a lua cunostintã de continutul acelor registre, a-l consemna într-un proces-verbal si a-l trimite
tribunalului unde cauza este pendinte.
* A se vedea nota de la art. 26.
Art. 34. – Dispozitiile cuprinse în prezentul titlu nu se aplicã colportorilor*, comerciantilor care fac
micul trafic ambulant, cãrãusilor sau acelor al cãror comert nu iese din cercul unei profesiuni
manuale.
* „colportor” are, în materie comercialã, sensul de negustor ambulant.
TITLUL V
Despre obligatiile comerciale în general
Art. 35. – Contractul sinalagmatic între persoane depãrtate nu este perfect dacã acceptarea n-a ajuns
la cunostinta propuitorului* în termenul hotãrât de dânsul sau în termenul necesar schimbului
propunerii** si acceptãrii dupã natura contractului.
Propuitorul* însã poate primi ca bunã si o acceptare ajunsã peste termenul hotãrât de dânsul cu
conditia ca sã încunostinteze îndatã pe acceptant despre aceasta.
*” propuitor” = „ofertant”.
**”propunere” = „ofertã de contractare”.
Art. 36. – Când propuitorul* cere executarea imediatã a contractului si un rãspuns prealabil de
acceptare nu este cerut si nici chiar necesar, dupã natura contractului, atunci contractul este perfect
îndatã ce partea cealaltã a întreprins executarea lui.
* A se vedea nota de la art. 35.
Art. 37. – Pânã ce contractul nu este perfect, propunerea* si acceptarea sunt revocabile. Cu toate
acestea, desi revocarea împiedicã ca contractul sã devinã perfect, dacã ea însã ajunge la cunostinta
celeilalte pãrti, dupã ce aceasta întreprinsese executarea lui, atunci cel ce revocã contractul rãspunde
de daune-interese.
* A se vedea nota de la art. 35.
Art. 38. – În contractele unilaterale propunerea* este obligatorie îndatã ce ajunge la cunostinta pãrtii
cãreia este fãcutã.
* A se vedea nota de la art. 35.
Art. 39. – Acceptarea conditionatã sau limitatã se considerã ca un refuz al primei propuneri* si
formeazã o nouã propunere*.
* A se vedea nota de la art. 35.
Art. 40. – Când urmeazã a se hotãrî adevãratul pret sau pretul curent al productelor, mãrfurilor,
transporturilor, navlului, al primelor de asigurare, cursul schimbului*, al efectelor publice si al
titlurilor industriale, el se ia dupã listele bursei sau dupã mercurialele** locului unde contractul a fost
încheiat sau, în lipsã, dupã acelea ale locului cel mai apropiat sau dupã orice fel de probã.
* A se vedea în legãturã cu modalitatea de stabilire a cursului valutar:
– H.G. nr. 155/1997 privind efectuarea si reflectarea în contabilitate a operatiunilor în valutã – M.
Of. nr. 77/29 aprilie 1997;
– O.G. nr. 41/1997 privind aprobarea Regulamentului de transport pe cãile ferate din România – M.
Of. nr. 220/29 august 1997;
– H.G. nr. 400/1995 privind încasarea tarifelor de transport în traficul international de cãlãtori pe
cãile ferate M. Of. nr. 131/29 iunie 1995.
** Potrivit legislatiei în vigoare, preturile nu se mai stabilesc prin mercuriale. A se vedea în acest
sens:
– Legea concurentei nr. 21/1996 – M. Of. nr. 88/30 aprilie 1996;
– H.G. nr. 206/1993 privind unele mãsuri pentru continuarea liberalizãrii preturilor si tarifelor – M.
Of. nr. 136/ 28 iunie 1993.
Art. 41. – Când moneda arãtatã într-un contract nu are curs legal sau comercial în tarã si când cursul
ei n-a fost determinat de însesi pãrtile, plata va putea fi fãcutã în moneda tãrii, dupã cursul ce va avea
schimbul la vedere în ziua scadentei si la locul plãtii; iar când în acea localitate n-ar fi un curs de
schimb, dupã cursul pietei celei mai apropiate, afarã numai dacã contractul poartã clauza „efectiv” sau
o alta asemenea*.
* A se vedea nota de la art. 40.
Art. 42. – În obligatiile comerciale codebitorii sunt tinuti solidar, afarã de stipulatie contrarie.
Aceeasi prezumtie existã si contra fidejusorurilui, chiar necomerciant, care garanteazã o obligatie
comercialã.
Ea nu se aplicã la necomercianti pentru operatiuni care, încât îi priveste, nu sunt fapte de comert.
Art. 43. – Datoriile comerciale lichide si plãtibile în bani produc dobânda de drept din ziua când
devin exigibile.
Art. 44. – În obligatiile comerciale judecãtorul nu poate acorda termenul de gratie permis de art. 1021
din Codul civil.
Art. 45. – Retractul litigios prevãzut de art. 1402, 1403 si 1404 din Codul civil nu poate avea loc în
caz de cesiune a unui drept derivând dintr-un fapt comercial.
Art. 46. – Obligatiile comerciale si liberatiunile se probeazã:
– Cu acte autentice;
– Cu acte sub semnãturã privatã;
– Cu facturi acceptate;
– Prin corespondentã;
– Prin telegrame;
– Cu registrele pãrtilor;
– Cu martori, de câte ori autoritatea judecãtoreascã ar crede cã trebuie sã admitã proba testimonialã, si
aceasta chiar în cazurile prevãzute de art. 1191 din Codul civil.
În fine, prin orice alte mijloace de probã admise de legea civilã.
Art. 47. – Telegrama face probã, ca act sub semnãturã privatã, când originalul este subscris de însãsi
persoana arãtatã într-însa ca trimitãtorul ei. Ea face aceeasi probã, chiar dacã aceastã persoanã este
subscrisã de o altã mânã, când ar fi probat cã originalul a fost predat oficiului telegrafic sau trimis
spre a i se preda de însãsi acea persoanã.
Dacã subscrierea originalului este autentificatã de autoritatea competentã, atunci se aplicã principiile
generale. În caz când identitatea persoanei care a subscris sau predat originalul telegramei s-a stabilit
prin alte moduri prevãzute de regulamentele telegrafo-postale, proba contrarie este admisã.
Data telegramelor stabileste, pânã la proba contrarie, ziua si ora în care ele au fost în adevãr expediate
de oficiile telegrafice.
Art. 48. – În caz de eroare, schimbare sau întârziere în transmiterea unei telegrame, se aplicã
principiile generale asupra culpei. Cu toate acestea, trimitãtorul unei telegrame se prezumã afarã de
orice culpã dacã a îngrijit a o colationa sau recomanda conform dispozitiilor regulamentelor
telegrafo-postale.
Art. 49. – În comert, mandatul si orice declaratie de consimtãmânt, chiar judiciar, transmise prin
telegraf cu subscrierea declaratã autenticã de autoritatea competentã, sunt valabile si fac probã în
justitie.
Art. 50. – Registrele comerciantilor, tinute în regulã, pot face probã în justitie între comercianti,
pentru fapte si chestiuni de comert.
Înscrierea în registre, fãcutã de prepusul care tine scriptele sau este însãrcinat cu contabilitatea, are
acelasi efect ca si când ar fi fãcutã de însusi stãpânul.
Art. 51. – Registrele pe care comerciantii sunt obligati a le avea si care nu vor fi tinute în regulã si
nici învestite cu formula prevãzutã de lege, nu sunt primite a face probã în justitie, spre folosul celui
ce le-a tinut.
Neîndeplinirea prescriptiilor legii în aceastã privintã poate atrage încã dupã sine aplicarea pedepselor
prevãzute în caz de faliment.
Art. 52. – Registrele comerciantilor, chiar netinute în regulã, fac probã în contra lor. Partea însã care
voieste a se referi la dânsele nu poate scinda continutul lor.
Art. 53. – (Abrogat prin D. nr. 205/1950 privind modificarea art. 1206 si art. 1906 din Codul civil,
pentru abrogarea art. 1200 pct. 3 si a art. 1207-1222 din acelasi cod, precum si pentru abrogarea
art. 53 din Codul comercial – B. Of. nr. 68/12 august 1950).
Art. 54. – Judecata este în drept a aprecia dacã se poate atribui continutului registrelor unui
comerciant un caracter de validitate mai mult sau mai putin mare, dacã trebuie a se renunta la aceastã
probã în caz când registrele comerciale ale pãrtilor nu concordã, sau a atribui o credintã mai mare
registrelor uneia din pãrti.
Art. 55. – Când Codul comercial cere proba prin scris, proba testimonialã nu poate fi admisã decât în
cazurile în care este permisã si de Codul civil.
Art. 56. – Dacã un act este comercial numai pentru una din pãrti, toti contractantii sunt supusi, încât
priveste acest act, legii comerciale, afarã de dispozitiile privitoare la persoana chiar a comerciantilor
si de cazurile în care legea ar dispune altfel.
Art. 57. – Data actelor si a contractelor comerciale trebuie sã arate local, ziua, luna si anul. Ea poate fi
stabilitã, fatã cu cei de al treilea, prin toate mijloacele de probã arãtate la art. 46. Data arãtatã în
cambie si în orice alte titluri la ordin, precum si în girurile lor, se considerã drept adevãratã pânã la
proba contrarie.
Art. 58. – Posesorul unui titlu la purtãtor, uzat, stricat sau distrus, are dreptul ca, contradictoriu cu
emitentul, sã cearã un duplicat al acestui titlu sau un titlu echivalent.
Cheltuielile privesc pe reclamant.
În privinta titlurilor datoriei publice, a biletelor de bancã si a altor titluri de asemenea naturã se
observã legile speciale.
Revendicarea titlurilor la purtãtor pierdute sau furate nu se admite decât contra acelora care le-au
gãsit sau furat si contra acelora care le-au primit cu orice titlu, cunoscând viciul cauzei posesiei.
Art. 59. – Orice obligatie comercialã trebuie sã fie executatã în locul arãtat prin contract sau în locul
care ar rezulta din natura operatiunii, ori din intentia pãrtilor contractante.
În lipsã de o clauzã expresã, contractul trebuie sã fie executat în locul unde cel ce s-a obligat îsi avea
stabilimentul* sãu comercial sau cel putin domiciliul ori resedinta, la formarea contractului.
Dacã însã urmeazã a se preda un lucru determinat, care dupã cunostinta pãrtilor se gãsea într-altã
parte în momentul formãrii contractului, atunci predarea se va face în acel loc.
* A se vedea nota de la art. 6.
TITLUL VI
Despre vânzare
Art. 60. – Vânzarea fãcutã pe un pret nedeterminat în contract este valabilã dacã pãrtile au convenit
asupra unui mod de a-l determina în urmã.
Art. 61. – Vânzarea fãcutã pe adevãratul pret sau pe pretul curent este asemenea valabilã. În acest caz
pretul se determinã conform dispozitiilor art. 40.
Determinarea pretului poate fi încredintatã arbitrului unei a treia persoane desemnate în contract sau
rãmase a se alege în urmã.
Când persoana desemnatã sau aleasã nu voieste sau nu poate primi, pãrtile trebuie sã procedeze la o
nouã numire.
Dacã pãrtile nu se învoiesc, numirea se face de justitie.
Art. 62. – Când mãrfurile vândute sunt arãtate în contract numai prin câtime, fel si calitate, fãrã nici o
altã indicatie de naturã a desemna un corp cert si determinat, vânzãtorul este obligat a preda, la locul
si timpul stipulat, câtimea, felul si calitatea cuvenitã, chiar dacã mãrfurile, care ar fi fost la dispozitia
sa în momentul formãrii contractului, sau pe care el si le-ar fi procurat în urmã în executarea lui, ar fi
pierit, sau dacã expedierea sau sosirea acelor mãrfuri ar fi fost împiedicatã de vreo cauzã oarecare.
Art. 63. – Vânzarea mãrfurilor care se aflã în cãlãtorie, cu arãtarea vasului care le transportã sau care
urmeazã a le transporta, este supusã conditiei sosirii în bunã stare a acelui vas.
Dacã vânzãtorul îsi rezervã drepturile ca, în timpul fixat prin conventie, sã arate vasul care transportã
sau urmeazã a transporta mãrfurile vândute si dacã acest termen a trecut, cumpãrãtorul are dreptul sã
cearã sau executarea contractului sau daune-interese.
Pentru aprecierea pagubei cauzate, judecata va tine seamã de timpul fixat pentru predarea mãrfurilor
vândute sau de acela determinat pentru desemnarea vasului.
Dacã prin conventie nu se fixeazã vreun termen pentru arãtarea vasului, cumpãrãtorul e în drept a
cere ca termenul sã fie fixat de justitie.
Art. 64. – Dacã prin contract, sau mai în urmã, s-a fixat un termen pentru sosirea vasului în care se
aflã mãrfurile ce cãlãtoresc si termenul expirã fãrã ca vasul sã fi sosit, cumpãrãtorul are dreptul de a
renunta la contract sau a-i prelungi termenul o datã sau de mai multe ori.
Când însã nu s-a fixat nici un termen pentru sosirea vasului se întelege cã pãrtile au luat drept termen
timpul necesar pentru împlinirea cãlãtoriei.
În caz de întârziere, justitia, tinând seamã de împrejurãri, poate fixa un termen si dacã si acest termen
expirã fãrã ca vasul sã soseascã, contractul se considerã reziliat.
În nici un caz justitia nu poate fixa un termen mai lung decât un an, socotit din ziua plecãrii vasului
de la locul unde mãrfurile vândute au fost încãrcate.
Art. 65. – Dacã în cursul cãlãtoriei, din cauzã de fortã majorã sau caz fortuit, marfa vândutã
este transportatã din vasul desemnat pe un alt vas, contractul nu se desfiinteazã, si vasul pe care s-a
fãcut transportul se considerã, pentru toate efectele contractului, ca substituit primului vas.
Art. 66. – Avariile întâmplate în timpul cãlãtoriei reziliazã contractul, dacã mãrfurile sunt pânã întratât
deteriorate încât nu mai pot servi la întrebuintarea pentru care fuseserã destinate.
În orice alt caz, cumpãrãtorul este dator sã primeascã mãrfurile în starea în care se vor afla la sosire,
însã cu o potrivitã scãdere de pret.
Art. 67. – Când, mai înainte de expirarea termenului fixat pentru executarea conventiei, una din pãrti
a oferit celeilalte predarea lucrului vândut sau plata pretului, si aceasta nu-si îndeplineste la termenul
fixat obligatia sa, atunci conditia rezolutorie se împlineste de drept în favoarea pãrtii care îsi
executase obligatia sa.
În lipsã de asemenea oferte sau de stipulatii exprese, rezilierea contractului se reglementeazã dupã
dispozitiile Codului civil privitoare la conditia rezolutorie tacitã.
În amândouã cazurile cel în culpã rãspunde de daunele-interese cauzate.
Art. 68. – Când cumpãrãtorul unui lucru miscãtor nu-si îndeplineste obligatia sa, vânzãtorul are
facultatea sau a depune lucrul vândut la o casã acreditatã de comert, pe socoteala si cheltuiala
cumpãrãtorului, sau de a-l vinde.
Vânzarea se va face prin licitatie publicã sau chiar pe pretul curent dacã lucrul are un pret la bursã sau
în târg, de cãtre un ofiter public* însãrcinat cu asemenea acte si cu dreptul pentru vânzãtor la plata
diferentei dintre pretul obtinut si acela convenit la prima vânzare, precum si la daune-interese.
Dacã neexecutarea contractului provine din partea vânzãtorului, cumpãrãtorul are dreptul de a face sã
se cumpere lucrul de cãtre un ofiter public* însãrcinat cu asemenea acte.
Cumpãrãtorul are dreptul de a pretinde diferenta în mai mult dintre pretul plãtit a doua oarã si acela
convenit cu primul vânzãtor, precum si a cere daune-interese, dacã ele se cuvin.
Partea care va uza de dreptul ce i se acordã prin acest articol este datoare sã încunostinteze prealabil
despre aceasta pe cealaltã parte contractantã.
* Termenului de „ofiter public” îi corespunde în prezent termenul de „comisie de licitatie”, potrivit
art. 12 din O.G. nr. 12/1993 privind achizitiile publice, republicatã în Monitorul Oficial nr. 281/4
decembrie 1995.
Art. 69. – Dacã temenul stipulat într-un contract de vânzare a unui lucru mobil este esential naturii
operatiunii, partea care voieste executarea conventiei fãrã sã tinã seamaã de expirarea termenului
stipulat în favoarea sa, trebuie sã încunostiinteze pe cealaltã parte, în termen de 24 ore de la expirarea
termenului.
Chiar în acest caz vânzarea lucrului nu se poate face decât a doua zi dupã încunostintare.
Art. 70. – Cumpãrãtorul unor mãrfuri sau producte provenind din o altã piatã este dator sã denunte
vânzãtorului viciile aparente în timp de douã zile de la primire, ori de câte ori un timp mai lung n-ar fi
necesar din cauza conditiilor exceptionale în care se aflã bunul vândut sau persoana cumpãrãtorului.
El este dator sã denunte viciile ascunse ale lucrului în cele dintâi douã zile de la descoperirea lor.
Odatã acest termen expirat, cumpãrãtorul nu mai poate fi primit a reclama ceva pentru viciile lucrului
vândut.
Art. 71. – Prezidentul tribunalului* si acolo unde nu existã tribunal, judecãtorul de ocol* poate
ordona, dupã cererea cumpãrãtorului sau a vânzãtorului, ca atât calitatea cât si starea în care se aflã
lucrul vândut sã fie constatate de unul sau mai multi experti, pe care îi va numi din oficiu.
Prin aceeasi ordonantã de numire a expertilor, sau prin o alta, prezidentul tribunalului* sau
judecãtorul de ocol* poate ordona sau sechestrarea lucrului vândut, sau depunerea lui într-un depozit
public sau într-alt loc pe care îl va desemna; si dacã pãstrarea lucrului poate aduce mari pagube sau
ocaziona cheltuieli însemnate, chiar vânzarea acelui lucru, pe socoteala celui ce se cuvine si în
conditiile ce se vor determina prin însãsi ordonanta.
* A se vedea nota de la art. 26.
Art. 72. – Ordonanta prezidentului tribunalului sau judecãtorului de ocol* va trebui sã fie comunicatã
înainte de punerea ei în lucrare celeilalte pãrti sau reprezentantului sãu, dacã vreunul din ei se aflã în
localitate.
În caz contrar, ordonanta va fi comunicatã în termenul prevãzut de art. 137** din procedura civilã, de
la executarea ei.
Cumpãrãtorul care nu va voi a beneficia de dispozitiile cuprinse în articolul precedent va trebui, în
caz de contestatie, sã probeze atât identitatea cât si viciile mãrfii cumpãrate de dânsul.
* A se vedea nota de la art. 26.
** Art. 137 îi corespunde în prezent art. 582 din Codul de procedurã civilã.
Art. 73. – Dispozitiile cuprinse în art. 67, 68 si 69 se aplicã si la contractele de bursã încheiate dupã
formele prevãzute de legea ei specialã.
TITLUL VII
Despre report
Art. 74. – Contractul de report constã în cumpãrarea pe bani gata a unor titluri de credit circulând în
comert si în revânzarea simultanee cu termen si pe un pret determinat cãtre aceeasi persoanã a unor
titluri de aceeasi specie.
Pentru validitatea contractului este necesarã predarea realã a titlurilor date în report.
Proprietatea lor se transferã la cumpãrãtor. Pãrtile pot stipula ca primele, rambursurile si
dobânzile ce se vor cuveni titlurilor în termenul reportului, sã rãmânã în profitul vânzãtorului.
Art. 75. – Revânzarea titlurilor date în reportpoate fi prelungitã prin vointa pãrtilor, pentru unul sau
mai multe termene succesive.
Art. 76. – Dacã la expirarea termenului reportului pãrtile lichideazã diferentele spre a face separat
plãtile lor si reînnoiesc reportul asupra unor titluri ce diferã prin calitatea sau specia lor, sau pe un alt
pret, atunci se considerã cã pãrtile au încheiat un nou contract de report.
TITLUL VIII
Despre societãti si despre asociatiuni comerciale
CAPITOLUL I
Despre societãti
Sectiunea I
Dispozitii generale
Art. 77-87. – (Abrogate prin L. nr. 31/1990).
Sectiunea II
Despre forma contractului de societate
Art. 88-104. – (Abrogate prin L. nr. 31/1990).
Sectiunea III
Despre deosebite feluri de societãti
§1. Despre societatea în nume colectiv
Art. 105-113. – (Abrogate prin L. nr. 31/1990).
§2. Despre societatea în comanditã
Art. 114-120. – (Abrogate prin L. nr. 31/1990).
§3. Despre societatea anonimã
Art. 121-126. – (Abrogate prin L. nr. 31/1990)
Sectiunea IV
Dispozitii comune societãtilor în comanditã prin actiuni si societãtilor anonime
§1. Despre constituirea societãtii
Art. 127-140. – (Abrogate prin L. nr. 31/1990).
§2. Despre administratori
Art. 141-155. – (Abrogate prin L. nr. 31/1990).
§3. Despre adunãrile generale
Art. 156-165. – (Abrogate prin L. nr. 31/1990).
§4. Despre actiuni
Art. 166-172. – (Abrogate prin L. nr. 31/1990).
§5. Despre obligatiuni
Art. 173-177. – (Abrogate prin L. nr. 31/1990).
§6. Despre bilant
Art. 178-184. – (Abrogate prin L. nr. 31/1990).
§7. Despre cenzori
Art. 185-187. – (Abrogate prin L. nr. 31/1990).
Sectiunea V
Despre excluderea asociatilor, despre dizolvarea si fuziunea societãtilor
§1. Despre excluderea asociatilor
Art. 188-190. – (Abrogate prin L. nr. 31/1990).
§2. Despre dizolvarea societãtilor
Art. 191-194. – (Abrogate prin L. nr. 31/1990).
§3. Despre fuziunea societãtilor
Art. 195-198. – (Abrogate prin L. nr. 31/1990).
Sectiunea VI
Despre lichidarea societãtilor
§1. Despre lichidarea în general
Art. 199-209. – (Abrogate prin L. nr. 31/1990).
§2. Reguli speciale pentru lichidarea societãtilor în nume colectiv si comanditã simplã
Art. 210-211. – (Abrogate prin L. nr. 31/1990).
§3. Reguli speciale pentru lichidarea societãtilor în comanditã prin actiuni si anonime
Art. 212-220. – (Abrogate prin L. nr. 31/1990).
Sectiunea VII
Dispozitii relative la societãtile cooperative
Art. 221-235. – (Abrogate prin Legea pentru organizarea cooperatiei, din 28 martie 1929).
Sectiunea VIII
Dispozitii relative la societãtile civile si la societãtile constituite în tãri strãine
Art. 236-250. – (Art. 236 abrogat prin L. nr. 31/1990 si art. 237-250 abrogate prin O.U.G. nr.
32/1997, aprobatã cu modificãri prin L. nr. 195/1997).
CAPITOLUL II
Despre asociatiuni
Sectiunea I
Despre asociatiunea în participatiune
Art. 251. – Asociatiunea în participatiune are loc atunci când un comerciant sau o societate
comercialã acordã uneia sau mai multor persoane ori societãti, o participatiune în beneficiile si
pierderile uneia sau mai multor operatiuni sau chiar asupra întregului lor comert.
Art. 252. – Asociatiunea în participatiune poate sã aibã loc asemenea si pentru operatiunile
comerciale fãcute de cãtre necomercianti.
Art. 253. – Asociatiunea în participatiune nu constituie, în privinta celor de al treilea, o fiintã juridicã
distinctã de persoana interesatilor. Cei de al treilea nu au nici un drept si nu se obligã decât cãtre acela
cu care a contractat.
Art. 254. – Participantii nu au nici un drept de proprietate asupra lucrurilor puse în asociatiune, chiar
dacã au fost procurate de dânsii.
Cu toate acestea, întrucât priveste raporturile lor între dânsii, asociatii pot sã stipuleze cã lucrurile ce
au adus sã li se restituie în naturã, având dreptul, în caz când restituirea nu s-ar putea face, la reparatia
daunelor suferite. Afarã de aceste cazuri, drepturile asociatilor se mãrginesc în a li se da cont de
lucrurile ce au pus în asociatiune si de beneficii si pierderi.
Art. 255. – Afarã de dispozitiile articolelor precedente, conventiile pãrtilor determinã forma,
întinderea si conditiile asociatiunii.
Art. 256. – Asociatiunile în participatiune sunt scutite de formalitãtile stabilite pentru societãti, dar ele
trebuie sã fie probate prin act scris.
Sectiunea lI
Despre asociatiunea de asigurare mutualã
Art. 257. – Asociatiunea de asigurare mutualã are de scop de a împãrti între asociati daunele cauzate
prin riscurile care sunt obiectul asociatiunii.
Ea constituie, fatã de cei de al treilea, o persoanã juridicã distinctã de persoana asociatilor.
Art. 258. – Asociatiunea de asigurare mutualã trebuie sã fie probatã prin act scris.
Ea se reglementeazã prin conventiile pãrtilor.
Art. 259. – Asociatiunea se administreazã prin asociati, care sunt mandatarii sãi temporari si
revocabili.
Art. 260. – Regulile privitoare la responsabilitatea administratorilor, la publicarea actului constitutiv,
a statutelor, a actelor care aduc schimbãri unuia sau altuia dintr-însele, a bilanturilor societãtilor
anonime si la penalitãtile relative la aceste societãti, sunt aplicabile si asociatiunilor de asigurare
mutualã.
Din bilanturile acestor asociatiuni va trebui sã rezulte îndeplinirea dispozitiilor art. 147*.
* Art. 147 este abrogat prin L. nr. 31/1990, astfel cã acest alineat este abrogat implicit.
A se vedea, în aceastã materie, dispozitiile L. nr. 31/1990 si L. nr. 82/1991.
Art. 261. – Asociatii nu sunt obligati sã contribuie decât cu partea determinatã prin contract; si în nici
un caz nu sunt tinuti cãtre cei de al treilea, decât fiecare în proportie cu valoarea lucrului pentru care a
fost admis în asociatiune.
Art. 262. – Acela care a pierdut lucrul pentru care s-a asociat înceteazã de a face parte din
asociatiune, rãmânându-i însã dreptul la indemnitatea ce i se cuvine.
Art. 263. – Asociatiunea nu se dizolvã prin interdictia sau moartea unuia dintre asociati.
Falimentul unui asociat poate da loc la excluderea sa.
CAPITOLUL III
Dispozitii penale si tranzitorii
Art. 264-269. – (Abrogate prin O.U.G. nr. 32/1997 pentru modificarea si completarea L. nr. 31/1990,
aprobatã cu modificãri prin L. nr. 195/1997).
TITLUL IX
Despre cambie si despre cec
CAPITOLUL I
Despre cambie
Sectiunea l
Conditiile esentiale ale cambiei
Art. 270-276. – (Abrogate prin L. nr. 58/1934 care abrogã toate legile si dispozitiile anterioare cu
privire la cambie si bilet la ordin).
Sectiunea II
Despre gir
Art. 277-281. – (Abrogate prin L. nr. 58/1934).
Sectiunea III
Despre acceptare
§1. Dispozitii generale
Art. 282-290. – (Abrogate prin L. nr. 58/1934).
§2. Despre acceptarea prin interventie sau pentru onoare
Art. 291-295. – (Abrogate prin L. nr. 58/1934).
Sectiunea lV
Despre aval
Art. 296-298. – (Abrogate prin L. nr. 58/1934).
Sectiunea V
Despre duplicate si copii
§1. Despre duplicate
Art. 299-302. – (Abrogate prin L. nr. 58/1934).
§2. Despre copii
Art. 303-304. – (Abrogate prin L. nr. 58/1934).
Sectiunea VI
Despre scadentã
Art. 305-308. – (Abrogate prin L. nr. 58/1934).
Sectiunea VII
Despre platã
§1. Dispozitii generale
Art. 309-321. – (Abrogate prin L. nr. 58/1934).
§2. Despre plata prin interventie sau pentru onoare
Art. 322-325. – (Abrogate prin L. nr. 58/1934).
Sectiunea VIII
Despre protest
Art. 326-334. – (Abrogate prin L. nr. 58/1934).
Sectiunea IX
Despre contra-cambie
Art. 335-338. – (Abrogate prin L. nr. 58/1934).
Sectiunea X
Despre actiunea cambialã
Art. 339-351. – (Abrogate prin L. nr. 58/1934).
Sectiunea Xl
Despre cambia purtând semnãtura unor persoane incapabile sau o semnãturã falsã ori falsificatã
Art. 352-353. – (Abrogate prin L. nr. 58/1934).
Sectiunea XlI
Despre cambia pierdutã sau sustrasã
Art. 354-357. – (Abrogate prin L. nr. 58/1934).
Sectiunea XIII
Despre ordinul în producte sau mãrfuri
Art. 358-363. – (Abrogate prin L. nr. 58/1934).
CAPITOLUL II
Despre cec
Art. 364-369. – (Abrogate implicit prin Legea asupra cecului nr. 59/1934).
TITLUL X
Despre contul curent
Art. 370. – Contractul de cont curent produce:
1. Strãmutarea proprietãtii valorilor înscrise în contul curent asupra primitorului lor, prin aceea cã el
le trece în debitul sãu, si novatiunea obligatiei de mai înainte între acela care a trimis valorile si
primitorul lor. Înscrierea însã în contul curent a unui efect de comert sau a unui alt titlu de credit e
presupusã fãcutã sub „rezerva încasãrii”;
2. Compensatia reciprocã între pãrti pânã la concurenta debitului si a creditului respectiv, la
încheierea socotelii, cu rezerva plãtii diferentei;
3. Curgerea de dobânzi pentru sumele trecute în contul curent, în debitul primitorului, de la data
înscrierii.
Dobânzile sunt cele comerciale si se socotesc pe zi, dacã pãrtile nu s-au învoit altfel.
Art. 371. – Existenta contului curent nu exclude drepturile de comision si plata cheltuielilor pentru
afacerile însemnate în contul curent.
Art. 372. – Încheierea contului curent si lichidarea diferentei vor avea loc la scadenta termenelor
stabilite prin conventii si, în lipsã, la 31 decembrie a fiecãrui an.
Dobânda diferentei curge de la data lichidãrii.
Numai diferenta (soldul) Iichidatã la încheierea contului curent poate fi supusã executiei sau opririi în
mâna unui al treilea sau asiguratã prin ipotecã. Dacã s-a consimtit o ipotecã pentru credit deschis,
posesorii efectelor create sau negociate în termenul acestei deschideri de credit nu se vor putea folosi
de dânsul decât pânã Ia concurenta soldului final aI contului.
Art. 373. – Contractul de cont curent e de drept desfiintat:
1. Prin scadenta termenului convenit;
2. În lipsã de conventie, prin retragerea uneia din pãrti;
3. Prin falimentul uneia din pãrti. Desfiintarea contractului de cont curent se poate cere în caz de
moarte, de interdictie sau incapacitate legalã a uneia din pãrti.
TITLUL XI
Despre mandatul comercial si despre comision
CAPITOLUL I
Despre mandatul comercial
Sectiunea I
Despre mandatul comercial în general
Art. 374. – Mandatul comercial are de obiect tratarea de afaceri comerciale pe seama si socoteala
mandantului.
Mandatul comercial nu se presupune a fi gratuit.
Art. 375. – Desi conceput în termeni generali, mandatul comercial nu se întinde si la afacerile care nu
sunt comerciale, afarã numai dacã aceasta se declarã cu precizie prin mandat.
Dacã mandatarul nu are instructiuni decât asupra unor pãrti ale afacerii, mandatul se socoteste liber
pentru celelalte.
Mandatul pentru o anume afacere cuprinde împuternicire si pentru toate actele necesare executãrii lui,
chiar când nu ar fi anume arãtate.
Art. 376. – Comerciantul care nu vrea sã primeascã o însãrcinare este dator, în cel mai scurt termen
posibil, sã facã cunoscut mandantului neprimirea; în acest caz este încã dator a face sã se pãstreze în
loc sigur lucrurile ce i s-au expediat si sã îngrijeascã de dânsele în socoteala mandantului, pânã ce
acesta va putea lua mãsurile necesare.
În caz de întârziere, el va putea încã cere sechestru judiciar si chiar vânzarea lucrurilor dupã formele
prevãzute de art. 71.
Art. 377. – Dacã lucrurile primite în socoteala mandantului prezintã semne de stricãciuni suferite în
timpul transportului, mandatarul va trebui sã ia toate mãsurile necesare pentru pãstrarea drepturilor
mandantului fatã de cel ce a fãcut transportul, altfel este responsabil de lucrurile primite dupã
descrierile cuprinse în scrisorile de cãrat* sau în politele de încãrcare**. Dacã stricãciunea reclamã
îngrijiri urgente, mandatarul poate cere vânzarea lucrurilor dupã formele prevãzute de art. 71.
* În prezent, acest document poartã denumirea de „scrisoare de trãsurã” potrivit O.G.nr. 41/1997 –
M. Of. nr. 220/1997.
** În prezent, acest document poartã denumirea de „conosament”, potrivit:
– Conventiei internationale pentru unificarea anumitor reguli în materie de conosament, încheiatã la
Bruxellesla 25 august 1924 si ratificatã prin L. nr. 43 (D. nr. 1.008)/1937 – M. Of. nr. 60/13 martie
1937;
– Conventiei Natiunilor Unite privind transporturile de mãrfuri pe mare din 1978, ratificatã prin D.
nr. 343/1981 – B. Of. nr. 95/28 noiembrie 1981.
Art. 378. – Mandatarul este îndatorat a face cunoscut mandantului toate faptele ce ar putea sã-l
hotãrascã a revoca sau modifica mandatul.
Art. 379. – Mandatarul este rãspunzãtor de stricãciunile lucrurilor ce-i sunt încredintate spre pãstrare,
afarã de cele provenite din caz fortuit, fortã majorã, din viciul sau chiar natura lor.
Art. 380. – Mandatarul e tinut a plãti dobândã la sumele de bani cuvenite mandantului din ziua în care
era dator a le trimite sau a le consemna.
Art. 381. – Mandatarul care nu se conformã instructiunilor primite de la mandant rãspunde de dauneinterese.

Art. 382. – Mandatarul este dator a încunostinta fãrã întârziere pe mandant despre executarea
mandatului.
Dacã, în urma primirii acestei încunostintãri, mandantul întârzie rãspunsul un timp mai lung decât cel
cerut de natura afacerii, el este considerat cã a acceptat executarea mandatului, chiar dacã mandatarul
a trecut peste limitele mandatului.
Art. 383. – Mandatarul care schimbã destinatia sumelor primite în socoteala mandantului, e dator
dobândã la aceste sume din ziua în care le-a primit, deosebit de daune-interese provenind din
neîndeplinirea mandatului si de orice altã actiune, chiar penalã, în caz de dol sau fraudã.
Art. 384. – Mandatarul este dator sã-si arate mandatul persoanelor cu care trateazã, când i se cere.
El nu poate opune celor de al treilea instructiunile deosebite ce i s-ar fi dat de cãtre mandant, afarã
numai dacã nu probeazã cã acestia aveau cunostintã de ele în momentul când obligatia a fost
contractatã.
Art. 385. – Mandantul e tinut a procura mandatarului mijloacele necesare pentru îndeplinirea
mandatului, afarã numai dacã nu existã conventie contrarie.
Art. 386. – Suma ce se datoreste mandatarului pentru executarea mandatului se determinã, în lipsã de
conventie, de cãtre judecatã, dupã împrejurãri.
Art. 387. – Mandatarul, pentru tot ce i se datoreste din executarea mandatului sãu si chiar pentru
retributia sa, are un privilegiu special. Acest privilegiu se exercitã asupra lucrurilor mandantului pe
care mandatarul le detine pentru executarea mandatului, sau care se gãsesc la dispozitia sa, în
magazinele sale sau în depozite publice, sau pentru care el poate proba prin posesie legitimã a politei
de încãrcare* sau a scrisorii de cãrat*, ce i s-au expediat.
Creantele sus-zise au precãdere asupra oricãror alte creante contra mandantului si chiar contra
vânzãtorului ce revendicã, cu toate cã plãtile si cheltuielile vor fi fost fãcute înainte sau dupã ce
lucrurile au intrat în posesia mamdatarului.
În caz de faliment al mandantului, privilegiul mandatarului asupra lucrurilor cumpãrate în socoteala
lui, se exercitã conform dispozitiilor de la Cap. III, Titlul IV, Cartea III din acest cod**.
Dacã lucrurile mandantului au fost vândute de cãtre mandatar, privilegiul subzistã asupra pretului.
* A se vedea notele de Ia art. 377.
** Trimiterea la Cap. III, Titlul IV, Cartea III din Codul comercial, text abrogat prin L. nr. 64/1995
privind procedura reorganizãrii si lichidãrii judiciare, este implicit abrogatã.
Art. 388. – Pentru a exercita dreptul arãtat în articolul precedent, mandatarul trebuie sã notifice
formal mandantului sumele ce-i sunt datorate, cu invitatia de a i se face plata în termen de cinci zile si
cu prevestirea cã, în caz de neplatã, se va proceda la vânzarea lucrurilor supuse privilegiului.
Mandantul va putea face opozitie, citând pe mandatar înaintea judecãtii. Opozitia va trebui sã fie
notificatã mandatarului în termen de trei zile de la primirea notificãrii de cãtre mandant.
Dacã mandantul nu are resedinta sau domiciliul ales în locul de resedintã al mandatarului, termenul
pentru opozitie va fi de 10 zile dacã mandantul domiciliazã în circumscriptia unui tribunal limitrof; de
20 zile dacã domiciliazã în orice parte a tãrii; de douã luni dacã domiciliazã afarã din România.
Dacã termenul a trecut sau opozitia s-a respins, mandatarul poate, fãrã altã formalitate, sã facã a se
vinde lucrurile sus-zise, conform dispozitiilor art. 68.
Art. 389. – Dacã mai multi mandatari sunt numiti prin acelasi act, fãrã a se arãta cã ei trebuie sã
lucreze împreunã, fiecare din ei poate lucra în lipsa celuilalt.
Dacã prin act se declarã cã mandatarii trebuie sã lucreze împreunã si mandatul nu este primit de toti,
acei ce acceptã se socotesc autorizati a-l îndeplini când ar forma majoritatea celor numiti.
Comandatarii sunt responsabili solidar.
Art. 390. – Afarã de cazurile prevãzute de Codul civil, mandatul înceteazã:
1. Prin cãsãtoria femeii comerciantã ce a dat sau primit mandatul, dacã nu este autorizatã a continua
comertul conform dispozitiilor art. 15*;
2. Prin revocarea autorizatiei de a exercita comertul, ce fusese acordatã femeii mãritate* sau minorul
care a dat sau primit mandatul.
* Trimiterea la art. 15, text abrogat prin Legea din 20 aprilie 1932, este implicit abrogatã.
Art. 391. – Mandantul sau mandatarul care, fãrã cauzã justã, prin revocare sau renuntarea sa,
întrerupe executarea mandatului, rãspunde de daune-interese.
Dacã executarea mandatului este întreruptã prin moartea mandantului sau a mandatarului, retribuirea
acestuia din urmã se va determina dupã ceea ce s-a executat, în proportie cu ceea ce s-ar fi datorat
pentru completa executare a mandatului.
Sectiunea II
Despre prepusi si reprezentanti
Art. 392. – Prepus este acela care este însãrcinat cu comertul patronului sãu, fie la locul unde acesta îl
exercitã, fie în alt loc.
Art. 393. – Patronul rãspunde de faptele prepusului si de obligatiile contractate de el în limitele
însãcinãrii ce i-a dat.
Dacã sunt mai multi patroni, fiecare din ei este solidar responsabil.
Dacã patronul este o societate comercialã, responsabilitatea societarilor se reglementeazã dupã natura
societãtii.
Art. 394. – Mandatul dat prepusului poate fi expres sau tacit.
Mandatul expres trebuie sã fie depus la tribunalul în a cãrui jurisdictie prepusul are a îndeplini
însãrcinarea, spre a fi transcris în registrul destinat pentru aceasta si afipt conform dispozitiilor art.
10*.
Un extras al mandatului va fi publicat, prin îngrijirea grefierului, în foaia anunturilor judiciare a
localitãtii**. Pânã la îndeplinirea formalitãtilor de mai sus se aplicã dispozitiile articolului urmãtor.
* Trimiterea la art. 10, text abrogat prin art. V din D. nr. 185/1949 (B. Of. nr. 25/30 aprilie 1949),
este implicit abrogatã.
** Potrivit art. 21 lit. b) din L. nr. 26/1990 privind Registrul comertului (republicatã în M. Of. nr.
49/4 februarie 1998), în Registrul comertului se vor face mentiuni cu privire la persoana
împuternicitului si, conform art. 22, comerciantul are obligatia sã solicite aceastã înregistrare în
termen de 15 zile.
Art. 395. – Fatã cu cei de al treilea, mandatul tacit al prepusului se socoteste general si cuprinde toate
actele necesare exercitiului comertului pentru care este dat.
Patronul nu poate opune celor de al treilea vreo restrictie a mandatului tacit, dacã nu probeazã cã ei o
cunosteau în momentul contractãrii obligatiei.
Art. 396. – Prepusul este totdeauna dator a trata în numele patronului si sã arate în sub semnãtura sa,
pe lângã numele si prenumele sãu propriu, numele si prenumele sau firma patronului, cu mentiunea
„prin procurã” sau alta asemenea.
În lipsa unei asemenea declaratii, prepusul se obligã personal; cei de al treilea însã pot exercita si
contra patronului actiunile ce derivã din actele prepusului privitoare la exercitiul comertului cu care
acesta a fost însãrcinat.
Art. 397. – Prepusul nu poate, fãrã învoirea expresã a patronului, a face operatiuni, nici a lua parte în
socoteala sa proprie sau a altuia, la alte negoturi de natura aceluia cu care este însãrcinat.
În caz contrar, prepusul este responsabil de daune-interese si patronul are încã dreptul de a retine
pentru sine foloasele ce ar rezulta din aceste operatiuni.
Art. 398. – Prepusul e responsabil solidar cu patronul de observarea dispozitiilor cuprinse în Titlul III
si Titlul IV ale acestei cãrti, în ce priveste comertul cu care este însãrcinat.
Art. 399. – Revocarea mandatului expres trebuie sã fie fãcutã în aceleasi forme cu care el a fost dat.
Art. 400. – Prepusul poate intenta orice actiune si a fi chemat în judecatã în locul patronului pentru
obligatiile contractate de dânsul în exercitiul comertului cu care a fost însãrcinat.
Art. 401. – Dispozitiile acestei sectiuni se aplicã reprezentantilor caselor comerciale sau societãtilor
strãine care de obicei trateazã sau încheie în tarã, în numele si pe socoteala acestora, afacerile
comerciale cu care au fost însãrcinati.
Sectiunea III
Despre comisi cãlãtori pentru comert
Art. 402. – Oricine trimite în altã localitate o persoanã din serviciul sãu, autorizând-o cu scrisori,
avizuri, circulãri sau alte asemenea documente, ca sã trateze sau sã facã operatiuni de ale comertului
sãu, rãmâne obligat prin faptele contractate de aceastã persoanã în marginile însãrcinãrii ce i-a dat.
Art. 403. – Dispozitiile art. 396 se aplicã comisilor cãlãtori; acestia însã nu pot subscrie „prin
procurã”, ci trebuie numai sã arate numele patronului lor.
Sectiunea lV
Despre comisii pentru negot
Art. 404. – Comisii pentru negot sunt prepusii pentru vânzarea în detaliu a mãrfurilor; ei au dreptul ca
în locul unde exercitã comertul si în momentul predãrii sã cearã si sã încaseze pretul mãrfurilor
vândute, putând da pentru aceasta valabilã chitantã în numele patronului lor.
Afarã din magazin ei nu pot cere plata creantelor patronului fãrã autorizatie specialã.
CAPITOLUL II
Despre comision
Art. 405. – Comisionul are de obiect tratarea de afaceri comerciale de cãtre comisionar în socoteala
comitentului.
Între comitent si comisionar existã aceleasi drepturi si obligatii ca între mandant si mandatar, cu
deosebirile stabilite prin articolele urmãtoare.
Art. 406. – Comisionarul este direct obligat, cãtre persoana cu care a contractat, ca si cum afacerea ar
fi fost a sa proprie.
Comitentul nu are actiune în contra persoanelor cu care a contractat comisionarul si nici acestea nu au
vreo actiune în contra comitentului.
Art. 407. – Comisionarul trebuie sã tinã, deosebite între dânsele si chiar de ale sale proprii, lucrãrile
diferitilor comitenti si sã aibã în registrele sale partidã deosebitã pentru fiecare operatiune.
Dacã comisionarul are în contra aceleiasi persoane creante provenind din diferite operatiuni fãcute în
contul comitentilor sãi, sau din o operatiune a sa proprie si a altuia, el este dator a cere de la acel
debitor un înscris deosebit pentru fiecare afacere si în caz de platã sã arate în registrele sale persoana
pentru care plata s-a fãcut.
În lipsã de asemenea arãtare, plata se va împãrti proportional între fiecare creantã.
Art. 408. – Operatiunile fãcute de comisionar cu violarea mandatului sau peste limitele sale rãmân în
sarcina sa si prin urmare:
1. Dacã a vândut cu pret mai mic decât cel hotãrât sau, în lipsã, mai mic decât cel curent, el este dator
sã plãteascã comitentului diferenta, afarã numai dacã nu ar proba cã vânzarea cu pretul hotãrât nu se
putea face si cã, vânzând astfel, comitentul a fost scutit de pagubã;
2. Dacã a cumpãrat cu un pret mai mare decât cel hotãrât, comitentul poate refuza operatiunea si a o
considera ca fãcutã în socoteala comisionarului, dacã acesta nu ar oferi sã plãteascã diferenta pretului;
3. Dacã lucrul cumpãrat nu corespunde cu calitatea convenitã, comitentul îl poate refuza.
Art. 409. – Comisionarul care, fãrã autorizatiacomitentului, face înaintãri de bani, vânzãri sau alte
operatiuni pe credit, îsi ia asupra-si orice rãspundere si comitentul îi poate cere plata întârziatã a
creditelor fãcute, cerându-i interesele si foloasele ce ar rezulta din aceasta.
Art. 410. – Comisionarul care vinde pe datorie este dator sã arate comitentului, în scrisoarea de aviz,
persoana cumpãrãtorului si termenul acordat; altminteri operatiunea se presupune cã s-a fãcut pe bani
gata; proba contrarie nu este admisã.
Art. 411*. – Când comisionarul este însãrcinat sã vândã sau sã cumpere cambii, obligatiuni sau efecte
ale statului ori alte titluri de credit, circulând în comert sau mãrfuri având pret la bursã ori în piatã,
dacã comitentul nu a dispus într-altfel, el însusi poate sã-i procure, pe pretul cerut ca vânzãtor,
lucrurile ce trebuia sã cumpere, sau sã retinã pentru sine, dupã pretul curent, ca cumpãrãtor, lucrurile
ce trebuia sã vândã în socoteala comitentului, deosebit de dreptul sãu la proviziune.
Dacã în cazurile mai sus arãtate, comisionarul, dupã îndeplinirea însãrcinãrii sale, nu face cunoscut
comitentului persoana cu care a contractat, comitentul are dreptul sã considere cã
cumpãrarea sau vânzarea s-a fãcut pe contul sãu si sã cearã de la comisionar executarea contractului.
* Pentru prevederile art. 411 a se vedea:
– L. nr. 52/1994 privind valorile mobiliare si sursele de valori – M. Of. nr. 210/11 august 1994;
– L. nr. 101/1998 privind StatutuI Bãncii Nationale a României – M. Of. nr. 203/1 iunie 1998;
– O.G. nr. 69/1997 privind bursele de mãrfuri – M. Of. nr. 227/30 august 1997.
Art. 412. – Comisionarul nu este rãspunzãtor pentru îndeplinirea obligatiilor luate de cãtre persoanele
cu care a contractat, afarã de conventie contrarie.
Când comisionarul ia o asemenea rãspundere, el este obligat personal, fatã cu comitentul, pentru
îndeplinirea obligatiilor rezultând din contract.
În acest caz, el are dreptul la proviziunea specialã numitã „pentru garantie”, „pentru credit”. Aceastã
proviziune se stabileste de pãrti prin conventia lor, iar în lipsã este lãsatã la aprecierea judecãtii.
CODUL COMERCIAL
pagina a III-a
TITLUL XII
Despre contractul de transport*
Art. 413. – Contractul de transport* are loc între expeditor sau acela care dã însãrcinarea pentru
transportul unui lucru si întreprinzãtorul care se obligã a-l face în numele sãu propriu si în socoteala
altuia, ori între unul din acestia si cãrãusul ce se însãrcineazã a-l face.
Se numeste „cãrãus” persoana care îsi ia însãrcinarea ca într-un mod oarecare sã transporte sau sã facã
a se transporta un obiect oarecare.
Obligatiile între expeditor si întreprinzãtorul de transporturi pe apã si cãpitan** sau patron sunt
reglementate prin dispozitiile prevãzute în Cartea II a acestui cod.
* În aceastã materie a se vedea:
– O.G. nr. 19/1997 privind transporturile – M. Of. nr. 200/20 august 1997;
– O.G. nr. 41/1997 privind aprobarea Regulamentului de transport pe cãile ferate din România – M.
Of. nr. 220/29 august 1997;
– O.G. nr. 42/1997 privind navigatia civilã – M. Of. nr. 221/29 august 1997(art. 48 lit.d);
– O.G. nr. 44/1997 privind transporturile rutiere – M. Of. nr. 222/29 august 1997;
– O.G. nr. 29/1997 privind Codul aerian – M. Of. nr. 208/26 auust 1997;
– O.U.G. nr. 12/1998 privind transportul pe cãile ferate române si reorganizarea Societãtii Nationale
a Cãilor Ferate Române – M. Of. nr. 254 /8 iulie 1998;
– H.G. nr. 190/1997 privind aprobarea contractului de activitate a Societãtii Nationale a Cãilor
Ferate Române pe perioada 1997-2000 – M. Of. nr. 99/23 mai 1997.
** Functia din vârful ierarhiei echipajului poartã denumirea de „comandant”, potrivit art. 31 din
O.G. nr. 42/1997 privind navigatia civilã – M. Of. nr. 221/29 august 1997.
Art. 414. – Expeditorul trebuie sã dea cãrãusului care i-ar face cererea o scrisoare de cãrat*.
Scrisoarea de cãrat* poate sã fie la ordin sau la purtãtor.
Forma si efectele girului scrisorii de cãrat* sunt reglementate prin dispozitiile Titlului IX** din Codul
comercial.
* A se vedea nota de la art. 377.
** Trimiterea la Titlul IX, abrogat prin L. nr. 58/1934 si L. nr. 59/1934, este implicit abrogatã.
Art. 415. – Scrisoarea de cãrat* trebuie sã fie datatã, subscrisã de expeditor si sã cuprindã:
1. Natura, greutatea, mãsura sau numãrul lucrurilor de transportat si dacã lucrurile sunt în lãzi sau
pachete si calitatea acestora, numãrul si sigiliile sau mãrcile puse pe dânsele;
2. Numele expeditorului si locuinta sa;
3. Numele si locuinta cãrãusului;
4. Locul de destinatie si persoana destinatarului, cu arãtarea dacã scrisoarea de cãrat* este la ordin sau
la purtãtor;
5. Portul sau pretul transportului si sumele datorate cãrãusului pentru expeditie, adãugându-se
cheltuielile anticipate sau de provizion**
6. Timpul în care trebuie sã fie fãcut transportul sau, când transportul are loc pe calea feratã, dacã
trebuie fãcut cu mare sau micã iutealã;
7. Celelalte stipulatiuni asupra cãrora pãrtile s-au înteles.
Expeditorul se poate desemna el însusi ca destinatar.
* A se vedea nota de la art. 377.
** Termenul „provizion” are semnificatia de sumã afectatã pentru acoperirea unei obligatii sau a
unei pierderi virtuale, viitoare sau eventuaIe.
Art. 416. – Expeditorul este dator a încredinta cãrãusului actele de vamã sau actele ce ar fi de
trebuintã; el este rãspunzãtor de cuprinsul si regularitatea lor.
Art. 417. – Cãrãusul va da expeditorului, când acesta i-ar cere, un exemplar al scrisorii de cãrat*
subscris de dânsul.
Dacã scrisoarea de cãrat* e la ordin sau la purtãtor, girul sau remiterea exemplarului semnat de cãrãus
transferã posesiunea lucrurilor transportate.
Conventiile necuprinse în scrisoare de cãrat* nu au nici o tãrie fatã cu destinatarul sau posesorul
exemplarului scrisorii de cãrat* Ia ordin sau la purtãtor, ce a fost subscris de cãrãus.
* A se vedea nota de la art. 377.
Art. 418. – Dacã cãrãusul primeste lucrurile de transportat fãrã nici o rezervã, se presupune cã ele nu
prezintã vicii aparente de îmbalotare.
Art. 419. – Cãrãusul este dator sã facã expeditia lucrurilor de transport dupã ordinea în care le-a
primit, afarã dacã prin natura lor, din cauza destinatiei ce acele lucruri au, sau pentru alte motive, nu
ar trebui sã se urmeze într-altfel, sau dacã nu ar fi împiedicat de vreun caz fortuit sau fortã majorã.
Art. 420. – Dacã, din caz fortuit sau fortã majorã, transportul este împiedicat sau peste
mãsurã întârziat, cãrãusul trebuie sã încunostinteze îndatã pe expeditor, care are facultatea de a rezilia
contractul plãtind numai cheltuielile fãcute de cãrãus si dacã împiedicarea are loc în timpul efectuãrii
transportului, cãrãusul are încã dreptul la plata portului în proportie cu drumul fãcut. În amândouã
cazurile se va înapoia cãrãusului exemplarul scrisorii de cãrat* la ordin sau la purtãtor, pe care l-a
subscris.
* A se vedea nota de la art. 377.
Art. 421. – Expeditorul are dreptul de a suspenda transportul si de a cere restituirea lucrurilor
transportate, sau predarea lor unei alte persoane decât aceea arãtatã în scrisoarea de cãrat*, ori de a
dispune cum va crede de cuviintã, dar este dator a plãti cãrãusului cheltuielile fãcute si pagubele
directe si imediate rezultând din executarea acestui contra-ordin.
Obligatia cãrãusului de a executa ordinul expeditorului înceteazã din momentul în care lucrurile fiind
ajunse la locul de destinatie, persoana cãreia îi sunt destinate si care posedã actele necesare a fãcut
cererea de predare cãrãusului, sau din momentul în care acesta i-a remis scrisoarea de cãrat*. În
aceste cazuri, numai destinatarul lucrurilor transportate are facultatea de a dispune de dânsele.
Dacã scrisoarea de cãrat* este la ordin sau la purtãtor, dreptul arãtat în prima parte a acestui articol
este al celui ce posedã exemplarul scrisorii de cãrat* subscris de cãrãus. Cãrãusul, primind contraordin,
are dreptul sã cearã restituirea exemplarului sus-zis sau, dacã destinatia lucrurilor de transportat
s-a schimbat, el poate pretinde o nouã scrisoare de cãrat*.
* A se vedea nota de la art. 377.
Art. 422. – Termenul predãrii lucrurilor transportate se hotãrãste prin învoirea pãrtilor. În lipsã, el este
lãsat la aprecierea judecãtii.
Art. 423. – Cãrãusul este rãspunzãtor de faptele subordonatilor sãi, de ale tuturor cãrãusilor succesivi
si de ale oricãrei alte persoane cãreia dânsul i-a încredintat facerea transportului.
Art. 424. – Diferitii cãrãusi au dreptul de a face sã se declare, pe scrisoarea de cãrat* sau într-altfel,
starea în care se aflã lucrurile ce se transportã în momentul când ele le sunt încredintate.
În lipsa unei asemenea declaratii, se presupune cã ei au primit lucrurile în bunã stare si conform cu
arãtãrile cuprinse în scrisoarea de cãrat*.
* A se vedea nota de la art. 377.
Art. 425. – Cãrãusul este rãspunzãtor de pierderea sau stricãciunea lucrurilor ce i-au fost încredintate
spre transport, din momentul în care le primeste pânã la acela al predãrii lor destinatarului, afarã dacã
nu probeazã cã pierderea sau stricãciunea a provenit din caz fortuit sau din fortã majorã, din chiar
viciul propriu al lucrurilor sau din natura lor, din faptul expeditorului sau din acel al destinatarului.
Art. 426. – Dacã sunt de transportat lucruri fragile sau care se stricã usor, animale sau lucruri pentru
care transportul urmeazã sã fie fãcut în anume conditii, administratiile cãilor ferate pot stipula cã
pierderea sau stricãciunea sã se presupunã ca provenitã din viciul lucrurilor transportate, din cauza
naturii lor, sau din faptul expeditorului ori al destinatarului, afarã numai dacã ele sunt în culpã vãditã.
Art. 427. – Stricãciunile se vor proba conform dispozitiilor art. 71, si expeditorul, posesorul scrisorii
de cãrat* sau destinatarul, dupã distinctiile prevãzute în art. 421, poate fi autorizat de cãtre justitie sã
cearã predarea lucrurilor transportate, cu sau fãrã cautiune.
* A se vedea nota de la art. 377.
Art. 428. – În caz de întârziere în efectuarea transportului peste termenul stabilit prin art. 422,
cãrãusul pierde o parte din pretul transportului în proportie cu durata întârzierii, si pierde întreg pretul
transportului dacã întârzierea a durat îndoit de timpul hotãrât pentru facerea transportului, afarã de
pagubele mai mari de care este rãspunzãtor, dacã s-ar proba cã ele au provenit din aceastã cauzã.
Cãrãusul nu este responsabil de întârziere dacã probeazã cã ea a provenit din caz fortuit sau fortã
majorã, sau din faptul expeditorului ori al destinatarului.
Lipsa mijloacelor îndestulãtoare de transport nu ajunge pentru a justifica întârzierea.
Art. 429. – Cãrãusul îsi poate mãrgini rãspunderea pânã la concurenta unei sume de atât la sutã pentru
lucrurile care, prin natura lor, sunt supuse în timpul transportului la o micsorare în greutate sau în
mãsurã. Aceastã sumã trebuie sã fie hotãrâtã mai dinainte si specificatã pentru fiecare ladã sau colet,
dacã lucrurile sunt împãrtite în lãzi sau colete.
Cãrãusul nu poate beneficia de conventia prin care dânsul si-a mãrginit rãspunderea, dacã expeditorul
sau destinatarul probeazã cã, micsorarea nu a provenit din natura lucrurilor, sau dacã probeazã cã
dupã împrejurãrile ce au avut loc, micsorarea nu putea ajunge la acea hotãrâtã de pãrti.
Art. 430. – Paguba provenitã prin pierdere sau stricãciune se calculeazã dupã pretul curent al
lucrurilor transportate, la locul si în timpul predãrii. Pretul curent se stabileste dupã dispozitiile art.
40, scãzându-se cheltuielile ce întotdeauna se fac în caz de pierdere sau stricãciune.
Dacã paguba este cauzatã prin dol sau neglijentã vãditã, cuantumul despãgubirii se determinã dupã
dispozitiile art. 1084 si 1086 din Codul civil.
În alt caz de pierdere a obiectelor unui cãlãtor predate cãrãusului fãrã arãtarea continutului,
cuantumul despãgubirii se determinã dupã împrejurãrile particulare ale faptului.
Art. 431. – Cãrãusul nu rãspunde de lucruri pretioase, bani si titluri ce nu i-au fost declarate
si, în caz de pierdere sau stricãciune, nu este rãspunzãtor decât de valoarea arãtatã.
Art. 432. – Dupã ajungerea lucrurilor transportate sau dupã trecerea zilei în care ele trebuiau sã
ajungã la locul de destinatie, destinatarul poate exercita toate drepturile derivând din contractul de
transport, precum si actiunile de despãgubire; din acel moment el poate pretinde predarea chiar a
lucrurilor si a scrisorii de cãrat*.
* A se vedea nota de la art. 377.
Art. 433. – Cãrãusul nu este obligat sã predea lucrurile transportate pânã când persoana ce se prezintã
a le primi nu-si îndeplineste obligatiile.
În caz de neîntelegere, dacã destinatarul plãteste suma ce crede cã datoreste si depune în acelasi timp
si diferenta pânã la suma pretinsã de cãrãus, acesta este dator a-i preda lucrurile transportate.
Dacã scrisoarea de cãrat* e la ordin sau la purtãtar, cãrãusul se poate opune ca sã facã predarea pânã
la restituirea exemplarului subscris de dânsul.
* A se vedea nota de la art. 377.
Art. 434. – Destinatarul are dreptul sã verifice cu cheltuiala sa, în momentul predãrii, starea în care se
aflã lucrurile transportate, desi ele n-ar prezenta încã semne exterioare de stricãciune.
Destinatarul care primeste lucrurile e obligat sã plãteascã ceea ce se datoreste pentru transport, dupã
scrisoarea de cãrat*, precum si toate celelalte cheltuieli.
* A se vedea nota de la art. 377.
Art. 435. – Dacã cãrãusul predã lucrurile transportate, fãrã a arãta sumele ce i se datoresc lui,
cãrãusilor anteriori sau expeditorului, sau fãrã a pretinde depunerea sumei asupra cãreia existã
neîntelegere, pierde dreptul de regres si rãmâne rãspunzãtor cãtre expeditor si cãrãusii anteriori pentru
sumele ce li se cuveneau; are însã actiune contra destinatarului.
Art. 436. – Orice cerere de despãgubire trebuie îndreptatã contra primului sau ultimului cãrãus. Se
poate îndrepta si contra cãrãusului intermediar, când s-ar proba cã paguba s-a cauzat în timpul când
acesta a fãcut transportul.
Orice cãrãus chemat a rãspunde de fapte care nu sunt ale sale are facultatea a chema în garantie sau
pe cãrãusul care l-a precedat imediat sau pe cãrãusul intermediar rãspunzãtor de pagubã, dupã
dispozitiile stabilite mai sus.
Art. 437. – Pentru toate creantele rezultând din contractul de transport, cãrãusul are privilegiul asupra
lucrurilor transportate pânã la predarea lor destinatarului.
Dacã sunt mai multi cãrãusi, cel din urmã dintre ei exercitã drepturile celor anteriori.
Art. 438. – Dacã nu gãseste destinatarul, sau se iveste neîntelegere în privinta primirii lucrurilor
transportate, prezidentul tribunalului respectiv sau judecãtorul de ocol* poate ordona depunerea sau
sechestrul acelor lucruri. Poate asemenea face a se verifica starea în care se aflã lucrurile si sã ordone
vânzarea lor pânã la concurenta sumelor datorate cãrãusului, observându-se formele prevãzute de art.
71.
Dacã nu e nici o contestatie, cãrãusul, pentru a obtine plata ce i se datoreste, se va conforma
dispozitiilor art. 388.
* A se vedea nota de la art. 26.
Art. 439. – Dacã în contractul de transport a fost prevãzutã vreo clauzã penalã pentru neîndeplinire
sau întârziere a predãrii, se poate cere si executarea transportului si clauza penalã.
Pentru plata clauzei penale nu se cere ca paguba sã se probeze.
Când s-ar dovedi cã paguba suferitã este mai mare decât clauza penalã, se poate cere diferenta.
Clauza penalã nu poate sã aibã loc când, în cazurile prevãzute de art. 425 si 428, cãrãusul nu este
supus la rãspundere.
Art. 440. – Plata portului si primirea fãrã rezervã a lucrurilor transportate, chiar când plata portului ar
fi fost fãcutã înainte, sting orice actiune contra cãrãusului.
Cu toate acestea, actiunea contra cãrãusului pentru pierderea partialã sau stricãciunea ce nu se putea
cunoaste în momentul predãrii, subzistã si dupã plata portului si primirea lucrurilor transportate, dacã
se dovedeste cã pierderea sau stricãciunea a avut loc între darea lucrurilor în primirea cãrãusului si
predarea fãcutã de acesta, cu conditia însã ca cererea pentru verificare sã fie fãcutã îndatã dupã ce se
va fi descoperit paguba si nu mai târziu decât cinci zile dupã primirea lucrurilor de cãtre destinatar.
Art. 441. – Orice stipulatie care ar exclude sau ar mãrgini, în transporturile pe cale feratã, obligatiile
si rãspunderile stabilite prin art. 417, 418, 419, 425, 427, 428, 429, 430, 432, 433, 436 si 440 sunt
nule si de nul efect, chiar dacã ar fi fost permise prin regulamente generale sau particulare, afarã
numai de cazul când prin tarife speciale s-ar stabili ca pretul transportului sã fie mai mic decât acela
cuprins în tarifele ordinare.
TITLUL XIII
Despre contractul de asigurare
Art. 442-477. – (Abrogate implicit prin Legea pentru constituirea si functionarea întreprinderilor
private de asigurare si reglementarea contractului de asigurare din 7 iulie 1930 si abrogate expres
prin Legea nr. 136/1995 privind asigurãrile si reasigurãrile în România M. Of. nr. 303/30 decembrie
1995).
TITLUL XIV
Despre gaj*
* Titlul XIV a fost abrogat prin Legea nr. 99/1999 din M. Of. 236 din 27.V.1999
Art. 478. – Gajul constituit de cãtre un comerciant sau de un necomerciant pentru fapte de
comert, se constatã, între pãrtile contractante, prin toate probele admise de legea comercialã si
prevãzute în art. 46 din acest cod, fãrã a se distinge dacã pãrtile au sau nu acelasi domiciliu.
Fatã însã cu cei de al treilea, gajul nu poate fi dovedit decât prin înscris, dacã suma pentru care s-a
constituit gajul trece peste 5.000 lei*.
* Cuantumul de 5.000 lei este prevãzut în D. nr. 154/1948 – M. Of. nr. 166/21 iulie 1948.
Art. 479. – Gajul cambiilor si titlurilor la ordin* poate fi constituit prin gir cu clauza „valoarea în
garantie” sau o alta asemenea, din care sã rezulte vointa pãrtilor cã aceste titluri au fost date în gaj, iar
nu cã s-a transmis proprietatea lor.
Gajul asupra creantelor si drepturile incorporale netransmisibile prin gir pot fi constituite prin acte
fãcute în forma cesiunilor. În aceste cazuri însã, actul trebuie sã continã mentiunea cã cesiunea se
face cu titlu de gaj.
Gajul asupra actiunilor, pãrtilor de interes si obligatiunilor nominative ale societãtilor financiare,
industriale, comerciale sau civile, poate fi constituit printr-un transfer înscris în registrele societãtii,
cu arãtarea „pentru cauzã de garantie”.
Dacã s-a dat în gaj o creantã mobilã, creditorul gajist, pentru a-si avea privilegiul sãu fatã cu cel de al
treilea, urmeazã sã notifice debitorului creantei datã în gaj constituirea gajului.
* În ceea ce priveste gajul cambiilor si titlurilor la ordin a se vedea dispozitiile art. 21 din L. nr.
58/1934.
Art. 480. – Creditorul are dreptul de a fi plãtit cu privilegiu asupra lucrului ce i s-a constituit în gaj.
Acest privilegiu nu existã decât dacã lucrul s-a pus si se aflã în posesia creditorului sau a unei alte
persoane aleasã de pãrti.
Creditorul este presupus cã are în posesia sa lucrurile date în gaj când ele se aflã în magazinele sale
sau ale comisionarului sãu, în vasele sale, la vamã sau într-un depozit public, sau dacã înainte de
sosirea lor e în posesia politei de încãrcare* sau a scrisorii de cãrat* giratã cu clauza „valoarea în
garantie” sau o alta asemenea.
Prin derogare la dispozitia de mai sus, gajul constituit asupra produselor solului pendinte încã prin
rãdãcini sau deja culese, precum si asupra materiilor industriale prime, în stare de fabricatie sau deja
fabricate si aflate în fabrici sau depozite, se considerã constituit prin singurul efect al conventiei, de la
data actului, care va indica numãrul, natura, calitatea si locul, unde se aflã gajul, fãrã ca sã se ia din
posesia debitorului sau constituentului lucrurile constituite în gaj.
Data actului face deplinã credintã.
În timp de 5 zile aceste acte de gaj se vor transcrie în registrul prevãzut la art. 728 bis din procedura
civilã**.
În cazul în care gajul se va afla într-o comunã, alta decât aceea unde este resedinta judetului, grefierul
tribunalului va comunica de urgentã primarului respectiv un extras de orice întabulare efectuatã
pentru a se face mentiune de ea în registrul care se va înfiinta în acest scop.
În privinta celor de al treilea, drepturile creditorului gajist nu vor începe decât de la data întabulãrii,
iar atunci când este locul a se face mentiune în registrul primãriei, de la data acelei mentiuni.
Se vor respecta dispozitiile art. 1729 si 1730 din Codul civil.
* A se vedea notele de la art. 377.
** Art. 728 bis îi corespunde în prezent art. 710 din Codul de procedurã civilã.
A se vedea Legea cadastrului si publicitãtii imobiliare nr. 7/1996 (M. Of. nr. 61/26 martie 1996) care
prevede cã la data finalizãrii lucrãrilor cadastrale si a registrelor de publicitate imobiliarã la nivelul
întregii tãri se abrogã art. 710-720 din Codul de procedurã civilã, cu exceptia prevederilor
referitoare la amanet.
Art. 481. – Creditorul e dator a face actele necesare pentru conservarea lucrului primit în gaj. Dacã
efectele date în gaj au sosit la scadentã, creditorul gajist este dator a urmãri si încasa valoarea lor.
Cheltuielile fãcute îi sunt înapoiate si, dupã ce îsi va încasa creanta cu toate accesoriile ei, va da
socotealã de ceea ce rãmâne.
Art. 482. – În caz de neplatã la termen a întregii datorii pentru care s-a constituit gajul, creditorul
poate proceda la vânzarea obiectelor date în gaj.
Pentru acest sfârsit, el se va adresa la presedintele tribunalului* cu cerere de a fi autorizat sã vândã
gajul.
Presedintele va statua asupra cererii de vânzare a gajului si, prin ordonanta ce va da, va încuviinta
vânzarea, fie în modul convenit de pãrti, dacã ele au stipulat în ce mod sã se vândã gajul, fie în mod
public si prin organul unui agent judecãtoresc desemnat de presedinte, dacã pãrtile n-au prevãzut alt
mod de vânzare.
În caz de faliment**, cererea de vânzare a gajului se va notifica sindicului pentru ca în termen de trei
zile sã poatã uza de facultatea ce-i este lãsatã de art. 782***.
Dacã în acest termen sindicul nu va retrage gajul, executarea cerutã si încuviintatã de presedinte îsi va
urma cursul ei, fãrã a putea fi împiedicatã sau suspendatã prin lucrãrile falimentului**.
Suma prinsã din vânzarea gajului va fi în acest caz depusã la Casa de Consemnatiuni si creditorii
falitului vor putea exercita asupra acestei sume drepturile eventuale ce le-ar câstiga, prin contestatii
fãcute cu ocazia verificãrii creantelor.
* A se vedea nota de la art. 26.
** Pentru procedura falimentului a se vedea L. nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii
judiciare si a falimentului – M. Of. nr. 130/29 iunie 1995.
*** Art. 782 este abrogat prin L. nr. 64/1995.
Art. 483. – Ordonanta aceasta nu va deveni executorie decât dupã ce va fi fost notificatã debitorului si
aceluia care a procurat gajul, cu indicarea zilei, locului si orei la care se va proceda la vânzare si,
dupã ce vor fi expirat cele 3 zile ale opozitiei, ordonanta va rãmâne definitivã si, în ultim resort, dacã
în 3 zile de la primirea ei debitorul sau tertul care a procurat gajul nu vor fi fãcut opozitie si nu vor fi
chemat pe creditor înaintea tribunalului.
În caz de opozitie, citarea pãrtilor si judecarea opozitiei se vor face de urgentã si cel mult în termen
de 8 zile de la primirea opozitiei.
Art. 484. – Termenul pentru a face apel contra hotãrârii intervenite asupra acestei opozitii va fi de 8
zile de la comunicarea hotãrârii tribunalului*.
* A se vedea nota de la art. 26.
Art. 485. – Termenele mai sus fixate nu sunt susceptibile de a fi mãrite în raport cu distanta.
Dacã debitorul sau tertul care a procurat gajul nu sunt domiciliati în cuprinsul acestui tribunal si n-au
fãcut alegere de domiciliu în acel cuprins, notificãrile mentionate la articolele precedente vor fi
valabil fãcute prin afisarea lor în sala de audientã a tribunalului si prin publicarea în „monitor” sau în
foile anunturilor judecãtoresti din acea localitate.
Procesul-verbal al portãrelului*, constatând îndeplinirea acestor formalitãti, va tine loc în acest caz de
dovadã a notificãrii.
Notificarea primei ordonante a presedintelui se va face, chiar în aceastã ultimã ipotezã, conform art.
74** din procedura civilã.
* Termenul de „portãrel”, potrivit art. 86 si urmãtoarelor din Codul de procedurã civilã, corespunde
cu „executor judecãtoresc”.
** Art. 74 îi corespunde art. 92 din Codul de procedurã civilã.
Art. 486. – Ordonanta care autorizã vânzarea, dacã nu s-a fãcut opozitie în termenul prescris, si
hotãrârea datã de tribunal asupra opozitiei, în caz când s-a fãcut asemenea opozitie, sunt executorii de
drept si fãrã cautiune, chiar când s-ar fi fãcut apel contra acelor acte si înainte de expirarea termenului
de apel.
Art. 487. – Drepturile acordate creditorului gajist, prin articolele precedente, nu sunt suspendate prin
falimentul sau moartea debitorului ori celui care a procurat lucrul dat în gaj.
Art. 488. – Este nulã orice clauzã care ar autoriza pe creditor a-si apropia gajul, ori a dispune de
dânsul fãrã îndeplinirea formelor de mai sus.
Art. 489. – Dispozitiile precedente nu modificã legile speciale si regulamentele ce privesc bãncile si
alte institute autorizate a face înaintãri de bani, si împrumuturi pe depozite si lucruri date în gaj.
Gajul asupra mãrfurilor depuse în magazinele generale e reglementat prin dispozitiile legii speciale
din 28 iunie 1881*, si gajul asupra vaselor de comert, prin dispozitiile Cãrtii a II-a a acestui cod.
* Trimiterea la Legea din 28 iunie 1881 este inoperantã, în prezent fiind în vigoare L. nr. 153/1937
pentru magazinele generale si garantarea mãrfurilor si cerealelor – M. Of. nr. 81/7 aprilie 1937.
CARTEA II
Despre comertul maritim si despre navigatie*
TITLUL I
Despre vase si proprietarii lor
Art. 490. – Vasele sunt bunuri mobile.
Fac parte din vas: îmbarcatiunile, uneltele, instrumentele, armele, munitiile, proviziile si în general
toate lucrurile destinate uzului sãu permanent, chiar când ar fi oarecare timp separate de vas.
* În legãturã cu navigatia a se vedea O.G. nr. 42/1997 privind navigatia civilã – M. Of. nr. 221/29
august 1997.
Art. 491. – Contractele pentru constructia vaselor, modificãrile si rezilierile lor, precum si declaratiile
si cesiunile de participare la proprietatea unui vas în constructie, fãcute de cãtre comitent sau de cãtre
constructorul care a luat asupra sa constructia, trebuie a fi fãcute în scris si nu se pot opune celor de al
treilea dacã nu sunt transcrise în registrele cãpitãniei portului sau ale autoritãtilor maritime unde e
întreprinsã constructia.
Art. 492. – Pe lângã drepturile decurgând din dispozitiile Codului civil relative la locatie, comitentul
mai oate cere rezilierea contractului pentru incapacitatea manifestã sau pentru frauda constructorului.
Constructorul poate desfiinta contractul pentru caz de fortã majorã.
În caz de moarte a constructorului, contractul se desfiinteazã dupã dispozitiile art. 1485 din Codul
civil.
Art. 493. – Orice înstrãinare sau cesiune totalã sau partialã a proprietãtii sau folosintei unui vas
trebuie fãcutã prin act scris, afarã de dispozitiile cuprinse în Titlul IV, din acest cod.
Dacã înstrãinarea sau cesiunea are loc în tarã, ea poate fi fãcutã prin act public sau prin act privat, dar
nu se poate opune celor de al treilea dacã nu e transcrisã în registrele cãpitãniei portului unde vasul se
gãseste înscris. Afarã din tarã, înstrãinarea trebuie fãcutã prin act încheiat dinaintea consulului si nu
are tãrie fatã cu cei de al treilea dacã nu este transcrisã în registrele consulatului. Consulatul este dator
sã trimitã copie legalizatã dupã actul de înstrãinare la cãpitãnia portului unde se aflã vasul înscris.
În toate cazurile, înstrãinarea trebuie sã fie notatã si pe actul de nationalitate, cu arãtare dacã
vânzãtorul rãmâne creditor al pretului total sau în parte.
Cãpitanii de porturi si autoritãtile consulare nu pot primi si transcrie actul de înstrãinare, dacã nu li se
prezintã actul de nationalitate al vasului, afarã de cazul prevãzut la art. 499 din acest cod.
Când se va înstrãina vasul la mai multe persoane, data adnotatiei pe actul de nationalitate determinã
preferinta.
Art. 494. – Autoritãtile consulare în tarã strãinã nu pot primi actele de înstrãinare ale vaselor, dacã nu
se va fi asigurat plata sau garantia datoriilor privilegiate notate pe actul de nationalitate.
Art. 495. – Contractul de gaj asupra vasului sau asupra unei portiuni din el trebuie fãcut prin înscris.
Înscrisul fãcut în tarã, prin care se constituie gajul, nu are putere fatã cu cei de al treilea, dacã nu este
transcris în registrele cãpitãniei portului unde vasul este înscris, sau în acele ale autoritãtii consulare
ale locului unde se gãseste vasul, când înscrisul de gaj este fãcut în tarã strãinã. Consulul este obligat
sã trimitã îndatã o copie legalizatã dupã contractul de gaj la oficiul maritim unde vasul se aflã înscris.
În amândouã cazurile, gajul trebuie sã fie notat pe actul de nationalitate al vasului.
Cãpitanii de porturi si autoritãtile consulare în tarã strãinã nu pot transcrie actul de gaj dacã nu li se
prezintã actul de nationalitate, afarã de cazurile prevãzute în art. 496 si 499.
În actul de transcriptiune se va face mentiune despre adnotarea gajului pe actul de nationalitate.
Art. 496. – Înscrisul constitutiv al gajului asupra unui vas în constructie nu are putere fatã cu cei de al
treilea dacã nu e transcris în registrele oficiului maritim în a cãrui circumscriptie se face constructia.
Când dupã terminarea constructiei se dã vasului actul de nationalitate, se vor adnota în acest act
înscrisurile constitutive de gaj ce au fost transcrise în registrele cãpitãniei portului.
Art. 497. – Nu este necesitate de numirea vreunui custode pentru ca gajul asupra unui vas sã-si aibã
tãrie.
Art. 498. – Dacã înscrisul care constituie gajul e la ordin, girul transmite creanta si orice alt drept
accesoriu.
Art. 499. – Dacã înstrãinarea, cesiunea sau constituirea în gaj a unui vas se face în tarã, pe când vasul
se aflã în cãlãtorie cãtre o tarã strãinã, pãrtile pot conveni ca adnotarea pe actul de nationalitate sã se
facã în cancelaria consulatului locului unde se aflã vasul sau unde se duce, cu conditia ca acest loc sã
fie declarat în scris deodatã cu cererea de transcriptiune a titlului. În acest caz, cãpitanul portului va
trimite îndatã o copie legalizatã dupã acel titlu oficiului consular sus-zis cu spezele reclamantului.
Contractul nu are tãrie fatã de cei de al treilea decât de la data adnotãrii pe actul de nationalitate.
Art. 500. – Contractele de constructii, de înstrãinare sau de gaj ale vaselor mici care nu sunt destinate
a iesi din porturi, din râuri, din canaluri sau lacuri si a altora ce n-au acte de nationalitate, nu au putere
fatã cu cei de al treilea, dacã nu sunt transcrise într-un registru ce se va tine de autoritãtile si în
formele ce se vor determina printr-un regulament de administratie publicã.
Art. 501. – Proprietarul unui vas este rãspunzãtor de faptele cãpitanului si ale celorlalte persoane ale
echipajului si tinut de obligatiile contractate de cãpitan*, pentru tot ce priveste vasul si expeditia. Cu
toate acestea, proprietarul sau coproprietarul care nu s-a obligat personal poate, în toate cazurile, prin
abandonul vasului sau al navlului ce i se datoreazã sau este a i se datori, sã se libereze de rãspundere
sau de obligatiile sus-zise, exceptându-se însã acelea relative la salariile si emolumentele persoanelor
echipajului.
Când cãpitanul* este proprietar sau coproprietar al vasului, el nu are dreptul de abandon, iar dacã el
nu este decât coproprietar, în lipsã de speciale conventii, nu este rãspunzãtor personal pentru
îndeplinirea obligatiilor ce a contractat relativ la vas si expeditie, decât în proportie cu interesul ce
are.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 502. – Abandonul vasului se poate face cãtre toti creditorii sau numai cãtre unii dintr-însii.
Declaratia de abandon va fi transcrisã în registrele oficiului maritim unde vasul este înscris si dupã ce
transcriptiunea s-a fãcut; ea va fi notificatã creditorilor aIe cãror titluri sunt transcrise în acelasi
registru sau adnotate pe actul de nationalitate.
În privinta creditorilor care au introdus o actiune sau fãcut o somatie, abandonul se va face prin
portãrei*, notificându-se la domiciliul ales de creditor sau, în lipsã, la grefa tribunalului de comert**,
în termen de opt zile de la primirea citatiei sau a somatiei primitã de la creditori, sub pedeapsa de a nu
se mai tine în seamã.
* A se vedea nota de Ia art. 485.
** A se vedea nota de Ia art. 26.
Art. 503. – În caz de abandon, orice creditor poate lua pentru sine vasul, cu obligatia de a plãti pe
ceilalti creditori privilegiati. Dacã sunt mai multi creditori care voiesc a lua vasul, se va prefera cel ce
a fãcut întâi declaratia; si dacã declaratia este fãcutã în acelasi timp se va prefera creditorul mai mare
în sumã.
Dacã nici un creditor nu voieste a lua pe seama sa vasul, el va fi vândut dupã stãruintele creditorului
celui mai diligent; pretul va fi distribuit între creditori, si ceea ce va rãmâne dupã plata datoriilor, va
fi al proprietarului.
Art. 504. – Proprietarul poate depãrta pe cãpitan*.
În caz de depãrtare, nici o despãgubire nu va fi datoratã, afarã numai dacã acest drept n-a fost stipulat
în scris.
Dacã cãpitanul* depãrtat este coproprietar al vasului, el poate renunta la coproprietate si cere plata
capitalului ce ar reprezenta partea sa de proprietate.
Suma acestui capital se determinã prin expertizã.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 505. – Pentru tot ce se atinge de interesul comun al proprietarilor unui vas, deciziile majoritãtii
sunt obligatorii si pentru minoritate.
Majoritatea se formeazã din cei care reprezintã un interes în vas mai mare decât jumãtatea valorii lui.
Tribunalul* este tinut sã încuviinteze vânzarea cu licitatie a unui vas, când i se va cere de un numãr
de coproprietari reprezentând jumãtatea proprietãtii vasului, afarã numai dacã pãrtile n-ar fi convenit
într-altfel.
Dacã vânzarea unui vas este cerutã de grave si urgente împrejurãri privitoare la interesul comun,
tribunalul* o poate încuviinta, desi coproprietarii ce o cer nu reprezintã mai mult decât o pãtrime a
proprietãtii vasului.
* A se vedea nota de la art. 26.
TITLUL II
Despre cãpitan*
Art. 506. – Cãpitanul* sau patronul însãrcinat cu comanda unui vas este rãspunzãtor pentru greselile
sale, chiar usoare, pe care le comite în exercitiul functiilor sale.
Responsabilitatea cãpitanului*, în cazurile prevãzute de acest cod, nu înceteazã decât probându-se
obstacole provenite din caz fortuit sau fortã majorã.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 507. – Cãpitanul* nu poate refuza încãrcarea lucrurilor cu transportul cãrora s-a însãrcinat, sub
cuvânt cã nu sunt potrivite cu vasul sãu.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 508. – Cãpitanul* este rãspunzãtor de lucrurile încãrcate.
Dã recipisã de primire prin polita de încãrcare**.
Cãpitanul* nu rãspunde de lucrurile pretioase, de bani si titlurile de credit ce nu i-au fost declarate.
Cãpitanul* este rãspunzãtor de stricãciunile ce din orice cauzã s-au întâmplat lucrurilor asezate de
dânsul pe podeaua de sus a vasului, fãrã consimtãmântul în scris al încãrcãtorului. Aceastã dispozitie
nu se aplicã la cãlãtoriile cele scurte ce se fac din port în port si din liman în liman, pe lângã tãrmuri,
fie pe mare, fie pe râuri.
* A se vedea nota de la art. 413.
** A se vedea nota de la art. 377.
Art. 509. – Cãpitanul* are dreptul a întocmi echipajul vasului, a fixa retributia persoanelor ce-l
compun, însã e dator a face aceasta în întelegere cu proprietarii vasului, când ei se vor afla într-acel
loc.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 510. – Cãpitanul* este dator sã tinã un registru al vasului, împãrtit în urmãtoarele 4 cãrti:
– Jurnal general si de contabilitate;
– Jurnal de navigatie;
– Jurnal de încãrcare sau manual al bordului, si
– Inventarul bordului.
Registrul nu poate fi întrebuintat dacã mai întâi fiecare foaie nu va fi fost numerotatã si parafatã de
functionarul însãrcinat special cu aceasta; el va fi tinut conform dispozitiilor art. 29, observându-se
regulile urmãtoare:
– În jurnalul general si de contabilitate va fi notat tot ceea ce se raportã la atributiile cãpitanului* fatã
cu echipajul si cu cãlãtorii, la lucrurile încãrcate, la ceea ce se petrece mai important în timpul
cãlãtoriei, la deciziile luate, la veniturile si cheltuielile vasului, si în general la tot ceea ce priveste
interesul proprietarilor, armatorilor sau încãrcãtorilor si care poate da loc la vreo rãspundere sau
cerere în judecatã, afarã de însemnãrile particulare ce trebuie fãcute în celelalte jurnale;
– În jurnalul de navigatie se va însemna, în special, directiile urmate, calea parcursã, manevrele
fãcute, observatiile geografice, meteorologice si astronomice si tot ce priveste navigatia;
– În jurnalul de încãrcare sau manual al bordului vor fi însemnate datele si locurile încãrcãrii, natura,
calitatea si cantitatea lucrurilor încãrcate, destinatia lor, persoana încãrcãtorilor si destinatarilor, locul
si data predãrii si tot ce priveste încãrcarea;
– În inventarul bordului trebuie a fi însemnate uneltele, instrumentele si toate obiectele ce se aflã pe
vas, precum si orice schimbare li s-ar întâmpla.
Regulile pentru tinerea uniformã a jurnalulului nautic, a cãrtilor din care se compune si pentru
verificarea inventarului fatã cu legile maritime, sunt determinate de regulament, publicat prin decret
regal**.
* A se vedea nota de la art. 413.
** Potrivit art. 24 din H.G. nr. 851/1997 pentru aprobarea Metodologiei privind pregãtirea,
elaborarea, avizarea si prezentarea propunerilor de acte normative care se înainteazã Guvernului,
precum si procedurile de supunere spre adoptare a acestora (M. Of. nr. 3/7 ianuarie 1998) ordinele,
instructiunile si alte acte cu caracter normativ se publicã în Monitorul Oficial.
Art. 511. – Tinerea registrului nu e obligatorie pentru navigatia pe râuri sau lacuri si pentru cãlãtoriile
vaselor cu capacitate mai micã de 50 tone, când aceste cãlãtorii nu se întind mai departe de tãrmurile
Mãrii Negre, la Odessa si Constantinopole*.
* În prezent Istanbul.
Art. 512. – Cãpitanul* va face sã i se viziteze vasul în cazurile si modurile stabilite prin
regulamentele si legile speciale.
Înainte de plecare, el se va asigura cã vasul este în stare proprie de a face cãlãtoria, cã este bine
încãrcat sau cu savura** necesarã.
* A se vedea nota de la art. 413.
** Termenul de „savurã” are înteles de „balast”.
Art. 513. – Cãpitanul* este dator a avea pe vas:
1. Actul de nationalitate;
2. Lista echipajului;
3. Politele de încãrcare** si contractul de navlu;
4. Actele de vizitã;
5. Chitantele de platã sau înscrisurile de cautiune ale vãmii.
* A se vedea nota de la art. 413.
** A se vedea nota de la art. 377.
Art. 514. – Cãpitanul* va comanda în persoanã vasul la intrarea si iesirea din porturi, limanuri,
canaluri sau râuri.
El este obligat a întrebuinta, cu spezele vasului, un pilot experimentat ori de câte ori aceasta ar fi
declaratã obligatorie prin legile tãrii sau prescrisã de regulementele ori uzurile locale în strãinãtate.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 515. – În caz de contraventie la dispozitiile art. 510, 512, 513 si 514, cãpitanul* este rãspunzãtor
de orice pagubã cãtre cei interesati.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 516. – Când cãpitanul* se aflã în localitatea unde domiciliazã proprietarii, armatorii sau
procuratorii lor, el nu poate, fãrã speciala lor autorizare, sã ordone repararea vasului, sã cumpere
pânze, funii sau alte lucruri pentru vas, si nici sã-l închirieze sau sã ia bani cu împrumut în contul
vasului sau poverii (încãrcãturii) sale.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 517. – Dacã vasul este închiriat cu consimtãmântul proprietarilor sau al majoritãtii acestora si
vreunul dintre coproprietari refuzã a contribui la cheltuielile necesare pentru expeditie, cãpitanul*,
dupã 24 ore de la somatia fãcutã celor ce refuzã a da partea lor de cheltuialã, poate cere autorizatia
tribunalului comercial sau, în lipsã, a judecãtorului de ocol**, ca sã ia în contul lor cu împrumut suma
cuvenitã, cu sau fãrã gaj, asupra pãrtii de interes ce dânsii au în vas.
* A se vedea nota de la art. 413.
** A se vedea nota de la art. 26.
Art. 518. – În timpul cãlãtoriei, cãpitanul*, dupã ce va constata necesitatea printr-un proces-verbal
subscris de cãtre fruntasii echipajului, poate întrebuinta pentru serviciul vasului lucrurile ce se gãsesc
pe bord, cu obligatia de a plãti pretul lor celui în drept.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 519. – Dacã în cursul cãlãtoriei va fi trebuintã de bani pentru reparatii, cumpãrãri de provizii, sau
pentru alte urgente trebuinte ale vasului, cãpitanul* este dator, dacã e posibil, a încunostinta
neîntârziat pe armatori, încãrcãtori sau destinatari si, dupã ce se va constata necesitatea dupã cum s-a
stabilit prin articolul precedent, poate cere, în tarã, autorizatia tribunalului de comert si, în lipsã, a
judecãtorului de ocol**, iar în strãinãtate, a autoritãtii consulare a Regatului***, sau în caz de lipsã, a
autoritãtii strãine locale, pentru a-si procura suma necesarã, luând bani cu împrumut pe corpul
vasului, dând gaj sau vânzând lucrurile încãrcate sau obligându-se cãtre cei ce vor procura direct
material, unelte, provizii sau vreo lucrare.
Titlul împrumutului si actul probând operatiunile sus-zise se vor transcrie în modul stabilit prin
prezentul cod si adnota pe actul de nationalitate al vasului de cãtre functionarul maritim sau consular,
sau de cãtre autoritatea ce a dat autorizarea, prin îngrijirea cãpitanului*, în timp de 10 zile de la data
contractului, sub pedeapsã de a se pierde rangul privilegiului.
Vânzarea lucrurilor încãrcate se va face prin licitatie publicã.
Proprietarii vasului sau cãpitanul* ce-i reprezintã vor tine cont de lucrurile vândute, dupã valoarea ce
vor avea în locul si timpul descãrcãrii vasului.
Închirietorul sau diferitii încãrcãtori, când se învoiesc, se pot opune la vânzarea sau darea în
gaj a lucrurilor lor, descârcându-le si plãtind navlul în proportie cu calea fãcutã. Dacã consimtãmântul
unuia sau mai multor încãrcãtori lipseste, acela care va voi sã uzeze de aceastã facultate va plãti
navlul întreg pentru partea sa de încãrcare.
* A se vedea nota de la art. 413.
** A se vedea nota de la art. 26.
*** României.
Art. 520. – În cursul cãlãtoriei, cãpitanul* poate, dacã este urgentã, sã notifice orice acte sau chiar sã
porneascã judecatã în numele si interesul proprietarilor vasului, întrucât priveste vasul si navigatia cu
care este însãrcinat.
Asemenea, cei de al treilea, când se vor afla în alt loc decât acela unde domiciliazã proprietarii
vasului sau cei ce-i reprezintã, pot sã facã somatii, sã urmãreascã sau sã intenteze actiuni contra
cãpitanului*, încât priveste faptele lui sau ale echipajului, sau obligatiile contractate de el în cursul
expeditiei. Actele trebuie notificate sau personal cãpitanului*, sau la bordul vasului.
Proprietarii pot întotdeauna sã-si însuseascã judecata pornitã de cãpitan* sau contra lui.
Condamnãrile pronuntate contra cãpitanului* nu ridicã proprietarilor dreptul de a face abandonul
vasului conform dispozitiilor art. 501.
* A se vedea nota de la art.413.
Art. 521. – Cãpitanul*, mai înainte de a pleca din locul în care a fãcut cheltuielile extraordinare sau a
contractat obligatii, va trimite proprietarilor sau armatorilor vasului sau procuratorilor un cont
subscris de el însusi, atât de cheltuielile fãcute cu arãtarea actelor justificative, dacã sunt, cât si de
obligatiile contractate, cu numele, prenumele si locuinta creditorilor.
Dacã încãrcarea s-a fãcut în contul proprietarilor sau armatorilor, cãpitanul* le va trimite un cont de
lucrurile încãrcate si de pretul lor.
* A se vedea nota de la art.413.
Art. 522. – Cãpitanul*, care fãrã necesitate a contractat obligatii, a pus în gaj sau vândut lucruri
încãrcate sau provizii, sau a pus în conturile sale avarii si cheltuieli neadevãrate, e obligat personal
cãtre armatori si cãtre toti cei interesati la despãgubire, afarã de actiunea penalã, dacã este caz.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 523. – Cãpitanul* nu poate vinde vasul fãrã mandat special din partea proprietarului, afarã de
cazul când vasul nu mai e în stare de a putea naviga.
Declaratia de imposibilitate a navigãrii, cum si autorizarea pentru vânzare, vor fi pronuntate în tarã,
de tribunalul respectiv**, iar în strãinãtate de cãtre autoritatea consularã a tãrii.
Vânzarea va fi fãcutã prin licitatie publicã.
* A se vedea nota de la art. 413.
** A se vedea nota de la art. 26.
Art. 524. – Cãpitanul* care s-a îndatorat a face o cãlãtorie e tinut a o îndeplini; altfel e obligat la
daune si cheltuieli cãtre proprietar si închirietori.
Dacã vasul a fost declarat în imposibilitate de a mai naviga, cãpitanul* e dator a îngriji, cu tot
dinadinsul, sã-si procure alt vas cu care sã poatã transporta lucrurile încãrcate la locul de destinatie.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 525. – Cãpitanul*, care cãlãtoreste având parte din profit asupra încãrcãrii, nu poate face pe
contul sãu particular nici un fel de comert, dacã în scris nu s-a convenit într-altfel.
În caz de contraventie, lucrurile încãrcate de cãpitan* în contul sãu particular rãmân în profitul
celorlalti interesati.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 526. – La sosire în portul de destinatie, atât la ducere cât si la întoarcere, sau la locul unde cu
voie sau silit se adãposteste, precum si în caz de naufragiu, cãpitanul* va cere sã i se vizeze registrul
vasului de cãtre functionarul public competent. Dacã s-au întâmplat evenimente extraordinare care
intereseazã vasul, lucrurile încãrcate sau persoanele, cãpitanul*, afarã de îndatoririle la care este
supus de codul si regulamentele marinei comerciale, e tinut sã-si facã raportul sãu.
Raportul va cuprinde locul si timpul plecãrii, calea urmatã, pericolele peste care a dat, dezordinele
întâmplate pe vas si în general toate evenimentele importante ale cãlãtoriei.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 527. – Raportul va fi fãcut cât de neîntârziat, si cel mult în 24 ore dupã sosire sau adãpostire,
cãtre prezidentul tribunalului*, cãtre judecãtorul de ocol*, dacã sosirea sau adãpostirea este într-un
port al tãrii; si cãtre autoritatea consularã a tãrii si, în lipsã, cãtre autoritãtile strãine locale, dacã vasul
se aflã sosit sau adãpostit în port strãin.
Raportul fãcut în tarã se va depune la grefa tribunalului respectiv. Judecãtorul de ocol* îl va trimite
asemenea, fãrã întârziere, prezidentului tribunalului*.
* A se vedea nota de la art. 26.
Art. 528. – Prezidentul, judecãtorul de ocol* sau autoritatea consularã care a primit raportul, va
verifica faptele cuprinse într-însul, interogând în neprezenta cãpitanului** si separat persoanele
echipajului si dacã e cu putintã si cãlãtorii. Rãspunsurile trebuie a fi scrise. Orice alte informatii
folositoare la descoperirea adevãrului trebuie culese prin toate mijloacele permise de lege.
Verificarea va fi fãcutã în cel mai scurt timp si ziua fixatã pentru acest sfârsit se va face cunoscutã
printr-un anunt lipit pe poarta localului autoritãtii cãtre care raportul a fost fãcut, prin afise la bursa
cea mai apropiatã, în vecinãtãtile locului unde vasul este ancorat si oriunde se va gãsi de cuviintã.
Persoanele interesate si cei ce vor sã le reprezinte, chiar fãrã mandat, sunt admise a asista la
verificare.
Procesele-verbale încheiate asupra operatiunilor de mai sus se vor alãtura la raport.
Constatãrile cuprinse în raport pot fi combãtute prin proba contrarie.
* A se vedea nota de la art. 26.
** A se vedea nota de la art. 413.
Art. 529. – Rapoartele ce nu sunt verificate nu pot fi primite în descãrcarea cãpitanului* si nu fac
probã în judecatã, afarã de cazul când cãpitanul* singur a scãpat din naufragiu în locul unde si-a fãcut
raportul.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 530. – Cãpitanul* nu poate descãrca nici un lucru din vas pânã nu si-a fãcut si nu i s-a verificat
raportul, exceptându-se cazurile urgente.
* A se vedea nota de la art. 413.
TITLUL III
Despre înrolarea si salariile persoanelor echipajului
Art. 531. – Persoanele ce compun echipajul sunt: cãpitanul* sau patronul, ofiterii, marinarii si
lucrãtorii indicati în rolul echipajului, format în modul prevãzut de regulamente, precum si masinistii,
fochistii si toate celelalte persoane functionând sub orice numire în serviciului masinilor la vasele cu
abur.
Rolul va arãta salariile sau partea de beneficiu datorate persoanelor echipajului. Celelalte conditii ale
înrolãrii trebuie cuprinse în contractul de înrolare.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 532. – Contractul de înrolare va fi fãcut prin act scris, legalizat de autoritatea maritimã în tarã, de
cea consularã în strãinãtate, trecut în registrele oficiului maritim si transcris în registrul vasului.
Dacã cineva este înrolat în tarã strãinã, unde nu se aflã autoritate consularã românã, contractul va fi
transcris numai în registrul vasului.
În orice caz, contractul de înrolare va fi subscris de cãpitan* si de înrolat; si, dacã acesta nu poate sau
nu stie subscrie, de doi martori.
Conventiile care nu sunt învestite cu aceste formalitãti nu au nici o tãrie.
Dispozitiile precedente nu sunt obligatorii pentru contractele de înrolare în cazurile prevãzute de art.
511.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 533. – Contractul de înrolare enuntã, în mod lãmurit si precis, durata lui si navigatia în vederea
cãreia se încheie.
În vederea speculatiilor comerciale, destinatia si navigatia pot fi tinute secrete; în asemenea caz însã,
echipajul trebuie sã fie încunostintat si sã consimtã a fi înrolat în astfel de conditii.
Consimtãmântul trebuie exprimat prin act în scris în forma stabilitã prin articolul precedent.
Art. 534. – Înrolatul e dator a-si continua serviciul si dupã expirarea termenului înrolãrii pânã la
întoarcerea vasului în tarã, la locul destinatiei sale, cu conditia ca întoarcerea sã se facã direct, fãrã
alte întârzieri decât cele neapãrate. În acest caz, aceluia cãruia s-a prelungit înrolarea are dreptul la o
retributie proportionalã salariului.
Înrolarea se întelege întotdeauna terminatã, desi termenul prevãzut în contract nu a expirat, când
vasul s-a întors în tarã la locul destinatiei sale dupã ce si-a fãcut prima cãlãtorie si dupã ce a fost
descãrcat.
Art. 535. – Dacã durata înrolãrii nu este fixatã, marinarul poate cere pãrãsirea serviciului dupã doi ani
de la înrolare, afarã de dispozitia prevãzutã de articolul precedent. Dacã vasul se aflã în tarã strãinã si
nici s-a dispus, nici s-a început cãlãtoria de întoarcere în tarã, marinarul, afarã de plata salariului ce i
se cuvine, mai are dreptul la cheltuielile de întoarcere în patrie, dacã cãpitanul* nu i-ar înlesni altã
îmbarcare.
Marinarul nu poate cere sã iasã din serviciu într-un port care nu este cel de destinatie.
Înrolarea pe timp nedeterminat si pentru toate cãlãtoriile ce s-ar întreprinde, nu împiedicã pe marinar
de a cere dupã doi ani iesirea din serviciu, afarã numai dacã nu s-a convenit în mod expres ca
serviciul sã continue si peste doi ani.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 536. – Dupã expirarea termenului înrolãrii, cãpitanul* va da act scris fiecãrei persoane a
echipajului, pentru iesirea din serviciu.
Acest act va arãta numele si felul vasului, numele si prenumele cãpitanului*, timpul cât a tinut
înrolarea, si va fi înscris în registrul vasului.
Când, dintr-o cauzã oarecare, cãpitanul* se va afla în neputintã de a scrie însusi actul, el va fi scris, în
prezenta sa, de ajutorul sau loctiitorul sãu, si subscris de doi martori.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 537. – Cãpitanul* si persoanele echipajului nu pot, sub nici un cuvânt, încãrca în contul lor pe
vas nici un fel de marfã, fãrã învoirea proprietarilor si fãrã sã plãteascã navlul, dacã nu sunt autorizati
a face aceasta prin conditiile înrolãrii lor.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 538. – Persoanele echipajului înrolate cu luna au dreptul la salariu din ziua în care sunt înscrise
pe rol, dacã nu s-a convenit într-altfel.
Art. 539. – Când cãlãtoria a fost împiedicatã prin faptul proprietarilor, cãpitanului* sau închirietorilor,
înainte de plecarea vasului, marinarii înrolati pentru cãlãtoria întreagã sau cu luna au dreptul la plata
zilelor servite, si ca despãgubire, a retine ceea ce au primit înainte. Dacã nu li s-a plãtit nimic înainte,
marinarii înrolati cu luna primesc ca despãgubire salariul cuvenit pe o lunã; cei ce au fost înrolati
pentru cãlãtoria întreagã, primesc o sumã corespunzãtoare salariului pe o lunã, fãcându-se calculul
dupã durata probabilã a cãlãtoriei si, dacã durata probabilã nu trece peste o lunã, primesc întreg
salariul cu cât s-au învoit.
Când cãlãtoria este împiedicatã dupã plecarea vasului:
1. Marinarii înrolati pentru întreaga cãlãtorie au dreptul la tot salariul conform învoielii;
2. Marinarii înrolati cu luna au dreptul la salariul cuvenit pentru timpul cât au servit, si afarã de
aceasta încã la o dreaptã despãgubire în proportie cu salariul cuvenit pentru restul duratei probabile a
cãlãtoriei pentru care se înrolaserã;
3. Marinarii înrolati pentru cãlãtoria întreagã sau cu luna au încã dreptul la cheltuielile pentru
întoarcere la locul de unde a plecat vasul, dacã cãpitanul* sau altul interesat, sau autoritatea
competentã, nu le procurã îmbarcarea pe alt vas cu destinatie pentru acel loc.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 540. – Dacã comertul cu locul de destinatie al vasului este interzis, sau dacã vasul este oprit
printr-un ordin al guvernului înainte de începerea cãlãtoriei, marinarii nu au dreptul decât la plata
zilelor servite pânã atunci.
Art. 541. – Dacã interzicerea comertului sau oprirea vasului se întâmplã în cursul cãlãtoriei:
1. În caz de interzicere, marinarii au dreptul la plata salariului pentru timpul cât au servit;
2. În caz de oprire, marinarii înrolati cu luna au dreptul la jumãtatea salariului pentru timpul cât tine
oprirea, si marinarii înrolati pentru întreaga cãlãtorie au dreptul la salariul cuvenit prin înrolare.
Dacã se acordã vreo despãgubire pentru interzicere sau pentru oprire, marinarii înrolati cu luna
primesc restul salariului; iar cei înrolati pentru întreaga cãlãtorie primesc o adãugire de salariu în
proportie cu timpul cât a tinut oprirea; în orice caz, indemnitatea datoratã tuturor marinarilor nu va
putea trece peste a treia parte din indemnitatea acordatã vasului.
Art. 542. – Dacã se prelungeste cãlãtoria, suma salariului marinarilor înrolati pentru întreaga cãlãtorie
se mãreste în proportie cu timpul prelungirii.
Art. 543. – Dacã descãrcarea vasului se face de bunãvoie într-un loc mai apropiat decât cel arãtat în
contractul de închiriere, salariile nu sunt supuse la scãdere.
Art. 544. – Marinarii înrolati cu parte la câstig sau navlu nu au dreptul la plata zilelor servite, nici la
despãgubire pentru cãlãtoria împiedicatã, întârziatã sau prelungitã din caz fortuit sau fortã majorã.
Când cãlãtoria este împiedicatã, întârziatã sau prelungitã prin faptul încãrcãtorilor, persoanele
echipajului iau parte la despãgubirile ce s-ar acorda vasului. Aceste despãgubiri sunt împãrtite între
proprietarii vasului si persoanele echipajului în aceeasi proportie în care s-ar fi împãrtit între ei
navlul.
Dacã împiedicarea provine din faptul cãpitanului* sau al proprietarilor, ei sunt datori despãgubirile
cuvenite persoanelor echipajului.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 545. – În caz de prãdare, de sfãrâmare sau de naufragiu cu pierderea întreagã a vasului si a
poverii, marinarii nu pot pretinde nici un salariu. Nu sunt însã obligati a restitui ceea ce li s-a dat prin
anticipatie.
Art. 546. – Dacã se scapã vreo parte a vasului, marinarii înrolati pentru întreaga cãlãtorie sau cu luna
sunt plãtiti pentru timpul servit din rãmãsitele vasului sau din ceea ce s-a putut scãpa de pradã.
Dacã lucrurile scãpate sau redobândite nu ajung, sau dacã nu s-a scãpat sau redobândit decât povara,
ei sunt plãtiti subsidiar din navlu.
Marinarii înrolati cu participarea la navlu sunt plãtiti în proportie cu ceea ce s-a câstigat din navlu.
Marinarii, în orice conditie înrolati, au dreptul la plata zilelor servite de ei pentru scãparea rãmãsitelor
vasului si lucrurilor înecate.
Art. 547. – Marinarul ce se îmbolnãveste în timpul cãlãtoriei sau care este rãnit în serviciul vasului
primeste salariul; el este cãutat si îngrijit cu cheltuielile vasului. Dacã este rãnit în îndeplinirea unui
serviciu comandat în interesul vasului si poverii, e cãutat si îngrijit cu cheltuielile vasului si poverii.
Când cãutarea sãnãtãtii cere ca marinarul sã fie debarcat, cãpitanul* va depune la autoritatea
consularã a tãrii, sau la autoritatea competentã a locului, suma ce se gãseste necesarã pentru
însãnãtosire si întoarcere în patrie.
În orice caz, marinarul debarcat nu are dreptul la cheltuieli de cãutare a sãnãtãtii si la salariul pentru
mai mult de patru luni din ziua debarcãrii.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 548. – Dacã marinarul e rãnit sau se îmbolnãveste din greseala sa proprie, sau pe când se gãseste
pe uscat fãrã autorizare, cheltuielile pentru cãutarea sãnãtãtii sunt în sarcina sa; însã cãpitanul* este
dator sã i le înainteze.
Dacã marinarul trebuie sã fie debarcat, cãpitanul* îngrijeste pentru cãutarea sãnãtãtii lui si pentru
întoarcerea în patrie în modul arãtat prin articolul precedent, afarã de dreptul la restituire a
cheltuielilor înaintate, si salariul nu i se plãteste decât pe timpul servit.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 549. – În caz de moarte a marinarului în timpul cãlãtoriei:
1. Dacã era înrolat cu luna, salariul ce i se cuvine se datoreste mostenitorilor pânã la ziua mortii sale;
2. Dacã era înrolat cu cãlãtoria si moare în timpul ducerii sau în portul de destinatie, salariul se
datoreste pe jumãtate; iar când moare în timpul întoarcerii, salariul se datoreste întreg;
3. Dacã marinarul era înrolat cu parte la câstig sau la navlu, i se datoreste partea întreagã, când moare
dupã începerea cãlãtoriei.
Marinarului mort în apãrarea vasului, se datoreste întreg salariul pentru toatã cãlãtoria, dacã vasul a
scãpat.
Art. 550. – Marinarul prins si fãcut prizonier pe vas are dreptul la salariu pânã în ziua când a fost
prins.
Dacã a fost prins si fãcut prizonier pe când era trimis pe mare sau pe uscat pentru serviciul vasului,
are dreptul la întregul salariu pânã în ziua în care si-ar fi îndeplinit serviciul. La platã ia parte si marfa
încãrcatã pe vas, dacã trimiterea s-a fãcut si în interesul ei.
Art. 551. – Dacã în timpul înrolãrii vasul este vândut, persoanele echipajului au dreptul la întoarcerea
în patrie cu cheltuielile vasului si plata salariilor.
Art. 552. – Cãpitanul* poate concedia pe marinar înaintea termenului înrolãrii si fãrã sã fie obligat de
a dovedi cã si-a cãlcat datoriile; dar este dator ca odatã cu concediul sã-i înlesneascã si mijloacele
necesare pentru întoacerea în patrie.
Marinarul concediat fãrã cauzã binecuvântatã, afarã de plata pentru serviciul îndeplinit, are dreptul si
la o indemnitate.
Dacã concediul este dat în portul în care s-a fãcut înrolarea si înaintea plecãrii, indemnitatea este
egalã cu salariul pe o lunã. Dacã concediul este dat dupã plecare sau într-un port al tãrii, altul decât
acela în care s-a fãcut înrolarea, indemnitatea este egalã cu salariul pentru 40 zile. Dacã concediul
este dat afarã din apele tãrii, indemnitatea este egalã cu salariul pe o lunã pe coastele Mãrii Negre din
Europa; pentru 2 luni pe coastele Mãrii Mediterane si celelalte coaste ale Mãrii Negre; pentru 4 luni
pe orice alte coaste.
În nici unul din cazurile de mai sus, cãpitanul* nu poate sã pretindã de la proprietarii vasului
restituirea indemnitãtilor plãtite, dacã concediul nu a fost dat cu consimtãmântul lor.
Nici o indemnitate nu se datoreste marinarului concediat înainte de închiderea rolului echipajului.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 553. – Persoanele echipajului au dreptul sã fie întretinute pe vas, pânã când li se vor plãti salariile
sau partea din profit ce li se cuvine.
Art. 554. – În lipsã de conventie contrarie, persoanele echipajului, dupã terminarea înrolãrii, sunt
datoare a-si continua serviciul pânã la ajungerea la destinatie si descãrcarea vasului. În schimb, au
dreptul la platã si întretinere pentru tot timpul cât servesc dupã expirarea termenului înrolãrii.
Dacã în timpul carantinei vasul trebuie sã plece pentru o nouã cãlãtorie, persoana ce nu voieste a se
înrola are dreptul sã fie debarcatã în lazaret si plãtitã pânã când vasul va cãpãta liberã practicã.
Cheltuielile pentru întretinere, carantinã si lazaret sunt în sarcina vasului.
Art. 555. – Salariile si câstigurile marinarilor nu pot fi cedate nici sechestrate decât pentru alimente
datorate dupã lege si pentru datorii cãtre vas, nãscute cu ocazia serviciului pe vas. În primul din
aceste cazuri retinerea prin sechestru asupra salariului sau câstigului nu poate trece peste a treia parte.
Art. 556. – Dispozitiile privitoare la salariile si îngrijirea marinarilor se aplicã si la cãpitan* sau
patron, precum si la ofiteri sau orice altã persoanã a echipajului.
* A se vedea nota de la art. 413.
TITLUL IV
Despre contractul de închiriere
CAPITOLUL I
Dispozitii generale
Art. 557. – Contractul de închiriere trebuie fãcut prin act scris.
Actul trebuie sã cuprindã:
1. Numele, nationalitatea si capacitatea vasului;
2. Numele si prenumele închirietorului si chiriasului;
3. Numele si prenumele cãpitanului* sau patronului;
4. Locul si timpul ce s-a stabilit pentru încãrcare si descãrcare;
5. Navlul (chiria);
6. Dacã închirierea se raportã la întregul vas sau numai la o parte a lui;
7. Indemnitatea ce s-ar cuveni în caz de întârziere.
Proba prin scris nu este necesarã dacã închirierea are de obiect vasele si cãlãtoriile arãtate la art. 511.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 558. – Shimbarea cãpitanului* sau a patronului arãtat în act, chiar dupã concediul dat de
proprietarul vasului, nu face sã înceteze efectele contractului de închiriere, dacã nu s-a convenit întraltfel.

* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 559. – Timpul încãrcãrii sau al descãrcãrii vasului se stabileste prin conventia pãrtilor; în lipsã de
asemenea conventii, el se determinã de oficiul maritim local.
Art. 560. – Dacã închirierea este cu luna sau pe un timp oarecare si nu este hotãrâtã de când începe,
ea curge din ziua când începe încãrcarea lucrurilor ce sunt de transportat pânã în ziua când sunt
descãrcate la locul de destinatie.
Art. 561. – Dacã înainte de plecarea vasului cãlãtoria pentru locul de destinatie este împiedicatã prin
faptul vreunui guvern strãin, contractul este desfiintat si nici una dintre pãrti nu datoreazã celeilalte
vreo despãgubire.
Cheltuielile pentru încãrcare si descãrcare privesc pe încãrcãtor.
Art. 562. – Dacã plecarea vasului sau continuarea cãlãtoriei este împiedicatã pentru câtva timp, din
caz fortuit sau fortã majorã, contractul subzistã si nu e loc la adãugire de navlu (chirie) sau la
despãgubire din cauza întârzierii.
Pe cât timp tine împiedicarea, încãrcãtorul poate descãrca cu cheltuiala sa lucrurile sale, cu obligatia
însã de a le reîncãrca sau de a despãgubi pe cãpitan*; pentru îndeplinirea acestei obligatii el va da
cautiune.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 563. – În caz de blocus al portului de destinatie sau alt caz fortuit ori de fortã majorã, care ar
împiedica intrarea vasului în acel port, cãpitanul*, dacã nu are ordine sau dacã ordinele primite nu se
pot executa, este dator sã Iucreze în cel mai bun mod pentru apãrarea intereselor încãrcãtorului, ori
intrând în alt port vecin, ori întorcându-se la portul de unde a plecat.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 564. – Dispozitiile art. 440 se aplicã si la contractul de închiriere prevãzut în acest capitol.
CAPITOLUL II
Despre polita de încãrcare*
Art. 565. – Polita de încãrcare* trebuie sã cuprindã: natura, specia, calitatea si cantitatea lucrurilor
încãrcate.
Ea va fi datatã si va arãta:
1. Persoana încãrcãtorului si resedinta sa;
2. Persoana cãreia este îndreptatã expeditia si resedinta sa;
3. Numele si prenumele cãpitanului** sau patronului;
4. Numele, nationalitatea si capacitatea vasului;
5. Locul plecãrii si acel al destinatiei;
6. Navlul (chiria).
Vor fi însemnate pe marginea politei mãrcile si numerele lucrurilor încãrcate.
Polita poate fi la ordin sau la purtãtor; în primul caz, formele si efectele girului sunt reglementate prin
dispozitiile titlului IX*** al primei pãrti.
Polita nu poate fi subscrisã de cãpitan** înainte de încãrcare.
* A se vedea nota de la art. 377.
** A se vedea nota de la art. 413.
*** Titlul IX al Cãrtii I este abrogat prin L. nr. 58/1934.
Art. 566. – Polita de încãrcare* va fi fãcutã în 4 originale, destinate cãpitanului**, proprietarului sau
armatorului vasului, încãrcãtorului si persoanei cãreia lucrurile încãrcate trebuie predate.
Pe fiecare original se va arãta persoana cãreia este destinatã.
Dacã încãrcãtorul cere unul sau mai multe duplicate ale originalului destinat persoanei cãreia sunt a
se preda lucrurile încãrcate, se vor aplica dispozitiile art. 299 si 300 ***.
Originalele destinate cãpitanului** si proprietarului sau armatorului vasului sunt subscrise de cãtre
încãrcãtor; celelalte de cãtre cãpitan**.
Subscrierea si predarea respectivã a originalelor vor avea loc în 24 de ore dupã terminarea încãrcãrii.
Încãrcãtorul va preda, în acelasi termen, cãpitanului**, facturile lucrurilor încãrcate si chitantele de
platã sau certificatele de cautiune ale vãmii.
* A se vedea nota de la art. 377.
** A se vedea nota de la art. 413.
*** Art. 299 si 300 sunt abrogate expres prin L. nr. 58/1934.
Art. 567. – Cãpitanul* va preda la locul de destinatie mãrfurile celui care-i va prezenta polita de
încãrcare**, oricare ar fi numãrul ei, dacã nu i s-a notificat vreo opozitie.
În caz de opozitie, sau dacã se prezintã mai multi purtãtori ai politei de încãrcare*”, cãpitanul*, cu
autorizatia justitiei, va depune mãrfurile în locurile ce i se vor desemna; el va putea sã obtinã
autorizatia de a vinde o parte dintr-însele pentru plata navlului.
* A se vedea nota de la art. 413.
** A se vedea nota de Ia art. 377.
Art. 568. – Polita de încãrcare* formatã în modul stabilit mai sus face probã fatã cu toate pãrtile
interesate: în încãrcare, precum si între ele si asigurãtori.
* A se vedea nota de la art. 377.
Art. 569. – În caz de deosebire între politele aceleiasi încãrcãri*, face proba aceea ce se aflã la
cãpitan**, dacã este scrisã în întreg de cãtre încãrcãtor sau de cãtre comisionarul sãu; aceea ce este
prezentatã de cãtre încãrcãtor sau de cãtre persoana cãreia este adresatã expeditia face probã, dacã
este scrisã în întreg de cãpitan**.
* A se vedea nota de la art. 377.
** A se vedea nota de la art. 413.
Art. 570. – Comisionarul sau destinatarul care a primit lucrurile arãtate în polita de încãrcare* sau în
contractul de închiriere este dator, la cerere, a da cãpitanului** chitantã de primire; altfel este
rãspunzãtor de cheltuielile fãcute si de pagubele ocazionate chiar prin întârziere.
* A se vedea nota de la art. 377.
** A se vedea nota de la art. 413.
CODUL COMERCIAL
pagina a IV-a
CAPITOLUL III
Despre navlu (chirie)
Art. 571. – Navlul se reglementeazã prin conventia pãrtilor si se probeazã prin contractul de închiriere
sau prin polita de încãrcare*.
Navlul poate avea de obiect:
a) Întregul vas sau o parte a lui, pentru una sau mai multe cãlãtorii, sau pentru un timp determinat;
b) Transportul unor lucruri determinate dupã numãr, greutate sau volum.
* A se vedea nota de la art. 377.
Art. 572. – Cãpitanul* care a fãcut declaratia cã vasul este de o capacitate mai mare sau mai micã
decât cea adevãratã este rãspunzãtor de orice daune cãtre chiriasul vasului.
Nu se socoteste ca eroare în declaratie, dacã diferenta nu trece peste a 20-a parte, sau dacã declaratia
este conformã actului de nationalitate.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 573. – Dacã vasul este închiriat în întregul sãu si dacã chiriasul nu dã toatã povara, cãpitanul* nu
poate, fãrã învoirea acestuia, sã încarce alte lucruri. Chiriasul se foloseste de navlul lucrurilor ce
completeazã povara.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 574. – Chiriasul, care înainte de plecarea vasului declarã cã nu mai face cãlãtoria fãrã sã fi
încãrcat ceva, e dator a plãti jumãtatea navlului.
Dacã nu a declarat cã nu mai voieste a face cãlãtoria, sau dacã încarcã o cantitate mai micã decât cea
învoitã, e dator a plãti navlul întreg.
Dacã încarcã o cantitate mai mare, e dator sã plãteascã pentru excedent, în raport cu navlul convenit.
Art. 575. – Dacã contractul de închiriere are de obiect transportul unor lucruri determinate,
încãrcãtorul poate înainte de plecarea vasului sã-si retragã lucrurile încãrcate, plãtind însã jumãtatea
navlului.
În asemenea caz, cheltuielile de încãrcare, de descãrcare si de reîncãrcare a lucrurilor ce trebuie
transportate, precum si cheltuielile pentru întârziere privesc pe încãrcãtor.
Art. 576. – Cãpitanul* poate da afarã din vas la locul încãrcãrii lucrurile ce gãseste cã nu i-au fost
declarate, sau sã cearã pentru navlul lor cel mai mare pret care se plãteste în acelasi loc pentru
lucrurile de acelasi fel.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 577. – Încãrcãtorul care, în timpul cãlãtoriei, retrage lucrurile încãrcate, e dator a plãti navlul
întreg si toate cheltuielile cauzate de descãrcare.
Dacã lucrurile sunt retrase prin faptul si din culpa cãpitanului*, acesta este responsabil de daune si
cheltuieli.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 578. – Dacã vasul întârzie la plecare, în cursul cãlãtoriei sau la locul de descãrcare, prin
faptul chiriasului, acesta este rãspunzãtor de cheltuielile întârzierii.
Dacã vasul închiriat pentru ducere si întoarcere se înapoiazã neîncãrcat sau încãrcat în parte, se
datoreste navlul întreg, afarã de despãgubirea ce s-ar cuveni pentru întârziere.
Art. 579. – Cãpitanul* e dator chiriasului despãgubire, dacã prin faptul sãu vasul a întârziat la plecare,
în timpul cãlãtoriei sau la locul descãrcãrii.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 580. – Dacã, din caz fortuit sau fortã majorã, cãpitanul* este silit sã-si repare vasul în cursul
cãlãtoriei, chiriasul este dator sã astepte sau sã plãteascã navlul întreg.
Dacã vasul nu se poate repara, navlul se datoreazã în proportie cu cãlãtoria fãcutã.
Dacã pentru transportul lucrurilor încãrcate la locul de destinatie cãpitanul* închiriase un alt vas,
noua închiriere se socoteste fãcutã în contul încãrcãtorului.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 581. – Cãpitanul* pierde navlul si e tinut la despãgubire cãtre chirias, dacã acesta probeazã cã
vasul nu era în stare a naviga când a plecat.
Proba este admisã chiar contra actelor de vizitã.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 582. – Când s-ar interzice comertul cu tara cãtre care cãlãtoreste vasul, cãpitanul* are dreptul la
navlul întreg, cu toate cã vasul ar fi constrâns sã se întoarcã încãrcat la locul de plecare; dar dacã
vasul e închiriat pentru ducere si întoarcere, i se datoreste jumãtatea navlului întreg sau a celor douã
navluri socotite la un loc.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 583. – Dacã vasul e închiriat pentru a merge într-un port spre a lua o povarã si a o duce în alt port
si interdictia de comert survine pe când vasul cãlãtoreste spre a lua acea povarã, cãpitanul* are drept
la cheltuielile fãcute în executarea contractului si la o indemnitate ce se va hotãrî dupã împrejurãri.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 584. – Dacã vasul în cursul cãlãtoriei este oprit din ordinul unui stat strãin, sau constrâns a se
adãposti într-un port pentru a-si repara stricãciunile, chiar cu vointã suferite pentru scãparea comunã,
nu se datoreste vreun navlu în timpul opririi sau sederii în port când vasul a fost închiriat cu luna; nici
adãugire de navlu, când a fost închiriat cu cãlãtoria.
Art. 585. – Navlul este datorat pentru lucrurile încãrcate pe care cãpitanul* a fost silit a le vinde, a le
pune în gaj sau a le întrebuinta pentru necesitãtile urgente ale vasului.
Cu toate acestea, cãpitanul* este dator a restitui proprietarilor valoarea ce aceste lucruri ar avea la
locul descãrcãrii, dacã vasul a ajuns bine în port.
Când vasul s-a pierdut, cãpitanul* va restitui proprietarilor lucrurilor vândute sau întrebuintate, pretul
ce a luat pentru dânsele si pentru cele date în gaj, suma luatã în împrumut, retinând în acelasi timp
navlul arãtat în politele de încãrcare**.
În ambele cazuri, proprietarii au dreptul sã facã abandonul.
Dacã din aceastã cauzã rezultã vreo pierdere pentru proprietarii lucrurilor întrebuintate, vândute sau
date în gaj, pierderea este împãrtitã prin contributii asupra valorilor acestora si asupra tuturor
lucrurilor ajunse la destinatie, sau a celor ce au fost scãpate de naufragiu, în urma evenimentelor
maritime care au necesitat întrebuintarea, vânzarea sau gajul.
* A se vedea nota de la art. 413.
** A se vedea nota de la art. 377.
Art. 586. – Cãpitanul* are dreptul la navlu asupra lucrurilor aruncate în mare pentru scãparea
comunã, intrând la contributie dupã regulile arãtate în Titlul VII, Cap. II al acestui cod.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 587. – Nu se datoreste navlu pentru lucrurile pierdute prin naufragiu, rãpite de pirati sau luate de
inamici, si cãpitanul* e dator sã restituie navlul ce i se va fi plãtit înainte, dacã nu existã conventie
contrarie.
* A se vedea nota de Ia art. 413.
Art. 588. – Dacã vasul si lucrurile încãrcate sunt rãscumpãrate sau sunt scãpate de naufragiu,
cãpitanul* are drept la navlu pânã la locul unde vasul a fost prãdat sau a naufragiat; iar dacã duce
lucrurile încãrcate la locul destinatiei lor, el are drept la navlul întreg, contribuind cu partea sa la
rãscumpãrare.
Contributia pentru rãscumpãrare se face dupã pretul curent al lucrurilor încãrcate la locul descãrcãrii,
scãzându-se cheltuielile, si asupra jumãtãtii vasului si navlului.
Salariile marinarilor sunt scutite de contributie.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 589. – Dacã destinatarul lucrurilor încãrcate refuzã a le primi, cãpitanul* poate, cu autorizatia
justitiei, a face sã se vândã cantitatea necesarã pentru plata navlului si a pune în depozit ceea ce
rãmâne.
Dacã pretul rezultat din vânzarea lucrurilor nu ajunge pentru plata navlului, cãpitanul* conservã
dreptul sã pentru rest contra încãrcãtorului.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 590. – Cãpitanul* nu poate retine lucrurile încãrcate în caz de neplatã a navlului. Are dreptul
însã, în timpul descãrcãrii, sã cearã ca ele sã se depunã în o a treia mânã pânã la plata navlului.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 591. – În nici un caz încãrcãtorul nu poate cere scãderea navlului.
Încãrcãtorul nu poate lãsa, drept pretul navlului, lucrurile încãrcate scãzute în valoare sau stricate prin
viciul lor propriu, din caz fortuit sau fortã majorã. Cu toate acestea, dacã vinul, uleiul sau alte lichide
s-au scurs, butile ce le contineau, rãmase goale sau aproape goale, pot fi lãsate pentru navlul ce urma
a se plãti pentru dânsele.
CAPITOLUL IV
Despre cãlãtori
Art. 592. – Contractul de închiriere pentru transport de cãlãtori, în lipsã de conventie specialã, se
reglementeazã dupã urmãtoarele dispozitii.
Art. 593. – Când cãlãtoria nu mai are loc înainte de plecarea vasului:
1. Dacã cãlãtorul nu vine pe vas la timpul oportun, se datoreste navlul întreg cãpitanului*;
2. Dacã cãlãtoria nu se mai face dupã declaratia cãlãtorului sau din cauzã de moarte, boalã ori alt caz
fortuit sau de fortã majorã, privind persoana sa, navlul se datoreste pe jumãtate, scãzându-se
cheltuielile de hranã pentru cât trebuia sã tinã cãlãtoria, dacã acestea au fost cuprinse în navlu;
3. Dacã cãlãtoria se împiedicã prin faptul cãpitanului*, cãlãtorul are dreptul la despãgubire;
4. Dacã nu mai are loc din caz fortuit sau fortã majorã, privind vasul, contractul este desfiintat si
navlul plãtit înainte se restituie, dar fãrã drept de despãgubire, nici pentru o parte nici pentru cealaltã.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 594. – Când cãlãtoria înceteazã dupã plecarea vasului:
1. Dacã cãlãtorul debarcã în vreun port de bunãvoie, plãteste navlul întreg;
2. Dacã cãpitanul* nu vrea sã continue cãlãtoria sau, prin culpa sa, face pe cãlãtor sã debarce în alt
port, e dator despãgubire;
3. Dacã cãlãtoria înceteazã din caz fortuit sau fortã majorã, privind vasul sau persoana cãlãtorului,
navlul se datoreste în proportie cu calea fãcutã.
Nu se plãteste nici un navlu de cãtre mostenitorii cãlãtorului mort în naufragiu, dar nici navlul plãtit
nu se restituie.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 595. – În caz de întârziere a plecãrii vasului, cãlãtorul are dreptul la locuintã si chiar la hranã pe
bord în timpul întârzierii, dacã hrana e cuprinsã în navlu, afarã de dreptul la despãgubire când
întârzierea nu provine din caz fortuit sau fortã majorã.
Dacã întârzierea trece peste 10 zile, cãlãtorul poate rezilia contractul; în acest caz trebuie sã i se
restituie navlul întreg.
Dacã întârzierea este cauzatã de timpul rãu, cãlãtorul nu poate desfiinta contractul decât pierzând a
treia parte din navlu.
Faptul cã timpul este rãu se recunoaste si se declarã de cãtre cãpitanul portului respectiv.
Art. 596. – Vasul închiriat exclusiv pentru transport de cãlãtori, trebuie sã-i ducã direct, ori în ce
numãr ar fi, la portul de destinatie, oprindu-se la statiile anuntate înaintea contractului de închiriere
sau la cele obisnuite.
Dacã vasul se abate din cale sau se opreste din vointa sau faptul cãpitanului*, cãlãtorii continuã a
primi locuintã si hranã în socoteala vasului si au dreptul la despãgubire, pe lângã facultatea de a
rezilia contractul.
Dacã vasul, afarã de cãlãtori, are încãrcate mãrfuri sau alte obiecte, cãpitanul* are facultatea de a se
opri, în timpul cãlãtoriei, pentru descãrcare.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 597. – Dacã vasul, în timpul cãlãtoriei, întâmpinã vreo întârziere în urma unei opriri ordonate de
un stat strãin sau pentru trebuinte de reparatii:
1. Cãlãtorul, când nu voieste sã astepte ca sã înceteze oprirea sau ca sã se facã si sã se termine
reparatiile, poate rezilia contractul, plãtind navlul în proportie cu cãlãtoria fãcutã;
2. Dacã preferã a astepta sã continue cãlãtoria, nu datoreste nici o adãugire de navlu, dar
urmeazã a se hrãni cu cheltuiala sa în timpul opririi sau al reparatiilor.
Art. 598. – Hrana cãlãtorului în timpul cãlãtoriei se presupune cã se cuprinde în navlu; dacã s-a
convenit într-altfel, cãpitanul* este dator, în timpul cãlãtoriei, si la caz de trebuintã, sã i-o procure pe
adevãratul pret.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 599. – Dacã vasul este în totul sau în parte închiriat pentru a transporta cãlãtori, desi numãrul lor
nu este indicat, drepturile chiriasului si ale închirietorului sunt reglementate dupã dispozitiile
Capitolului III din acest titlu, dacã nu ar fi incompatibile cu obiectul contractului.
Art. 600. – Se aplicã, în privinta lucrurilor ce cãlãtorul aduce cu sine pe vas, dispozitiile contractului
de navlu, dar nu se datoreste, dacã nu s-a stipulat altfel, platã deosebitã.
TITLUL V
Despre împrumutul maritim
Art. 601. – Contractul de împrumut maritim, în sensul Codului comercial, este un împrumut fãcut de
cãtre cãpitanul* unui vas în virtutea puterilor ce-i dã legea si prin care el dã garantie vasul, navlul,
totalitatea sau o parte din mãrfurile încãrcate, cu conditia ca suma împrumutatã sã o piardã
împrumutãtorul dacã lucrurile date în garantie ar pieri; iar dacã ele vor ajunge bineîn port,
împrumutãtorul sã-si primeascã banii împreunã si cu prima convenitã între pãrti.
Prima conventie se numeste folos maritim.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 602. – Contractul de împrumut maritim trebuie fãcut prin act scris, altfel rãmâne simplu
împrumut si nu produce decât interese legale. Înscrisul va cuprinde:
1. Capitalul împrumutat si suma convenitã ca interes sau folos maritim;
2. Lucrurile asupra cãrora împrumutul e asigurat;
3. Numele vasului;
4. Numele si prenumele cãpitanului* sau patronului;
5. Persoana care dã banii si aceea care primeste împrumutul;
6. Pentru ce cãlãtorie si pentru cât timp e fãcut împrumutul;
7. Timpul si locul plãtii.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 603. – Împrumutul maritim asupra vasului sau asupra unei portiuni din el, fãcut în tarã, se va
transcrie în registrele oficiului maritim al circumscriptiei unde s-a fãcut, adnotându-se si pe actul de
nationalitate al vasului.
Dacã împrumutul este fãcut în tarã strãinã, va fi transcris în registrele consulatului român al locului
unde este stipulat, adnotându-se si pe actul de nationalitate al vasului.
Autoritatea maritimã si cea consularã a tãrii în strãinãtate vor trimite copie dupã actul de împrumut la
oficiul maritim unde este înscris vasul.
Actul nu va putea fi transcris în registre, dacã nu se va prezenta în acelasi timp si actul de
nationalitate al vasului.
Împrumutul maritim fãcut într-o tarã strãinã unde nu este autoritate consularã românã, nici altcineva
care sã-i tinã locul, se va adnota, prin îngrijirea cãpitanului* vasului, pe actul de nationalitate, de cãtre
autoritatea localã competentã a da autorizatia, sau de un alt functionar public din acea localitate.
Cãpitanul*, care nu dovedeste îndeplinirea acestei formalitãti, e obligat personal la plata
împrumutului maritim.
Originalul sau o copie autenticã a contractului se va expedia, împreunã cu copia autenticã a actului de
autorizatie, autoritãtii consulare române cea mai apropiatã, care le va transcrie în registre si le va
trimite oficiului maritim competent din tarã.
Contractul nu se poate opune celor de al treilea decât de la data adnotãrii pe actul de nationalitate.
În cazurile prevãzute de art. 499 si 519 se aplicã si dispozitiile acelor articole.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 604. – Actul de împrumut maritim, dacã este la ordin, poate fi transmis prin gir.
Formele si efectele girului sunt reglementate dupã dispozitiile Titlului IX* al Cãrtii întâi. Garantia de
platã se întinde si la folosul maritim, dacã nu este conventie contrarie.
* Titlul IX din Cartea I este abrogat prin L. nr. 58 (D. nr. 1.249)/1934 asupra cambiei si biletului la
ordin – M. Of. nr. 100/1 mai 1934.
Art. 605. – Împrumutul maritim poate fi constituit:
1. Asupra întregului vas sau a unei pãrti din el;
2. Asupra uneltelor, instrumentelor si armamentului;
3. Asupra navlului;
4. Asupra poverii sau asupra unei pãrti din ea;
5. Asupra vasului, navlului si poverii împreunã.
Împrumutul maritim nu se poate face asupra salariilor sau asupra participãrii la câstig a marinarilor si
a oamenilor de mare; dacã, cu toate acestea, împrumutul are loc, împrumutãtorul are drept numai la
plata capitalului fãrã interese.
Art. 606. – Împrumutul maritim, care întrece valoarea lucrurilor asupra cãrora a fost constituit, are
tãrie pentru acea valoare dupã pretuirea fãcutã sau convenitã; iar restul sumei împrumutate se
rãspunde cu procente, dupã cursul pietei.
Dacã însã a fost fraudã din partea împrumutatului, împrumutãtorul are dreptul a cere anularea
contractului si restituirea sumei împrumutate cu procentele de mai sus.
Profitul ce se sperã asupra lucrurilor încãrcate nu se socoteste ca exces de valoare, dacã aceasta s-a
declarat în mod expres.
Art. 607. – Împrumutul maritim nu poate fi contractat decât de proprietarii lucrurilor date în garantie
sau de cãtre împuternicitii lor speciali, afarã de drepturile acordate cãpitanului* prin art. 517 si 519.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 608. – Din ziua în care capitalul împrumutat si folosul maritim au devenit exigibile, nu se
datoreste decât procentele legale la întreaga sumã.
Art. 609. – Dacã cãlãtoria s-a întrerupt, înainte de începerea riscurilor, împrumutatul e dator sã
restituie banii cu procente legale din ziua împrumutului. Dacã însã întreruperea cãlãtoriei a avut loc
prin chiar faptul sãu, el este dator procente dupã cursul pietei când acesta ar fi superior procentelor
legale si deosebit de aceasta sã plãteascã despãgubirea cuvenitã asigurãtorului, dacã împrumutul a
fost asigurat.
Art. 610. – Împrumutãtorul nu riscã nimic în caz de schimbare a itinerariului, a cãlãtoriei sau a
vasului, declarate în contract, afarã numai dacã schimbarea a avut loc din caz fortuit sau fortã majorã.
Asemenea, nu riscã nimic împrumutãtorul când împrumutatul se abtine sau face o declaratie falsã,
care ar putea sã micsoreze teama de pericole sau sã schimbe obiectul.
Schimbarea cãpitanului* sau a patronului, chiar prin concediul dat de proprietarul vasului nu face sã
înceteze efectele contractului, dacã nu este conventie contrarie.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 611. – Dacã lucrurile asupra cãrora s-a constituit împrumutul maritim sunt cu totul pierdute din
caz fortuit sau fortã majorã, în timpul si locul pentru care împrumutãtorul si-a luat rãspunderea de
riscuri, împrumutatul este liberat de platã.
Dacã pierderea e partialã, plata sumelor împrumutate e redusã la valoarea lucrurilor afectate
împrumutului si care au fost scãpate afarã de plata cheltuielilor pentru scãpare si creantelor
privilegiate cãrora s-ar cuveni preferintã.
Când împrumutul e fãcut asupra navlului, plata, în caz de sinistru, e redusã la ceea ce se datoreste de
cãtre chirias, scãzându-se mai întâi salariile persoanelor echipajului pentru cea din
urmã cãlãtorie si contributia cheltuielilor pentru scãparea vasului.
Dacã lucrul asupra cãruia s-a constituit împrumutul maritim este si asigurat, valoarea pãrtii ce s-a
scãpat se împarte între împrumutãtor numai pentru capital, si asigurãtor numai pentru sumele
asigurate, în proportie cu interesul fiecãruia.
Art. 612. – Împrumutãtorul nu suferã pierderile si daunele cauzate prin viciul inerent lucrului afectat
la asigurarea plãtii, sau pe acelea care sunt cauzate prin faptul debitorului.
Art. 613. – Timpul riscurilor, dacã nu este determinat prin contract, începe:
1. În privinta vasului, accesoriilor lui si navluIui, din momentul în care vasul pãrãseste portul, pânã în
ziua când aruncã ancora în portul de destinatie;
2. În privinta poverii, din momentul în care lucrurile se încarcã în vas sau în bãrci, pentru a fi
transportate pe vas, pânã în ziua când s-au descãrcat pe uscat, la Iocul de destinatie.
Art. 614. – Cel ce se împrumutã pe mãrfuri transportate nu este liberat de platã prin pierderea vasului
si a poverii, dacã nu dovedeste cã se gãseau pe vas lucruri încãrcate pe contul sãu pânã la concurenta
sumei luatã cu împrumut.
Art. 615. – Împrumutãtorii contribuie si ei la avariile comune spre usurarea celor împrumutati; orice
conventie contrarie este nulã.
Avariile particulare nu sunt în sarcina împrumutãtorilor, dacã nu s-a convenit astfel; dar dacã prin
faptul unor asemenea avarii lucrurile afectate împrumutului nu ajung sã satisfacã pe creditor, suferã si
acesta paguba ce rezultã.
TITLUL VI
Despre asigurarea în contra riscurilor navigatiei
CAPITOLUL I
Despre contractul de asigurare si despre obligatiile asigurãtorului si asiguratului
Art. 616. – Regulile stabilite în Titlul XIII* al Cãrtii I se aplicã si la asigurãrile contra riscurilor
navigatiei, întrucât ele nu vor fi incompatibile cu asigurãrile maritime si nu vor fi modificate prin
dispozitiile urmãtoare.
Societãtile de asigurare mutualã maritimã sunt supuse si dispozitiilor Titlului VIII** din aceeasi
carte.
* Titlul XIII din Cartea I este abrogat prin L. nr. 136/1995.
** Titlul VIII din Cartea I este abrogat (cu exceptia art. 251-263) prin L. nr. 31/1990 privind
societãtile comerciale, republicatã în temeiul O.G. nr. 32/1997 în M. Of. nr. 33/29 ianuarie 1998.
Art. 617. – Polita de asigurare, afarã de regulile stabilite prin art. 445*, va cuprinde:
1. Numele, specia, nationalitatea si capacitatea vasului;
2. Numele si prenumele cãpitanului** sau patronului;
3. Locul unde obiectele asigurate au fost sau trebuie sã fie încãrcate;
4. Portul din care vasul a plecat sau trebuie sã plece;
5. Porturile în care vasul trebuie sã încarce si sã descarce si în care are sã intre.
Dacã indicatiile de mai sus nu se pot face, sau pentru cã asiguratul nu este în stare sã le procure, sau
din cauza naturii speciale a contractului, vor fi suplinite prin altele în stare de a determina obiectul
asigurãrii.
* Art. 445 face parte din Titlul XIII, care este abrogat prin L. nr. 136/1995.
** A se vedea nota de la art. 413.
Art. 618. – Asigurarea poate avea drept obiect:
1. Vasul, cu abur sau pânze, gol sau încãrcat, armat sau nearmat, singur sau acompaniat;
2. Masinile, uneltele, instrumentele, armamentul, dotatia si proviziile;
3. Navlul cãlãtorilor si al lucrurilor încãrcate, pe lângã care se pot prevedea si salariile oamenilor de
echipaj;
4. Lucrurile încãrcate;
5. Sumele date cu împrumut maritim;
6. Sumele plãtite sau datorate pentru avarii comune si cheltuielile fãcute sau datorate pentru avarii
particulare, când nu ar fi acoperite prin un împrumut;
7. Si, în general, orice lucruri care se pot pretui în bani si sunt supuse la riscurile navigatiei.
Asemenea, poate fi fãcutã asupra totalitãtii sau unei pãrti din sus-zisele lucruri, împreunã sau
deosebit.
Art. 619. – Asigurarea e nulã dacã are de obiect:
– Sumele luate cu împrumut maritim.
Lucrurile care servesc drept garantie împrumutului maritim nu pot fi asigurate decât pentru partea
valorii ce trece peste suma împrumutatã.
Art. 620. – Dacã, fãrã fraudã, s-au fãcut mai multe asigurãri asupra acelorasi lucruri de cãtre deosebiti
interesati sau de cãtre mai multi reprezentanti ai aceleiasi persoane ce au lucrat fãrã însãrcinare
specialã, toate asigurãrile sunt valabile pânã la concurenta valorii lucrurilor.
Cei interesati au actiune contra oricãruia dintre asigurãtori, dupã alegere, afarã de recursul
asigurãtorului care a plãtit contra celorlalti, în proportie cu interesul fiecãruia.
Art. 621. – Asigurarea poate fi fãcutã în timp de pace sau în timp de rãzboi, înainte sau în cursul
cãlãtoriei vasului.
Poate fi fãcutã pentru o cãlãtorie sau pentru un timp determinat.
Asigurarea pentru o cãlãtorie poate fi fãcutã numai pentru ducere, sau numai pentru întoarcere, sau
pentru ducere si întoarcere.
Asigurarea pe un timp determinat se socoteste fãcutã pentru orice navigatie sau statiune a vasului în
timpul convenit, afarã de o conventie specialã.
Art. 622. – Adãugirea de primã convenitã în timp de pace pentru timpul de rãzboi ce ar putea surveni,
si a cãrei sumã nu ar fi determinatã prin contract, va fi stabilitã de judecatã, avându-se în vedere
riscurile, împrejurãrile si conventiile fiecãrei polite de asigurare.
Art. 623. – Dacã contractul de asigurare nu determinã timpul riscurilor se vor observa regulile
urmãtoare:
– În asigurãrile pentru un timp determinat, riscurile încep de la data politei si iau sfârsit la timpul
convenit;
– În asigurãrile pentru o cãlãtorie, riscurile încep si se sfârsesc la timpul arãtat în art. 613. Dacã însã
asigurarea este fãcutã dupã începerea cãlãtoriei, riscurile se socotesc de la data politei;
– Dacã descãrcarea lucrurilor asigurate este întârziatã prin culpa destinatarului, riscurile înceteazã
pentru asigurãtor dupã o lunã de la ajungerea vasului la locul de destinatie.
Art. 624. – Lucrurile încãrcate pot fi asigurate:
– Sau pentru pretul cu care s-au cumpãrat, adãugându-se cheltuielile de încãrcare si navlul;
– Sau pentru pretul curent la locul de destinatie, dupã ajungerea lor fãrã avarii.
Pretuirea fãcutã prin contract lucrurilor încãrcate, fãrã o altã explicatie, se poate referi la amândouã
aceste cazuri si nu vor fi aplicabile dispozitiile art. 453*, dacã ea nu trece peste cel mai mare din
preturile mentionate.
O asemenea pretuire se socoteste întotdeauna cã s-a fãcut dupã declaratia asiguratului, dacã nu a fost
precedatã de o estimatie primitã de asigurãtor, si pentru acest cuvânt ea este supusã regulii stabilite în
secundul alineat al art. 460*.
* Art. 453 si art. 460 sunt abrogate prin L. nr. 136/1995 – M. Of. nr. 303/30 decembrie 1995.
Art. 625. – Dacã se stipuleazã prin contract cã pretul lucrurilor asigurate sã fie plãtit în monedã
strãinã, lucrurile vor fi pretuite în moneda tãrii, dupã cursul ce va avea în timpul subscrierii politei,
afarã de conventie contrarie.
Art. 626. – Când chiar prin faptul asiguratului cãlãtoria, înainte de începerea riscurilor, nu are Ioc,
asigurarea nu are nici un efect si asigurãtorul primeste, în acest caz, ca indemnitate, jumãtate din
prima stipulatã si nu mai mult de o jumãtate la sutã din suma asiguratã.
Art. 627. – Sunt în riscul asigurãtorului pierderile si pagubele ce se întâmplã lucrurilor asigurate, din
furtunã, naufragiu, azvârlire pe terenuri sau pe stânci, lovire întâmplãtoare a vaselor, schimbãri silite
de cale, de cãlãtorie sau de vas, din cauza de aruncare în mare, explozie, foc, prindere, piraterie si în
general din cauza oricãrui alt accident de mare.
Asigurãtorul nu este responsabil de pierderile si pagubele provenind din viciul inerent al lucrului
asigurat.
Art. 628. – Riscurile de rãzboi nu sunt în sarcina asigurãtorului, dacã nu este conventie expresã.
Dacã asigurãtorul si-a luat asuprã-si riscurile de rãzboi fãrã a le determina precis, el rãspunde de
pierderile si pagubele întâmplate lucrurilor asigurate din cauza ostilitãtilor, represaliilor, opririlor,
prinderilor sau vexatiunilor de orice naturã din partea vreunui stat amic sau inamic, de drept sau de
fapt, recunoscut sau nerecunoscut, si în general pentru toate faptele si accidentele de rãzboi.
Art. 629. – Orice schimbare de cale, de cãlãtorie sau de vas, provenind din faptul asiguratului, nu sunt
în sarcina asigurãtorului; acesta are drept la primã dacã au început riscurile.
Schimbarea cãpitanului* sau patronului, chiar prin concediu dat de cãtre proprietarul vasului, nu face
sã înceteze efectele asigurãrii, afarã însã de dispozitiile articolului urmãtor.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 630. – Asigurãtorul nu este responsabil de culpa sau prevaricatiunile* cãpitanului** sau
oamenilor echipajului, dacã nu s-a convenit într-altfel.
O asemenea conventie însã este nulã dacã se raportã la un cãpitan** anume arãtat în contract,când
asiguratul îl concediazã si-l înlocuieste printr-un altul fãrã consimtãmântul asigurãtorului.
* Termenul de „prevaricatiune”(termen livresc) este preluat din vocabularul limbii franceze, – „la
prévarication” – si are întelesul de „abatere de la îndatoririle de serviciu, abuz, delict comis de un
functionar aflat în exercitiul functiei”.
** A se vedea nota de la art. 413.
Art. 631. – Asigurãtorul nu participã la cheltuielile de navigatie, de cãlãuzie, de iernatic, de carantinã,
nici la taxele de orice fel, si nici la drepturile impuse asupra vasului sau poverii.
Art. 632. – Dacã contractul are de obiect asigurarea mãrfurilor pentru ducere si întoarcere si,
ajungând vasul la prima destinatie, se întoarce gol ori neîncãrcat deplin, asigurãtorul are dreptul
numai la douã treimi din prima de asigurare convenitã, dacã nu existã conventie contrarie.
Art. 633. – Dacã asigurarea s-a fãcut separat pentru lucruri ce trebuie încãrcate pe mai multe vase cu
arãtare de câtã anume sumã s-a asigurat în fiecare, si povara întreagã este pusã pe un singur vas sau
pe un numãr de vase mai mic decât cel arãtat în contract, asigurãtorul nu rãspunde mai mult decât
suma asiguratã din vasul care a primit povara, desi s-ar pierde toate celelaltevase arãtate; cu toate
acestea, asigurãtorul are dreptul la indemnitatea stabilitã prin art. 626 pentru sumele în privinta cãrora
asigurarea rãmâne fãrã efect.
Art. 634. – Dacã cãpitanul* are facultatea de a intra în mai multe porturi spre a completa sau schimba
povara, asigurãtorul rãspunde de riscurile la care sunt supuse lucrurile asigurate, numai cât timp ele
sunt pe vas, afarã dacã nu s-a stipulat într-altfel.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 635. – Asigurãtorul nu mai rãspunde de riscuri si are dreptul la primã, dacã asiguratul expediazã
vasul într-un loc mai depãrtat decât cel arãtat în contract, desi aflat pe aceeasi cale.
Asigurarea îsi produce efectele dacã cãlãtoria se scurteazã, oprindu-se vasul într-un loc mai apropiat,
în care putea sã stationeze.
Art. 636. – Obligatia asigurãtorului este mãrginitã la suma asiguratã.
Dacã în timpul cât tine asigurarea, lucrurile asigurate suferã mai multe sinistre succesive, asiguratul
trebuie întotdeauna sã tie socotealã, chiar în caz de abandon, de sumele ce i s-au plãtit sau i se
datoreazã pentru sinistrele precedente.
Art. 637. – Clauza „fãrã de avarie” libereazã pe asigurãtor de orice avarie comunã sau particularã,
exceptându-se cazurile de abandon. În aceste cazuri, asiguratul poate alege între abandon si exercitiul
actiunii pentru avarie.
Art. 638. – Pentru verificarea pagubelor de care este rãspunzãtor asigurãtorul, asiguratul este dator a-i
notifica toate încunostintãrile ce a primit. Notificarea trebuie fãcutã în trei zile de la primirea
încunostintãrii, sub pedeapsã de despãgubire.
Aceeasi obligatie are asiguratul pentru povarã, când vasul a fost declarat ca nefiind în stare a naviga,
cu toate cã povara nu va fi suferit altã stricãciune din cauza sinistrului întâmplat.
Art. 639. – Asiguratul este dator sã notifice asigurãtorului, în trei zile de la primire, actele doveditoare
cã lucrurile asigurate au fost expuse riscurilor si cã s-au pierdut.
Asigurãtorul poate face proba contrarie celor ce rezultã din actele prezentate de asigurat. Admiterea
probei contrarie nu suspendã însã condamnarea asigurãtorului la plata sumei asigurate, dacã
asiguratul dã cautiune.
Dacã în timp de patru ani nu a fost fãcutã cererea în judecatã, cautiunea este liberatã.
Art. 640. – În caz de pierdere de mãrfuri încãrcate pe vas în contul cãpitanului*, acesta e dator sã
justifice proprietatea lor cu probe admise de legea comercialã, si povara cu o politã de încãrcare**,
subscrisã de doi dintre fruntasii echipajului.
Orice om al echipajului sau cãlãtorul care aduce din strãinãtate mãrfuri asigurate în tarã, trebuie sã
consemneze polita de încãrcare** la consulul român din locul unde se face încãrcarea, sau în lipsã, la
autoritatea localã.
* A se vedea nota de la art. 413.
** A se vedea nota de la art. 377.
Art. 641. – În orice caz de sinistru, cãpitanul* si asiguratul sau însãrcinatul sãu sunt datori sã dea
ajutor pentru scãparea si conservarea lucrurilor asigurate, fãrã prejudiciul drepturilor lor fatã cu
asigurãtorul. Cheltuielile fãcute trebuie plãtite pânã la concurenta valorii lucrurilor scãpate.
Asigurãtorii si agentii sau însãrcinatii lor pot, în întelegere cu cãpitanul*, cu asiguratii si cu
însãrcinatii lor, sau cu fiecare din ei, sã ia mãsuri pentru scãparea lucrurilor asigurate si pentru
conservarea lor, fãrã prejudiciul vreunui drept.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 642. – Asiguratul, notificând asigurãtorului încunostintãrile primite, îsi poate rezerva dreptul de a
cere prin act separat plata ce i se datoreste prin asigurare.
Art. 643. – Asigurãtorul este dator sã plãteascã sumele datorate:
În caz de simplã avarie, în termen de 30 zile de când i s-a notificat lichidarea relativã;
În caz de abandon, în termen de 2 luni de la abandon.
Asiguratul este dator însã sã probeze, în aceste termene, sinistrul ce dã loc actiunii de avarie sau
dreptului de abandon.
Dacã este opunere, fiecare dintre oponenti si asiguratul chiar pot cere ca suma sã se consemneze la
Casa de Depuneri si Consemnatiuni.
CAPITOLUL II
Despre abandon
Art. 644. – Abandonul lucrurilor asigurate poate fi fãcut în cazurile:
1. De naufragiu;
2. De pradã;
3. De oprire prin ordinul unui stat strãin;
4. De oprire prin ordinul guvernului, dupã începerea cãlãtoriei;
5. De imposibilitate de a continua navigatia, dacã vasul nu poate fi reparat sau dacã cheltuielile
necesare pentru a-l repara si pune în stare sã reia cãlãtoria se urcã la trei pãtrimi cel putin din valoarea
sa asiguratã;
6. De pierderea sau deteriorarea lucrurilor asigurate, când pierderea sau deteriorarea se urcã la cel
putin trei pãtrimi din valoarea lucrurilor.
În orice alt caz, asiguratul nu poate cere decât despãgubiri pentru avariile suferite.
Art. 645. – Asiguratul poate face abandon chiar fãrã sã fie tinut a proba pierderea vasului,
dacã în cãlãtoriile cu lung curs a trecut un an, si în celelalte cãlãtorii au trecut sase luni, din ziua
plecãrii vasului sau din ziua la care se referã ultimele stiinte primite.
În caz de asigurare pe timp mãrginit si dupã trecerea termenelor de mai sus, pierderea vasului se
presupune cã a avut loc în timpul asigurãrii.
Dacã sunt mai multe asigurãri succesive, pierderea se presupune cã a avut loc a doua zi dupã primirea
ultimelor stiinte.
Art. 646. – Dacã vasul s-a declarat a nu fi în stare de navigatie, abandonul lucrurilor încãrcate într-
însul se poate face, dacã în termenul de trei luni de la declaratia imposibilitãtii de navigatie nu s-ar fi
putut gãsi un alt vas pentru a reîncãrca lucrurile si a le transporta la locul destinatiei lor.
Art. 647. – În cazul prevãzut de articolul precedent si de art. 524, dacã lucrurile sunt încãrcate pe alt
vas, asigurãtorul este obligat sã plãteascã stricãciunile ce ele au suferit, cheltuielile de descãrcare si de
reîncãrcare, de depozit si de pazã în magazii, excedentul navlului si toate celelalte cheltuieli fãcute
pentru scãparea lucrurilor, pânã la concurenta sumei asigurate si, dacã aceasta nu s-a cheltuit întreagã,
asigurãtorul continuã a rãspunde de riscuri pentru cât mai rãmâne.
Art. 648. – În caz de oprire din partea vreunui stat strãin sau de pradã, abandonul lucrurilor oprite sau
prãdate nu poate fi fãcut decât dupã 3 luni de la notificarea sinistrului, dacã aceasta s-a întâmplat în
apele sau mãrile Europei, în Canalul de Suez sau Marea Rosie, si dupã sase luni de la notificare, dacã
a avut loc în alte mãri.
Pentru lucrurile supuse stricãciunii, termenele de mai sus se reduc la jumãtate.
Art. 649. – Abandonul trebuie fãcut asigurãtorilor în termenul:
– De trei luni din ziua în care s-a primit stirea despre sinistru, dacã acesta a avut loc în apele sau
mãrile Europei, în Canalul de Suez sau în Marea Rosie;
– De sase luni, dacã sinistrul a avut loc în alte mãri ale Africii, în mãrile occidentale si meridionale ale
Asiei si în mãrile orientale ale Americii;
– În termen de un an, dacã sinistrul s-a întâmplat în celelalte mãri.
În caz de oprire din partea vreunui stat strãin sau în caz de pradã, aceste termene curg de la împlinirea
termenelor arãtate în articolul precedent.
O datã ce aceste termene au trecut, asiguratul nu mai poate face abandonul, rãmânându-i numai
actiunea pentru avarii.
Art. 650. – Asiguratul, notificând stirile ce a primit, poate face abandonul, somând pe asigurãtor sã-i
plãteascã suma asiguratã în termenul stabilit prin contract sau prin lege, ori poate a-si rezerva dreptul
de a-l face în termenele legale.
O datã cu facerea abandonului, asiguratul este dator a declara asigurãrile efectuate sau ordonate si
împrumuturile maritime fãcute. În lipsã, termenul pentru platã nu începe decât din ziua în care aceastã
declaratie a fost notificatã; termenul însã pentru urmãrirea dreptului de abandon nu se poate prelungi.
În caz de declaratie falsã, asiguratul pierde toate drepturile rezultând din contractul de asigurare.
Art. 651. – Abandonul lucrurilor asigurate nu se poate face nici pentru parte din lucruri, nici sub
conditie. El cuprinde numai lucrurile ce fac obiectul asigurãrii si al riscurilor.
Art. 652. – O datã ce abandonul s-a notificat si primit sau declarat valabil, lucrurile asigurate devin
ale asigurãtorului, din ziua în care a fost fãcut. Asiguratul e dator a-i da toate actele privitoare la
lucrurile asigurate.
Asigurãtorul nu poate, sub cuvânt de întoarcere a vasului, sã se sustragã de la plata sumei asigurate.
Art. 653. – În caz de prãdare, dacã asiguratul nu a putut înstiinta despre aceasta pe asigurãtor, poate
rãscumpãra lucrurile prãdate fãrã a mai astepta ordinul sãu.
Asiguratul însã e dator a notifica asigurãtorului învoirea ce va fi fãcut pentru rãscumpãrare, îndatã ce
îi va fi cu putintã.
Asigurãtorul are alegerea sau de a primi asuprã-si rãscumpãrarea sau de a renunta la dânsa; el e dator
însã a notifica asiguratului alegerea ce va fi fãcut în termen de 24 de ore de la comunicarea învoirii de
rãscumpãrare.
Dacã declarã cã primeste pe contul sãu rãscumpãrarea, asigurãtorul e dator sã contribuie, fãrã
întârziere, la plata ei, conform conventiei si în proportie cu partea asiguratã de dânsul, neîncetând de a
fi rãspunzãtor pentru riscurile cãlãtoriei în conformitate cu contractul de asigurare.
Dacã declarã cã renuntã la rãscumpãrare, asigurãtorul va plãti suma asiguratã, fãrã a putea pretinde
ceva din lucrurile asigurate.
Când asigurãtorul nu a notificat alegerea sa în termenul de mai sus, se presupune cã el a renuntat la
beneficiul rãscumpãrãrii.
TITLUL VII
Despre avarii si despre contributii
CAPITOL I
Despre avarii
Art. 654. – Se socotesc avarii toate cheltuielile extraordinare fãcute pentru vas si pentru povarã,
pentru amândouã împreunã sau pentru fiecare în parte, si toate pagubele ce se întâmplã vasului si
lucrurilor încãrcate, dupã încãrcare si plecare pânã la întoarcere si descãrcare.
Avariile sunt de douã feluri: avarii mari sau comune, si avarii simple sau particulare.
Nu sunt avarii, ci numai simple cheltuieli în sarcina vasului: cheltuielile ce de ordinar se fac pentru
intrarea în golfuri, râuri sau canaluri, sau pentru a iesi dintr-însele, si cheltuielile pentru drepturi sau
taxe de navigatie.
În lipsã de conventie specialã între pãrti, avariile sunt reglementate dupã urmãtoarele dispozitii.
Art. 655. – Sunt avarii comune sau mari, cheltuielile extraordinare fãcute si pagubele suferite de
bunãvoie pentru binele si pentru scãparea comunã a vasului si a poverii.
Astfel sunt:
1. Lucrurile date prin învoialã si sub titlu de rãscumpãrare a vasului si a poverii;
2. Lucrurile aruncate în mare, pentru scãparea comunã;
3. Catarturile*, pânzele, otgoanele si alte unelte tãiate sau sfãrâmate, pentru scãparea comunã;
4. Ancorele, lanturile si alte obiecte pãrãsite sau aruncate în mare, pentru scãparea comunã;
5. Pagubele ce prin aruncare în mare s-au cauzat lucrurilor rãmase pe vas;
6. Pagubele cauzate vasului prin operatiunea aruncãrii în mare, de bunãvoie sau de necesitate, precum
si pagubele aduse vasului pentru înlesnirea scãpãrii lucrurilor încãrcate sau pentru a înlesni scurgerea
si secarea apelor si pagubele ce s-ar cauza, din aceasta, lucrurilor încãrcate;
7. Daunele cauzate vasului si poverii cu ocazia stingerii incendiului de pe bord;
8. Cheltuielile fãcute cu cãutarea si hrana persoanelor rãnite în apãrarea vasului si cheltuielile
funerarii, în caz de moarte a acelor persoane;
9. Salariile si hrana persoanelor echipajului în timpul opririi sau împiedicãrii, când vasul este oprit în
cãlãtorie prin faptul unui stat strãin, sau este constrâns a sta într-un port din cauza unui rãzboi ce ar
surveni, sau din o altã asemenea cauzã ce împiedicã cãlãtoria la portul de destinatie, pânã când vasul
si povara sunt liberate de obligatiile ce le privesc;
10. Cheltuielile de intrare sau iesire si taxele de navigatie plãtite într-un port unde vasul a fost silit a
se opri din cauza furtunii, goanei inamicului sau piratilor, ori a intrãrii de apã, provenitã din caz
fortuit sau fortã majorã;
11. Salariile si hrana persoanelor echipajului într-un port de oprire silitã în timpul reparatiilor
necesare pentru continuarea cãlãtoriei, când reparatiile constituie avaria comunã;
12. Cheltuielile de descãrcare si reîncãrcare a obiectelor puse pe uscat pentru înlesnirea sau
facerea sus-ziselor reparatii ale vasului într-un port de oprire silitã; cheltuielile pentru pazã si chirie a
magaziilor unde acele obiecte au stat în depozit;
13. Cheltuielile fãcute pentru a se obtine liberarea sau restituirea vasului oprit, când oprirea nu
provine dintr-o cauzã ce ar privi exclusiv pe vas, persoana cãpitanului** sau aceea a armatorului,
precum si salariile si hrana persoanelor echipajului în timpul necesar pentru obtinerea unei asemenea
liberãri sau restituiri, dacã ea a fost obtinutã;
14. Cheltuielile de descãrcare pentru usurarea vasului, când a trebuit sã se facã în timp de furtunã sau
din altã cauzã privitoare la scãparea comunã a vasului sau a poverii, si daunele ce vasul sau povara au
suferit cu ocazia descãrcãrii si reîncãrcãrii;
15. Pagubele pe care vasul sau povara le-au încercat în cufundarea la mal de bunãvoie, pentru
scãparea vasului de furtunã, de pradã sau de alt pericol iminent;
16. Cheltuielile fãcute pentru scoaterea deasupra apei a vasului cufundat în cazul de mai sus, si
recompensele datorate pentru lucrãrile si serviciile aduse în asemenea ocazii;
17. Pierderea si stricãciunile suferite de lucrurile puse în luntre sau bãrci pentru usurarea vasului în
cazurile arãtate la numãrul 14, cuprinzându-se partea de contributie ce s-ar datora chiar luntrelor sau
bãrcilor; de asemenea si pagubele suferite de obiectele rãmase pe vas, întrucât asemenea pagube pot
fi considerate ca avarii comune;
18. Primele si interesele împrumuturilor maritime contractate pentru a face fatã cheltuielilor
considerate între avariile comune si primele de asigurare ale acelorasi cheltuieli, precum si pierderea
ce trebuie sã se plãteascã proprietarului mãrfurilor vândute în timpul cãlãtoriei într-un port de oprire
silitã, pentru acoperirea acelorasi cheltuieli;
19. Cheltuielile reglementãrii avariilor comune.
Nu sunt considerate ca avarii comune, cu toate cã sunt fãcute cu bunãvoie, pentru binele si scãparea
comunã: pagubele încercate de vas sau cheltuielile fãcute pentru dânsul, când provin din viciu, sau
vechime a vasului, sau din culpa ori neglijenta cãpitanului** sau a echipajului.
Obiectele de armament ale vasului aruncate în mare, ancorele, lanturile sau alte obiecte pãrãsite chiar
de bunãvoie, pentru binele si scãparea comunã, nu pot fi trecute între avarii, dacã nu sunt descrise în
inventarul bordului, tinut conform dispozitiilor art. 510.
Aruncarea în mare a proviziilor vasului nu poate fi, nici într-un caz, consideratã ca avarie
* Termenul de „catart” are semnificatia de „stâlp, catarg”.
** A se vedea nota de la art. 413.
1. Pretul sau indemnitatea pentru rãscumpãrarea oamenilor echipajului trimisi pe uscat în serviciul
vasului si fãcuti prizonieri sau tinuti ca ostatici;
2. Cheltuielile unei carantine neprevãzute la facerea contractului de închiriere, dacã ea priveste si
vasul si povara, precum si cheltuielile cu salariul si hrana persoanelor echipajului în timpul carantinei.
Art. 657. – Dacã este necesitate de a se arunca în mare lucruri, trebuie a se începe cu cele mai putin
necesare, mai grele si de mai putin pret, pe cât va fi cu putintã, si apoi lucrurile dupã întâia podea a
vasului si succesiv celelalte.
Art. 658. – Sunt avarii particulare toate pagubele încercate si toate cheltuielile fãcute numai pentru
vas, sau numai pentru povarã.
Astfel sunt:
1. Orice pierdere sau pagubã suferitã de lucrurile încãrcate, prin furtunã, incendiu, pradã, naufragiu,
cufundare sau prin orice alt caz fortuit sau de fortã majorã;
2. Pierderea catartelor*, pânzelor, frânghiilor, ancorelor sau orice altã pagubã suferitã de vas din
cauzele mentionate mai sus;
3. Orice pagubã suferitã din viciul însusi al vasului sau al mãrfurilor;
4. Cheltuielile pentru orice oprire cauzatã din viciul vasului, din intrare de apã provenind din
vechimea lui, din lipsã de provizii pe bord, sau din orice altã cauzã imputabilã proprietarului,
armatorului sau cãpitanului**;
5. Salariul si hrana marinarilor în timpul carantinei ordinare, sau în timpul reparatiilor provenite din
viciul sau vechimea vasului, sau din o altã cauzã imputabilã proprietarului, armatorului sau
cãpitanului**, sau în timpul opririi ori sederii într-un port ce ar privi numai vasul sau numai povara,
si cheltuielile pentru a obtine în acest caz liberarea uneia sau alteia;
6. Cheltuielile pentru conservarea mãrfurilor încãrcate sau pentru repararea butoaielor, lãzilor sau
sacilor în care sunt puse, când aceste cheltuieli nu provin din pagube considerate ca avarii comune;
7. Excedentul navlului în cazul prevãzut de art. 580.
Pagubele întâmplate mãrfurilor din accidente provenind din neglijenta cãpitanului** sau celorlalte
persoane ale echipajului sunt avarii particulare în sarcina proprietarului acelor mãrfuri, având acesta
dreptul de actiune pentru despãgubire contra cãpitanului**, sau asupra asupra navlului.
Cãpitanul** rãspunde de pagubele cauzate proprietarilor vasului prin lunga sau arbitrara sedere în
porturi.
* A se vedea nota de la art. 655.
** A se vedea nota de la art. 413.
CAPITOLUL II
Despre contributie
Art. 659. – Avariile particulare se suportã si se plãtesc de cãtre proprietarul lucrului care a încercat
paguba, sau a dat ocazie la o cheltuialã.
Avariile comune sunt proportional împãrtite între povarã si jumãtate a vasului si a navlului.
Valoarea lucrurilor aruncate este cuprinsã în formarea masei ce urmeazã sã contribuie.
Art. 660. – Bagajele persoanelor echipajului si ale cãlãtorilor nu contribuie la avaria comunã dacã
sunt scãpate; dau însã dreptul la contributie, dacã sunt aruncate în mare sau suferã vreo stricãciune.
Art. 661. – Lucrurile ce nu se cuprind în polita de încãrcare* sau pentru care nu existã declaratia
cãpitanului**, de se vor fi aruncat în mare, nu se plãtesc; iar de au scãpat, contribuie.
* A se vedea nota de la art. 377.
** A se vedea nota de la art. 413.
Art. 662. – Lucrurile încãrcate pe podeaua de sus a vasului contribuie întotdeauna la avariile comune,
dacã sunt scãpate.
Dacã lucrurile sunt aruncate în mare sau stricate prin aruncare, afarã de cazul cãlãtoriilor prevãzute de
ultimul alineat al art. 508, proprietarul nu este primit a cere despãgubire pentru pierderea sau stricarea
lor, decât de la cãpitanul* care le-a încãrcat pe podeaua vasului fãrã învoirea scrisã a încãrcãtorului.
În caz contrariu, o specialã contributie are loc între vas, navlu si celelalte lucruri încãrcate pe podea,
deosebit de contributia generalã pentru avariile comune la toatã povara.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 663. – Dacã aruncarea în mare nu scapã vasul, nu e loc de contributie. Lucrurile scãpate nu sunt
supuse la platã si nici la despãgubirea celor aruncate în mare sau stricate.
Dacã aruncarea în mare scapã vasul si acesta, urmându-si cãlãtoria, se pierde, lucrurile scãpate
contribuie la aruncare, dupã valoarea lor în starea în care se aflã, scãzându-se cheltuielile fãcute
pentru scãpare.
Lucrurile aruncate în mare nu contribuie în nici un caz la plata pagubelor ce se vor fi întâmplat în
urma aruncãrii lucrurilor scãpate.
Povara nu contribuie la plata vasului pierdut sau ajuns în stare de a nu mai putea naviga.
Art. 664. – În caz de pierdere a lucrurilor puse în luntre sau bãrci pentru usurarea vasului, repartitia
pierderii se face asupra vasului si asupra întregii poveri.
Dacã vasul se pierde cu restul poverii, nu e loc la contributie pentru lucrurile puse în bãrci sau luntre,
desi acestea ar ajunge bine în port.
Art. 665. – Dacã, dupã repartitie, lucrurile aruncate în mare sunt redobândite de proprietarii lor,
acestia vor restitui cãpitanului* si persoanelor interesate ceea ce au primit din contributie, scãzânduse
pagubele cauzate prin aruncare si cheltuielile fãcute pentru redobândire.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 666. – Vasul contribuie pentru valoarea ce are la locul descãrcãrii, sau pentru pretul cu care ar
putea fi vândut, scãzându-se avariile particulare chiar posterioare avariei comune.
Navlul ce, prin faptul conventiei arãtate la art. 587, e câstigat chiar în caz de pierdere a lucrurilor
încãrcate, nu este supus la contributie.
Art. 667. – Lucrurile scãpate si cele aruncate în mare sau în orice alt chip sacrificate, contribuie în
proportie cu valoarea ce au la locul descãrcãrii. Dacã a avut loc conventia arãtatã în articolul
precedent, navlul nu se scade din valoare.
Art. 668. – Natura, specia si calitatea lucrurilor ce urmeazã sã contribuie si a celor aruncate sau
sacrificate, se stabileste prin politele de încãrcare*, facturi si, în lipsã, prin orice alte mijloace de
probã admise de lege.
Când în polita de încãrcare* calitatea sau valoarea lucrurilor încãrcate nu este cea adevãratã si în
realitate lucrurile sunt de o valoare mai mare, ele contribuie dupã valoarea lor realã, dacã sunt
scãpate, si se plãtesc dupã calitatea si valoarea indicatã, dacã sunt aruncate în mare sau stricate.
Dacã însã lucrurile sunt de o calitate sau o valoare mai micã celei declarate prin polita de încãrcare*,
ele contribuie dupã calitatea si valoarea indicatã, dacã sunt scãpate, si se plãtesc dupã valoarea lor
realã, dacã sunt aruncate în mare sau stricate.
* A se vedea nota de la art. 377.
Art. 669. – Cãpitanul* va încheia proces-verbal despre orice hotãrâre va lua si despre operatiunile
urmate pentru scãparea comunã, îndatã ce aceasta îi va fi cu putintã.
Procesul-verbal va cuprinde motivele hotãrârii si va arãta în mod sumar lucrurile aruncate sau
stricate; va fi subscris de fruntasii echipajului sau va arãta motivele nevointei lor de a subscrie si va fi
transcris în registrul vasului.
O copie de pe acest proces-verbal, subscrisã de cãpitan*, va fi alãturatã la raportul prevãzut de art.
526.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 670. – Descrierea, pretuirea si repartitia pierderilor si pagubelor va fi fãcutã, în locul de
descãrcare a vasului, prin îngrijirea cãpitanului*, de cãtre experti numiti, în tarã, de presedintele
tribunalului respectiv** si, în lipsã, de tribunal, de cãtre judecãtorul de ocol**; iar în tarã strãinã de
autoritatea consularã românã si, în lipsã, de autoritatea localã.
Repartitia propusã de experti va fi supusã, în tarã, cercetãrii tribunalului respectiv sau judecãtorului
de ocol** si, în tarã strãinã, autoritãtii consulare române sau autoritãtii locale competente.
* A se vedea nota de la art. 413.
** A se vedea nota de la art. 26.
Art. 671. – Actiunea pentru avarie contra chiriasului vasului si contra destinatarului nu poate avea loc
dacã cãpitanul* nu a primit navlul si a predat lucrurile încãrcate fãrã a protesta, chiar când plata
navlului ar fi fost fãcutã înainte.
* A se vedea nota de la art. 413.
TITLUL VIII
Despre pagubele cauzate prin lovirea vaselor (abordaj)
Art. 672. – Dacã lovirea vaselor a avut loc din caz fortuit sau fortã majorã, pagubele si pierderile
provenite din aceastã cauzã sunt în sarcina lucrurilor ce le-au suferit, fãrã drept de despãgubire.
Art. 673. – Dacã lovirea s-a întâmplat din culpa unuia din vase, pagubele si pierderile sunt în sarcina
vasului în culpã. Despãgubirile datorate persoanelor moarte sau rãnite sunt privilegiate în caz de
neajungere a sumei de împãrtit.
Art. 674. – Dacã nu se dovedeste cãrui dintre vase se poate imputa culpa, sau dacã culpa se dovedeste
a fi comunã, fiecare suferã pagubele si pierderile încercate, fãrã drept la vreo despãgubire; cu toate
acestea, fiecare vas este obligat în mod solidar la plata pagubelor si pierderilor cauzate lucrurilor
încãrcate si a leziunilor cauzate persoanelor, conform dispozitiilor celor douã articole precedente.
Art. 675. – Responsabilitatea vaselor stabilitã prin articolele precedente nu apãrã de rãspundere pe
autorii culpei cãtre persoanele vãtãmate si cãtre proprietarii vaselor.
Art. 676. – Când un vas a lovit, nu din culpa sa, pe un altul, ci pentru cã el însusi a fost lovit din culpa
unui al treilea, toatã rãspunderea este în sarcina acestuia.
Art. 677. – Actiunea de despãgubire, pentru daunele provenind din lovirea vaselor, nu poate fi admisã
dacã nu s-a fãcut protest sau reclamatie*, în termen de 3 zile, cãtre autoritatea locului unde s-a
întâmplat faptul, sau a primului port în care vasul s-a oprit.
Pentru pagubele cauzate persoanelor sau mãrfurilor, lipsa de protest sau reclamatie nu vatãmã
drepturile persoanelor care nu se gãsesc pe vas, sau nu erau în pozitie a-si manifesta vointa.
TITLUL IX
Despre creantele privilegiate
CAPITOLUL I
Dispozitii generale
Art. 678. – Privilegiile stabilite prin acest titlu trec înaintea oricãrui alt privilegiu general sau special
asupra mobilelor, stabilit prin Codul civil.
Art. 679. – În orice caz de deteriorare sau micsorare a lucrului asupra cãruia existã privilegiul, acesta
se exercitã pe ceea ce rãmâne, sau se redobândeste, ori se scapã.
Art. 680. – Dacã creditorul ce are un privilegiu asupra unuia sau mai multor obiecte este primat
asupra pretului acestor obiecte de un creditor al cãrui privilegiu se întinde si asupra altor obiecte, cel
dintâi este subrogat în privilegiul apartinând ultimului creditor.
Acelasi drept îl au asemenea si ceilalti creditori privilegiati care suferã o pierdere în urma sus-arãtatei
subrogãri.
Art. 681. – Creantele privilegiate în acelasi grad, concurã între dânsele în caz de nesuficientã a
lucrului, în proportie cu cât au sã ia, dacã sunt contractate în acelasi port. Dar dacã asemenea creante
iau nastere în urmã, dupã reluarea calãtoriei, creantele posterioare sunt preferate celor anterioare.
Art. 682. – Dacã titlul creantei privilegiate este la ordin, girul transmite si privilegiul.
CAPITOLUL II
Despre creantele privilegiate asupra lucrurilor încãrcate
Art. 683. – Sunt privilegiate asupra lucrurilor încãrcate, si plãtite în ordinea prevãzutã prin prezentul
articol, creantele urmãtoare:
1. Cheltuielile de judecatã fãcute în interesul comun al creditorilor pentru acte de conservare
de urmãrire a lucrurilor;
2. Cheltuielile, indemnitãtile si primele de scãpare datorate pentru ultima cãlãtorie;
3. Drepturile vamale datorate pentru lucruri la locul de descãrcare;
4. Cheltuielile de transport si descãrcare;
5. Chiria magaziilor în care lucrurile descãrcate au fost depuse;
6. Sumele datorate ca contributie pentru avariile comune;
7. Primele de asigurare;
8. Capitalul si procentele datorate pentru obligatiile contractate de cãpitan* asupra poverii, în cazurile
prevãzute de art. 519 si cu îndeplinirea formalitãtilor prescrise;
9. Orice alt împrumut maritim când acela ce a dat banii posedã polita de încãrcare**.
* A se vedea nota de la art. 413.
** A se vedea nota de la art. 377.
Art. 684. – Privilegiile arãtate în articolul precedent nu se conservã, dacã actiunea nu este exercitatã
în termen de 15 zile de la descãrcare si înainte de trecerea lucrurilor încãrcate în mâna celor de al
treilea.
Pentru sechestrarea, darea de gaj si vânzarea silitã a lucrurilor supuse privilegiului, se aplicã regulile
generale stabilite prin Codul de procedurã civilã, afarã de cazurile în care Codul de comert nu ar
dispune într-altfel.
CAPITOLUL III
Despre creantele privilegiate asupra navlului
Art. 685. – Sunt privilegiate asupra navlului si admise la platã, în ordinea aici arãtatã, urmãtoarele
creante:
1. Cheltuielile de judecatã fãcute în interesul comun al creditorilor pentru acte de conservare si
urmãrire;
2. Cheltuielile, indemnitãtile si primele de scãpare, datorate pentru ultima cãlãtorie;
3. Salariile, retributiile si indemnitãtile datorate persoanelor echipajului pentru cãlãtoria în care s-a
câstigat navlul;
4. Sumele datorate ca contributie la avarii comune;
5. Primele de asigurare;
6. Capitalul si procentele datorate pentru obligatiile contractate de cãpitan* asupra navlului,
în cazurile prevãzute de art. 519 si cu îndeplinirea formalitãtilor prescrise;
7. Pentru despãgubirile datorate chiriasilor vasului pentru nepredarea lucrurilor încãrcate sau pentru
avarii suferite de dânsele din culpa cãpitanului* sau a persoanelor echipajului în ultima cãlãtorie;
8. Orice altã datorie cu împrumut maritim sau cu gaj asupra navlului, transcrisã si adnotatã pe actul de
nationalitate.
* A se vedea nota de la art. 413.
CAPITOLUL IV
Despre creantele privilegiate asupra vasului
Art. 686. – Vasele sau pãrtile lor, chiar când s-ar afla în posesia unei a treia persoane, sunt supuse la
plata creantelor ce legea declarã privilegiate, în modul si marginile mai jos stabilite.
Art. 687. – Sunt privilegiate asupra vasului si admise la platã asupra pretului sãu si în ordinea arãtatã
în prezentul articol, creantele urmãtoare:
1. Cheltuielile de judecatã fãcute în interesul comun al creditorilor pentru acte de conservare si
urmãrire a vasului;
2. Cheltuielile, indemnitãtile si primele pentru scãpare, datorate pentru ultima cãlãtorie;
3. Taxele de navigatie stabilite prin lege;
4. Salariile pilotilor, salariul custodelui si cheltuielile de pazã a vasului, dupã intrarea lui în port;
5. Chiria magaziilor pentru pãstrarea uneltelor si instrumentelor vasului;
6. Cheltuielile de întretinere a vasului si a uneltelor si instrumentelor sale dupã ultima sa cãlãtorie si
intrare în port;
7. Salariile, retributiile si indemnitãtile datorate, conform dispozitiilor Titlului III al acestei cãrti,
cãpitanului* si celorlalte persoane ale echipajului pentru cea din urmã cãlãtorie;
8. Sumele datorate ca contributie la avariile comune;
9. Capitalul si procentele datorate pentru obligatiile contractate de cãpitan* la trebuintele vasului în
cazurile prevãzute de art. 519 si cu îndeplinirea formalitãtilor prescrise;
10. Primele de asigurarea vasului si accesoriilor sale pentru cea din urmã cãlãtorie, dacã asigurarea a
fost fãcutã pentru un timp determinat sau cu cãlãtoria, si pentru vasele cu aburi ce fac cãlãtorii
periodice asigurate pentru un timp determinat, primele corespunzãtoare cu cele din urmã sase luni; si
deosebit de acestea, în asociatiunile de asigurare mutualã, repartitiile si contributiile pentru ultimele
sase luni;
11. Indemnitãtile datorate chiriasilor pentru nepredarea lucrurilor încãrcate sau pentru avariile suferite
de dânsele din culpa cãpitanului* sau a echipajului, în ultima cãlãtorie;
12. Pretul vasului datorat încã vânzãtorului;
13. Creantele arãtate la numãrul 9 de mai sus, ce au fost transcrise si adnotate târziu; orice altã
creantã de împrutnut maritim asupra vasului si creantele pentru care vasul a fost dat în gaj.
În cazul când mai multe creante din cele prevãzute de numãrul 13 se aflã în concurentã, preferinta se
determinã dupã data transcriptiunii titlului si adnotatiei lui pe actul de nationalitate.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 688. – Girantul, cesionarul, subrogatul sau creditorul care a primit în gaj o creantã asupra unui
vas, transcrisã si adnotatã, vor putea cere sã se mentioneze pe registrul cãpitãniei portului si pe actul
de nationalitate al vasului, girul, cesiunea, subrogatia sau constituirea gajului ce a avut loc.
Art. 689. – Privilegiile arãtate în articolele precedente nu se pot exercita, dacã creantele nu sunt
probate si privilegiile nu sunt conservate în modul urmãtor:
1. Cheltuielile de judecatã cu conturile lichidate de judecãtorul competent dupã formele stabilite prin
legile de procedurã;
2. Cheltuielile, indemnitãtile si primele pentru scãpare si salariile pilotilor, cu sentinte, cu atestate ale
autoritãtii maritime si cu celelalte probe ce autoritatea judecãtoreascã va crede de cuviintã a admite,
dupã împrejurãri:
3. Taxele de navigatie, cu recipisele autoritãtilor competente;
4. Salariul custodelui, cheltuielile de pazã arãtate în numãrul 4 al art. 687 si creantele arãtate în
numãrul 5 al art. 683 si în alineatele 5 si 6 ale art. 687 prin state aprobate de prezidentul tribunalului*
respectiv;
5. Salariile si retributiile cãpitanului** si celorlalte persoane ale echipajului, cu rolurile de armament
si dezarmament extrase din oficiile autoritãtii maritime, celelalte indemnitãti cu raportul
cãpitanului** si cu celelalte probe ale întâmplãrilor ce le-a dat nastere;
6. Creantele pentru contributii la avariile comune, cu actele relative la repararea lor;
7. Creantele arãtate la numãrul 8 de sub art. 683, la alineatul 6 de sub art. 685 si la alineatul 9 de sub
art. 687, prin procesele-verbale subscrise de fruntasii echipajului, ordinele de autorizatie, statele
subscrise de cãpitan** si confirmate de experti, prin actele de vânzare si procesele-verbale subscrise
de el, sau prin mijlocul altor acte, dovedind necesitatea cheltuielilor;
8. Primele de asigurare, cu politele de asigurare sau cu alte titluri subscrise de asigurat si cu extrasele
de pe registrele mijlocitorilor de asigurare; repartitiile sau contributiile în societãtile de asigurare
mutualã, cu extrasele de pe registrele de admitere a vaselor în societate;
9. Indemnitãtiile datorate chiriasilor unui vas cu sentintele ce le-au lichidat; si dacã la timpul
distribuirii pretului, sentinta de condamnare la despãgubire e pronuntatã, iar daunele-interese nu sunt
încã lichidate, creditorii pot, dupã împrejurãri, sã fie admisi la plata despãgubirii pentru o sumã
aproximativã, dând cautiune cã vor restitui ceea ce se va constata cã au primit mai mult; tot astfel vor
fi admisi la platã si creditorii posteriori celor dintâi, dacã vor da cautiune de restituire;
10. Vinderea vasului cu actul de vânzare, transcris si adnotat în modul stabilit prin art. 493;
11. Creantele arãtate la numãrul 9 de sub art. 683, la numãrul 8 de sub art. 685 si la numãrul 13 de
sub art. 687, cu actele respective transcrise si adnotate în modul prescris.
* A se vedea nota de la art. 26.
** A se vedea nota de la art. 413.
Art. 690. – Afarã de regulile generale pentru stingerea obligatiilor, privilegiile creditorilor asupra
vasului se sting:
1. Prin vânzarea silitã, fãcutã sau dupã cererea creditorilor sau pentru altã cauzã, dupã formele
stabilite de procedura comercialã si dupã plata pretului asupra cãruia privilegiul a trecut;
2. Prin expirarea termenului de 3 luni, în caz de înstrãinare de bunãvoie a vasului.
Acest termen începe de la data transcrierii actului de înstrãinare, dacã vasul se gãseste în timpul
transcriptiunii în circumscriptia unde e înscris; si de la data întoarcerii sale în zisa circumscriptie,
dacã transcriptiunea înstrãinãrii s-a fãcut dupã plecarea vasului, cu conditia ca, în termen de o lunã de
la data transcriptiunii, vânzarea sã fie notificatã creditorilor privilegiati ale cãror titluri se aflã
transcrise si adnotate pe actul de nationalitate.
Stingerea privilegiului nu poate avea loc fatã cu creditorul privilegiat, care înainte de expirarea
termenului a chemat în judecatã pe cumpãrãtorul vasului pentru a obtine recunoasterea privilegiului
sãu.
Art. 691. – Achizitorul unui vas sau unei pãrti din vas, pentru a-l purga de creditele creantelor
privilegiate, la care nu este obligat personal, e dator sã notifice creditorilor, înainte de punerea în gaj
sau urmãrirea vasului, un act continând:
1. Data si felul titlului sãu, datele transcriptiunii titlului si adnotãrii pe actul de nationalitate;
2. Numele si prenumele autorului sãu;
3. Numele, felul si capacitatea vasului;
4. Pretul convenit si orice altã sarcinã impusã achizitorului sau valoarea ce el oferã sã plãteascã;
5. Lista creditorilor cu arãtarea numelui si prenumelui lor, a sumelor ce li se datoreste; data titlurilor
lor, a transcriptiunii si adnotatiei pe actul de nationalitate;
6. Oferta de depunere a pretului convenit sau a valorii declarate pentru a fi împãrtitã între creditori;
7. Alegerea domiciliului la resedinta tribunalului* care ar fi competent sã procedeze la vânzarea cu
licitatie, dacã aceasta ar trebui sã aibã loc.
Un extras sumar dupã acest act se va publica în foaia anunturilor judiciare a locului unde se aflã
oficiul maritim la care vasul este înscris; aceasta va tine loc de notificare pentru creantele nesupuse
publicitãtii.
* A se vedea nota de la art. 26.
Art. 692. – Orice creditor privilegiat sau fidejusorul unor asemenea creante poate, în termen de 15
zile de la notificarea sau publicatia sus-arãtatã, sã cearã vânzarea prin licitatie publicã a vasului,
oferind suirea pretului, cu a zecea parte si dând cautiune pentru plata pretului si pentru îndeplinirea
oricãrei alte sarcini.
Aceastã cerere, subscrisã de cel ce o face sau de un procurator special al sãu, va fi notificatã
achizitorului cu citatie de înfãtisare înaintea tribunalului locului* unde vasul este înscris, pentru ca
judecata sã se pronunte atât asupra admisibilitãtii cautiunii, cât si asupra cererii de vânzare.
* A se vedea nota de la art. 26.
Art. 693. – Dacã vânzarea n-a fost cerutã în termenul si modul stabilit prin articolul precedent, sau
dacã cererea este respinsã, pretul rãmâne fixat definitiv si, prin depunerea lui, achizitorul obtine
proprietatea vasului sau unei pãrti din el, liberã de orice privilegiu. În acest caz privilegiile trec asupra
pretului depus, care urmeazã a fi distribuit ca în cazurile de vânzare silitã.
Dacã cererea este admisã, tribunalul*, prin aceeasi sentintã, va autoriza vânzarea vasului, care se va
face conform dispozitiilor cuprinse în procedura Codului comercial.
* A se vedea nota de la art. 26.
Art. 694. – Radierea transcriptiunilor sau a adnotãrii privilegiilor nu se va putea face decât dupã
consimtãmântul pãrtilor interesate sau în virtutea unei sentinte rãmase definitive.
Oricine poate obtine un act dovedind existenta uneia sau mai multor transcriptiuni asupra unui vas
sau unei pãrti din el, sau un certificat cã nu existã nici o sarcinã.
CODUL COMERCIAL
pagina a V-a
CARTEA III
Despre faliment
TITLUL I
Despre declaratia de faliment si despre efectele sale
Art. 695-729. – (Abrogate prin L. nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare si a
falimentului – M. Of. nr. 130/29 iunie 1995).
TITLUL II
Despre administrarea falimentului
CAPITOLUL I
Despre persoanele însãrcinate cu administrarea falimentului
Art. 730-742. – (Abrogate prin L. nr. 64/1995).
CAPITOLUL II
Despre punerea sigiliilor si despre inventar
Art. 743-753. – (Abrogate prin L. nr. 64/1995).
CAPITOLUL III
Despre functiile relative la administrarea falimentului
Art. 754-767. – (Abrogate prin L. nr. 64/1995).
TITLUL III
Despre lichidarea pasivului
CAPITOLUL I
Despre verificarea creantelor
Art. 768-780. – (Abrogate prin L. nr. 64/1995).
CAPITOLUL II
Despre diferite specii de creditori
Art. 781. – (Abrogat prin L. nr. 64/1995).
Sectiunea I
Despre creditorii având gaj sau alt privilegiu asupra bunurilor mobile
Art. 782-785. – (Abrogate prin L. nr. 64/1995).
Sectiunea II
Despre creditorii privilegiati sau ipotecari asupra imobilelor
Art. 786-789. – (Abrogate prin L. nr. 64/1995).
Sectiunea III
Despre drepturile femeii falitului
Art. 790-797. – (Abrogate prin L. nr. 64/1995).
Sectiunea IV
Despre coobligati si despre fidejusori
Art. 798-802. – (Abrogate prin L. nr. 64/1995).
TITLUL IV
Despre lichidarea activului
CAPITOLUL I
Mijloacele pentru a lichida activul
Art. 803-807. – (Abrogate prin L. nr. 64/1995).
CAPITOLUL II
Despre vânzarea mobilelor si imobilelor falitului
Sectiunea I
Despre vânzarea mobilelor
Art. 808-809. – (Abrogate prin L. nr. 64/1995).
Sectiunea II
Despre vânzarea imobilelor
Art. 810-811. – (Abrogate prin L. nr. 64/1995).
CAPITOLUL III
Despre revendicare
Art. 812-818. – (Abrogate prin L. nr. 64/1995).
TITLUL V
Despre repartitia între creditori si despre închiderea falimentului
Art. 819-831. – (Abrogate prin L. nr. 64/1995).
TITLUL VI
Despre încetarea si suspendarea falimentului
CAPITOLUL I
Despre neajungerea activului
Art. 832-833. – (Abrogate prin L. nr. 64/1995).
CAPITOLUL II
Despre moratoriu
Art. 834-844. – (Abrogate prin L. nr. 64/1995).
CAPITOLUL III
Despre concordat
Art. 845-865. – (Abrogate prin L. nr. 64/1995).
TITLUL VII
Dispozitii privitoare la falimentul societãtilor comerciale
Art. 866-874. – (Abrogate prin L. nr. 64/1995).
TITLUL VIII
Despre infractiuni penale în materie de faliment
Art. 875. – (Abrogate prin L. nr. 64/1995).
CAPITOLUL I
Despre bancrutã
Art. 876-882. – (Abrogate prin L. nr. 64/1995).
CAPITOLUL II
Despre delictele altor persoane decât falitul fãrã complicitate în bancrutã
Art. 883-888. – (Abrogate prin L. nr. 64/1995).
CARTEA IV
Despre exercitiul actiunilor comerciale si despre durata lor
TITLUL I
Despre exercitiul actiunilor comerciale
CAPITOLUL I
Dispozitii generale
Art. 889. – Exercitiul actiunilor comerciale se reglementeazã de Codul de procedurã civilã, afarã de
dispozitiile codului de fatã.
Art. 890. – Apartine jurisdictiei comerciale a judeca:
1. Toate contestatiile relative la fapte de comert între orice persoane;
2. Actiunile de revocare sau de confirmare a sechestrului unei nave, chiar când ar fi înfiintat în
temeiul unei creante civile;
3. Actiunile contra cãpitanilor* de nave, contra prepusilor sau reprezentantilor, contra comisilor
cãlãtori de comert si contra comisilor de negot, derivate din faptele de comert cu care sunt însãrcinati,
precum de asemenea si în aceleasi limite actiunile acestor persoane contra patronilor lor;
4. Contestatiile dintre calfe sau ucenici, bãieti si servitori de magazine, comisionari de stradã si
lucrãtori cu ziua, luna sau anul, cu comerciantul sau seful unei întreprinderi comerciale, pentru
îndeplinirea serviciului la care ei s-au obligat, sau pentru platã de salariu ori altã lucrare**.
5. Actiunile pasagerului contra cãpitanului* sau armatorului unei nave, precum si actiunile acestora
contra pasagerilor;
6. Actiunile întreprinzãtorului de spectacole publice contra artistilor teatrali, precum si actiunile
acestora contra întreprinzãtorului;
7. Contestatiile relative la vânzarea cu licitatie a mãrfurilor sau productelor depuse în magazine
generale, docuri ori întrepozite;
8. Tot ce priveste la falimente dupã dispozitiile Cãrtii III*** din acest cod;
9. Contestatiile privitoare la calitatea de comerciant sau la existenta unei societãti comerciale.
* A se vedea nota de la art. 413.
** Punctul 4 este abrogat implicit – asemenea litigii sunt litigii de muncã si, potrivit Codului muncii,
competenta de judecatã apartine instantei civile.
*** Cartea III este abrogatã prin L. nr. 64/1995 – M. Of. nr 130/29 iunie 1995.
Art. 891*. – Actiunile apartinând jurisdictiei comerciale se vor judeca de cãtre judecãtoriile comunale
în ultima instantã pânã la valoarea de 5 lei inclusiv si cu drept de apel, la judecãtoria de ocol*
respectivã, pânã la suma de 50 lei inclusiv, capete si dobânzi; iar de cãtre judecãtorii de ocoale*, în
ultimã instantã de la 50 lei pânã la valoarea de 200 de lei inclusiv, capete si dobânzi, si cu drept de
apel la tribunalul comercial* în cuprinsul cãruia se aflã, pânã la valoarea de 1.500 lei inclusiv, capete
si dobânzi.
* A se vedea nota de la art. 26.
Art. 892. – Dacã înaintea unui tribunal comercial* se ridicã un incident civil, acelasi tribunal este
competent a statua si asupra incidentului, afarã de cazul când contestatia incidentã ar purta asupra
filiatiei, asupra calitãtii de erede, sau asupra unui drept de proprietate sau servitute imobiliarã. În
aceste cazuri, tribunalul comercial* va trimite pe pãrti, pentru judecarea incidentului, înaintea
tribunalului civil competent, sau îl va judeca însusi, dacã e de competenta tribunalului civil local.
În toate cazurile în care incidentul se rezolvã de acelasi tribunal, apelul si recursul în casatie nu se pot
face, contra hotãrârii intervenite asupra incidentului, decât o datã si în aceleasi termene cu apelul sau
recursul contra hotãrârii asupra fondului.
Încheierea prin care tribunalul comercial* trimite la un alt tribunal sau retine judecarea incidentului,
nu este, de asemenea, supusã apelului sau recursului decât o datã cu hotãrârea asupra fondului.
* A se vedea nota de la art. 26; întrucât, potrivit L. nr. 92/1992, nu existã tribunale comerciale,
sectia comercialã a instantelor judecãtoresti va judeca si incidentele civile.
Art. 893. – Chiar când actul este comercial numai pentru una din pãrti, actiunile ce derivã dintr-însul
sunt de competenta jurisdictiei comerciale.
Art. 894. – Când o contestatie de naturã comercialã se iveste într-un loc unde se tine un târg sau bâlci,
sau într-un port sau schelã, si ea reclamã o grabnicã solutie, judecãtorul de pace* poate sã constate
orice fapt si sã ordone provizoriu mãsurile de asigurare prevãzute de art. 71 si 72 din acest cod si
455** si urmãtoarele din procedura civilã, pânã când se va judeca cauza de autoritatea competentã*.
* A se vedea nota de la art. 26.
** Art. 455 îi corespunde art. 581 si art. 582 din Codul de procedurã civilã, potrivit cãrora
ordonanta presedintialã se introduce la instanta competentã sã se pronuntã asupra fondului
dreptului.
Art. 895. – Exceptia de incompetentã a jurisdictiei comerciale pentru cauzele civile si a jurisdictiei
civile pentru cauzele comerciale poate sã fie propusã în orice stare a cauzei si autoritatea
judecãtoreascã o poate pronunta chiar din oficiu*.
Cu toate acestea, când autoritatea judiciarã ce se invocã exercitã amândouã jurisdictiile: comercialã si
civilã, omisiunea sau eroarea în indicarea uneia sau alteia nu poate da loc la o declaratie de
incompetentã.
La tribunalele cu o sectie specialã, actiunile si apelurile asupra cãrtilor de judecatã date în materie
comercialã se vor adresa presedintelui sectiei respective**.
* A se vedea nota de la art. 892.
** Actiunile si apelurile se adreseazã presedintelui instantei, care le repartizeazã sectiei speciale.
Art. 896*. – Dacã, cu ocazia judecãrii unei afaceri comerciale, pãrtile sunt trimise înaintea
tribunalului civil în urmarea unui incident oarecare, judecãtoria comercialã e în drept ca mai înainte
de hotãrârea asupra incidentului sã ordone provizoriu orice mãsuri folositoare în cauzã.
* A se vedea nota de la art. 892.
Art. 897*. – În materie comercialã, actiunile personale si mobiliare se vor putea intenta, dupã
alegerea reclamantului:
1. La tribunalul unde cel ce s-a obligat îsi are stabilimentul sãu comercial sau cel putin domiciliul ori
resedinta;
2. La tribunalul locului unde obligatia a luat nastere sau unde va trebui executatã;
3. La tribunalul locului unde s-a stipulat a se face plata;
4. Dacã s-a ales un domiciliu pentru executarea unui act, actiunea se va putea intenta la tribunalul
acestui domiciliu.
* Cu privire la competenta teritorialã în materie comercialã a se vedea si nota de la art. 26.
Art. 898. – Actiunile personale si actiunile reale mobiliare rezultând din operatiunile întreprinse pe
contul unei societãti pãmântene sau strãine, de cãtre prepusul sau reprezentantul acestora, în afarã de
sediul social, se vor putea intenta de cãtre cel de al treilea înaintea autoritãtii judecãtoresti a locului
unde prepusul ori reprezentantul societãtii exercitã comertul sau îsi are resedinta.
Art. 899. – Actiunile ce se nasc din contractul de transport se pot intenta înaintea autoritãtii
judecãtoresti a locului unde se aflã statia de plecare sau aceea de sosire. Sunt aplicabile sefului de
statie dispozitiile art. 400.
Art. 900. – Actiunile rezultând din lovirea unui vas (abordaj) se pot intenta înaintea autoritãtii
judecãtoresti a locului unde faptul s-a întâmplat sau înaintea aceleia a primului port unde vasul a
ajuns, ori a locului de destinatie.
Competenta cãpitanilor de porturi de a cunoaste de contestatiile ce le sunt deferite prin regulamentul
de la 30 martie 1879 se mentine*.
* Regulamentul din 30 martie 1879 nu mai este operant; a se vedea în acest sens Capitolul V
Sectiunea III din O.G. nr. 42/1997 – M. Of. nr. 221/29 august 1997.
Art. 901. – În toate cauzele comerciale, termenul obisnuit de înfãtisare, fixat prin art. 78* din
procedura civilã, se reduce la jumãtate.
Prezidentul tribunalului** va putea însã, dupã împrejurãri, sã permitã ca citatia sã se facã pentru un
termen si mai scurt, fãrã a fi obligat pentru aceasta sã declare urgenta cauzei.
Pentru cei domiciliati afarã din România termenul de înfãtisare va fi de cel putin de 40 zile de la
iesirea citatiei.
Asupra înfãtisãrii, de se va cere termen de pregãtire, acel termen se va fixa de tribunal** dupã
împrejurãri, ordonându-se provizoriu orice mãsuri de asigurare se vor crede necesare pânã la
judecarea afacerii.
* Art. 78 îi corespunde art. 89 din Codul de procedurã civilã.
** A se vedea nota de la art. 26.
Art. 902. – Partea condamnatã în lipsã poate face opozitie fãrã a fi tinutã a justifica cauzele absentei
sale.
Art. 903. – În materie comercialã, termenul de perimare este pe jumãtate de cel fixat prin art. 257 din
Codul de procedurã civilã*.
* Art. 257 îi corespunde art. 248 din Codul de procedurã civilã, potrivit cãruia în materie comercialã
termenul de perimare este de sase luni.
Art. 904. – În materie comercialã, termenul de apel contra hotãrârilor pronuntate în prima instantã
este de 30 zile*.
Acest termen începe: pentru sentintele date în contradictoriu, din ziua pronuntãrii lor; pentru cele date
în lipsã, din ziua primirii copiei dupã sentintã, conform art. 74 si 137 din Codul de procedurã civilã*.
Dacã hotãrârea s-a dat asupra unei opozitii, termenul de apel curge din ziua respingerii opozitiei, fie
cã sentinta s-a pronuntat în lipsã sau contradictoriu cu oponentul.
În contra hotãrârilor pronuntate în materie de faliment, termenul de apel va fi de 15 zile.
* Termenul de apel este de 15 zile de la comunicare, dacã legea nu dispune altfel, potrivit art. 284
din Codul de procedurã civilã.
Art. 905. – Recursul în casatie, contra sentintelor* sau deciziilor pronuntate în ultima instantã, va fi
de 40 zile**.
Acest termen va curge, pentru deciziile sau sentintele date contradictoriu, din ziua pronuntãrii lor;
pentru cele date în lipsã, din ziua comunicãrii deciziei sau sentintei.
În contra deciziilor sau sentintelor pronuntate în materie de faliment, recursul este de 20 zile**.
* Potrivit art. 255 din Codul de procedurã civilã, hotãrârile prin care se rezolvã fondul cauzei în
primã instantã se numesc „sentinte”, iar cele prin care se solutioneazã apelul sau recursul se numesc
„decizii”;
** Termenul de recurs este de 15 zile, dacã legea nu dispune altfel, potrivit art. 301 din Codul de
procedurã civilã.
Art. 906*. – Dispozitiile art. 321 si 734 din procedura civilã* se aplicã, în materie comercialã, si
pentru cazul când înãuntrul termenului de apel sau de recurs se va forma contra pãrtii condamnate
cerere de interdictie sau de punere sub consiliu judiciar**.
* Textul vizeazã întreruperea termenului de apel sau de recurs, pe care o extinde si la alte situatii
decât aceea prevãzutã de art. 285 din Codul de procedurã civilã, potrivit cãruia termenul de apel se
întrerupe prin moartea pãrtii care are interes sã facã apel.
** A se vedea nota de la art. 14.
Art. 907. – Partea interesatã în o cauzã comercialã va putea deodatã cu intentarea actiunii sã cearã a
se pune sechestru asigurãtor asupra averii mobile a debitorului sãu, conform art. 614* si urmãtoarele
din procedura civilã, dupã deosebirile mai jos enuntate.
Va putea de asemenea sã urmãreascã si sã popreascã, pentru sumele cuprinse în titlul sãu, sumele sau
efectele datorate debitorului sãu de cãtre un al treilea, conformându-se dispozitiilor art. 456** si
urmãtoarele din Codul de procedurã civilã.
* Art. 614 si urmãtoarele îi corespund art. 594 si urmãtoarele din Codul de procedurã civilã.
** Art. 456 si urmãtoarele îi corespund art. 452 si urmãtoarele din Codul de procedurã civilã.
Art. 908. – Sechestrul sau poprirea nu se va putea înfiinta decât numai cu dare de cautiune, afarã de
cazul când cererea de sechestru sau de poprire se face în virtutea unei cambii sau a unui alt efect
comercial la ordin sau la purtãtor, protestat de neplatã.
Judecãtoria* se va pronunta asupra sechestrului în camera de consiliu, fãrã prealabila chemare a
pãrtilor.
Sechestrul asigurãtor nu poate fi ridicat decât dacã debitorul va consemna suma, capital, interese si
cheltuieli, pentru care s-a înfiintat acel sechestru.
*A se vedea nota de la art. 26.
Art. 909. – Când va fi loc a se cerceta socoteli, înscrisuri si registre de comert, tribunalul* va putea
numi în acest scop unul sau mai multi experti socotitori care, sub directia unui judecãtor delegat, sã
asculte pe pãrti, sã examineze socotelile, înscrisurile si registrele, sã consemneze prin procesul-verbal
declaratiile si recunoasterile pãrtilor si sã încerce a le împãca, de va fi cu putintã, iar dacã nu, sã
raporteze în scris tribunalului* despre rezultat.
Expertii vor fi numiti de pãrti prin comun acord si, în caz de neîntelegere între ele, se vor numi din
oficiu de tribunal*, în termen scurt.
* A se vedea nota de la art. 26.
CAPITOLUL II
Despre sechestrarea, urmãrirea si vânzarea silitã a vaselor
Art. 910. – Orice creditor are dreptul ca, prin paza formelor mai jos arãtate, sã poatã proceda la
sechestrarea, urmãrirea si vânzarea silitã a unui vas sau a unei pãrti indivize dintr-însul, care ar fi
proprietatea debitorului sãu.
Creditorii privilegiati pot exercita acest drept chiar dacã vasul, care în totul sau în parte este afectat, ar
fi trecut în mâinile unei a treia persoane.
Art. 911. – Vasul poate fi sechestrat în cazurile si dupã formalitãtile stabilite în art. 907 si 908 din
acest cod.
Sechestrarea fiind declaratã valabilã de cãtre tribunalul de comert competent*, vânzarea, colocatiunea
creditorilor si repartitia pretului se fac în conformitate cu regulile fixate în prezentul capitol.
* A se vedea nota de la art. 26.
Art. 912. – Vasul gata de plecare nu poate fi pus sub sechestru si nici urmãrit.
Vasul se considerã cã este gata de plecare când cãpitanul* are asuprã-si hârtiile de navigatie necesare
pentru cãlãtorie.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 913. – În orice stare a procedurii, dupã cererea unui creditor care are un privilegiu asupra unui
vas sau a unui coproprietar al vasului si chiar a însusi debitorului, tribunalul*, înaintea cãruia se aflã
cauza pendinte, poate ordona ca vasul sã întreprindã una sau mai multe cãlãtorii, prescriind în acelasi
timp precautiunile ce, dupã împrejurãri, s-ar crede necesare.
Cãlãtoria nu se poate începe pânã ce mai întâi sentinta tribunalului care ar încuviinta-o nu va fi
transcrisã în registrele autoritãtii maritime respective si adnotatã pe actul de nationalitate.
Cheltuielile necesare pentru întreprinderea cãlãtoriei se vor înainta de reclamant.
Navlul, dupã ce mai întâi se vor scãdea cheltuielile, se va adãuga la pretul vânzãrii.
* A se vedea nota de la art. 26.
Art. 914. – Urmãrirea vasului sau a unei pãrti dintr-însul va fi precedatã de un comandament fãcut
debitorului, cu invitare de a plãti suma datoratã în termen de 24 de ore si cu încunostintare cã în caz
contrariu se va proceda la urmãrire.
Dacã este pericol de sustragere, se poate ordona sechestrarea imediatã în formele stabilite de Codul
de procedurã civilã.
Art. 915. – Prin comandament, creditorul îsi va face alegere de domiciliu în comuna de resedintã a
autoritãtii judecãtoresti înaintea cãreia are sã se facã urmãrirea, arãtându-se persoana la care
domiciliul a fost ales.
Comandamentul va fi notificat proprietarului vasului, dacã este vorba de o actiune generalã de
exercitat contra lui; el va putea fi însã notificat si cãpitanului*, dacã urmãrirea se face în virtutea unui
drept de privilegiu ce existã asupra vasului.
Dacã, în termen de 30 zile de la notificarea comandamentului, creditorul nu procedeazã la acte de
executie, urmãrirea nu se va putea începe decât în urma unui nou comandament.
În caz de opozitie sau contestatie contra urmãririi, termenul de mai sus va curge de la notificarea
sentintei definitive care a respins contestatia sau opozitia sau din ziua când contestatia sau opozitia sa
perimat.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 916. – Procesul-verbal al agentului judecãtoresc însãrcinat cu urmãrirea, afarã de cele prescrise
prin art. 416 din Codul de procedurã civilã, va trebui sã mai cuprindã:
1. Alegerea sau declaratia de domiciliu ori resedintã a creditorului urmãritor în localitatea unde se
aflã autoritatea judecãtoreascã însãrcinatã cu vânzarea si în localitatea unde vasul urmãrit se gãseste
ancorat;
2. Numele, prenumele si domiciliul sau resedinta proprietarului vasului si acela al cãpitanului*;
3. Numele, felul si capacitatea vasului;
4. Descrierea bãrcilor, a salupelor, uneltelor, echipamentelor, armelor, munitiilor si proviziilor sale.
Agentul judecãtoresc va numi un custode asupra vasului urmãrit, care va urma sã subscrie procesulverbal.

* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 917. – Dacã proprietarul vasului urmãrit are domiciliul sau resedinta în comuna unde se face
urmãrirea, creditorul urmãritor este dator sã-i notifice, în termen de trei zile, copie dupã procesulverbal
de urmãrire si sã-l citeze înaintea tribunalului* urmãritor, pentru ca acesta sã ordone vânzarea
lucrurilor urmãrite.
Dacã proprietarul nu are nici domiciliul, nici resedinta sa în localitatea unde se face urmãrirea,
comunicarea procesului-verbal si citatia se vor face cãpitanului** vasului urmãrit si, în lipsã-i,
reprezentantului proprietarului, sau al cãpitanului**.
Dacã proprietarul este strãin, fãrã domiciliu sau resedintã în România, comunicarea si citatia mai sus
vorbitã se vor face în modul stabilit prin art. 75***, numerele 6 si 7 din procedura civilã.
O altã copie dupã procesul-verbal de urmãrire se va depune de cãtre agentul judecãtoresc la oficiul
maritim unde vasul se gãseste înscris.
* A se vedea nota de la art. 26.
** A se vedea nota de la art. 413.
*** Art. 75 îi corespunde art. 88 si art. 92 din Codul de procedurã civilã.
Art. 918. – Tribunalul*, autorizând vânzarea, stabileste conditiile ei si trimite pe pãrti înaintea unui
judecãtor delegat, pentru ca sã fixeze ziua în care are sã se facã vânzarea, si sã procedeze la celelalte
operatiuni necesare. Tribunalul* trebuie, de asemenea, sã ordone portãrelului** de a face afiptele si
publicatiile de vânzare.
*A se vedea nota de la art. 26.
** A se vedea nota de la art. 485.
Art. 919. – Urmãrirea se perimã de drept si creditorul urmãritor rãspunde de cheltuieli, dacã vânzarea
nu se face în cele 40 zile urmãtoare.
Nu se socoteste în acest termen timpul trecut pentru opozitiile sau contestatiile prevãzute de art. 915.
Art. 920. – Afiptele si publicatiile vor cuprinde:
1. Numele, prenumele, profesiunea, domiciliul sau resedinta creditorului urmãritor;
2. Titlul în puterea cãruia se face urmãrirea;
3. Suma datoratã;
4. Alegerea de domiciliu fãcutã de creditorul urmãritor, atât în localitatea unde are sediul tribunalul*
înaintea cãruia se face urmãrirea, cât si în aceea unde vasul este ancorat;
5. Numele, prenumele, domiciliul sau resedinta proprietarului vasului urmãrit;
6. Numele, felul si capacitatea vasului, dacã este armat sau în armare, precum si numele si prenumele
cãpitanului**;
7. Locul unde vasul se gãseste, adicã dacã este ancorat în port sau în altã parte;
8. Bãrcile, salupele, echipamentele, uneltele, armele, munitiile si proviziile ce se cuprind în vânzare;
9. Numele si prenumele procuratorului creditorului urmãritor;
10. Conditiile vânzãrii;
11. Ziua fixatã pentru tinerea licitatiei.
* A se vedea nota de la art. 26.
** A se vedea nota de la art. 413.
Art. 921. – Afiptele se vor lipi:
1. Pe catartul* principal al vasului urmãrit;
2. La usa tribunalului** unde are a se tine licitatia;
3. În piata principalã a orasului, pe digul sau la debarcaderul portului unde vasul este ancorat si la
resedinta oficiului vamal din localitate;
4. În sãlile Bursei si Camerei de Comert, dacã vor fi.
Un extras dupã afipt se va publica în foaia anunturilor judiciare a locului, cel putin cu trei zile înainte
de ziua fixatã pentru tinerea licitatiei.
Un extras dupã afipte se va comunica:
1. Debitorului sau cãpitanului***, în cazurile prevãzute de art. 520;
2. Custodelui numit de cãtre agentul judecãtoresc;
3. Creditorilor privilegiati indicati în actul de nationalitate sau în registrele oficiului maritim unde este
înscris vasul, si oricãrui alt creditor, chiar neprivilegiat, care, printr-un act notificat creditorului
urmãritor, a declarat cã voieste sã intervinã la procedura urmãririi.
* A se vedea nota de la art. 655.
** A se vedea nota de la art. 26.
*** A se vedea nota de la art. 413.
Art. 922. – Dacã urmãrirea are de obiect un vas care ar avea o capacitate mai mare de 30 tone, se vor
face 3 publicatii consecutive, din opt în opt zile, prin afipte afisate, cum mai sus se aratã, si publicate
în foaia anunturilor judiciare.
Dupã a treia publicatie a afiptelor, licitatia se va tine la ziua fixatã de cãtre judecãtorul-delegat si
vânzarea se va face cãtre cel ce va oferi un pret mai avantajos.
Art. 923. – Tribunalul*, dupã raportul judecãtorului delegat, pentru motive grave, poate acorda si
chiar ordona din oficiu ca vânzarea sã nu aibã loc si sã încuviinteze una sau douã amânãri de câte opt
zile fiecare.
Amânarea va fi încunostintatã prin afipte afisate si publicate, precum mai sus se aratã.
* A se vedea nota de la art. 26.
Art. 924. – Oricine poate sã concureze la licitatie.
Cel ce concureazã pentru contul altei persoane trebuie sã prezinte procurã specialã care se va atasa la
dosarul cauzei.
Orice concurent este dator sã depunã, în bani sau în efecte publice de ale statului la purtãtor si dupã
cursul zilei, a zecea parte din pretul de la care are sã se înceapã licitatia, afarã numai dacã
judecãtorul-delegat, ascultând si pe creditorii prezenti, nu-l va dispensa de aceasta.
Vânzarea se va face prin strigãri.
Strigãrile se vor începe de la pretul fixat de creditor, sau de la acela pe care-l va însemna judecãtoruldelegat,
de la sine, si se vor repeta de trei ori; între fiecare strigare va fi un termen de 5 minute cel
putin sau 15 minute cel mult.
Lucrul se va adjudeca asupra aceluia care a oferit cel mai mare pret.
Art. 925. – Judecãtorul-delegat va încheia procesul-verbal de cele urmate.
Adjudecatarul va subscrie de pretul cu care lucrul s-a adjudecat asuprã-i si în acelasi timp va face
alegere de domiciliu în localitatea unde s-a urmat vânzarea. În caz contrariu, toate notificãrile ce i se
vor adresa vor fi valabil fãcute la grefa tribunalului.
Art. 926. – Procuratorul care va fi rãmas adjudecatar, pentru o persoanã care ar avea a o numi mai în
urmã, trebuie, în cele trei zile dupã licitatie, sã depunã la grefã mandatul special anterior vânzãrii,
dacã acela în contul cãruia a concurat la licitatie nu preferã de a face în persoanã acceptarea prin o
declaratie depusã la grefã; în lipsã, procuratorul va fi considerat ca adjudecatar în numele sãu propriu.
Art. 927. – Adjudecatarul este dator ca, în termen de cinci zile de la adjudecare, sã depunã pretul cu
care s-a adjudecat asuprã-i vasul.
Dacã acest termen expirã, fãrã ca cumpãrãtorul sã fi depus întregul pret, tribunalul*, de la sine sau
dupã cererea pãrtii interesate, va pune lucrul din nou în vânzare.
Aceastã nouã licitatie se va încunostinta prin afipte conform art. 921, iar afiptul se va publica cu trei
zile cel putin înainte de vânzare.
Noile afipte vor cuprinde, pe lângã enuntãrile prevãzute de art. 920, numele adjudecatarului ce nu a
depus pretul si suma cu cât lucrul a fost adjudecat asuprã-i.
Licitatia se va urma conform art. 924.
Dacã pretul iesit la aceastã nouã licitatie este mai mic, primul adjudecatar rãspunde de diferentã si, în
orice caz, de toate cheltuielile ocazionate cu aceastã nouã vânzare.
Dacã primul cumpãrãtor, înainte de începerea acestei noi licitatii, depune pretul cu cât lucrul s-a
adjudecat asuprã-i, dimpreunã cu dobânzi si cheltuieli fãcute cu aceastã a doua vânzare, el va fi
mentinut în calitatea sa de adjudecatar.
* A se vedea nota de la art. 26.
Art. 928. – Dacã sunt urmãrite bãrci, salupe sau alte vase de o capacitate nu mai mare de 30 tone,
vânzarea se va face înaintea judecãtorului delegat, dupã publicatii fãcute în trei zile consecutive
printr-un singur afipt lipit pe catart* sau în lipsã, într-alt loc aparent al vasului, la usa tribunalului** si
pe zidul sau scara portului, fãrã nici o altã formalitate.
Vânzarea nu se poate face decât dupã trecere de opt zile de la notificarea procesului verbal de
urmãrire.
* A se vedea nota de la art. 655.
** A se vedea nota de la art. 26.
Art. 929. – Urmãrirea si vânzarea batelurilor destinate transportului persoanelor sau pescuitului în
porturi, limanuri, canaluri, lacuri si râuri, precum si altor asemenea plutitoare ce se aflã în aceste
localitãti si care nu ar avea o capacitate mai mare de zece tone, se vor face conform dispozitiilor
articolelor precedente, cu urmãtoarele modificãri:
1. Vânzarea se va face de judecãtorul de ocol*;
2. Afiptele nu vor mai fi publicate si în foaia anunturilor judiciare;
3. Pretul va fi rãspuns îndatã dupã terminarea licitatiei, iar în caz contrariu, se va proceda imediat la o
nouã licitatie pe contul adjudecatarului.
Dispozitiile acestui articol nu se aplicã în caz de vânzarea batelurilor si a celorlalte plutitoare având
masinã cu vapori.
* A se vedea nota de la art. 26.
Art. 930. – Vânzarea vasului face sã înceteze functiile cãpitanului*, cu rezerva dreptului sãu la
despãgubire contra celui obligat.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 931. – Adjudecatarul va primi un extras dupã procesul-verbal al licitatiei, în care se va indica:
1. Numele, prenumele, domiciliul sau resedinta creditorului urmãritor si al debitorului;
2. Numele, felul si capacitatea vasului vândut;
3. Numele, prenumele si resedinta adjudecatarului, precum si pretul cu care vasul s-a adjudecat
asuprã-i.
Acest extras va fi semnat de judecãtorul-delegat sau de judecãtorul de ocol*, si va trebui sã fie
transcris în registrele autoritãtii unde va fi înscris vasul si vânzarea va trebui notatã si pe actul de
nationalitate.
* A se vedea nota de la art. 26.
Art. 932. – Cererile în distractiune* (separatie), asupra vasului urmãrit se vor notifica creditorului
urmãritor înainte de vânzare.
Dacã cererile în distractiune* nu s-au format decât dupã adjudecare, ele se vor converti de drept în
opozitie asupra liberãrii pretului.
Cererea în distractiune* va contine citatia creditorului urmãritor de a compare pentru o audientã fixã
înaintea tribunalului competent** si alegerea sau declaratia de domiciliu sau de resedintã a
reclamantului în comuna de resedintã a tribunalului sau judecãtoriei prin care se face urmãrirea.
Dacã cererea se va respinge, reclamantul, deosebit de cheltuieli si daune, poate fi osândit si la o
pedeapsã pecuniarã pânã la suma de 500 lei.
* Termenul de „distractiune”, preluat din limba francezã – „la distraction” – are întelesul de
„pretentie bãneascã”.
** A se vedea nota de la art. 26.
Art. 933. – Opozitiile la distribuirea pretului rezultat din vânzarea unui vas vor fi fãcute, sub pedeapsa
de pierderea dreptului, în termen de trei zile socotit de la vânzare.
Creditorii oponenti sunt datori de a prezenta la grefã titlurile lor de creante cel mult în termen de opt
zile din ziua opozitiei, sub pedeapsã, în caz contrariu de a se proceda la distributia pretului, fãrã a se
tine seamã de opozitia ce au fãcut.
Art. 934. – Colocatiunea creditorilor si distributia pretului între creditorii privilegiati se va face în
ordinea prescrisã prin art. 687 si între ceilalti creditori, în proportie cu creantele lor.
Art. 935. – Pentru tot ce nu este expres reglementat prin prezentul titlu, se aplicã dispozitiile Codului
de procedurã civilã relative la urmãrirea silitã a bunurilor mobile.
Regulile stabilite în prezentul capitol se vor observa, pe cât nu vor fi incompatibile, în orice alt caz de
vânzare judiciarã a unui vas sau unei portiuni dintr-un vas.
CAPITOLUL III
Dispozitii speciale de procedurã în materie de faliment
Art. 936-944. – (Abrogate prin L. nr. 64/1995).
TITLUL II
Despre prescriptie*
Art. 945. – Actiunile derivând din actele care sunt comerciale, chiar numai pentru una din pãrti, se
prescriu pentru toate pãrtile contractante, în conformitate cu dispozitiile legii comerciale.
* Cu privire la prescriptia extinctivã, a se vedea si:
– D. nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctivã, republicat în B. Of. nr. 11/15 iulie 1960, prin care
s-au abrogat dispozitiile contrare acestui decret, în afarã de cele care stabilesc un termen rnai scurt
decât termenul corespunzãtor din acest decret.
– O.G. nr. 41/1997 privind aprobarea Regulamentului de transport pe cãile ferate din România,
publicatã în M. Of. nr. 220/29 august 1997, art. 92 si 93 referitoare la prescriptiile actiunilor privind
expeditiile de cãlãtori si bagaje, precum si expeditiile de mãrfuri.
Art. 946. – Prescriptia comercialã curge chiar contra militarilor în serviciul activ în timp de rãzboi, în
contra femeii mãritate*, în contra minorilor chiar neemancipati si a interzisilor, cu rezerva dreptului
lor contra tutorelui.
Întreruperea prescriptiei se reglementeazã dupã dispozitiile Codului civil.
Cu toate acestea, în obligatiile cambiale** actele întreruptive de prescriptie fãcute în persoana unuia
din coobligati nu produc nici un efect fatã cu ceilalti coobligati.
* A se vedea nota de la art. 13.
** A se vedea L. nr. 58/1934 asupra cambiei si biletului la ordin – M. Of. nr. 100/1 mai 1934.
Art. 947. – Prescriptia ordinarã în materie comercialã este de 10 ani în toate cazurile în care prin acest
cod sau prin alte legi nu s-a stabilit o prescriptie mai scurtã.
Art. 948. – Actiunea pentru revendicarea proprietãtii unui vas se prescrie prin trecerea de zece ani. Nu
se poate opune lipsa de titlu sau a bunei-credinte.
Posesorul unui vas în virtutea unui titlu stipulat cu bunã-credintã, titlul fiind transcris conform legii si
care sã nu fie nul pentru lipsã de formã, prescrie prin trecere de cinci ani, socotiti de la data
transcriptiunii titlului si a adnotãrii lui pe actul de nationalitate.
Cãpitanul* nu poate dobândi prin prescriptie proprietatea unui vas.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 949. – Se prescriu prin trecere de cinci ani:
1. Actiunile ce derivã din contractul de societate sau din alte operatiuni sociale, dacã publicatiile
prescrise în Titlul VIII*, Cartea I, au fost regulat fãcute;
2. Actiunile ce derivã din cambii si din cecuri.
Termenul curge:
– Pentru actiunile prevãzute la nr. 1 al acestui articol, din ziua când obligatia a ajuns la termen sau din
ziua publicãrii actului de dizolvare a societãtii, sau a declaratiei de lichidare, dacã obligatia n-a
devenit exigibilã. În cazul prevãzut de art. 103*, termenul curge din ziua în care actul de dizolvare
poate fi opus celor de al treilea. Pentru obligatiile derivând din lichidarea societãtii, termenul începe a
curge de la data aprobãrii ultimului bilant al lichidatorilor;
– Pentru actiunile prevãzute la nr. 2, termenul curge din ziua scadentei obligatiei sau din ultima zi a
termenului prevãzut de art. 282**.
* Titlul VIII (din care face parte art. 103) din Cartea I este abrogat, cu exceptia Cap. II, prin L. nr.
31/1990, republicatã în M. Of. nr. 33/29 ianuarie 1998.
** Art. 282 este abrogat prin L. nr. 58/1934.
Art. 950. – Actiunile rezultând din contractele de împrumut maritim sau de gaj asupra vaselor se
prescriu prin trecere de 3 ani socotiti din ziua când obligatia a ajuns la termen.
Art. 951. – Grefierii si sindicul sunt liberati de îndatorirea de a da cont de registrele de comert si de
hârtiile ce le sunt încredintate în procedura asupra falimentului, dupã trecerea de trei ani de la
închiderea sau încetarea operatiunilor falimentului.
Art. 952. – Se prescriu prin doi ani socotiti din ziua terminãrii afacerii, actiunile mijlocitorilor pentru
plata dreptului lor de mijlocire.
Prin acelasi termen se prescriu actiunile de anulare sau de reziliere a concordatului în materie de
faliment. Termenul curge pentru actiunile în anulare din ziua când dolul a fost descoperit, iar pentru
actiunile în reziliere de la expirarea termenului scadentei ultimei plãti ce falitul urma a face conform
concordatului*.
* Textul trebuie înteles conform L. nr. 64/1995.
Art. 953. – Se prescriu, printr-un an din ziua protestului sau a reclamatiei de care se vorbeste în art.
677, actiunile pentru plata daunelor cauzate prin lovirea unui vas si din ziua când vasul a fost complet
descãrcat, actiunile pentru contributie la avariile comune.
Art. 954. – Actiunile rezultând din contractul de închiriere a unui vas se prescriu prin trecerea de un
an de la împlinirea cãlãtoriilor si acelea derivând din contractul de înrolare, prin trecere de un an de la
expirarea termenului convenit între pãrti, sau de la împlinirea celei din urmã cãlãtorii, dacã contractul
a fost prelungit.
Actiunile ce decurg din contractul de asigurare se prescriu prin trecere de un an.
În asigurãrile maritime, termenul începe a curge dupã terminarea cãlãtoriei ce a fost asiguratã, si
pentru asigurãrile cu termen, din ziua în care se sfârseste asigurarea; în caz de prezumtie de pierdere a
vasului pentru lipsã de nuvele*, anul începe de la finele termenului fixat pentru prezumtia de
pierdere. Se excepteazã termenele fixate pentru dreptul de abandon prevãzute de Titlul VI, Cartea II.
În celelalte asigurãri contra daunelor si asupra vietii, termenul curge din momentul când s-a întâmplat
faptul care a dat nastere actiunii.
* Termenul de „nuvele” are întelesul de „stiri”.
Art. 955. – Se prescriu asemenea prin trecere de un an:
1. Actiunile pentru furniturile de provizii, lemnãrie, combustibili si alte lucruri necesare pentru
reparatia sau prepararea unui vas de cãlãtorie si pentru lucrãrile fãcute pentru aceste obiecte;
2. Actiunile pentru plata de alimente date marinarilor si celorlalti oameni ai echipajului, din ordinul
cãpitanului*.
Prescriptia începe a curge de la data furniturilor si de la facerea lucrãrilor, dacã pãrtile nu au
stipulat un termen de platã. În acest caz, prescriptia rãmâne suspendatã pe timpul convenit.
Dacã furniturile sau lucrarea s-a urmat mai multe zile succesive, termenul de un an începe a curge din
ultima zi.
* A se vedea nota de la art. 413.
Art. 956. – Actiunile contra cãrãusilor derivând din contractul de transport se prescriu:
1. Prin trecerea de 6 luni, dacã transportul a fost fãcut în Europa, afarã de Islanda si Insulele Feroe,
într-o piatã maritimã a Asiei sau a Africii de pe Mediteranã, Marea Neagrã, Canalul de Suez sau
Marea Rosie, ori într-o piatã de pe uscat legatã prin calea feratã cu o piatã maritimã din localitãtile
sus-arãtate;
2. Prin trecerea de un an, dacã transportul s-a fãcut în alt loc.
În caz de pierdere totalã, termenul începe a curge din ziua în care lucrurile transportate trebuiau sã
ajungã la destinatia lor; iar în caz de pierdere partialã, avarie sau întârziere, din ziua predãrii
mãrfurilor în primirea destinatarului.
TITLUL III
Dispozitii tranzitorii*
Art. 957. – Dispozitiile legilor si regulamentelor în vigoare asupra burselor de comert, asupra
mijlocitorilor de schimb si mijlocitorilor de mãrfuri si asupra magazinelor generale, docuri si
antrepozite, vor continua a avea fortã obligatorie, chiar dupã punerea în aplicare a acestui cod,
întrucât nu vor fi contrarii dispozitiilor lui sau nu vor fi modificate prin legi ulterioare.
*Titlul III – Dispozitii tranzitorii – este prezentat astfel cum a fost redactat la data adoptãrii Codului
comercial si nu are aplicare în prezent.
Art. 958. – Societãtile si asociatiile comerciale existente la epoca punerii în aplicare a acestui cod, vor
fi reglementate de legile anterioare, afarã de urmãtoarele dispozitii:
1. Societãtile în comanditã pe actiuni si anonime sunt scutite de orice altã autorizatie si supraveghere
din partea guvernului si de sarcinile relative, însã sunt supuse dispozitiilor din art. 104, 142, 144, 149,
153, 155, 165 alin. ultim, 169, 174, 175, 176, 177, 179, 181, 182, 185, 186, 187, 264, 265, 266 si 268
ale acestui cod si acelora care se raportã la reducerea capitalului, la fuziunea si lichidarea societãtilor.
Ele mai sunt încã supuse dispozitiilor art. 124 privitoare la administratorii realesi sau numiti în urma
punerii în lucrare a acestui cod;
2. Asociatiunile mutuale care nu au de obiect exclusiv asigurãrile maritime sunt supuse art. 260 al
acestui cod, cu rezerva dispozitiei din numãrul urmãtor;
3. Societãtile si asociatiunile de asigurare asupra vietii si administratoare de tontine* sunt supuse
dispozitiilor art. 147 al acestui cod pentru toate primele ce le vor percepe în urma aplicãrii sale, cu
rezerva reducerii proportionale a cautiunilor date pentru operatiunile anterioare, în modurile si în
termenele ce se vor stabili prin osebit regulament;
4. Societãtile si asociatiunile care voiesc sã introducã modificãri în actele lor constitutive si sã
prelungeascã termenul fixat pentru durata lor trebuie sã se conformeze dispozitiilor noului cod.
* Termenul de „tontine” preluat din limba italianã „la tontina” – are întelesul de „societate de
asigurare pe viatã, rentã viagerã”.
Art. 959. – Pentru executarea dispozitiilor articolului de mai sus, numirea cenzorilor trebuie sã fie
fãcutã în cea dintâi adunare generalã care va avea loc în cursul celor sase luni dupã punerea în
aplicare a acestui cod, sau într-o adunare specialã, care se va convoca, spre acest sfârsit, în acelasi
termen, sub responsabilitatea administratorilor.
Adunarea generalã, dacã cel putin jumãtate din capitalul social se aflã reprezentat într-însa, va putea,
cu votul afirmativ a douã treimi din capitalul reprezentat în adunare, sã decidã ca administratorii
actuali sã fie, în caz de realegere, dispensati de obligatia de a da cautiunea prescrisã de acest cod.
Art. 960. – Cambiile si biletele la ordin emise înaintea acestui cod, girurile si acceptatiunile si
avalurile fãcute în orice epocã se vor reglementa dupã legile anterioare.
Cu toate acestea, din ziua punerii în lucrare a noului cod, se vor aplica acestor titluri dispozitiile noii
legi, privitoare la forma si la termenele protestului si la mãsurile de luat în cazuri de pierdere a acestor
titluri.
Pentru cambiile si biletele la ordin, a cãror scadentã va fi chiar în ziua punerii în vigoare a acestui
cod, protestul se va face asemenea în forma si termenele prescrise de dânsul.
Art. 961. – Mandatul prepusului care, în ziua punerii în aplicare a noului cod, începuse deja sã
exercite comertul la care a fost prepus, trebuie sã fie depus conform dispozitiilor art. 394 din acest
cod, în cele trei luni de la aplicarea lui pentru îndeplinirea formalitãtilor prescrise de acel articol.
Art. 962. – În cele dintâi trei luni dupã punerea în aplicare a acestui cod, administratiile de cãi ferate,
aplicând tarifele speciale în vigoare, nu vor fi supuse la responsabilitatea stabilitã de acest cod, dacã
ea ar fi mai mare decât cea existentã dupã regulamentele lor.
Art. 963. – În cele sase luni de la punerea în aplicare a noului cod, toate vasele supuse dispozitiilor
art. 510 trebuie sã se conformeze lor.
Pentru vasele în curs de cãlãtorie în momentul punerii în lucrare a acestui cod, termenul sus-zis,
începe a curge din ziua sosirii lor într-un port al Regatului.
Art. 964. – Privilegiile asupra vaselor dobândite mai înainte de punerea în aplicare a noului cod, dupã
formele legii anterioare, îsi pãstreazã rangul lor chiar în privinta privilegiilor dobândite sub imperiul
acestui cod.
Dispozitiile art. 690 si urmãtoarele ale Cãrtii II din noul cod se aplicã de asemenea la privilegiile
dobândite înainte de punerea lui în aplicare.
Art. 965. – Termenele pentru neadmisibilitatea actiunii se vor reglementa dupã legea în vigoare la
epoca evenimentului care dã loc actiunii.
Art. 966. – Prescriptiile începute înainte de aplicarea acestui cod se reglementeazã dupã legile
anterioare.
Cu toate acestea, prescriptiile începute înainte de acea punere în aplicare si pentru care dupã legile
anterioare s-ar cere încã un timp mai lung decât cel fixat prin acest cod se vor împlini cu trecerea
acestui termen mai scurt calculându-l din ziua punerii în aplicare a noului cod.
Art. 967. – Prezentul cod va intra în vigoare cu începere de la 1 septembrie 1887, iar dacã
promulgarea lui nu se va putea face înainte de aceastã datã, el se va pune în lucrare la o lunã dupã
data promulgãrii lui.
Art. 968. – Judecãtorii sindici ai tribunalelor primesc retributia judecãtorilor de sedintã. Pe lângã
acest onorariu, judecãtorii sindici ai Tribunalului Ilfov mai primesc o diurnã de 150 lei pe lunã, iar
judecãtorii sindici ai tribunalelor Iasi, Dolj, Covurlui si Brãila, o diurnã de 75 lei.
Secretarii-arhivari ai judecãtorilor sindici primesc retributia grefierilor de tribunal.
Art. 969. – Pentru acoperirea cheltuielilor de personal si material necesar functionãrii sindicatelor
falimentelor de pe lângã tribunale, statul va percepe o cotã de maximum 20% din activul brut al
falimentelor, care se va fixa în fiecare an prin legea bugetarã.
Art. 970. – Un regulament special va determina modul de percepere al contributiei.
Art. 971. – Falimentele deja deschise, la aplicarea legii celei noi, vor continua a fi administrate si
lichidate conform legii celei vechi.
Inapoi Inainte Coduri Inapoi la legislatie
In Monitorul Oficial nr. 484 din 7 iulie 2011 a fost publicata Legea 135/2011, lege care aduce
modificari art. 908 din Codul de comert.
Codul de comert a fost adoptat prin Decretul-lege nr. 1233/1887 si a fost publicat in Monitorul
Oficial nr. 31 din 10 mai 1887.
Conform ultimelor modificari, Art. 908 are urmatorul continut:
“Sechestrul sau poprirea nu se va putea infiinta decat numai cu dare de cautiune, afara de cazul cand
cererea de sechestru sau de poprire se va face in virtutea unei cambii sau a unui alt efect comercial la
ordin sau la purtator, protestat de neplata.
Instanta care judeca procesul se va pronunta asupra sechestrului in camera de consiliu, fara prealabila
chemare a partilor.
Sechestrul asigurator nu poate fi ridicat decat daca debitorul va consemna suma, capitalul, dobanzile
si cheltuielile, pentru care s-a infiintat acel sechestru”.
CODUL COMERCIAL
TABLA DE MATERII
CARTEA I
Despre comert în general
Articol Observatii
Titlul I – Dispozitii generale 1-2
Titlul II – Despre faptele de comert 3-6
Titlul III – Despre comercianti 7-21 – art. 10-12 si art. 18 abrogate prin
D. nr. 185/1949, iar art. 15-16 abrogate
prin Legea din 20 aprilie 1932
Titlul IV – Despre registrele
comerciantilor
22-34 – art. 27 abrogat implicit prin Legea nr.
31/1990 si L. nr. 82/1991
Titlul V – Despre obligatiile comerciale
în general
35-59 – art. 53 abrogat prin D. nr. 205/1950
Titlul VI – Despre vânzare 60-73
Titlul VII – Despre report 74-76
Titlul VIII – Despre societãti si despre
asociatiuni comerciale
77-269
CAPITOLUL I – Despre societãti 77-250
Sectiunea I – Dispozitii generale 77-87 – art. 77-87 abrogate prin L. nr. 31/1990
Sectiunea II – Despre forma contractului
de
societate
88-104 – art. 88-104 abrogate prin L. nr.
31/1990
Sectiunea III- Despre deosebite feluri de
societãti
105-
126
§1. Despre societatea în nume colectiv 105-
113
– art. 105-113 abrogate prin L. nr.
31/1990
§2. Despre societatea în comanditã 114-
120
– art. 114-120 abrogate prin L. nr.
31/1990
§3. Despre societatea anonimã 126-
126
– art. 121-126 abrogate prin L. nr.
31/1990
Sectiunea IV – Dispozitii comune
societãtilor
în comanditã prin actiuni si societãtilor
anonime
127-
187
§1. Despre constituirea societãtii 127-
140
– art. 127-140 abrogate prin L. nr.
31/1990
§2. Despre administratori 141-
155
– art. 141-155 abrogate prin L. nr.
31/1990
§3. Despre adunãrile generale 156-
165
– art. 156-165 abrogate prin L. nr.
31/1990
§4. Despre actiuni 166-
172
– art. 166-172 abrogate prin L. nr.
31/1990
§5. Despre obligatiuni 173-
177
– art. 173-177 abrogate prin L. nr.
31/1990
§6. Despre bilant 178-
184
– art. 178-184 abrogate prin L. nr.
31/1990
§7. Despre cenzori 185-
187
– art. 185-187 abrogate prin L. nr.
31/1990
Sectiunea V – Despre excluderea
asociatilor, despre dizolvarea si fuziunea
societãtilor
188-
198
§1. Despre excluderea asociatilor 188-
190
– art. 188-190 abrogate prin L. nr.
31/1990
§2. Despre dizolvarea societãtilor 191-
194
– art. 191-194 abrogate prin L. nr.
31/1990
§3. Despre fuziunea societãtilor 195-
198
– art. 195-198 abrogate prin L. nr.
31/1990
Sectiunea VI – Despre lichidarea
societãtilor
199-
220
§1. Despre lichidarea în general 199-
209
– art. 199-209 abrogate prin L. nr.
31/1990
§2. Reguli speciale pentru lichidarea
societãtilor în nume colectiv si comanditã
simplã
210-
211
– art. 210-211 abrogate prin L. nr.
31/1990
§3. Reguli speciale pentru lichidarea
societãtilor în comanditã prin actiuni si
anonime
212-
220
– art. 212-220 abrogate prin L. nr.
31/1990
Sectiunea VII – Dispozitii relative la
societãtile
cooperative
221-
235 – art. 221-235 abrogate prin Legea din
28 martie 1929
Sectiunea VIII – Dispozitii relative la
societãtile
civile si la societãtile constituite în tãri
strãine
236-
250
– art. 236 abrogat prin L. 31/1990 si
art. 237-250 abrogate prin O.U.G.
nr. 32/1997
(aprobatã cu modificãri prin L. nr.
195/1997)
CAPITOLUL II – Despre asociatiuni 251-
263
Sectiunea I – Despre asociatiunea în
participatiune
251-
256
Sectiunea II – Despre asociatiunea de
asigurare mutualã
257-
263
CAPITOLUL III – Dispozitii penale si
tranzitorii
264-
269
– art. 264-269 abrogate prin O.U.G.
nr. 32/1997 (aprobatã cu modificãri prin
L. nr. 195/1997)
TitluI IX – Despre cambie si despre cec 270-
369
CAPITOLUL I – Despre cambie 270-
363
Sectiunea I – Conditiile esentiale ale
cambiei
270-
276
– art. 270-276 abrogate prin L. nr.
58/1934 (care abrogã toate dispozitiile
anterioare privind cambia si biletul la
ordin)
Sectiunea II – Despre gir 277-
281
– art. 277-281 abrogate prin L. nr.
58/1934
Sectiunea III – Despre acceptare
282-
295
§1. Dispozitii generale 282-
290
– art. 282-290 abrogate prin L. nr.
58/1934
§2. Despre acceptarea prin interventie sau
pentru onoare
291-
295
– art. 282-290 abrogate prin L. nr.
58/1934
Sectiunea IV – Despre aval 296-
298
– art. 296-298 abrogate prin L. nr.
58/1934
Sectiunea V – Despre duplicate si copii 299-
304
§1. Despre duplicate 299-
302
– art. 299-302 abrogate prin L. nr.
58/1934
§2. Despre copii 303-
304
– art. 303-304 abrogate prin L. nr.
58/1934
Sectiunea VI – Despre scadentã 305-
308
– art. 305-308 abrogate prin L. nr.
58/1934
Sectiunea VII – Despre platã 309-
325
– art. 309-325 abrogate prin L. nr.
58/1934
§1. Dispozitii generale 309-
321
– art. 309-321 abrogate prin L. nr.
58/1934
§2. Despre plata prin interventie sau
pentru onoare
322-
325
– art. 322-325 abrogate prin L. nr.
58/1934
Sectiunea VIII – Despre protest 326-
334
– art. 326-334 abrogate prin L. nr.
58/1934
Sectiunea IX – Despre contra – cambie 335-
338
– art. 335-338 abrogate prin L. nr.
58/1934
Sectiunea X – Despre actiunea cambialã 339-
351
– art. 339-351 abrogate prin L. nr.
58/1934
Sectiunea XI – Despre cambia purtând
semnãtura unor persoane incapabile sau
o semnãturã falsã ori falsificatã
352-
353
– art. 352-353 abrogate prin L. nr.
58/1934
Sectiunea XII- Despre cambia pierdutã
sau sustrasã
354-
357
– art. 354-357 abrogate prin L. nr.
58/1934
Sectiunea XIII- Despre ordinul în
producte
sau mãrfuri
358-
363 – art. 354-357 abrogate prin L. nr.
58/1934
CAPITOLUL II – Despre cec 364- – art. 364-369 abrogate prin L. nr.
369 58/1934
Titlul X – Despre contul curent 370-
373
Titlul XI – Despre mandatul comercial
si
despre comision
374-
412
CAPITOLUL I – Despre mandatul
comercial
374-
404
Sectiunea I – Despre mandatul comercial
în general
374-
391
Sectiunea II – Despre prepusi si
reprezentanti
392-
401
Sectiunea III- Despre comisii cãlãtori
pentru comert
402-
403
Sectiunea IV – Despre comisii pentru
negot
404
CAPITOLUL II – Despre comision 405-
412
Titlul XII – Despre contractul de
transport
413-
441
Titlul XIII – Despre contractul de
asigurare
442-
477
CAPITOLUL I – Dispozitii generale 442-
447
– art. 442-447 abrogate implicit prin
Legea din
7 iulie 1930 si expres prin L. 136/1995
CAPITOLUL II – Despre asigurarea în
contra
daunelor
448-
472
Sectiunea I – Dispozitii generale 448-
463
– art. 448-463 abrogate implicit prin
Legea din
7 iulie 1930 si expres prin L. 136/1995
Sectiunea II – Despre unele specii de
asigurare contra daunelor
464-
472
– art. 464-472 abrogate implicit prin
Legea din 7
iulie 1930 si expres prin L. 136/1995
CAPITOLUL III – Despre asigurãrile
asupra vietii
473-
477
– art. 473-477 abrogate implicit prin
Legea din 7
iulie 1930 si expres prin L. 136/1995
Titlul XIV – Despre gaj 478-
489
– art. 478-489 abrogate prin L. 99/1999
(M. Of. 236 din 27.V.1999)
CARTEA II
Despre comertul maritim si despre navigatie
Titlul I – Despre vase si proprietarii lor 490-
505
Titlul II – Despre cãpitan 506-
530
Titlul III – Despre înrolarea si salariile
persoanelor echipajului
531-
556
Titlul IV – Despre contractul de
închiriere
557-
600
CAPITOLUL I – Dispozitii generale 557-
564
CAPITOLUL II – Despre polita de
încãrcare
565-
570
CAPITOLUL III – Despre navlu (chirie) 571-
591
CAPITOLUL IV – Despre cãlãtori 592-
600
Titlul V – Despre împrumutul maritim 601-
615
Titlul VI – Despre asigurarea în contra
riscurilor navigatiei
616-
653
CAPITOLUL I – Despre contractul de
asigurare
si despre obligatiile asigurãtorului si
asiguratului
616-
643
CAPITOLUL II – Despre abandon 644-
653
Titlul VII – Despre avarii si despre
contributie
654-
671
CAPITOLUL I – Despre avarii 654-
658
CAPITOLUL II – Despre contributie 659-
671
Titlul VIII – Despre pagubele cauzate
prin
lovirea vaselor (abordaj)
672-
677
Titlul IX – Despre creantele privilegiate 678-
694
CAPITOLUL I – Dispozitii generale 678-
682
CAPITOLUL II – Despre creantele
privilegiate
asupra lucrurilor încãrcate
683-
684
CAPITOLUL III – Despre creantele
privilegiate
asupra navlului
685
CAPITOLUL IV – Despre creantele
privilegiate
asupra vasului
686-
694
CARTEA III
Despre faliment
Titlul I – Despre declaratia de faliment
si
despre efectele sale
695-
729
– art. 695-729 abrogate prin L. nr.
64/1995
Titlul II – Despre administrarea
falimentului
730-
767
CAPITOLUL I – Despre persoanele
însãrcinate cu
administrarea falimentului
730-
742
– art. 730-742 abrogate prin L. nr.
64/1995
CAPITOLUL II – Despre punerea
sigiliilor si despre
inventar
743-
753 – art. 743-753 abrogate prin L. nr.
64/1995
CAPITOLUL III – Despre functiile
relative la
administrarea falimentului
754-
767
– art. 754-767 abrogate prin L. nr.
64/1995
Titlul III – Despre lichidarea pasivului 768-
802
CAPITOLUL I – Despre verificarea
creantelor
768-
780
– art. 768-780 abrogate prin L. nr.
64/1995
CAPITOLUL II – Despre diferite specii
de creditori
781-
802
– art. 781-802 abrogate prin L. nr.
64/1995
Sectiunea I – Despre creditorii având gaj
sau alt
privilegiu asupra bunurilor mobile
782-
785
– art. 782-785 abrogate prin L. nr.
64/1995
Sectiunea II – Despre creditorii
privilegiati sau
ipotecari asupra imobilelor
786-
789
– art. 786-789 abrogate prin L. nr.
64/1995
Sectiunea III – Despre drepturile femeii
falitului
790-
797
– art. 790-797 abrogate prin L. nr.
64/1995
Sectiunea IV – Despre coobligati si
despre
fidejusori
798-
802 – art. 798-802 abrogate prin L. nr.
64/1995
Titlul IV – Despre lichidarea activului 803-
818
CAPITOLUL I – Mijloacele pentru a
lichida activul
803-
807
– art. 803-807 abrogate prin L. nr.
64/1995
CAPITOLUL II – Despre vânzarea
mobilelor si
imobilelor falitului
808-
811
Sectiunea I – Despre vânzarea mobilelor 808-
809
– art. 808-809 abrogate prin L. nr.
64/1995
Sectiunea II – Despre vânzarea imobilelor 810-
811
– art. 810-811 abrogate prin L. nr.
64/1995
CAPITOLUL III – Despre revendicare 812-
818
– art. 812-818 abrogate prin L. nr.
64/1995
Titlul V – Despre repartitia între
creditori
819-
831
– art. 819-831 abrogate prin L. nr.
64/1995
si despre închiderea falimentului
Titlul VI – Despre încetarea si
suspendarea
falimentului
832-
865
CAPITOLUL I – Despre neajungerea
activului
832-
833
– art. 819-831 abrogate prin L. nr.
64/1995
CAPITOLUL II – Despre moratoriu 834-
844
– art. 819-831 abrogate prin L. nr.
64/1995
CAPITOLUL III – Despre concordat 845-
865
– art. 819-831 abrogate prin L. nr.
64/1995
Titlul VII – Dispozitii privitoare la
falimentul
societãtilor comerciale
866-
874
– art. 866-874 abrogate prin L. nr.
64/1995
Titlul VIII – Despre infractiuni penale
în
materie de faliment
875-
888
– art. 875 abrogat prin L. nr. 64/1995
CAPITOLUL I – Despre bancrutã 876-
882
– art. 876-882 abrogate prin L. nr.
64/1995
CAPITOLUL II – Despre delictele altor
persoane decât falitul fãrã complicitate în
bancrutã
883-
888
– art. 883-888 abrogate prin L. nr.
64/1995
CARTEA IV
Despre exercitiul actiunilor comerciale si despre durata lor
Titlul I – Despre exercitiul actiunilor
comerciale
889-
944
CAPITOLUL I – Dispozitii generale 889-
909
CAPITOLUL II – Despre sechestrarea,
urmãrirea si vânzarea silitã a vaselor
910-
935
CAPITOLUL III – Dispozitii speciale de
procedurã în materie de faliment
936-
944
– art. 936-944 abrogate prin L. nr.
64/1995
Titlul II – Despre prescriptie 945-
956
Titlul III – Dispozitii tranzitorii 957-
971

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentCodul familiei
Articolul următorCodul rutier
Autor al cărţii „Drum printre ani – Istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971 – 2011” şi al cărţii "50 de personaje marcante în istoria fotbalului buzoian". În prezent redactor Buzăul Sportiv şi realizator TV Buzău. Realizator TV şi moderator al emisiunilor „Fotbal Total”, „TV Sport”, „Eurofotbal”, „Sport Maxim”, „Arena sportivă” şi „Zona neutră”. Prezentator al emisiunilor „În spatele uşilor de restaurant”, „Tainele pensiunii” şi "Bilet de vacanţă". Realizator al DVD-urilor „Războinicii la Ciuta”, „Meciuri de poveste” şi „Palatul Comunal, simbol al Buzăului”. Peste 200 de evenimente sportive comentate (din fotbal, handbal şi futsal).

Lasă un răspuns