30755_550_550_0Unii dintre noi ne maturizăm greu, alţii niciodată. Dacă puştiul din tine încă mai râvneşte la cele mai noi gadgeturi, iar puterea sa de convingere învinge raţionamentul adultului din tine, decizia e deja luată. Skateboard-ul electric îşi va face loc, în scurt timp, în casa ta. În română skateboard electric cu două roţi, în engleză hoverboard. Este ultimul gadget pătruns în ţara noastră, destinat atât celor mai mici dintre noi, cât şi celor mari cu suflet de copil. Ca orice device care se respectă, hoverboard-ul este “smart’, asta datorită funcţiilor sale absolut incredibile.

Smart board-ul electric este unul din gadgeturile aflate în trend. Dimensiunile sale reduse, inteligenţa artificială, materialele rezistente din care este realizat şi manevrabilitatea lejeră sunt principalele atuuri cărora i se datorează popularitatea, aflată în continuare creştere.

Spre exemplu, pe depozit-online.ro găsim unul din cele mai apreciate modele – Hoverboard A025-6, 10 Inch, hands free, smart wheel balance, dotat cu acumulator Samsung.

Dispozitivul se încadrează la categoria “jucării pentru cei mari”, beneficiază de o carcasă realizată dintr-un aliaj dur pentru a nu se deforma din cauza şocurilor mecanice. Compoziţia materialului împiedică pătrunderea prafului şi elementelor lichide. Roţile au un diametru de 10 inch, o aderenţă ridicată pentru a rula pe diferite suprafeţe şi rezistă foarte bine trecerii timpului. Fiecare roată are propriul său motor electric, fapt care nu dăunează mediului înconjurător. Bateria (litiu) este produsă de Samsung, are o capacitate de 4400 mAh şi are nevoie de 2-3 ore pentru a fi încărcată deplin.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentContra-punct: Salvarea fotbalului buzoian ţine, mai degrabă, de depăşirea orgoliilor personale, decât de griji financiare şi administrative
Articolul următorCabina de duş versus cadă
Autor al cărţii „Drum printre ani – Istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971 – 2011” şi al cărţii "50 de personaje marcante în istoria fotbalului buzoian". În prezent redactor Buzăul Sportiv şi realizator TV Buzău. Realizator TV şi moderator al emisiunilor „Fotbal Total”, „TV Sport”, „Eurofotbal”, „Sport Maxim”, „Arena sportivă” şi „Zona neutră”. Prezentator al emisiunilor „În spatele uşilor de restaurant”, „Tainele pensiunii” şi "Bilet de vacanţă". Realizator al DVD-urilor „Războinicii la Ciuta”, „Meciuri de poveste” şi „Palatul Comunal, simbol al Buzăului”. Peste 200 de evenimente sportive comentate (din fotbal, handbal şi futsal).

Lasă un răspuns