Subcomisarul Gabriel Pană îmbracă de mai bine de douăzeci de ani uniforma de poliţist. Fost şef al Poliţiei Pogoanele, şi-a început activitatea ca agent operativ în cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, a continuat la Biroul Criminalistic, iar în prezent coordonează activitatea Biroului de Investigare a Criminalităţii Economice Râmnicu Sărat.

11868762_169050283427469_1634934477_nEste unul din cei mai apreciaţi poliţişti buzoieni, iar în activitatea s-a a vut parte atât de bune, cât şi de rele. Dacă ar fi să o ia de la început, poliţistul buzoian a spus că tot acelaşi drum l-ar parcurge. Gabriel Pană a absolvit Liceul Industrial nr. 2, iar imediat după încheierea studiilor liceale a urmat Şcoala Militară de Subofiţeri de Poliţiei „Vasile Lascăr” din Câmpina. A absolvit facultatea de Studii Economice, iar în urmă cu câţiva ani a încheiat cursurile postuniversitarea de perfecţionare în specializarea „Metodologia Investigării Criminalistice”. Este pasionat de ceea ce face, iar acest lucru se vede în rezultatele activităţii sale.

În fiecare zi îmbracă uniforma de poliţist cu aceleaşi emoţii ca prima dată. Sentimentele sale sunt întregite de satisfacţiile obţinute în cele peste două decenii de activitate, dar şi de mândria de a reprezenta unul din cele mai importante organe ale legii.
Într-o meserie care îţi devine consoartă, subcomisarul Gabriel Pană şi-a riscat viaţa de câteva ori, având misiunea de a captura persoane date în urmărire generală pentru diferite infracţiuni care au implicat violenţa. Un exemplu este al „monstrului” din Năeni, condamnat pe viaţă pentru crimă.

11909727_169050280094136_1970923436_n
În alt caz, poliţistul buzoian, alături de un coleg din Timiş au reuşit să captureze un buzoian, acuzat de crimă şi furt din autoturisme, după mai bine de câteva săptămâni de filaj. Acesta se afla, pentru o scurtă perioadă, la domiciliu, loc de unde a fost „săltat” de cei doi oameni ai legii. Pe lângă ataşamentul faţă de instituţia în slujba căreia îşi desfăşoară activitatea, subcomisarul buzoian mai are o pasiune pe care nu o fereşte de ochii prietenilor şi apropiaţilor: fotbalul.

11951031_169050293427468_1896901658_n

 

Practicant al „sportului rege” încă de la 12 ani, Pană a îmbrăcat tricoul mai multor formaţii din judeţul Buzău, reuşind să obţină rezultate pozitive cu fiecare club la are a fost legitimat.
Cu echipa Inspectoratului Judeţean de Poliţie Buzău a câştigat nenumărate competiţii desfăşurate atât pe plan intern, cât şi internaţional. Apogeul îl reprezintă clasarea pe prima poziţie în cadrul unui turneu din Polonia, precum şi convocarea la echipa naţională a poliţiştilor. Foştii coechipieri au devenit, în ultimii ani, actualii colegi de birou.

11948489_169050300094134_1322824226_oSubcomisarul buzoian se bucură de satisfacţii nu doar profesionale sau pe terenul de fotbal, ci şi acasă, în familie. Gabriel Pană este căsătorit de aproape douăzeci de ani cu Delia, alături de care are doi copii, o fată şi un baiat, iar cu juniorul familiei împarte pasiunea pentru fotbal şi uniformă.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentDiamante pentru cei dragi
Articolul următorLa mulţi ani, Valeriu Nicolescu!
Autor al cărţii „Drum printre ani – Istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971 – 2011” şi al cărţii "50 de personaje marcante în istoria fotbalului buzoian". În prezent redactor Buzăul Sportiv şi realizator TV Buzău. Realizator TV şi moderator al emisiunilor „Fotbal Total”, „TV Sport”, „Eurofotbal”, „Sport Maxim”, „Arena sportivă” şi „Zona neutră”. Prezentator al emisiunilor „În spatele uşilor de restaurant”, „Tainele pensiunii” şi "Bilet de vacanţă". Realizator al DVD-urilor „Războinicii la Ciuta”, „Meciuri de poveste” şi „Palatul Comunal, simbol al Buzăului”. Peste 200 de evenimente sportive comentate (din fotbal, handbal şi futsal).

Lasă un răspuns