cardiolog-george-nader

De o lună, un medic sirian tratează inimile pacienţilor ajunşi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău. George Nader este numele său şi activează la secţia de Cardiologie a celei mai mari unităţi medicale din judeţ. Cum a ajuns să aibă în grijă români, cât de uşor s-a adaptat în oraşul nostru şi ce planuri are, aflaţi dintr-un material realizat de Andrei Piţigoi şi Cătălin Oancea.

De câteva săptămâni, inimile buzoienilor ajunşi la Spitalul Judeţean de Urgenţe sunt tratate de un medic sirian. George Nader este unul din cei doi medici care au câştigat concursul organizat în luna mai pentru ocuparea unor posturi vacante în cea mai mare unitate spitalicească din judeţ. A absolvit Facultatea de Medicină din Craiova, iar specializarea în cardiologie a făcut-o la Spitalul Fundeni din Capitală, în urmă cu mai bine de douăzeci de ani. Pentru o bună perioadă a practicat medicina în Homs, al treilea oraş ca mărime din Siria, pentru ca în anul 2013 să revină în România. Medicul sirian care tratează pacienţii buzoieni a avut „o slăbiciune” pentru cardiologie. Încă din facultate şi-a ales specializarea, iar faptul că poate salva vieţi a reprezentat motivaţia decisivă în alegerea sa. 

Doctorul George Nader a lucrat doar în mediul privat, iar experienţa de la Buzău este prima într-o unitate medicală de stat. Doctorul Nader spune că nici 10% din cazurile cu care s-a confruntat în cele câteva săptămâni de când este la Buzău nu s-au întâmplat pe vremea când era angajat al unei clinici private. Medicul Nader şi-a dorit mai mult. Spune că o experienţă în mediul public este covârşitoare pentru un cardiolog. A ajuns în Buzău, iar decizia de a rămâne aici a luat-o în doar câteva minute. Cel mai nou nume din organigrama Spitalului Judeţean de Urgenţe Buzău şi-a expus punctul de vedere vizavi de infrastructura de care beneficiază una din cele mai importante secţii ale spitalului buzoian. Medicul sirian George Nader este divorţat şi are o fiică în vârstă de 19 ani care îi calcă pe urme şi îşi doreşte să ajungă tot cardiolog, dar nu în România.

Lasă un răspuns