În primul articol despre Grecia am strecurat ceva sentimente, alături de informaţii care sper că te vor determina să vizitezi ţinutul elen cel puţin o dată în viaţă. În urma primei postări, am rămas dator cu o sumedenie de lucruri şi motive pentru care să vizitezi insula Skiathos. Dacă în urmă cu ceva zile, ţi-am spus că excursia de o zi în Skiathos este un must do elen, după lectura de faţă sper să aceasta să fie destinaţia ta pentru un răsfăţ de cel puţin o săptămână. Tocmai de aceea am întocmit un top al celor mai importante 20 de locuri care nu trebuie ratate dacă te afli pe insula elenă. Ierarhia este împărţită în două părţi, insule şi alte edificii, pentru a satisface atât dorinţa de linişte şi relaxare, cât şi pe cea de aventură şi necunoscut. Topul este realizat în funcţie de experienţele şi criterile personale, iar dacă ai o sugestie pentru a îmbunătăţi lista o aştept într-un comentariu.

Stai! Play!


Acum putem continua…

Top 10 al celor mai frumoase plaje din Skiathos

Că plajele insulei greceşti sunt printre cele mai frumoase din Europa, şi de ce nu, din lume, nu mai este un secret pentru nimeni. Apa cristalină, nisipul fin şi fierbinte, înconjurat de stânci şi pini verzi fac deliciul oricărui turist, mai mult îţi creează sentimentul de apartenenţă, iar pentru cei mai egoişti dintre noi, această trăire activează posesivitatea, dorinţa de a avea un loc doar al nostru… chiar şi pentru câteva clipe. Majoritatea plajelor sunt situate în sudul insulei şi sunt amenajate pentru turişti, având umbrele, şezlonguri şi beach-bar. În partea de nord a insulei încă se găsesc plaje “sălbatice”, cu ambient natural, neatins de mâna omului, ideale pentru împătimiţii de aventură.

1. Plaja Lalaria
Pentru mine, cea mai frumoasă dintre toate. Lalaria este accesibilă cu barcă direct din portul capitalei Skiathos şi este situată în nord-estul insulei. Locaţia se distinge prin frumuseţea stâncilor albe uriaşe, care “răsar” direct din mare. Într-un circuit cu barca al insulei, este cea mai uşor de recunoscut graţie unei stânci imense, care pleacă de pe plajă şi formează un pod natural din piatră cu marea. În apropierea plajei se află celebrele peşteri “Albastru întunecate”, care de asemenea pot fi văzute într-un tur cu barca.

LALARIA-ANDREI-PITIGOI-2011

2. Plaja Tsougria
Tsougrias este una din cele mai vizitate insuliţe de lângă Skiathos. Aceasta se află vizavi de portul principal şi este un loc minunat acoperit cu pini şi arbori de eucalipt, care completează alături de apa cristalină un peisaj uimitor. O dată ajunşi acolo vă recomand să vizitaţi biserica pictată Agios Floros, vă garantez că va merita efortul. În general, insula este vizitată de persoane care deţin propria barcă, dar în fiecare zi pleacă barcagii din port spre Tsougria, atmosfera este relaxată, graţie frumuseţii naturale a locului.

TSOUGRIA-ANDREI-PITIGOI-2011

3. Plaja Koukounaries
Este una din cele mai faimoase plaje ale insule, ca prin urmare, cea mai aglomerată. Koukounaries este cunoscută pentru nisipul alb, extrem de fin şi pădurea de pini din apropiere, datorită căreia “s-a tras” numele regiunii. Plaja este considerată ca fiind una din cele mai frumoase din Marea Mediterană şi este protejată prin lege. Atrăgând un număr foarte mare de turişti, plaja dispune de foarte multe facilităţi, de la banalele şezlonguri şi umbreluţe până la sky-jet-uri şi alte distracţii pe mare. Un inconvenient ar fi distanţa destul de mare faţa de Skiathos Town, 10-13 km, handicap care poate fi remediat graţie reţelei locale de transport în comun. Frecvenţa autobuzelor care fac legătura cu capitala insulei este de 30 de minute.

KOUKOUNARIES-ANDREI-PITIGOI-2011

Toate plajele le poţi vedea în 5-6 zile. Iată următoarele plaje din top:

Top 10 al locurilor în care trebuie să ajungi dacă eşti în Skiathos

Song to play: Nikos Vertis – Thelo na me nioseis. 

1. Saint Maarten-ul grecesc. Pista de aterizare a aeroportului Alexandros Papadiamantis

Vrei să ai parte de o experienţă rară şi gratuită? Aterizare pe un aeroport nu este întotdeauna un eveniment de ţinut minte, însă acesta poate fi un motiv pentru a îţi cumpăra bilete pentru o cursă care aterizează pe una din cele mai spectaculoase aerogări din lume. Este vorba despre Aeroportul Internaţional Alexandros Papadiamantis. Capătul pistei este foarte aproape de mare, astfel că avioanele sunt nevoite să treacă la câţiva metri de capetele turiştilor amatori de senzaţii tari. Experienţa o mai poţi trăi într-un singur loc în lume, în care mai există un aeroport similar. Este vorba despre “Prinţesa Juliana” din Saint Maarten (I-le Caraibe).

aeroport-1-andrei-pitigoi

2. Capitala Skiathos Town

În Antichitate, insula a jucat un rol important pe durata războaielor cu perşii. În 480 î.e.n., flota condusă de Xeres, regele perşilor a fost lovită de o furtună şi a fost avariată puternic, chiar în apropiere de coasta insulei Skiathios. După acest incident, flota grecilor le-a venit ideea de a organizat o blocadă în zonă pentru a preveni avansarea inamicilor şi aprovizionarea celor deja prezenţi în Strâmtoarea Termopile, acolo unde au fost învinşi de 300 de spartani, în deja celebra bătălie. Flota persiana a fost învinsă la Artemisium şi apoi distrusă în totalitate la Salamis. Skiathos a rămas în liga deliană până când şi-a pierdut independenţa, fiind apoi distrus de Filip al V-lea al Macedoniei în 200 î.e.n. În 1207, fraţii Gyzi au cucerit insula şi au construit Bourtzi, o mică fortăreaţă în stil veneţian, cu acelaşi stil arhitectural ca al cetăţii cu acelaşi nume din Nafplio, o localitate aflată pe o insuliţă din apropiere de Skiathos Town. Rolul fortăreţei era să protejeze insula în faţa atacurilor piraţilor. Din păcate, aceasta s-a dovedit ineficientă şi la mijlocul secolului 14, locuitorii insulei au mutat capitala pe locaţia curentă a Skiathos Town, acolo unde au construit Il Kastro, fortăreaţă aflată pe o stâncă înaltă în apropierea oraşului.

skiathos-town-andrei-pitigoi

3. Mănăstirea Panagia Evangelistria

În 1704, călugării veniţi de la Athos au construit Mănăstirea Pangia Evangelistria, de asemenea cu un rol important în istoria Greciei. Aceasta a fost adăpostul rebelilor greci pe durata Războiului de Independenţă. Primul steag al Greciei Moderne a fost creat şi cusut în această mănăstire în anul 1807. Lideri militari, precum Theodoros Kolokotonis şi Andreas Miaoulis se adăposteau în interiorul mănăstirii, acolo unde îşi stabileau strategia de atac.

Panagia-Evangelistria-Andrei-Pitigoi

Iată următoarele locaţii din top:

P.S. Topul este realizat în funcţie de preferinţele şi experienţele mele. Dacă am omis ceva sau vrei să îmbunătăţeşti topul, scrie sugestia ta într-un comentariu. Mulţam`!

P.P.S. De ce este adăpostul de câini în top? Pentru că iubesc câinii. Şi pisicile. Mai ales pisicile. :)) Adăpostul este situat pe dealul din apropierea capitalei, este fondat şi întreţinut de o englezoaică de gaşcă (Sarah, dacă îmi aduc bine aminte), poţi lua un câine la plimbare, îl poţi adopta, poţi face donaţii în cutia de acolo sau dacă nu ajungi, oraşul este plin de asemenea cutii. Căţeii de acolo sunt foarte bine trataţi, au parte de tratament medical şi sunt daţi spre adopţie în Grecia şi în străinătate (paşaportul pentru ei se face foarte uşor, chiar în Skiathos Town şi costă în jur de 5-7 euro aşa că poţi lua cel mai tare suvenir cu o sumă modică).

 

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentThe order of Geeks! Cea mai tare bătălie internautică!
Articolul următorTainele pensiunii – Casa cu tei (Monteoru, Buzău)
Autor al cărţii „Drum printre ani – Istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971 – 2011” şi al cărţii "50 de personaje marcante în istoria fotbalului buzoian". În prezent redactor Buzăul Sportiv şi realizator TV Buzău. Realizator TV şi moderator al emisiunilor „Fotbal Total”, „TV Sport”, „Eurofotbal”, „Sport Maxim”, „Arena sportivă” şi „Zona neutră”. Prezentator al emisiunilor „În spatele uşilor de restaurant”, „Tainele pensiunii” şi "Bilet de vacanţă". Realizator al DVD-urilor „Războinicii la Ciuta”, „Meciuri de poveste” şi „Palatul Comunal, simbol al Buzăului”. Peste 200 de evenimente sportive comentate (din fotbal, handbal şi futsal).

Lasă un răspuns