Nu m-am gândit niciodată că o să-mi împart viaţa în tur şi retur. Nu m-am aşteptat la asta atunci când aşteptam ora 17:00, privind insistent un ceas electronic, negru şi mic, adică momentul în care aveam voie să coborâm în faţa blocului şi să ne jucăm fotbal cu o minge de baschet desumflată. Nu aveam cum să ştiu, pe vremea când aruncam de pe balcon petarde, că la un moment dat n-o să mai tresar la o „bombă”, pentru că nu zgomotul bubuiturii te sperie, ci faptul că nu eşti obişnuit să vină aşa, dintr-o dată.

Tricou primit "peste gard" , de la Cosmin Moţi, după Unirea Urziceni - Dinamo: 4-4
Tricou primit „peste gard” , de la Cosmin Moţi, după Unirea Urziceni – Dinamo: 4-4 (2010)

Nu credeam că o să fiu atât de obişnuit, încât să aştept cu nerăbdare toate aceste momente. La fel cum, nici mai târziu, când deja circulam cu autobuzul, nu mi-am închipuit că o să văd atât de des indicatorul cu „Stadionul Dinamo”. Să schimb celebrul laser pe o torţă, într-un inexplicabil moment de nebunie în cea mai pură formă? Nici asta nu mi-a trecut prin cap. Nici când mă juleam la fotbal în cursa pentru minge nu m-am gândit că peste ani mă voi zgâria pe un gard din Bucureşti, atunci când „câinii” vor da gol…

Îmi aduc aminte primul tricou cu Cosmorom. Îl luasem de la ultimul etaj din Dacia, acolo unde găseai tot ce voiai. Puteai să-ţi cumperi un tricou cu Rivaldo, Vieri, Bierhoff, Crespo, Nr. 9 şi chiar să te pişi pe unul cu Lăcătuş. Aveau mingi Artex şi jambiere în toate culorile. Era de vis pentru un puşti înnebunit după fotbal. Am părăsit magazinul atât de bucuros, încât timpul părea o povară, aşteptând să se facă ora cinci.

Colaj foto din 2012.
Foto din 2012.

 

Pe vremea când păşeam timid pe culoarele Şcolii Generale nr. 12, nu m-am gândit că tehnicile învăţate la ora de desen îmi vor fi utile atunci când voi umple literele unei coregrafii. Nu ştiam că voi da mirosul de acuarele şi „tempera” pe cel de vopsea, la fel cum nu-mi trecea prin cap faptul că voi face mesaje, tot pentru coregrafie, pe vremea când doamna Stănescu îmi trecea „10” la autodictare. Nu am aflat niciodată ce înseamnă vacanţa de vară la ţară, iar pauza dintre campionate avea să pară peste ani o eternitate. Când am îmbrăcat primul trening, marca Lotto, cu Dinamo, eram atât de fericit încât rânduri întregi nu pot exprima sentimentele trăite, la fel cum nici mii de cuvinte nu pot arăta durerea faţă de moartea „Unicului Căpitan”.

972264_615159735169619_157109729_n
Rugby Club Dinamo Bucureşti (nr.9). Tricoul fostului căpitan al echipei naţionale a României, Costică Merşoiu.

Puştiu` ăla, mic şi rârit, cu tricou Cosmorom nu credea vreodată că va ajunge să stea lângă idolii copilăriei, să împartă mii de vorbe cu ei şi mai ales să îi devină prieteni. Abia cunoşteam zilele săptămânii, iar dreapta ştiam că e mâna care-mi pune cuvintele pe foaie şi îmi agită pensula pe pânză, iar logic! cealaltă era stânga, dar ştiam să număr orele până la un derby cu (s)teaua. Nu m-am gândit că voi pleca din subsolul unui bloc din sudul ţării şi că voi reveni acasă răguşit, mai ceva ca pe vremea când „finanţat” de bunicu` abuzam de îngheţată la Mioriţa. Şi cel mai important,  nu credeam că voi mulţumi divinităţii pentru că m-am născut „câine”!

 

Lasă un răspuns