Cel mai controversat lungmetraj românesc al anului, thriller-ul politic „De ce eu?”, premiat la Festivalul de Film de la Berlin, a fost proiectat, sâmbătă, în Sala Mare a Consiliului Județean. În prezența a peste 200 de buzoieni, pelicula regizată de Tudor Giurgiu a stârnit, la final, ropote de aplauze. La eveniment a participat atât regizorul filmului, cât şi actorul din rolul principal care îl interpretează pe procurorul Panait.

Buzoienii au avut ocazia să vizioneze unul din cele mai apreciate filme românești realizate în ultimul an. Pelicula „De ce eu?”, inspirată din cazul real al procurorului Cristian Panait, a fost proiectată sâmbătă, în Sala Mare a Consiliului Județean. Proiecţia de la Buzău a fost organizată cu sprijinul Transilvania Film și al Centrului Cultural Francofon. Filmul este inspirat din cazul procurorului Cristian Panait, care la doar 29 de ani s-a sinucis în urma unor presiuni, după ce fusese trimis la Oradea să-l ancheteze pe Alexandru Lele, un coleg magistrat care lupta împotriva corupției.

La evenimentul găzduit la Sala Mare a Consiliului Județean au fost prezenți, alături de regizorul Tudor Giurgiu, doi dintre actorii din filmul „De ce eu?”. Este vorba de Alin Florea, cel care a avut rolul procurorului Leca, Alexandru Lele în cazul real, și cel care l-a interpretat pe procurorul Panait, Emilian Oprea, aflat la prima prezență ca actor principal într-un lung metraj. 

de ce eu buzau (15)

Regizorul Tudor Giurgiu s-a declarat mulțumit de numărul de spectatori prezenți la Buzău, în condiţiile în care pelicula a rulat la aceeași oră cu premiera filmului “Furios și Iute 7”, la cinematograful din oraş. „De ce eu?” a fost premiat în cadrul Festivalului de Film de la Berlin și a rulat în peste 60 de cinematografe din țară. În distribuția filmului regizat de Tudor Giurgiu, în roluri secundare mai joacă Mihai Constantin și Andreea Vasile.

Sursă foto: Facebook DE CE EU?

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentIon a lu` WordPress sau Ion.ro? | Importanţa unui domeniu propriu
Articolul următorUltras cetăţenesc. Câţiva ani şi un tricou cu Cosmorom
Autor al cărţii „Drum printre ani – Istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971 – 2011” şi al cărţii "50 de personaje marcante în istoria fotbalului buzoian". În prezent redactor Buzăul Sportiv şi realizator TV Buzău. Realizator TV şi moderator al emisiunilor „Fotbal Total”, „TV Sport”, „Eurofotbal”, „Sport Maxim”, „Arena sportivă” şi „Zona neutră”. Prezentator al emisiunilor „În spatele uşilor de restaurant”, „Tainele pensiunii” şi "Bilet de vacanţă". Realizator al DVD-urilor „Războinicii la Ciuta”, „Meciuri de poveste” şi „Palatul Comunal, simbol al Buzăului”. Peste 200 de evenimente sportive comentate (din fotbal, handbal şi futsal).